Foto: Guliver Getty Images
În fiecare zi facem cu sau fără voia noastră alegeri. Sunt alegeri care ne influențează viața pentru câteva ore, dar sunt și decizii care au impact pe termen lung.
Pentru ca hotărârile pe care le luăm să fie în favoarea noastră, este esențial să fie în acord cu nevoile pe care le avem.
Printre primele decizii importante inerente este stabilirea traseului educațional și profesional. Această alegere este făcută la o vârstă la care mulți dintre noi încă avem dificultăți în a conștientiza clar cine suntem și ce ne dorim. Într-un astfel de context riscăm să optăm pentru variante care vin mai degrabă din exterior.
O astfel de alegere a făcut și Mihai, iar acum tare mult și-ar dori să fi avut mai multă încredere în el și în visul lui.
Un exemplu în care unii dintre dvs. probabil vă veți recunoaște: Mihai merge la „Scârbiciu” - denumirea colocvială a unui loc de muncă în care te duci cu silă, doar pentru că ai nevoie de bani.
„Mihai are 38 de ani și este de profesie economist. Lucrează de peste 8 ani în aceeași companie. Niciodată nu i-a plăcut cu adevărat ceea ce face, însă nici nu și-a pus problema că ar fi necesar sa-i placă. A crescut cu gândul că ai nevoie de un job ca să-ți asiguri traiul zilnic.
A ales să facă o facultate în domeniul economic pentru că era bun la științele exacte și pentru că parinții i-au spus că e o meserie de viitor.
E adevărat ca el visa să fie pilot de avion. Însă cei din jur i-au explicat că o astfel de activitate profesională l-ar împiedica să aibă o familie pentru că va fi des plecat de acasă. E la fel de adevărat că nu i-a fost ușor să renunțe la acest vis. Însă nici nu a stat să analizeze foarte bine lucrurile și nici nu a conștientizat pe deplin că ce alege acum îi poate influența atât de mult viața.
A intrat la facultate și a avut rezultate bune pe parcursul anilor de studiu. Ulterior s-a angajat și și-a construit o familie.
Zilele lui de lucru încep la fel, cu blazare și lipsă de chef. La finalul programului se simte stors de energie. Acasă nu reușește să fie prezent și implicat emoțional, se simte mult prea obosit.
Este nemulțumit de viața lui, dar atunci când îi vin astfel de gânduri le alungă repede și își spune că nu are motive de tristețe, are tot ce își poate dori cineva: un loc de muncă stabil, o familie, o casă, o mașină, vacanțe.
În compania în care lucrează Mihai mai sunt și alti economiști. Unii dintre ei sunt foarte entuziaști, au inițiativă, gestionează sarcini complexe, sunt promovați.
Uneori Mihai se întreabă ce-i face pe acești oameni să fie atât de motivați. Și în mod automat îi trece prin minte că poate așa ar fi fost și el, dar în altă parte, facând altceva, poate fiind pilot de avion.
Însă acest gând este urmat de un altul, acela că e oricum târziu pentru a face o schimbare.”
Când alegem domeniul de studiu este important să ținem seama de abilitățile pe care le avem, dar și de interesele, valorile și trăsăturile noastre de personalitate. Este, de asemenea, util să ascultăm recomandările celor din jur, însă să ținem seama doar de acelea cu care rezonăm în mod autentic.
Avem posibilitatea de a face performanță în domeniul în care activăm, în măsura în care ni se potrivește.
Dacă alegem doar în funcție de factori externi, ne degrevăm de responsabilitatea alegerii și poate în viitor vom avea prilejul să îi învinovățim pe ceilalți pentru nemulțumirile noastre. Însă acest lucru nu va face ca nefericirea să dispară.
Mihai a decis doar în funcție de abilități și în funcție de părerile celor din jur, iar aceste criterii s-au dovedit a fi insuficiente pentru a obține satisfacția profesională.
Pentru ca acest tip de situații să fie evitate este necesar ca adolescenții să fie încurajați să-și dezvolte gândirea critică și să fie curioși să se autocunoască.
În cazul lui Mihai, care a făcut deja cu mult timp în urmă o alegere, primul pas ar fi să accepte cu adevărat că nu se regăsește în activitatea profesională pe care o desfășoară în prezent.
Cu siguranță l-ar ajuta să înțeleagă că un job este mai mult decât o sursă de venit și să conștientizeze că merită să fie împlinit. Ulterior, i-ar fi de folos să se întoarcă către sine și să își dea seama ce tip de job i s-ar potrivi cu adevărat. Chiar dacă poate există impedimente reale pentru a deveni pilot de avion, cu siguranță există job-uri care i se potrivesc mai bine decât cel din prezent. După ce ia o decizie, de data aceasta într-un mod asumat și responsabil, cel mai probabil se va simți suficient de motivat să acționeze pentru a-și atinge obiectivul.
Cât despre prejudecata că „este prea târziu pentru a face o schimbare”, ea este adevărată în măsura în care suntem indisponibili pentru a ieși din zona de confort. În orice caz, facem o alegere, fie că rămânem în aceeași situație în care nu ne regăsim, fie că facem tot ce ține de noi pentru a o schimba.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Eu, de exemplu, nu am avut niciodată ambiție sau visuri. Tot ce-am vrut a fost ca viata sa treacă cu cât mai puțin efort.
Am avut noroc și am găsit un job foarte ușor, la care depășesc toate targeturile fără sa ma stresez deloc. Fiecare zi e exact la fel, și pot lucra la fel de bine și pe jumătate adormit.
Plictiseala ma deprima îngrozitor, dar e tolerabil. Nu ma interesează sa evoluez sau sa fiu promovat absolut deloc. Nu îmi trebui nici luxuri gen salariu mare, mașina, familie etc. Tot ce vreau e sa fiu lăsat în rutina mea și sa treacă viata cu cât mai puțin stres și cât mai puțin efort. Atât.
Chiar nu exista loc în lume pentru cei ca mine?
... tine de foarte multe elemente, dar intradevar o buna evaluare a competentelor face diferenta, ca la sport ...
Multa bafta tuturor.
Ieşim dintr-o perioadă postmodernă şi intrăm într-una post-postmodernă; am trecut de la banda rulantă industrială la banda rulantă de tip office. Acum şi epoca marilor companii începe să apună; avem tineri care strâng pe un canal de Youtube fani cât populaţia Belgiei, în timp ce emisiunile unor televiziuni de renume nu reuşesc această performanţă.
E nevoie ca învăţământul românesc să intre în paradigam post-postmodernă, în care oamenii nu-şi mai găsesc împlinirea între patru pereţi de rigips, iar un salariu bun pe care ţi-l cheltui pe trei săpămâni la Ibiza - tot cu telefonul lipit de ureche - se pare ca nu mai reprezintă visul de aur al omenirii.
Sunt programatori talentaţi care au aruncat peste bord un job cu multe cifre şi s-au retras la ţară să cultive ceaiuri eco. Şi se simt fericiţi.
Daca vreti sa duceti la capat acest articol si sa faceti un bine CUIVA poate ar trebui sa studiati mai mult decat niste carti de specialitate.
De exemplu, undeva in occident persoanele la varsta a 2-a si a 3-a au acceptat reformare profesionala si sa faca lucruri pe care nu le-au facut niciodata, doar de dragul de a-l face si sunt mai entuziasti decat niste copii.
La noi, in Romulania, trebuie sa "acceptam" si sa ne infrangem temerile. "sa iesim din zona de confort". Asta e un bullshit perimat pe care occidentul l-a renegat de mult in realitate. In lumea mare se trece direct la reformare. Te adaptezi sau mori.
Noi nu vrem sa murim, suntem super-eroi, traim pana ne mananca mustele, doar sa traim.
La noi daca te faci armator de nave, aviator, steward sau similar, ti se spune ca "nu o sa ai familie". O imbecilitate dusa la extrem. Dar poate vreau sa lucrez pe o platforma petroliera in Canada, unde castig 10-20.000 CAD / luna si e mai curat ca in farmacie si poate-mi iau familia acolo. Sau poate ma mut in Glasgow pentru ca 2 ani mi-am luat certificari pe cybersecurity si fiind un domeniu unde e seceta de oameni ma cheama aia acolo si-mi dau 3-4.000 lire si-mi iau si familia, ca oricum e mai bine decat in latrina de aici.
Haideti sa ne invatam copii ca nu este rau sa te reformezi si la 90 de ani si sa plece in viata cu un tonus si o ambitie greu de invins. Sa nu ajunga precum Mihai, vai steaua lui de babalau, ca nu-si vede viitorul decat prin ochii sefului. Este clar ca Mihai se trage dintr-o familie de ... camp/deal.
Mentalitatile parintilor crescuti cum se cresteau la vremea aia inca se transfera si la copii. Nu i-a interesat decat televizorul si stirea zilei. Inca 50 de ani vor fi necesari sa vedem la noi ce se vede pe afara. SI nu ma refer la sosele, ci la gandire.
Cel mai recent exemplu vazut la TV, vinerea asta, la Romanii Au Talent, un jurat s-a declarat ofensat de dansul vulgar al unei pustoaice, care, daca avea sansa sa se duca la preselectiile "So you think you can dance" din SUA era selectionata dupa primele 15 secunde. Digg this madam psycholoaga!
Inca suntem "vai steaua noastra", suntem inca departe, dar ne luam dupa specialisti, carora le convine macaneala, fix ca in politica si defapt nimeni nu face NIMIC.
PS: Mihai, daca ma auzi, sa stii ca sunt fabrici in Romania unde se iau ucenici vai steaua lor, ca tine, ii invata cum se leaga cablurile si nasturii, le dau 3000 lei pe luna cu bonuri si alte beneficii si poti face altceva ma frend. Nu fii bou! Pentru ca boul din tine se va transfera la copilul tau, care te va vedea bou si va fi si el un bou.
Foarte acid, comentariul dumitale. Gandirea dumneavoadtra este foarte "NEO", de lup singuratic dezlantuit in Occident. Filmul cu plimbatul familiei prin 7 zari, asa, numai ca am gasit un job mai bun, nu tine.
Si nu tine, deoarece rupe radacinile morale interioare, nu doar ale "providerului" dar mai ales ale celorlalti membri ai familiei. Si toata energia aceea debordanta ajunge sa se macine pe drumuri pana ce nu mai ramane nimic.
Nu suntem masini.
De acord cu faptul ca ne putem reforma, zic, la orice varsta, dar hai sa nu o ducem la extrem.
Cat despre educarea copiilor in perspectiva viitorului, sa nu uitam din calcul internetul si conectivitatea absoluta pe care o ofera. Decizia de a ramane in Romania sau a pleca in strainatate le va apartine lor, oricum.
Felul in care interpretam rezultatul alegerilor pe care le am luat in viata este mult mai important decat alegerile in sine.
Mie mi - a placut articolul, reflecta foarte bine o dilema pe care o au multi oameni. Dar linistea si bucuria de a trai nu poate veni din exterior, doar prin intelegere si acceptare interioara a nevoilor si posibilitatilor pe care le avem ca oameni. Intr - o lume de fier, nu, nu suntem metalici...
Echilibrul dintre " a face ceea ce iti place" sau "a-ti place ceea ce faci" este destul de delicat, unde prima varianta este mai usoara, iar a doua mai dificila, trebuie educata. Dar daca ne educam sa ne placa orice, atunci cine suntem noi? Cu ce ne mai identificam in viata, daca ne putem programa sa me placa orice, doar sa iasa banu? Intreb si eu...
Dupa atatea studii, descoperiri, dovezi, sa afirmi ca "esti facut sa stai intr-un loc", sa promovezi statornicia unui unic loc, este eronat, parerea mea. Din punctul asta de vedere ii fericesc pe cei care se relocheaza cu tot cu familia cand li se schimba jobul. Iar copii lor (tot parerea mea) nu ar trebui sa fie crescuti cu gandul ca un loc e unicul lor. Vor avea timp la batranete, dupa ce se pensioneaza, sa-si gaseasca un unic loc, pentru retragere. Iar locul ala, poate, sa fie locul unde sa le vina rudele, la petrecere sau parastas.
In rest...
Observ din ce in ce mai multi prosti, care se casatoresc din graba, mai trag si cate un copil dupa un weekend la Mamaia, dupa care se plang si emit maxime gen "strange bani sa calatoresti, nu sa te casatoresti". Pe astia unde-i bagam? Ca din astia ies copii cu handicap, atat social cat si psihic. Pe astia inca ii mai cresc bunicii care-s oricum amarati.
Multumesc pentru raspuns.
PS: Articolul devine din ce in ce mai penbiil de fiecare data cand revin si recitesc printre randuri :p
Multumesc
Ar trebui să terminăm odată cu prostia asta, la 38 de ani e prea "bătrân" să-și schimbe traiectoria profesională...poftim???? Se poate la 40 și la 50(mai greu, mai ales în România). Folosim așa, niște șabloane de gândire proaste, limitatoare, nici măcar nu ne aparțin. Cel mai probabil pe post de scuză căci da, asta ar însemna o schimbare majoră, ar însemna să te apuci din nou de învățat, vai, renunțarea la rutină și tabieturi...Cred că asta sperie mai mult. Și da, nesiguranța. Se poate și din aproape în aproape, fără a renunța la slujba actuală. Căci viața te poate pune în situația să faci o schimbare drastică atunci când Doamne fere dă firma faliment...și atunci poate are 55 de ani și nu 38...