Foto: Guliver/ Getty Images
Orientarea copilului către o carieră începe foarte timpuriu, când părinții se strâng în pâlcuri mici pe lângă locurile de joacă din parcuri și pălăvrăgesc despre grădinițe bune, școli bune, facultăți de top. În timp ce copilul, purtător încă de pampers, se joacă într-o movilă de nisip, părinții văd, cu ochii minții, odrasla urcând panta succesului, într-o carieră strălucită de informatician, avocat sau (negreșit) de neurochirurg. Nu am întâlnit încă părintele care să-și dorească pentru copilul său să fie tâmplar, cizmar sau croitor: părintele își dorește reușita copilului acolo unde el nu a reușit. Cu alte cuvinte, proiectează asupra copilului propriile dorințe, aspirații și neîmpliniri.
Sistemul de învățământ vine și el cu partea lui de presiune, împărțind copiii și școlile pe categorii, astfel că germenii eșecului se nasc foarte devreme, când copilul nu poate ține „calea succesului" și informatica, avocatura sau neurochirurgia devin inaccesibile. Ca părinte, mi-am promis să nu trec prin păcatul proiecției dorințelor mele asupra copilului, ci să fiu atentă la dorințele și aptitudinile fiicei mele. De la teorie la practică e un drum lung și anevoios, pentru că mi-a fost greu să diger dorința copilului de a face o carieră din creșterea buldogilor francezi.
Mi-am înghițit cu greu lamentările care-mi sunau în cap și am încurajat-o să învețe bine, pentru a fi un crescător deștept de buldogi francezi. M-am surprins căutând informații pe net despre căței și m-a bucurat prețul de vânzare al buldogilor. La o adică, buldogi francezi să fie! Copilul era prin clasa a cincea și și-a dorit fermă de buldogi francezi până în clasa a șaptea, când a cotit-o spre salvarea orcilor. Iarăși m-am lamentat în gând, iarăși am încurajat-o să învețe, că doar la orci nu poate lucra orice analfabet.
De atunci a mai trecut un an și copilul meu se va ocupa de ecologie, iar în timpul liber va fi scriitor. Punctul comun al dorințelor și aspirațiilor fiicei mele este dragostea pentru biologie, ca disciplină școlară și, dacă aceasta va fi o constantă, „succesul” carierei de informatician, avocat sau neurochirurg nu va fi nici măcar pomenit. Succesul va exista într-o manieră discretă, dar foarte importantă: la vremea potrivită, va merge cu plăcere la serviciu, acolo unde își va petrece o treime din timp. Printre altele, acesta este secretul fericirii societății suedeze, care se preocupă ca fiecare membru al său să facă exact ce își dorește, în limita aptitudinilor lui. Curajul de a-mi lăsa copilul să aleagă mi-a fost insuflat de un simpatic bucătar pasionat: tatăl său e eminent profesor universitar, iar fratele său e medic.
„Tu de ce n-ai făcut medicina?” l-am întrebat. S-a uitat la mine perplex: „de ce s-o fac, mie îmi place să gătesc!” Suedezi, evident.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Scriu de 9 ani despre lemn pe blogul meu și primesc cereri mai multe decât pot soluționa, drept urmare le redirecționez cu drag, fără pretenții financiare spre alți producători, mai mici sau mai mari.
Eu am diplomă de Poli Timișoara, sunt inginer electronist cu specializarea roboți industriali și diploma de master în afaceri de la BB Cluj.
Le păstrez într-un sertar și le arăt o dată la 5 ani, când fac ordine în acte, soției mele.
Spun de nenumărate ori că mama mea nu știe ce să răspundă când prietenele o întreabă ”cu ce se ocupă băiatul?” că este în impas, nu prea știe ce să le răspundă. Ce meserie e aia, să scrii pe net despre lemn și să vinzi mobilă din stejar fără un magazin?
Mă bate gândul să organizez tabele de dulgherie, inspirat de o ghildă din Letonia și am primit cereri mai multe decât poate cineva crede, doar menționând în treacăt că s-ar putea să apară această idee.
Cunosc mulți meșteri din această nișă, niciunul n-a izbutit să țină pasul în 2020 cu volumul de muncă solicitat.
Băieții mei sunt prea mici, însă dacă ar avea vârsta potrivită i-aș trimite vară de vară să învețe să construiască case din lemn, la firma unui prieten din Belgia, unde ar primi și diplomă la mână, acreditată de Școala de Meserii de acolo.
În centrele urbane mari se vede piața muncii altfel, însă în bula mea îmi vine să strig că tot ce ne trebuie e cheful de a sufulca mânecile.
Ce nu inteleg unii e ca lumea joburilor e din ce in ce mai dinamica - sunt pe un grup de femei si educatie financiara, si spun unele americance ca pana la 40 ani au schimbat cariera de 3-4 ori: cu lucru ziua si studiu serile si in weekend, cu inceput de practica si si cu salariu minim pe economie, cu 2 surse de venit in paralel si jonglat cu ele. Ba mai mult, socrii mei sunt curiosi daca am gasit jobul perfect din care sa iesim la pensie!! - incerc sa le explic ca s-au dus la fund cu tot cu comunismul, si multi ne reinventam/adaptam pe traseu.
Fiica mea a fost impresionata de munca unei logopede. Ce daca e peste medie la matematica. Lasam asa si mai vedem colea.
Verisorul meu nu a facut facultate. Nu de prost, ci de sarac - dupa ce la liceu a mers pe jos 4km dus, 4 intors, verile muncite intr-un service de la 16 ani, cand a luat bacalaureatul cineva i-a propus sa vina cu el 3 luni in Italia sa stranga bani de facultate. Nu a mai dat. A schimbat jobul acolo si asa de bun e varul meu ca a devenit mana dreapta a patronului in cativa ani, intr-o fabrica de mobila si are salariu cat mine, care am facultate si 10 ani in plus de experienta. La 30 ani avea 2 locuinte (una in ro si una in Italia) si nu il vad sa se intoarca.
Ideea e ca trebuie ca legea numerelor sa fie în favoarea ta, nu împotriva. Dintre cei care sunt educați o proporție serioasa ajung s-o ducă acceptabil și câțiva foarte bine, în timp ce dintre cei needucați câțiva ajung s-o ducă bine și foarte putini foarte bine,