Din primele zile după cea de a doua dezbatere prezidențială s-a instalat sentimentul că alegerile americane s-au încheiat deja. Și sondajele din 11 octombrie au confirmat: RealClearPolitics o dădea câștigătoare pe Hillary cu 6,2%, Rassmussen Reports cu 5%, The Atlantic/PRRI cu 11%, NBC/Wall Street Journal cu 9-10%. Iar în statele de confruntare electorală strânsă, Clinton era în față în toate, cu anemica excepție a statului Iowa (Trump + 3,7%) și Arizona (Trump +1%).
După alte două zile, Foxnews a raportat că Hillary Clinton s-a detașat la 7 procente diferență. O singură rază de speranță pentru Donald Trump: la un sondaj refăcut pe 1.500 de subiecți, Rasmussen Reports publica recent că a survenit o revenire a miliardarului cu scorul 43 la 41%.
Mulți se întreabă dacă a treia dezbatere mai are rost.
Partidul republican s-a desprins aproape total de candidatul nominalizat de alegătorii lui. Fac excepție comitetul național și președintele lui Reince Priebus, Mike Pence, candidatul pentru postul de viceprședinte, susținătorii de echipă, ca Newt Gingrich, Ben Carson, Sean Hannity, Allen West și câțiva alți, puțini, republicani.
Întorcând spatele propriului reprezentant, partidul republican îl transformă pe Trump, în mod forțat, într-un candidat independent. Niciun independent nu a câștigat alegerile prezidențiale americane vreodată, iar cel mai mare scor l-a înregistrat Ross Perot în anul 1992, când a obținut 19% din voturi. Prea puțin pentru victorie.
Dacă Donald Trump ar fi fost un candidat ideal, onest, decent, cu o viziune politică perfecă și clar exprimată, de un comportament impecabil și cu un trecut fără pată și tot nu ar fi putut câștiga alegerile în condițiile în care se zbate astăzi Donald cel real: cu 80% din media împotriva lui, cu aparatul electoral democrat masiv care domină campania, cu fondurile enorme puse la dispoziția echipei Clinton de marii donatori, cu armata de politicieni și voluntari democrați activi în toate statele și cu defăimările și atacurile propriului partid, ostil și hotărât să cedeze postul de președinte în acest an. Un munte prea greu de urcat.
Nemulțumirea alegătorilor crește mereu: tonul campaniei s-a schimbat progresiv în rău, scandalurile sexuale ocupă o mare parte din spațiul ziarelor și televiziunilor, comentatorii sunt tot mai agresivi și neobiectivi și atenția s-a mutat de la subiectele majore la vorbele spuse de femeile care îi acuză pe Bill Clinton și pe Donald Trump de agresiune sexuală.
Foxnews a făcut un studiu legat de motivarea votanților: 57% și-au ales candidatul numai din rațiunea de a-l împiedica pe oponentul lui să iasă învingător, numai 36% votează fiindcă sunt de acord cu programul și personalitatea celui preferat de ei.
Pentru 52% din cetățenii cu drept de vot, campania actuală este excesiv de stresantă și îi obosește.
Profesioniștii politici și de presă se întrec să explice cât de diferită este această campanie de cele premergătoare, cât de mult s-a deplasat tonul general al declarațiilor, discuțiilor și comentariilor spre zona care, cu numai câțiva ani în urmă, părea de neconceput și totodată de neacceptat.
Din toate aceste cauze, dezamăgire, oboseală și dezgust, ca și din cauză că în prezenta campanie se întrec doi candidați cu cele mai ridicate procente de popularitate negativă din istorie, se anticipează că mulți vor alege să nu voteze.
O notă aparte și - din nou - fără precedent este prezența activă în campania de alegeri a hackerilor, în frunte cu organizația Wikileaks, condusă de fugarul Julian Assange. După ce ziua în care fusese anunțată marea surpriză din octombrie a trecut, fără ca Assange să apară în public și fără ca o dezvăluire de mari proporții să fie făcută, Wikileaks a publicat mai multe serii de e-mail-uri sustrase din corespondența directorului de campanie electorală a doamnei Clinton, John Podesta.
Între ele au fost unele care au lăsat să se vadă atitudinea elitistă și disprețuitoare a membrilor campaniei față de minorități. Americanii de culoare erau numiți neajutorați (losers), iar hispanicii sărăntoci (needy). În alte mesaje, angajații doamnei Clinton plănuiau metodele cu care să atragă contribuțiile bănești ale catolicilor și creștinilor evanghelici, dar se exprimau ireverențios față de aceștia și preconizau introducerea elementelor revoluționare în sânul comunităților religioase.
Era citat Bill Clinton care spunea că susținătorii lui Trump sunt niște țărănoi (red necks), foarte în ton cu nevasta lui, care îi caracterizase drept deplorabili, imposibil de recuperat.
Numai în ultima săptămână Wikileaks a publicat aproape 10.000 de documente din corespondența de e-mail a echipei democrate, reconfirmând susținerea neobiectivă a doamnei Clinton de către comitetul național al partidului în dauna lui Bernie Sanders, documentând sincronizarea dintre echipa electorală Clinton și mai multe ziare și companii de televiziune, care au călcat pragul eticii jurnalistice, și dezvăluind afirmația directorului de campanie: Hillary nu spune întotdeauna lucruri adevărate.
Un alt fapt revelat de echipa Assange este acela că, în contradicție cu declarațiile oficiale, președintele Obama a fost la curent din primele zile cu transmiterea ilegală de e-mail-uri oficiale ale secretarei de stat, folosind un server personal și neasigurat, deși a spus că a aflat despre aceste lucruri doar când ele au apărut în presă.
În fine, un număr considerabil din e-mail-urile publicate de Wikileaks sunt cele legate de fundația Clinton, care se pare că a făcut mari profituri financiare în urma aranjamentelor realizate pentru indivizi și guverne străine de șefa diplomației.
Democrații, care nu au contestat niciunul din documentele publicate, susțin că în spatele lui Wikileaks sunt hackerii ruși, afirmă că însuși guvernul rus este cel care încearcă să influențeze campania electorală americană și - prin echipa executivă - au făcut o intervenție oficială. Ministrul de externe John Kerry a adresat Rusiei o notă de protest pentru atacurile cibernetice făcute asupra sistemului de vot din mai multe state și asupra comitetului național democrat. Răspunsul guvernului Rusiei a negat, așa cum era de așteptat, orice amestec și a calificat intervenția diplomatică americană drept isterie.
Dar dintr-o ciudățenie obsedată de secrete politice, organizația Wikileaks s-a transformat într-un jucător de statură internațională, informațiile difuzate de ea sunt amplu citate în toată presa lumii și gruparea pare să indice că merge după o strategie bine plănuită, cu „scăpările" de date confidențiale care se succed după un ritm gradat și calculat. Iar dintre factorii de putere angrenați în mersul campaniei prezidențiale, Wikileaks este singurul combatant cu armament greu care îl ajută indirect pe Trump, lovind în Hillary Clinton și în susținătorii ei. Întreaga presă de stânga refuză să publice și să comenteze datele eliberate de Wikileaks, iar membrii echipei Clinton răspund invariabil la întrebările reporterilor cu ...Rușii sunt în spate la toate acestea. În schimb, rețelele de socializare zbârnâie cu zeci și zeci de reproduceri și comentarii la cele publicate de echipa Assange pe website-ul www.wikileaks.org. După părerea multora, în prezent, știrile vehiculate de aparatele portabile bat presa scrisă și televizată, în primul rând pentru că sunt accesibile rapid și nu au ore fixe de emisie.
Printre consecințele previzibile ale alegerilor americane din acest an se numără și anticipata schimbare la față a partidelor dominante, poate chiar și reforma în structura bipartinică a sistemului.
La democrați se așteaptă ca segmentul pro-Sanders, de dimensiuni semnificative, să facă un pas spre constituirea unui nou partid, de orientare deschis socialistă. Tot mai multele informații care confirmă suspiciunea multora că prin acțiunile comitetului național s-a urmărit acordarea întregului sprijin al partidului doamnei Clinton și că aceasta s-a făcut cu șicanarea și îngrădirea lui Bernie Sanders, pe toată durata alegerilor preliminare, alimentează revolta internă și intenția de răzbunare a multor democrați. Mulți din ei nu se vor mulțumi numai să voteze pentru alternativa unuia dintre candidații celui de al treilea partid, Johnson și Stein, ci vor merge mai departe, militând pentru o sciziune.
Situația din partidul republican este și mai complicată. Încă de la începutul preliminariilor s-a observat strategia elitei de a se pune în spatele unui anume candidat, favoritul partidului, dar a eșuat cu toate cele trei alegeri: Jeff Bush, Marco Rubio și Ted Cruz.
Când nominalizarea lui Trump a apărut, contrar tuturor prezicerilor, inevitabilă, un grup larg de politicieni republicani influenți a declarat război pe față, s-a organizat în tabere ca NeverTrump și a cheltuit timp, energie și bani în încercarea de a-l bloca pe miliardarul populist. De partea segmentului republican anti-Trump este numai o parte restrânsă a electoratului republican și se observă cu ușurință falia profundă care-i desparte pe antitrumpiști de masa propriilor alegători. Pentru ultimii Trumpismul, criticat de elita partidului, este un americanism care le dă speranțe de renaștere națională și asta se vede din entuziasmul participării la mitingurile lui Trump, unde numerele înregistrate contrazic sondajele de opinie. După Laura Ingraham, comentatoare politică conservatoare, elita republicană este situată mai aproape de Hillary și de partidul democrat decât de propriii alegători. Un astfel de conflict nu poate rămâne fără urmări: după 9 noiembrie, dacă Trump va pierde întrecerea, este foarte posibil ca un mare număr de alegători republicani să se constituie într-un partid nou, constituționalist, cu o pronunțată tentă naționalistă și dedicat politicii antiglobaliste. Iar în eventualitatea mai puțin probabilă a unei președenții a lui Donald Trump, schimbări majore în structura, componența și orientarea partidului republican vor surveni rapid.
Nu trebuie uitat nici faptul că menținerea controlului republican în cele două camere ale congresului, care părea certă până acum câteva zile, nu mai este așa și panica conducerii partidului republican este acum nu numai pierderea președinției, la care a contribuit din plin, dar și dispariția oricărei influențe politice în generația următoare.
Peste câteva zile va avea loc cea de a treia și ultima dezbatere prezidențială, care se va desfășura pe durata a 90 de minute, în amfiteatrul universității statului Nevada din Las Vegas. Moderator va fi Chris Wallace, comentator politic la Foxnews, membru înregistrat în partidul democrat și gazetar de bună reputație, întotdeauna bine documentat, politicos, dar ferm în extragerea răspunsurilor și nebănuit de lipsă de obiectivitate. El a făcut cunoscute trei dintre cele șase teme: datoria națională, economia și alegerea pentru tribunalul suprem.
Ultima evaluare a situației candidaților înainte de ultima dezbatere, făcută de RealClearPolitics, arată că doamna Clinton conduce pe plan național cu 6,7%, conduce în raportul electorilor cu 265 la 170 (pentru a ieși învingător e nevoie de peste 270 de electori) și are un mare avans la bursa de pariuri cu cota de 5,6:1 (85/15).
Ultima înfruntare dintre cei doi candidați s-ar putea să fie de un excelent nivel, s-ar putea să cadă - din nou - sub pragul acceptabil, sau s-ar putea să se plaseze undeva între cele două extreme. Dar oricum va fi, ea nu va putea reabilita prestigiul campaniei 2016.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Dacă Donald Trump ar fi fost un candidat ideal, onest, decent, cu o viziune politică perfecă și clar exprimată, de un comportament impecabil și cu un trecut fără pată ", nu ar fio fost nici 80% din presa americana (apropos, cum ati cunatificat asta?) impotriva lui Trump, nici partidul lui (ma rog, el putea fi in orice partid, ca doar e opportunist) nu ar fi fost impotriva lui, nici in sondaje nu ar fi stat mai jos de madam Clinton si tot asa.
Insa, am o veste proasta pentru dvs (proasta, pentru ca intuiesc ca sunteti republican): Donald Trump nu e un candidat ideal, onest, decent, cu o viziune politică perfecă și clar exprimată, de un comportament impecabil și cu un trecut fără pată. Si cu toate astea, ii plangeti de mila. Sau va plangeti dvs de mila ca nu aveti cu cine vota?