Foto: Guliver/ Getty Images
Orientarea copilului către o carieră începe foarte timpuriu, când părinții se strâng în pâlcuri mici pe lângă locurile de joacă din parcuri și pălăvrăgesc despre grădinițe bune, școli bune, facultăți de top. În timp ce copilul, purtător încă de pampers, se joacă într-o movilă de nisip, părinții văd, cu ochii minții, odrasla urcând panta succesului, într-o carieră strălucită de informatician, avocat sau (negreșit) de neurochirurg. Nu am întâlnit încă părintele care să-și dorească pentru copilul său să fie tâmplar, cizmar sau croitor: părintele își dorește reușita copilului acolo unde el nu a reușit. Cu alte cuvinte, proiectează asupra copilului propriile dorințe, aspirații și neîmpliniri.
Sistemul de învățământ vine și el cu partea lui de presiune, împărțind copiii și școlile pe categorii, astfel că germenii eșecului se nasc foarte devreme, când copilul nu poate ține „calea succesului" și informatica, avocatura sau neurochirurgia devin inaccesibile. Ca părinte, mi-am promis să nu trec prin păcatul proiecției dorințelor mele asupra copilului, ci să fiu atentă la dorințele și aptitudinile fiicei mele. De la teorie la practică e un drum lung și anevoios, pentru că mi-a fost greu să diger dorința copilului de a face o carieră din creșterea buldogilor francezi.
Mi-am înghițit cu greu lamentările care-mi sunau în cap și am încurajat-o să învețe bine, pentru a fi un crescător deștept de buldogi francezi. M-am surprins căutând informații pe net despre căței și m-a bucurat prețul de vânzare al buldogilor. La o adică, buldogi francezi să fie! Copilul era prin clasa a cincea și și-a dorit fermă de buldogi francezi până în clasa a șaptea, când a cotit-o spre salvarea orcilor. Iarăși m-am lamentat în gând, iarăși am încurajat-o să învețe, că doar la orci nu poate lucra orice analfabet.
De atunci a mai trecut un an și copilul meu se va ocupa de ecologie, iar în timpul liber va fi scriitor. Punctul comun al dorințelor și aspirațiilor fiicei mele este dragostea pentru biologie, ca disciplină școlară și, dacă aceasta va fi o constantă, „succesul” carierei de informatician, avocat sau neurochirurg nu va fi nici măcar pomenit. Succesul va exista într-o manieră discretă, dar foarte importantă: la vremea potrivită, va merge cu plăcere la serviciu, acolo unde își va petrece o treime din timp. Printre altele, acesta este secretul fericirii societății suedeze, care se preocupă ca fiecare membru al său să facă exact ce își dorește, în limita aptitudinilor lui. Curajul de a-mi lăsa copilul să aleagă mi-a fost insuflat de un simpatic bucătar pasionat: tatăl său e eminent profesor universitar, iar fratele său e medic.
„Tu de ce n-ai făcut medicina?” l-am întrebat. S-a uitat la mine perplex: „de ce s-o fac, mie îmi place să gătesc!” Suedezi, evident.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Problema mea ca romanca e ca am crescut si ramas cu ideea de a cauta "un post caldut si bunut" la stat si abia dupa 30 de ani am inteles ca viata implica sa avem cel putin 2-3 meserii si acum la 50 ani mai invat ceva, sa fie>
Avem această genă a poveștilor predestinate. Acum câțiva ani duceam un cuplu de australieni către Vama Veche prin intermediul BlaBlaCar. Pe drum, tipul îmi spune că are atestat in kinetoterapie. Se platea foarte putin spre deosebire de cat ar face, zicea el, un electrician sau instalator la el in tara. Mi-a spus ca e hotarat sa se intoarca si sa mearga in directia uneia dintre cele enumerate.
Ce sa ma zic, locuiesc in Corbeanca de cativa ani buni. Recent am intalnit niste pusti pe la terenul de baschet din imprejurimi. Toti la liceu. Am inceput sa aud povesti numai despre facultati prestigioase din afara, Olanda, UK, Spania si alde vestigii inaripate ale invatamantului european. Toti vorbesc numai despre cum vor sa ajunga avocati in drept international, medici sau businessmani de nisa. Stau si ii ascult si nu pot sa nu observ inflexiunea aia din vocea lor, cea care răzbate din spatele cortinei: ,,eu habar n-am ca asta vreau dar cred ca asta vreau”. De fiecare data pare ca o plăcuță atent inoculată și slefuita in timp de acasa.
Nu le-am zis niciodată. Nici nu m-ar asculta daca as incerca. Empatizez cu ei. Am 25 de ani si mi se vindeau aceleasi gogonele. Presiune mare nu a fost niciodata de acasa. Am fost liber sa aleg ce am vrut. Crunta realitate e ca nici azi nu stiu unde exact cu ce vreau sa ma identific, insa scoala si mediul au grija mereu sa te indrume in directiile pe care ,,trebuie musai sa le urmezi”. Toata lumea vorbeste numai despre corporatii si functii superioare, inaltari spectaculoase pe scara ierarhica a societatii, totul presarat cu sclipici de unicorn si cacao bio.
Acesti copii, sper din tot sufletul sa aiba succes. Altminteri, exista varianta in care se vor trezi la fel ca majoritatea un pic mai incolo cu evrika minciunii pe care si-o spun sau care a fost incurajata despre ei insisi.
Nu e vina lor. Nici pe departe. N-au cum sa stie. Dar cine naiba sa-i mai ajute?!
Cat despre profesionale… habar n-au cei care nu le fac. Cine stie sa repare o instalatie sau sa schimbe o clanță acuma… e om câștigat. Si nu e rusine, Doamne fereste. Cu toate ca daca e sa privim prin ochii romanului de azi, ar parea ca e. Ca daca n-ar fi, s-ar apuca mai multi.
Pe nepoții de la veri i-am sfătuit cam la fel : muncește la șaibă-coasă/ croitorie întîi și se va alege ceva de tine că nu-ți cad mînile dacă ești meseriaș înainte de a fi inginer sau medic , avocat ,... înveți disciplina muncii sub șef, respectarea programului de lucru, condescendența față de bătrîn, de șef , onoarea de a te ține de cuvînt-normă,...
Am muncit cu mîinile și după facultate să le arăt angajaților cum se face una alta , dacă eu pot poți și tu ! Mai multe meserii de ale lor, calificate în industrii și în agricultură, se trăiește bine cu meserie , mai bine decît cu intelect, dacă vrei (doar) .... poți. Statul pe scaun nu e bun ,faci celulită,te îngrași, scleroză, te atrofiezi mental , ...
Încă pot la 61 de ani. Ieri am cules și am sortat fructe , am făcut ancore in fier, cuie pătrate, am geluit și am zidit , seara am repetat la arabă partea de gramatică cu stră nepoatele , am explicat altora cum calculează flambajul la stîlpi subțiri și dimensionarea rețelei de conducte de ape menajere +pluviale în sistem separativ.
Azi am stat înotat în piscina numită Atlantic . ;)
Scriu de 9 ani despre lemn pe blogul meu și primesc cereri mai multe decât pot soluționa, drept urmare le redirecționez cu drag, fără pretenții financiare spre alți producători, mai mici sau mai mari.
Eu am diplomă de Poli Timișoara, sunt inginer electronist cu specializarea roboți industriali și diploma de master în afaceri de la BB Cluj.
Le păstrez într-un sertar și le arăt o dată la 5 ani, când fac ordine în acte, soției mele.
Spun de nenumărate ori că mama mea nu știe ce să răspundă când prietenele o întreabă ”cu ce se ocupă băiatul?” că este în impas, nu prea știe ce să le răspundă. Ce meserie e aia, să scrii pe net despre lemn și să vinzi mobilă din stejar fără un magazin?
Mă bate gândul să organizez tabele de dulgherie, inspirat de o ghildă din Letonia și am primit cereri mai multe decât poate cineva crede, doar menționând în treacăt că s-ar putea să apară această idee.
Cunosc mulți meșteri din această nișă, niciunul n-a izbutit să țină pasul în 2020 cu volumul de muncă solicitat.
Băieții mei sunt prea mici, însă dacă ar avea vârsta potrivită i-aș trimite vară de vară să învețe să construiască case din lemn, la firma unui prieten din Belgia, unde ar primi și diplomă la mână, acreditată de Școala de Meserii de acolo.
În centrele urbane mari se vede piața muncii altfel, însă în bula mea îmi vine să strig că tot ce ne trebuie e cheful de a sufulca mânecile.
Ce nu inteleg unii e ca lumea joburilor e din ce in ce mai dinamica - sunt pe un grup de femei si educatie financiara, si spun unele americance ca pana la 40 ani au schimbat cariera de 3-4 ori: cu lucru ziua si studiu serile si in weekend, cu inceput de practica si si cu salariu minim pe economie, cu 2 surse de venit in paralel si jonglat cu ele. Ba mai mult, socrii mei sunt curiosi daca am gasit jobul perfect din care sa iesim la pensie!! - incerc sa le explic ca s-au dus la fund cu tot cu comunismul, si multi ne reinventam/adaptam pe traseu.
Fiica mea a fost impresionata de munca unei logopede. Ce daca e peste medie la matematica. Lasam asa si mai vedem colea.
Verisorul meu nu a facut facultate. Nu de prost, ci de sarac - dupa ce la liceu a mers pe jos 4km dus, 4 intors, verile muncite intr-un service de la 16 ani, cand a luat bacalaureatul cineva i-a propus sa vina cu el 3 luni in Italia sa stranga bani de facultate. Nu a mai dat. A schimbat jobul acolo si asa de bun e varul meu ca a devenit mana dreapta a patronului in cativa ani, intr-o fabrica de mobila si are salariu cat mine, care am facultate si 10 ani in plus de experienta. La 30 ani avea 2 locuinte (una in ro si una in Italia) si nu il vad sa se intoarca.
Ideea e ca trebuie ca legea numerelor sa fie în favoarea ta, nu împotriva. Dintre cei care sunt educați o proporție serioasa ajung s-o ducă acceptabil și câțiva foarte bine, în timp ce dintre cei needucați câțiva ajung s-o ducă bine și foarte putini foarte bine,