Foto: Guliver Getty Images
Așa cum am promis în „Exceed expectations...”, în următoarele rânduri mă voi opri asupra promovării la locul de muncă în general și într-un mod particular cum este prin mediul corporatist.
Nu toți suntem animați de dorința de promovare. Am un coleg care este mulțumit cu nivelul la care a ajuns, face ceea ce îi place, în ritmul și timpul convenabil lui. Cum s-ar zice pe la noi, dacă-i musai, mai participă la câte un curs de formare, mai primește câte o recunoștere mică. Dar însumat, pentru el e perfect. Pe de altă parte, cunosc mai multe persoane și aici mă includ și pe mine, pentru care promovarea este importantă și ne motivează în munca de zi cu zi.
Promovarea mai creează și un fenomen interesant, competiția. În cele mai multe cazuri se creează un mediu competițional pozitiv, în care cei vizați sau interesați dau ce au mai bun pentru a-și mări șansele de a fi printre cei promovați. Dar, din păcate mai sunt și acele situații conflictuale, de invidie, de „jonglat” pe la spate sau cum mai sunt cunoscute „luptele corporatiste”.
Era de ceva vreme deschisă poziția de team leader. Și cumva ni se sugerase că va fi ales unul dintre membrii echipei cu performanțe remarcabile. Pot să zic că eram poziționat destul de bine raportat la ceilalți doi colegi eligibili, căci îl ultimele trei trimestre am avut performațe remarcabile, recunoscute și apreciate de conducere. Îmi făceam munca foarte bine, participasem și la formarea unor colegi proaspăt veniți, ceea ce mă recomanda în plus pentru poziția deschisă. Dar șoc, a fost numit un al patrulea coleg. Din seria „când trei se bat al patrulea câștigă”. Evident, am primit ceva explicații de la șeful direct, dar în bine cunoscutul stil: performanțele au fost remarcabile, continuați munca bună de pe până acum, dar că decizia a fost dificilă și că diferența au făcut-o câteva mici detalii. Cum se întâmplă în astfel de momente, competiția care ne-a animat la început acum ne-a unit și am încercat să înțelegem acele mici detalii. Și ce credeți că am descoperit? În ultima vreme colegul trimitea rapoarte săptămânale despre situația conturilor lui, dar subtil le contrapunea cu situația conturilor noastre. Nu doresc să comentez corectitudinea colegului sau echitatea șefului, dar am fost subtil „lucrați”.
În articolul precedent prezentam promovarea ca o continuare normală a performanței remarcabile, însă de-a lungul peregrinărilor mele prin diferite medii corporatiste am mai întâlnit și alte modalități de a promova.
Promovarea ca recunoaștere. Mă uit cu mândrie la trofeul de pe birou, e din 2016, „Quarterly outstanding service award, proudly granted to ...”, dar a venit și încununarea efortului după câteva luni când am semnat actul adițional de promovare, în care eram recunoscut ca Senior într-ale achizițiilor. Colegii de la departementul de inginerie au un mod comic de a aborda senioritatea: „În Mexic toți inginerii sunt Señor”.
Promovarea ca oportunitate: ți se oferă o șansă sau profiți, sau cum ar zice un fost coleg „o nouă zi de muncă, o nouă șansă de promovare”. Pentru cei din mediul corporatist provocările și oportunitățile sunt la ordinea zilei. Mai toate mesajele, anunțurile interne, schimbări de organigramă, restructurările, sau ca să fiu politic corect, reorganzările de echipe sau divizii, repoziționări pe piață, toate menționează provocările situației, dar și marile oportunități care se deschid. „Liviule, îmi zice șeful cel mare la întâlnirea anuală, țin să-ți transmit aprecierile mele referitoare la munca ta, recunoscute și de cei cu care colaborezi. Vreau să rămâi în echipa mea, dar dacă cumva apar ceva oportunități interne, ai toată susținerea mea”. Hmm, oare cum să interpretez aceste cuvinte? Fac o muncă bună și îmi este recunoscută. Sunt un membru valoros în echipă, dar dacă apare marea oportunitate de ce să nu te lași provocat?
Promovarea ca „forțare a mâinii”. Bunicul avea obiceiul să-mi repete mereu „Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească”. Și mi s-a îndeplinit când, timp de doi ani, în urma evaluărilor anuale menționam că m-aș vedea într-o poziție de coordonare a unei echipe. Am fost transferat la Cluj cu obiectivul de a forma o echipă, dar nu doar atât, ci să fac și partea administrativă aferentă punctului de lucru. Cu echipa m-am descurcat eu cumva, dar când ajungeam pe la Finanțe, Registrul Comerțului și alte câteva instituții, îmi ieșeau peri albi. Când am discutat cu șeful despre aspectul administrativ, un fin cunoscător al limbii latine, mi-a zis „Livione, așa mă alinta în dulcele grai italienesc, per aspera ad astra, pe căi anevoioase se ajunge la stele. Echipa asta funcționează într-o clădire, clădirea trebuie administrată. Cine coordonează acestă echipă? Tu. Succes!”. Bun sofism.
Promovarea, oportunitate sau provocare? Promovarea, un succes sau o realizare? Vă las pe voi să răspundeți. Ceea ce pot eu să spun e că în fața provocărilor sau a oportunităților, tentația este uneori mai mare decât rezistența, sau altfel spus, suntem atât de tare ispitiți, că nu mai opunem rezistență printr-o atitudine pragmatică și s-ar putea să nu facem alegerea cea mai bună. Succesul și realizările sunt mai mult un rezultat al performanțelor. Că sunt recunoscute și printr-un titlu? Cu atât mai bine.
Per aspera ad astra, succes tuturor!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ori, nu toti vor sa ajunga sefi. Sau nu toti sunt potriviti sa ajunga sefi. Faptul ca esti foarte bun profesionist nu te face in mod necesar si un bun "team leader" si nici invers, s-ar putea ca cel mai bun potential team leader sa nu fie neaparat cel mai bun profesional din echipa.
Insa biaisul asta e la baza in multe organizatii. In foarte putine companii te poti "ridica" pe baza de expertiza, si sa ajungi la salariul directorului doar fiind foarte bun in ceea ce faci (si foarte profitabil pentru firma), insa fara sa fii "manager" de ceva. Eu am "cunoscut" o companie in care teoretic era posibil, insa din aprope 1000 de epxerti doar unul avea nivelul de salarizare a directorului. Adica chiar si in compania de care zic avansarea era mult mai rapida pe filiera "management".
Da' poate incet incet se vor schimba si corporatiile alea care fundamental functioneaza cam ca niste CAP-uri.
Fraza „Liviule ... susținerea mea” se traduce asa: "Liviu esti un tip saritor dar nu indispensabil, daca vrei sa mai stai la mine in echipa, eu te mai tin o vreme, dar cel mai bine ar fi sa incepi sa-ti cauti altceva."
Asta cu stelele ... hmm ... prin stat se ajunge la stele :) Se poate ... depinde ce culoare au stelele la care ajungem dupa confruntarea cu functionarii ... Cel mai probabil verzi, poate chiar roz daca avem o viziune bucolica si cunoastem o functionara care "ne descurca", pentru o mica atentie, micile ite administrative.