Nesăbuita obsesie pentru fotbal a lui Viktor Orbán

Foto: Guliver Getty Images

Investigație publicată de David Goldblatt și Daniel Nolan în The Guardian, pe 11 ianuarie 2018. Textul s-a aflat anul acesta în selecția finală a European Press Prize. Republica.ro este partenerul European Press Prize în România.

Premierul maghiar a investit exagerat de mulți bani publici în sportul său favorit. Îl va duce asta la pierzanie? 

Având doar o stradă principală și câteva magazinașe, Felcsút nu diferă cu nimic de alte sate ungurești cu aer adormit. Asta până când dai cu ochii de stadionul de fotbal care tronează ca un Gulliver asupra celorlalte construcții din acest oraș cu doar 1.800 de locuitori și situat la aproape 40 de km de Budapesta. Pancho Arena, finalizată în 2014, este cu siguranță printre cele mai impresionante stadioane. Aduce mai mult a catedrală decât a stadion, cu un amețitor acoperiș de țiglă, turle de aramă și bolte de lemn bogat ornate punctând verticalitatea interiorului.

Purtând numele pe care fanii Real Madrid l-au atribit celui mai mare fotbalist al Ungariei din anii 1950, atacantul Ferenc Puskás, Pancho Arena este și sediul unui club numit tot în onoarea sa, Akadémia FC, înființat în 2007 și promovat recent în prima divizie ungară. Stadionul are o capacitate de 3.800 de persoane, dublul numărului de locuitori din oraș. Dar, la fel precum Puskás însuși are prea puțin de-a face cu Felcsút – el începându-și cariera de club la Budapesta și necălcând niciodată în micul oraș – stadionul nu a fost construit pentru a fi utilizat de localnici.

Acest lucru este evident când intri propriu-zis în complex, unde spațiile de parcare sunt rezervate unei serii de oligarhi maghiari, persoane extrem de bogate și care susțin politica guvernului. Există un loc de parcare pentru bancherul Sándor Csányi, cel mai avut din țară și șeful asociației maghiare de fotbal, și altul pentru István Garancsi, cel care deține apropiatul Videoton FC, dar și pentru camaradul său din domeniul construcțiilor, oligarhul László Szíjj. Îi sunt alocate două spații lui Lőrinc Mészáros, primarul Felcsút și președinte al Puskás FC, care a intrat pe lista celor mai bogați unguri de când prietenul său din copilărie, Viktor Orbán, a ajuns prim-ministru în 2010. Și mai este, evident, un loc și pentru Orbán însuși care și-a petrecut mare parte din copilărie la Felcsút și a jucat în seria a patra a ligii de fotbal în timpul primului mandat de premier, la finele anilor 1990.

Când am ajuns la Pancho Arena într-o înnorată după-amiază de sâmbătă în primăvara anului trecut, umbla vorba în jurul orașului că Orbán urma să participe la meciul ce se desfășura în ziua respectivă. Când nu călătorește în străinătate, Orbán își petrece adesea weekend-urile la conacul său din Felcsút. De când s-a reîntors în funcție în 2010 (a mai avut rolul de prim-ministru între 1998 și 2002) din partea populiștilor, Orbán a acumulat putere în țara natală mai mult decât oricare alt lider european. A rescris constituția maghiară, a umplut Curtea Constituțională cu aliați și a numit drept procuror șef un fost coleg politic. Suporterii săi conduc mii de instituții care au fost odată independente, inclusiv Banca Națională a Ungariei, comitetele electorale, instituții culturale și federații sportive.

Orbán nu a ascuns că a deviat fonduri către zona care îi este cea mai dragă – fotbalul. Dar nu este deloc ușor să-i pui întrebări legate de frenezia construirii de stadioane care a cuprins Ungaria, căci rareori dă interviuri altundeva decât la radioul de stat unde, inevitabil, primește întrebări flatante din partea unor jurnaliști prietenoși.

Atât pentru oligarhii maghiari, cât și pentru jurnaliștii străini, cea mai bună șansă de a obține o audiență la Orbán este să viziteze Pancho Arena. Tocmai de aceea parcarea de afară este plină ochi de mașini scumpe ale căror proprietari caută să intre în proximitatea puterii. „Chiar dacă urăști fotbalul, trebuie să mergi la aceste meciuri”, a declarat Gyula Mucsi din partea Transparency International, organizație axată pe prevenirea și combaterea corupției. „Este singurul loc unde elita este dornică să socializeze cu oricine din afara micului ei cerc. Marile proiecte de construcții și dezvoltare de infrastructură care necesită mulți bani sunt practic decise în zona VIP a stadionului”.

În această sâmbătă după-amiază, cu câteva ore înainte de primul fluier, spațiul de parcare al lui Orbán este încă gol. Dar poate îl vom vedea. Căci, nu-i așa, nu suntem decât la 20 de metri de casa lui.

În vârstă de 54 de ani, Orbán a fost persoană publică mai mult de jumătate din viața sa. Din ce în ce mai singuratic, ceea ce rămâne din tânărul de 26 de ani care a năvălit în conștiința națională maghiară odată cu schimbarea de regim din 1989 se poate vedea cel mai bine la Felcsút. Obsesia sa față de fotbal este legendară: se spune că Orbán se uită la nu mai puțin de șase meciuri pe zi. Prima sa vizită în străinătate a avut loc în 1998 pentru a vedea finala Cupei Mondiale de la Paris; conform unor surse din interior, de atunci și până acum nu a pierdut nicio finală.

În interiorul Arenei Pancho – ale cărei curbe impetuoase și grinzi de lemn întruchipează duioșia naționalistă a lui Orbán față de „arhitectura maghiară organică” – numărul celor din public ajunge rareori la patru cifre. Dar primul ministru privește cu intensitate spre teren, nefiind aproape deloc preocupat de oligarhii și miniștrii care îl înconjoară. Totuși, apropierea de Orbán își are propriile beneficii: la ultima numărătoare, șapte persoane din lista Forbes a celor mai bogați unguri aveau legături strânse cu guvernul. Cel care a avut cea mai fulminantă evoluție anul trecut – ajungând pe locul opt – este amicul lui Orbán, Mészáros, primarul din Felcsút și președintele clubului de fotbal, care și-a triplat averea și și-a permis o frenezie a shopping-ului achiziționând 192 de ziare regionale într-o singur zi.

Ca urmare a faptului că aproape toate canalele media din țară se află pe mâini prietenești, iar opoziția se chinuiește să se adapteze noii realități, Orbán a intrat în faza imperială. Ziarele care contestă puterea sunt închise; ONG-urile independente sunt amenințate cu investigații ale poliției și catalogate drept „agenți străini”. Guvernul este „expresia bunăvoinței divine”, după cum a declarat grandios la a 500-a aniversare a Reformației.

Dar, la fel cum stadionul din Felcsút, acolo unde regele este înconjurat de curteni, apare ca simbol al puterii absolute a lui Orbán, în același timp acesta amenință să devină un semn al excesului imperial – o făclie pentru critici și o țintă a investigațiilor. Comisia Europeană a făcut deja o vizită la Felcsút pentru a inspecta calea ferată de colecție construită de Orbán cu fonduri europene pentru a lega satele copilăriei sale. Iar Curtea Supremă maghiară a emis două hotărâri care vor forța guvernul să publice informații financiare bine păstrate privind cheltuielile cu stadioanele și sportul, lucru ce poate duce la devoalarea costului real al obsesiei pentru fotbal a lui Orbán.

Este o obsesie care a debutat de timpuriu. Mare parte din ceea ce știm despre copilăria lui Orbán am aflat din interviuri date cu peste zece ani în urmă. Inițial, familia lui Orbán – el fiind mijlociul dintr-o familie cu trei băieți – a trăit în condiții nesatisfăcătoare împreună cu bunicii din partea tatălui la Alcsútdoboz, satul imediat următor după Felcsút. Tatăl său, Győző, obișnuia să-l bată „o dată sau de două ori pe an”. Győző fusese membru al Partidului Comunist, dar discuțiile politice nu erau nicidecum încurajate acasă. „Mediul în care m-am format nu a fost marcat de nicio tradiție”, s-a confesat Orbán ulterior. „Provin dintr-un mediu atât de eclectic, de lipsit de orice fel de cultură”. Bunicul, fost docher și veteran care a participat la Al Doilea Război Mondial pe frontul de est, a fost cel care l-a îndreptat spre fotbal. Tânărul Orbán, fără urmă de îndoială, a auzit multe povești despre echipele eroice ale Ungariei dintre cele două războaie și despre vitejeasca înfrângere suferită în finalele Cupei Mondiale din 1938 și 1954.

Când a împlinit 10 ani, s-a mutat împreună cu familia la Felcsút. Orbán obișnuia să meargă la cules recolta, sortând cartofi și scoțând sfeclă. Era o muncă istovitoare. „Trebuia să le dai șobolanilor în cap cu forță din prima, altfel riscai să urce pe lopată și să te muște”, povestește el despre una dintre lecțiile asumate. Când familia sa s-a mutat iarăși, mai la deal, lângă Székesfehérvár, a văzut pentru prima dată cum apa caldă țâșnește direct de la robinet. Avea 15 ani. Deși dotat intelectual, Orbán s-a descris pe sine ca fiind „un copil incredibil de rău: neascultător, neobrăzat, violent”. Voința, și nu talentul, l-a ajutat să intre în echipa de tineret de la Videoton, o echipă de top localizată în Székesfehérvár care a reușit să prindă finala UEFA din 1985. Orbán s-a putut bucura de oportunitățile sociale pe care i le-a oferit fotbalul: „Jocul aduna laolaltă oameni din medii diferite. De fiecare dată când schimbam echipa, schimbam și mediul cultural”.

În 1988 Orbán a ajuns student la Drept în Budapesta, acolo unde, împreună cu alți 36 de studenți, a înființat Fidesz – partidul al cărui lider încă este. Cum comunismul a căzut în 1989, Orbán s-a făcut remarcat ca lider al tineretului. În fața a 250.000 de oameni adunați în Piața Eroilor din Budapesta pentru ceremonia de reînhumare a lui Imre Nagy – fostul prim ministru executat în timpul revoluției ungare din 1956 – Orbán a susținut un discurs faimos prin care denunța Uniunea Sovietică și cerea retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Ungariei. A fost un moment prin care s-a remarcat prin tupeu și oportunism – vorbitorii din ziua respectivă încheiaseră un pact nescris de a evita subiectul plecării Rusiei – dar, datorită lui, a intrat în cărțile de istorie.

Un detaliu mai puțin cunoscut al acelei epoci tumultoase este acela că liderii Fidesz care, actualmente, ocupă cele mai importante trei poziții în fruntea Ungariei – Orbán, președintele János Áder și László Kövér, purtătorul de cuvânt al Adunării Naționale – au jucat împreună la aceeași echipă de cinci membri. În serile de vineri de la sfârșitul anilor ’80, viitorii conducători ai Ungariei jucau într-o echipă a studenților la drept care se numea ironic Fojikasör - „Curge berea”. Zsolt Komáromy, care deseori juca împotriva lui Orbán în echipa adversă își amintește că, pentru premier, „a juca fotbal era un mod de a se elibera de agresiune. Odată a scos mingea din joc. Când toți au înmărmurit, Orbán a spus că e în teren, a continuat cu mingea la picior și a înscris. Anula regulile și punea altele în loc, un fel de ‘Vă zic eu când este sau nu în afara terenului’”.

Orbán a devenit parlamentar în 1990 și și-a consolidat rapid poziția de lider al Fidesz, partid liberal pe atunci. S-a alăturat intelectualilor liberali proeuropeni, care i-au recunoscut talentele, dar îl și tachinau pentru tabieturile provincialiste. Dar când Fidesz a fost pe neașteptate nimicit la următoarele alegeri, Orbán a renunțat la liberalism și și-a rebranduit partidul ca purtătorul de drapel al noii clase de mijloc cu orientare de dreapta. După campania electorală de succes din 1998 care promitea „doi copii, trei dormitoare, patru roți”, Fidesz a format o coaliție guvernamentală cu două partide mai mici, iar  Orbán, în vârstă de 35 de ani pe atunci, a devenit cel mai tânăr prim ministru din Europa.

Politicienii Fidesz „au început să-și facă apariția la partidele de fotbal în mașini negre, iar bodyguarzii stăteau de pază lângă terenul de fotbal”, își amintește Imre Wirth, un alt membru al echipei adversare. În timp ce colegii săi au rămas la „Curge Berea”, primul ministru a decis să joace fotbal semiprofesionist la Felcsút, apoi în a patra divizie. După înfrângerea la limită în alegerile din 2002, Orbán s-a întors și mai mult spre populismul nativist, refuzând să dea înapoi pe motiv că „poporul” nu poate fi nicicând în opoziție. Nu s-a mai dus în Parlament și a decis să targeteze voturile celor „lăsați de izbeliște” în timpul tranziției de la comunism.

Când guvernarea socialistă a fost învăluită de scandal în 2006, Orbán a speculat oportunitatea și a ieșit în stradă. Și, cum se se apropia a 50-a aniversare a revoluției ungare, protestatarii – mulți dintre ei bodyguarzi la Ferencváros, cel mai mare club din Ungaria – au devenit purtători de cuvânt ai anului ’56 și au luat cu asalt sediul televiziunii naționale. Pe 23 octombrie 2006, prima zi a comemorărilor naționale, Orbán a susținut un discurs la finalul marșului radical naționalist. Revoltele s-au pornit iarăși și polițiști fără legitimație au tras cu gloanțe de plastic în protestatari. O sursă diplomatică a Statelor Unite s-a declarat îngrijorată de faptul că Orbán „se joacă cu focul”.

Anul următor, Orbán și Mészáros au înființat Academia Puskás – pe 1 aprilie 2007, care ar fi putut fi a 80-a aniversare a lui Puskás – cu un capital inițial de doar 500 de euro. Între timp, Mészáros, împreună cu soția lui Orbán, Anikó, și tatăl său, au început să achiziționeze terenurile din jurul clubului. Trei ani mai târziu, politica de centru a Ungariei a virat către dreapta și Orbán și-a securizat majoritatea categorică. Înarmat cu un mandat de schimbare a constituției, Orbán a proclamat „revoluția urnelor de vot” și a promis să finalizeze „schimbarea neterminată de regim” pe care Ungaria a început-o în 1989.

Felcsút nu a fost singurul beneficiar al boom-ului de construcții dedicate fotbalului marca Orbán. În Budapesta, am mers să vedem noul stadion al MTK, un venerabil club de fotbal al cărui președinte, Tamás Deutsch, este cofondatorul Fidesz și unul dintre reprezentanții partidului în Parlamentul European. „Acesta nu este un stadion, este un castel al fotbalului, un nou concept”, ne-a declarat Deutsch, așezat confortabil în canapeaua italienească din biroul său. Deutsch are o istorie lungă alături de Orbán, căci au bătut frecvent mingea împreună la legendara facultate de Drept de la sfârșitul anilor 1980. Era „un coechipier exigent”, chiar și al aceste întruniri amicale, spune Deutsch. „Țipa la oricine făcea o greșeală neforțată”, își amintește.

Noul teren oarecum straniu al MTK – are ziduri de beton în spatele fiecărei porți, și nu peluză – a fost construit cu 27 de milioane de euro (24 de milioane de lire sterline), depășind bugetul cu 50%. A fost înființat prin controversata schemă TAO a lui Orbán, care le permite corporațiilor să redirecționeze profiturile taxabile către cluburile sportive și instituțiile culturale, fără a fi nevoite să dezvăluie prea multe informații. Între timp, cu fonduri directe de la stat, s-a construit un nou stadion cu 24.000 de locuri la Ferencváros, Groupama Arena din Budapesta, cu un cost inițial de 63 de milioane de euro (55 de milioane de lire sterline), și un stadion de 20.000 de locuri, Nagyerdei Stadion din Debrecen, la prețul de 55 de milioane de euro (48 de milioane de lire sterline).

Maghiarii Magici, cunoscuți acasă ca Echipa de Aur, au uimit lumea fotbalului într-un sezon de patru ani și jumătate fără înfrângeri. Setul de 31 de victorii a inclus o medalie de aur la Olimpiada din 1952 și o victorie în ceea ce a fost supranumit meciul secolului, cu un 6-3 zdrobitor împotriva Angliei pe Wembley, în 1953. Pentru a demonstra că nu este doar un noroc trecător, Ungaria a mai umilit Anglia o dată cu 7-1 în meciul retur de la Budapesta, anul următor. Seria glorioasă s-a încheiat cu o înfrângere șocantă în fața Germaniei de Vest în finala Cupei Mondiale din 1954 – „cel mai mare succes, dar și cea mai tristă zi din istoria fotbalului maghiar”, conform spuselor lui György Szöllősi, redactorul șef al celui mai important cotidian sportiv al țării. (Legenda victoriei cu 6-3 dăinuiește în memoria colectivă a națiunii - este numele unui pub, al unui site de pariuri sportive, dar și al unui brand de băuturi alcoolice.)

Revoluția maghiară din 1956 a încheiat brusc era Puskás, căci mulți dintre jucătorii Echipei de Aur, prinși în turneu la izbucnirea revoltei, nu s-au mai întors în țară. Declinul a fost lent, dar constant. „Am avut parte de multe tragedii”, a spus Szöllősi. Poate că cea mai amară dintre toate a survenit în Mexic în finala Cupei Mondiale din 1986. „Echipa Ungariei era cea mai bună din Europa”, își amintește Szöllősi. „Primul meci pe grupe a fost împotriva Uniunii Sovietice și am pierdut cu 6-0. Împotriva Uniunii Sovietice în 86!” spune el. Înfrângerea a inspirat apariția unei lucrări literare de mari vânzări numită Gyógyíthatatlan – un titlu umoristic ce, în traducere liberă, înseamnă „Cei șase fără vindecare” – care s-a vândut în sute de mii de copii, multe dintre care se găsesc în anticariatele din Budapesta.

„Dacă vrei să înțelegi relația lui Viktor Orban cu fotbalul”, remarcă Szöllősi, „trebuie să știi că, între cele două războaie mondiale, fotbalul era foarte important”. Descris, la un moment dat, într-un mod memorabil ca „megafonul fotbalistic al lui Orbán”, Szöllősi este ambasadorul maghiar al fotbalului, cu statut diplomatic oficial acordat de primul ministru. „Viktor Orbán vrea ca fotbalul maghiar să-și recâștige măreția de altădată”, conchide Szöllősi.

Admite totuși că pasiunea lui Orbán pentru fotbal este văzută ca o slăbiciune printre colegii de partid care, în majoritate, îi poartă respect. „Înainte de alegerile din 2010, liderii de campanie i-au spus că nu i se permite să meargă la finala Ligii Campionilor, pentru că ideea de a reconstrui fotbalul este nepopulară în Ungaria. Toată lumea spune: ‘Nici vorbă, este absolut imposibil, nu se poate, căci fotbalul maghiar este de rahat’”.

Campania lui Orbán de a reda măreția fotbalului maghiar s-a bucurat de atenție, dar nu pentru motivele pentru care ar fi sperat el. (Prezența pe stadioane este în continuare scăzută, stadioanele neajungând nici măcar la 20% rată de ocupare.) Pentru partidele din opoziție însă, stadioanele au devenit rapid un simbol al vanității nemăsurate a lui Orbán. „Poți vorbi despre legea constituțională și lumea se plictisește, dar arată-le Felcsút și oamenii pricep imediat unde bați”, a remarcat activitstul Gábor Vágó aflat în opoziție. În mai 2017, aproape de finalul sezonului fotbalistic, Vágó a organizat un protest cu aproape 300 de votanți în fața casei lui Orbán din Felcsút, aruncând bancnote contrafăcute cu chipurile lui Orbán și al lui Mészáros.

La protest, Ákos Hadházy, copreședinte al partidului de opoziție cu orientare de centru, Politica Poate Fi Diferită, a declarat: „2018 este ultima șansă de a-l înfrânge pe Orbán. Presa este supusă unei mari presiuni. Populismul le trâmbițează maghiarilor: ‘Vă vom fura banii, dar vă vom apăra de refugiații teroriști’. Noi vom avea câteva milioane de forinți, iar guvernul 10 miliarde”, a spus Hadházy.

Oponenții lui Orbán au repurtat o victorie în februarie 2017 în ceea ce privește petiția împotriva licitației guvernului de a găzdui Olimpiada de vară din 2024 la Budapesta, pe care Orbán personal o susținuse și o promovase cu doi ani înainte. O campanie intitulată Nolimpia preciza că sănătatea, educația, infrastructura rurală, alocarea de locuințe și sărăcia sunt probleme mult mai urgente decât stadioanele Ungariei și a adunat peste 266.000 de semnături de la locuitorii Budapestei pentru un referendum pe tema Olimpiadei. Perspectiva unei înfrângeri umilitoare la urnele de vot a speriat Fidesz într-atâta, încât au retras candidatura Budapestei și imboldul petiției a dus la lansarea unui nou partid de centru al tinerilor, Momentum.

Ceva mai recent, Curtea Supremă din Ungaria, după o serie de acțiuni îndreptate împotriva ministerelor, federațiilor sportive și consiliilor locale, a decis că orice contribuție corporate la schema TAO care a fost mascată reprezintă fonduri publice și, prin urmare, trebuie făcută publică. În timpul luptei juridice, guvernul a încercat să clasifice donațiile ca „secrete fiscale”, dar decizia curții înseamnă că Academia Puskás și alte cluburi vor trebui acum să divulge numele companiilor care le susțin. Guvernul nu a dezvăluit încă această informație și activiștii se așteaptă ca asta să nu se întâmple decât după alegerile următoare care vor avea loc în aprilie anul acesta.

Reîntorcându-ne la Pancho Arena în ziua meciului, atmosfera a respirat mai multă dramă decât fotbal. 400 de persoane au asistat la meci, dar jumătate dintre ele au stat în zonele VIP și loje, în timp ce zona ziariștilor părea a deservi un stadion de 10 ori mai mare. Orbán și-a făcut apariția din lojă când a început meciul, însoțit de unul dintre miniștrii săi, Miklós Seszták, care deține o club din divizia a doua din nord-est. Mészáros, primar și președinte, a urmărit meciul din propria lojă aflată în apropiere.

După prima jumătate terminată fără niciun gol, ne-am îndreptat spre doamna ofițer de presă pentru a cere programarea unui interviu. Avem cu noi un exemplar al cărții lui David (autorul acestui articol, n.n.) din 2016 Mingea e rotundă: O istorie a fotbalului mondial, în speranța că îi vom putea demonstra premierului câte știm noi despre fotbal. „Sunt mici șansele să vă întâlniți cu domnul Orbán”, ne-a spus ea. Orbán nu a mai fost văzut în cea de-a doua repriză și, când Puskás Akadémia a înscris spre final, managerul echipei s-a uitat vanitos înspre loja numărul 1 pentru a obține binecuvântare. Totuși, Orbán nu era de găsit.

Am făcut un progres vizibil [în revitalizarea fotbalului maghiar], dar toată lumea ne critică. Nimeni nu e de acord cu mine, toți zic că e de rahat, dar adevărul este că mergem pe calea cea bună și că, probabil, progresăm, nu-i așa, Gyuri?

Dar, pe măsură ce jucătorii părăseau terenul, ofițerul de presă al clubului, cu o expresie uimită pe chip, ne-a invitat în loja lui Orbán pe care l-am găsit cu fața la teren, cu cartea în mână și Szöllősi stând în picioare aproape de el. Pe bufet se afla o tavă cu aperitive, iar în spatele lui ospătarii așteptau într-o chicinetă cromată.

„Sunt doar în trecere”, zise Orbán, răsfoind cartea. Ne-a fost repede limpede că epigraful cărții al cărui autor este scriitorul uruguayan Eduardo Galeano ne-a câștigat audiența. „Un stil de a juca”, a citit Orbán cu voce tare, „este un mod de a fi care dezvăluie profilul unic al fiecărei comunități și îi afirmă dreptul de a fi diferită. Îmi place asta, căci este foarte important!” spuse el. „Nu știu dacă avem fotbal maghiar, dar trebuie să avem!

„Fotbalul”, continuă el, „este o combinație ciudată de libertate și de viață de soldat. Trebuie să fii în echipă, dar și să ai creativitate. Iar aceasta este dilema tuturor societăților moderne: să fie organizate și libere. În teren o pot identifica, în politică e mult mai greu”.

Pentru Orbán, conexiunea dintre fotbal, politică și măreția națiunii este evidentă. „Maghiarii au o abordare critică a tuturor civilizațiilor și cred că societatea modernă este foarte periculoasă pentru copii. Sportul este bun pentru civilizațiile moderne periculoase.

„Am făcut un progres vizibil [în revitalizarea fotbalului maghiar], dar toată lumea ne critică. Nimeni nu e de acord cu mine, toți zic că e de rahat, dar adevărul este că mergem pe calea cea bună și că, probabil, progresăm, nu-i așa, Gyuri?”

„Absolut, domnule premier”, replică Szöllősi.

„De ce n-avem cartea asta tradusă în maghiară? Ar trebui să ne ocupăm de asta, să o publicăm”, zise fluturându-i lui Szöllősi cartea lui David. Relaxându-se un pic, Orbán a ținut să-și exprime teoria vizavi de fotbal. „Această academie, acest tip de stadion și împrejurimile sale, sunt parte a unui concept. Conceptul meu, da, al meu, este că fotbalul nu poate aparține unei afaceri. Fotbalulul aparține artei, uitați-vă numai la stadion, este o operă de artă.

„Nu lua în calcul următorul contract cu agentul sau tâmpeniile astea – aceea nu este esența. Esența este artă, mingea și echipa. Așa că propriul meu concept de academie este că fotbalul este o artă.

„Soția mea urăște stadionul: spune că îi strică priveliștea de la geamul bucătăriei”.

„Bunicul obișnuia să-mi spună”, continuă Orbán, „că, atunci când vezi un meci bun, trebuie să auzi muzica. Dacă nu auzi muzica, nu este un meci bun. Așa că, în Ungaria, indiferent ce campionat câștigă nemții, noi nu vom spune niciodată că este fotbal de calitate, căci ceea ce auzim nu este muzică, ci zgomot tehnic robotizat”.

În acest punct, Orbán își puse sacoul și punctă: „Să ne uităm la academie de pe terasă”. Ne-a condus în afara lojei. „Uite”, zise arâtând spre una dintre boltele ce susțin acoperișul. „Este artă”.

Urmându-l pe Orbán, ne-am aventurat pe o scară abruptă de metal. Ajunși pe sus, am deschis o trapă și am ajuns pe acoperiș. Am rămas țintuiți locului, alături de premierul Ungariei, scrutând stadionul de fotbal. „Acesta este terenul meu pe care l-am donat clubului”, ne-a spus conturând orizontul cu mâna. De fapt, oficial, terenul îi aparține soției lui. „Aici, aici și aici e loc de extindere, există planuri făcute”, adăugă Orbán. Marcăm momentul cu un selfie.

Cerul a început să se întunece. Nederanjat de burniță sau de înălțime, Orbán, în haina sa neagră, continuă turul. „Aceasta este casa mea”, spune el indicându-și conacul. „Soția mea urăște stadionul: spune că îi strică priveliștea de la geamul bucătăriei”.

Ajunși jos, primul ministru ne-a dus în curtea din fața stadionului și am intrat într-o cameră din academie aflată sub aura unor fotografii ale lui Puskás înalte de trei metri – una arătându-l ca pe un debutant naiv, celaltă ca pe bravul jucător proto-galactico al Madridului. În podea sunt imprimate urmele lui Puskás, luminate sub sticlă securizată. Lipsit oarecum de inspirație, unul dintre noi a remacat că sunt neașteptat de mici. „Da, este mai bine să ai picioare mici, căci le bagi mai bine sub minge”, spuse Orbán, el însuși un om mărunt, dând cu piciorul în aer.

Pe măsură ce turul nostru supriză se apropia de sfârșit, Orbán și-a descris planurile de extindere a conceptului său de „academie” și dincolo de granițe, în Serbia, România și Ucraina – eventual în toate teritoriile care au aparținut odată „Ungariei Mari”, înainte de 1920.

„Mai devreme sau mai târziu, vom face Institutul Puskás, pentru că aici avem o academie, avem școli, așa că este un mic univers. Avem acum și echipa, dar am vrea să înființăm un muzeu, un centru educațional și o editură. Pentru oameni”.

Începu să-și amintească propriile zile ca jucător, dând cu piciorul în aer. Când am fost ales premier prima dată, în 98, jucam în echipa satului. Era în liga a patra ,,și aveam meciuri în fiecare săptămână. Vă puteți imagina aclamațiile din astfel de localități mici. Nu vă puteți imagina ce-mi auzeau urechile până când dădeam gol!” Fața i se lumină de satisfacție și se porni o altă poveste, cea legată de primirea unui telefon de la președintele SUA după ce Ungaria a devenit membră NATO în 1999. „Eram la antrenament”, spuse Orbán, „și cine vine și mă anunță: ‘E Bill Clinton la telefon’. Eu am zis: ‘Nu glumi, am antrenament, sună-mă în cinci minute’. M-a sunat din cauza războiului cu Yugoslavia, căci avea unele propuneri de discutat. Am stat acolo cu telefonul [pe teren] … ca un porc”.

Cincisprezece ani mai târziu, Clinton l-a numit pe Orbán „un capitalist autoritar” în timpul emisiunii Daily Show cu Jon Stewart: „De obicei, genul ăsta de oameni vor să rămână veșnic la putere și să se îmbogățească”.

Pe măsură ce turul nostru supriză se apropia de sfârșit, Orbán și-a descris planurile de extindere a conceptului său de „academie” și dincolo de granițe, în Serbia, România și Ucraina – eventual în toate teritoriile care au aparținut odată „Ungariei Mari”, înainte de 1920. „Facem asta pentru copii... pe teritoriile unde trăiesc unguri”. Între timp, acasă la el, continuă să construiască.

Un stadion național cu 68.000 de locuri – purtând, bineînțeles, numele lui Puskás – este pregătit să fie gazdă a patru meciuri în timpul Campionatului European din 2020, cu un buget de peste 600 de milioane de euro. Va fi similar ca mărime cu Allianz Arena al lui Bayern Munchen, la un preț de aproape patru ori mai mare. Ungaria a avut o campanie ratată de calificare la Cupa Mondială – care a inclus un egal cu Insulele Feroe și un meci pierdut contra Andorrei – echipa națională pare să nu se califice la Europene.

Mulțumită rolului său simbolic în înlăturarea comunismului, Orbán a fost încă de la început un politician ce a ținut la tradiție, profund conștient de rolul său în istorie. Dar Ungaria și țările vecine sunt pline de resturile unor nebunii faraonice ale trecutului ridicate de conducători dornici să-și construiască propriile monumente. Dincolo de graniță, în România, satul natal al neregretatului dictator Nicolae Ceaușescu se laudă cu un stadion de 30.000 de locuri, folosit acum de o echipă ce stagnează în a patra divizie națională.

Chiar și printre apropiații lui Orbán există unii cărora Pancho Arena li se pare o nebunie. Un prieten de-ai primului ministru, sub protecția anonimatului, își amintește cum Orbán a anunțat, pe când cinau, că plănuiește să construiască un stadion la Felcsút. „Eram cu toții nedumeriți în legătură cu necesitatea unui stadion aici. Aceasta este latura lui copilăroasă, este un fan înrăit, nebun după fotbal… dar este prea mare. Nu cred că este cel mai bun loc – nu știu cum se va întreține și manageria această clădire în 10 sau 20 de ani. Nu cred că a fost o decizie strălucită”.

Dar, în timp ce cel mai puternic suporter al fotbalului din Ungaria ne conducea înspre centrul Neverland-ului său luându-și rămas bun, nu am văzut nicio urmă de regret. „Trebuie să recunosc”, ne spuse el cu un rânjet, în timp ce plecam, „clădirea Parlamentului este chiar mai arătoasă.”

Citiți aici varianta în limba engleză a articolului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp