Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Orașul nostru, scena ei de bairam. Ultima dată când ne-am văzut, i-am transmis o singură dorință de cetățean al orașului București

Firea Paște

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Dintr-o solidaritate de breaslă și de gen, mi-aș fi dorit ca Gabriela Firea să reușească. M-aș fi bucurat ca femeia, mama, jurnalistul să pună în actul administrativ calități exemplare ale acestor roluri și să arate că se poate face treabă bună acolo unde alții nu s-au priceput. Că știe să țină o gospodărie, că poate face ordine și curățenie, dar, mai ales, că e în stare, cunoscând atât de bine oamenii și problemele din jur, să gestioneze eficient și echilibrat resursele urbei. Ca-ntr-un adevărat cămin.

Ne-am întâlnit la scurtă vreme după ce a câștigat alegerile. Eu ieșisem dintr-un jurnal, ea urma să intre într-o emisiune. Am felicitat-o sincer, deși probabil intuia că nu o votasem. Nu era un secret că nu fusesem niciodată de aceeași parte a politicilor editoriale. Dar, am pus în gest speranța că împărtășim, prin natura meseriei, o preocupare față de binele comunității, iar prin latura maternă, o grijă firească față de cuib. Un singur lucru mi-am permis să-i aduc în atenție atunci, în scurta noastră conversație amicală: traficul. I-am spus că dacă va rezolva problema felului în care se circulă prin București, chiar și cei care nu o votaseră aveau să-i fie recunoscători. Și a fost de acord.

În patru ani de mandat, traficul de coșmar s-a transformat în iad. Se circulă infernal prin acest oraș din ce în ce mai murdar, mai poluat, în care cartiere întregi fără apă caldă își mențin igiena la preistoricul lighean. Investițiile în orice ar fi fost de maximă necesitate în această capitală europeană s-au dovedit firave, iar banii publici s-au risipit în proiecte multe, mărunte ori de-a dreptul derizorii. La finalul mandatului acestei mame primar, jurnalist și politician, Bucureștiul e un oraș din care vrei să fugi, nu unul în care să-ți dorești să trăiești, să-ți poți duce copiii la școală sau să muncești eficient. Rude, prieteni, colegi de-ai mei au părăsit în acești ani Capitala, iar unii au plecat din România de tot.

Cum a reușit Gabriela Firea această performanță? Cu farmecul unei femei inteligente? Cu grija unei mame bune? Cu priceperea unui jurnalist adevărat? Sau, poate, cu ambiția unui politician care ajunge la putere? Nimic din toate astea. Gabriela Firea a atins o performanță nebănuită cu farmecul, priceperea și grija unei vedete de carton de pe malurile Dâmboviței. Cu ambiția unei cucoane care aspiră la Fanar. Cu puterea unei dive răsăritene pentru care tot ce contează e imaginea la superlativ. Nu ceea ce poți face temeinic pentru cei din jur. Ci cum arăți, cum te aranjezi, cum te îmbraci, machezi, coafezi și cum te încuscrești mai abil. Exact ca-n lumea orientală de acum două secole în care împopoțonatul le valida cocoanelor marele lor blazon, în lumea divelor de Dâmbovița, singurele reprezentate cu succes de Gabriela Firea în mandatul său, tot ce contează e să fii giugiuc.

Așa se face că, deși a promis transport modern la standarde occidentale, în realitate a achiziționat niște vehicule chiar din Orient, de la un producător turc, de-o calitate discutabilă. A promis piste de biciclete de o sută de kilometri. În realitate, a tras o linie de borduri în buricul târgului pe cel mai lung bulevard, Calea Victoriei, ca să-ți sară în ochi și să iasă mai mult la kilometraj. A promis renovarea clădirilor istorice și protejarea patrimoniului. A filmat rapid în pastel cele câteva imobile consolidate ori văruite din Centrul Vechi, de pare că tot Bucureștiul trăiește azi în plin Belle Epoque. A promis un spital metropolitan. A desenat unul pe hârtie și a turnat în plastic o machetă, ca să poată înregistra alături un clip mișto, cu ton emoționant, dar încrezător. A promis investiții în infrastructură. S-a îmbrăcat divin în țol alb și a chemat televiziunile ca să poată inagura Pasajului Sudului început de Sorin Oprescu… Apoi, s-a pomădat atent, și-a pus cască muncitorească peste părul proaspăt coafat și a deschis un șantier nou nouț, sub ochiul vigilent al camerelor ultra-super HD. Dichisită ca-n prime-time la orice oră și-n orice împrejurare, și-a titirit lumini de talk-show la primărie, ca să prezinte periodic, cu metodă și dicție, pomeni cu vouchere sau mari proiecte veșnic încremenite în promisiuni: drumuri, parcări, sisteme de canalizare, termoficare modernă și transport la cele mai înalte standarde. 

Iar când presa n-a avut suficienți lingușitori și aplaudaci, a plătit cu bani buni reclame la posturi de radio și de televiziune. Când oameni de cultură au pus sub semnul întrebării spectacolele sale kitsch, a adus pe bani grei câteva nume mari ale scenei în concerte gratis pentru bucureșteni. Când oameni simpli s-au îndoit de buna sa credință, a donat din banii lor zeci de milioane la construcția Catedralei Mântuirii Neamului. Când oricine a pus la îndoială orice în legătură cu faptele sale, a ocărât, și-a făcut cruci, sau, după caz, a mișcat din șolduri și un pic din buric. A căutat să dea bine, să rupă sau să închidă gura târgului.

În felul acesta, Gabriela Firea a reușit să transforme municipalitatea spectaculos. Primăria a devenit salonul său de înfrumusețare și studioul personal de televiziune, iar orașul nostru, scena ei de bairam. Pe banii cetățenilor s-au pus în act mărețe fantezii urbanistice pline de inutilitate și sclipici: de la arteziene țâșnind în curcubeie, melodios și iepuroi strunind găini înhămate la calești cu ouă gigant, până la ghirlande cu baloane de fotbal, profețind un Euro 2020 triumfător, dar inexistent, niciun briz-briz n-a lipsit din decorul acestui costisitor bâlci al deșertăciunilor.

Nu poți spune, astfel, după patru ani că un proiect necesar orașului a fost finalizat, dar nici că un proiect finalizat era și necesar. S-au cheltuit miliarde de euro în acest mandat la capătul căruia oamenii fug de București văzând cu ochii, care la periferie, care în alte orașe sau țări mai civilizate.

În timpul acesta, edilul continuă să cosmetizeze realitatea cu aceeași dezinvoltură cu care se fardează, să prefacă vorbele cu aceeași grație cu care dă din fund și să ne convingă că, bătând la Porțile Orientului, ne civilizăm. Ca atunci când sărăcia era lucie, oamenii puteau ajunge cel mult slugi, iar marea lor majoritate nici nu visau să poată alege vreodată prin vot. Cel mult, să poată plăti peșcheș.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Perfect adevarat ce ati scris aici, intrebarea mea este de ce mai trebuie sa scriem despre ea? Poate nu inteleg eu jurnalismul si modul in care se abordeaza subiectele si mai ales cat timp, dar ea este istorie.
    Cu cat scriem mai multe despre ea, cu atat va ramane mai mult in memoria publica, in cautari, keywords, etc.. si cel putin la fel de relevanta ca si inainte.
    Daca gresesc va rog sa imi spuneti.
    • Like 0
  • Perfect adevarat..... Sunt bucuresteanca get beget dar as pleca chiar maine din acest oras pe care nu il mai recunosc, nu il mai iubesc si care ma sufoca.....
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult