Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Moartea lui Alex. 50+

“Nu plânge, Ramona! Fii tare! Gândește-te la Alex! …Gândește-te la copilul tău…” Nu știu și nici nu aș vrea să aflu vreodată cine sau ce pune aceste cuvinte în gura unei văduve care intră pe poarta cimitirului unde își va lăsa copilul de 23 de ani pentru totdeauna.

Ori de unde vine puterea de a te preocupa de împărțirea prosoapelor, a batistelor cu bănuți spânzurați și a covrigilor străjuiți de o lumânare aprinsă printre cei care au venit să-și ia rămas bun de la fiul tău și lângă care tu mai ai de petrecut mai puțin de două ore.

Ea este mama lui Paul Alexandru Georgescu, una dintre cele peste 50 de persoane care și-au pierdut viața în urma tragediei din Colectiv. L-am cunoscut pe Alex pe la sfârșitul clasei a VII-a. Tatăl lui mă rugase să-l ajut să se pregătească pentru examenul de capacitate. 

Tot ce îmi amintesc din acea perioadă – au trecut aproape 10 ani - este zâmbetul lui larg, care îi lăsa în locul ochilor doar două linii luminoase, și veselia pe care nu i-o putea alunga nimic. Nici măcar păcătoasele pronume reflexive pentru care îl certam de fiecare dată. Îl iertam însă pentru că scria bine, mai ales compunerile libere pentru care nu era nevoie să înveți nimic pe de rost, ci doar să dai frâu liber imaginației.  

Alex a trecut cu bine de examen și a intrat la liceu. În clasa a XII-a, l-am revăzut din nou, pentru că avea bacul, iar tatăl său mă rugase să-mi duc munca la bun sfârșit. Cum aș fi putut să refuz? Alex era copilul meu. Crescuse. Mult. Zâmbetul era însă același, cu singura diferență că acum îl accesoriza cu o pereche de căști foarte colorate și o freză foarte cool. Își descoperise pasiunea pentru muzică și lua lecții de chitară. 

Vorbea cu mult patos despre subiecte pe care nu le-aș fi bănuit să se afle în zona de interes a unui tânăr de 18-19 ani. Îmi amintesc că mi-a explicat odată de ce nu există doi fulgi de zăpadă identici, de ce sunt unici la fel ca amprentele. Sincer, am uitat explicația, dar îmi amintesc că m-am bucurat văzând că, cel puțin în cazul lui, rigorile de cele mai multe ori absurde ale sistemului de învățământ românesc nu au reușit să ucidă dorința și capacitatea de a învăța de plăcere.

Alex nu a încercat să se sustragă acestui sistem. A învățat și a reușit să intre și să termine ASE-ul, cultivându-și în acel timp pasiunile.  

Indiferent că am trăit toată această tragedie prin prisma unui cunoscut care a murit, a fost rănit sau a reușit să scape teafăr, sau doar prin intermediul imaginilor de la televizor, nimeni nu mai este ce a fost înainte de 30 octombrie 2015

Pe Alex nu l-am mai văzut cred din 2013, când de 1 martie a venit să-mi aducă un buchet de flori și un mărțișor făcut chiar de el. Îi plăcea la facultate. De atunci nu am mai știut nimic de el. Până pe 31 octombrie, când i-am văzut fotografia distribuită pe Facebook: prietenii lui îl căutau disperați pentru că se afla în Colectiv în seara aia nenorocită și nimeni nu știa nimic de el. Alex murise.

În anii în care nu l-am mai văzut, Alex și-a făcut mulți prieteni. Atât de mulți încât curtea bisericii și parcarea din fața ei erau neîncăpătoare în ziua înmormântării. Unii au fost suficient de puternici încât să-și ia rămas bun cântându-i la chitară, alții nu au găsit forța de a merge să dea “mortului sărutarea de pe urmă” și au rămas tremurând afară într-una dintre cele mai însorite zile ale acestei toamne.

 La final însă toți și-au ridicat mâinile grele și privirea țintuită până atunci în gol, și-au îndreptat umerii și au aplaudat îndelung.

În anii în care nu am mai vorbit, Alex a făcut voluntariat și obișnuia să meargă destul de des la biserică. Am aflat asta de la preot, a cărui predică de final a diminunat parțial starea de furie pe care o simți asistând la o slujbă de înmormântare care nu are o versiune pentru cei care mor înainte să înceapă să trăiască și să păcătuiască “cu cuvântul, cu fapta și cu gândul”.

Nu știu să vă spun mai multe despre Alex. Nu știu dacă își găsise un job sau își înființase vreo trupă așa cum cred că își dorea. Nu știu ce a fost în sufletul lui în urmă cu un an când și-a pierdut tatăl. Până la accidentul din Colectiv, Alex rămăsese pentru mine contraargumentul în discuțiile în care era criticată tânăra generație “care nu e bună de nimic”. 

Pentru că eu îl cunoscusem pe el și știam că lucrurile nu stau deloc așa, și că sunt mulți ca el. Și va rămâne în continuare un exemplu din acest punct de vedere, numai că acum, după accidentul din Colectiv, este mai mult decât atât. Și nu numai el, și nu numai pentru mine.

Indiferent că am trăit toată această tragedie prin prisma unui cunoscut care a murit, a fost rănit sau a reușit să scape teafăr, sau doar prin intermediul imaginilor de la televizor și a sutelor de texte care s-au scris pe această temă, nimeni nu mai este ce a fost înainte de 30 octombrie 2015. Am realizat asta în lunea de după tragedie, când în metrou nimeni nu vorbea cu nimeni, nimeni nu se uita la nimeni, deși părea că toți se gândeau la același lucru.

După 30 octombrie, am (re)învățat că viața este atât de fragilă, încât acum, indiferent că intrăm în mall, într-un restaurant sau într-o sală de cinema, ne facem mental traseul de evacuare și idenficăm prima ieșire

După 30 octombrie, toți am (re)învățat că fiecare dintre deciziile și acțiunile noastre pot lovi direct în oameni pe nici măcar nu-i cunoaștem. Și am devenit mai atenți la viețiile celorlalți. Primele reacții au venit rapid. DJ-ul Markus Schulz a anunțat că nu va mai folosi niciodată artificii în timpul concertelor sale, în timp ce doi patroni de cluburi și-au închis afacerile pentru că au conștientizat că ani la rând au pus în pericol viața clienților lor. 

Doar primarului de la sectorul 4 i-a luat ceva mai mult timp să-și înțeleagă vina și să-și dea demisia.

După 30 octombrie, am învățat să așteptăm liniștiți la coadă și să donăm sânge pentru niște necunoscuți. Și am învățat să protestăm în genunchi, în tăcere. Pentru că am înțeles că viața celorlalți valorează la fel de mult ca a noastră.

După 30 octombrie, am (re)învățat că viața este atât de fragilă, încât acum, indiferent că intrăm în mall, într-un restaurant sau într-o sală de cinema, ne facem mental traseul de evacuare și identificăm prima ieșire. De cluburi nici nu mai vorbesc. Am învățat să ne prețuim mai mult propria viață și să ne luăm mai rapid măsuri de precauție.

Păcat însă că am învățat toate acestea pe tinerețea celor care și-au pierdut viața în Colectiv și a celor care se luptă acum pentru viața lor. Măcar de am fi învățat suficient încât, pe viitor, să evităm astfel de lecții despre viață date de moarte.

(Foto Guliver Getty Images)

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Au mai murit tineri. La revoluție, în mineriade. .și lumea a uitat, și le-a votat criminalii. Sa aiba România o alta generație acum, care sa înțeleagă cauza și efectul? Ar fi un miracol. Și vreau sa-l cred.
    • Like 0
  • Baiatul meu va implini 23 de ani in ianuarie.Din ziua#colectiv#ma gandesc mereu cum poti merge inainte,ca parinte,dupa o asemenea tragedie.Pentru ca,Stefan al meu e student,asculta rock,canta la chitara,si ar fi putut fi acolo.De asta,fiecare clipa ce a trecut de atunci am simtit-o ca pe o proprie durere,am trait-o ca pe o proprie neputinta.Suntem neputinciosi in fata focului si a furiei apelor,insa intr-o tara normala,in care fiecare isi face pasii demn,avand coloana vertebrala in ceea ce il defineste in profesie,asemenea tragedii sunt de neimaginat.E frustrant sa vezi ca nimeni nu e vinovat,cand de fapt tacerea si ignoranta noastra au dus la o asemenea durere.Insa vinovatiile nu-i aduc inapoi pe ingerii cu aripi arse din imensa sala de operatie a unui spital de arsi,cum a devenit Romania noastra in ultimele saptamani.
    "-Mama,nu-mi iese din suflet mirosul de piele arsa!"-astea sunt singurele cuvinte ce mi le-a spus Stefan al meu dupa o saptamana de voluntariat la Bagdasar Arseni.
    Viata nu va mai fi niciodata la fel,planurile de evacuare ne vor urmari mereu,aripile vor creste pe umerii celor ce ne-au facut sa simtim ca mai avem o sansa de a deveni demni intr-o lume ce a luat-o usor,razna!!!
    • Like 6
  • Trebuie sa-i plangem si sa-i iubim in continuare cu dor si consecventa!
    • Like 2
  • In ultimele aproape trei saptamani am auzit tot felul de pareri despre nenorocirea de la Colectiv. Pana de curand, incepusem sa ma tem de stirile de la televizor, unde o contabilizare infernala a deceselor incepuse. Ajunsesem sa le invat numele pe de rost si sa cunosc cateceva despre viata lor atat de scurta. Devenise aproape o probleme personala, cu atat mai mult cu cit fiul meu prezinta world music intr-un club din Bucuresti. Ametit de rotirea halucinanta a stirilor si comentariilor despre rani urite, lege, autorizatii si coruptie sau chiar despre rock si satanism (oricine, indiferent ca este rocker sau manelist, popa sau ateu, arde la fel), incepusem sa ma intreb aproape obsesiv cum ar fi sa arzi dintr-o data, in timp ce traiesti clipe frumoase alaturi de multi alti tineri asemanatori tie. Cum totul se transforma dintr-o flacara timida ce pret de citeva secunde pare ‘cool’, intr-o valvataie cu viteza uluitoare, repezindu-se ca un cleste de carbuni incandescent sa-ti smulga cu ferocitate viata din trup sau sa te tranforme intr-un muribund aflat in chinuri groaznice pe un pat de spital. Apoi mi-am spus sa incerc sa depasesc aceasta stare morbida si sa ma bucur ca viata dadea semne de schimbare in bine, ca o primenire dupa napasta, invadarea pasnica a strazilor cu tineri educati si fermi - hotarati sa schimbe lucrurile - intarindu-mi acest sentiment.
    • Like 3
  • Nu e bine sa spunem ca viata e fragila si se moare usor .Piedone nu este deloc fragil si nu va muri precum ceilalti care sunt ca el.Trebuie sa avem atitudine si sa maturam la groapa de gunoi penalii,borfasii,spagarii care ne conduc si nu sa ne aratam fragilitatea si sensibilitatea in fata acestori gunoaie.
    • Like 5
    • @ Gabriel Florin
      Da, laturile trebuie indepartate cat mai rapid. Si pusi sa dea socoteala de hotia si desconsiderarea celor ce ii intretiin. Sa nu mai vina cu aroganta si ironici sa ne :"ofere rosii romanesti de teleorman". Nu stiu decat sa improste cu noroi in jurul lor. Sunt niste pomanagii,inainte de votare,dupa care devin obraznici,crezandu-se "dumnezei",dumnezeii mamelor lor. Iertata-mi fie injuratura, dar s-a potrivit. Sa cascam bine ochii pe 11 decembrie si, daca e cazul, sa nu-i lasam sa-si faca mendrele. Destul!
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult