Foto: Guliver Getty Images
Eram tare tânără, în 1989 aveam doar 22 de ani, parcă erau cifre cu semnificație. Era ceva timp, nu prea mult, poate doar vreo două luni de când prietenul cel mai bun al soțului meu, încă student pe atunci, îi spusese ceva ce trecea dincolo de nivelul conspirativ al ceaușismului, șoptit și, bineînțeles, numai după ce s-a asigurat că cel căruia avea să-i dezvăluiască teribilul secret s-a jurat până și pe copiii care i se vor naște, că n-o să spună nimic, nimănui, niciodată:
- Până în Anul Nou, Ceaușescu cade! Unul, Iliescu, ne scapă!
Cred că era prin octombrie 1989 când îi spusese asta. Abia începuse anul universitar. Până-n decembrie, am uitat. După jumătatea lui decembrie ne-am gândit noi să vedem ce naiba are tatăl meu, care era ascultător pasionat de Europa Liberă dar, de câteva zile, devenise obsedat. Ne-am trezit într-o dimineață în zori și am butonat până am reușit să prindem ceva Europă. La halul în care era de bruiat postul, nici nu-ți dădeai seama, de multe ori, că l-ai prins. Treceai peste, fiindcă era momentul ăla când bruiajul era maxim și nu știai pe ce post de radio ești. Mi-a sărit brusc somnul când am auzit înregistrări din Timișoara, cu strigăte anticomunistoceaușiste, împușcături și comentariile crainicilor. Nu știu cum de nu-mi aduc aminte cine era la microfon, că pe toți cei de la radio Europa Liberă îi recunoșteam după voce, de pe vremea când eram copil. Probabil influențată de părinți, ajunsesem să îi admir până la a dori să-i întâlnesc personal, așa, din greșeală, într-o crâșmă ordinară pe litoralul românesc. Nu știu cine-o fi fost? Noel Bernard, Vlad Georgescu, Nestor Rateș, Stânișoară, Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu? Nici nu mai știu dacă vocea era de bărbat sau de femeie... cert era că se-ntâmpla!
Deci, studențelul avusese dreptate! Era decembrie și se-ntâmpla ceva! Soțul meu nu a conștientizat nimic din convorbirea anterioară cu prietenul lui pe moment. Nici eu.
Dacă a fost o revoluție iscată spontan, dintr-un miting, eu de ce am fost…„anunțată” cu două luni înainte că urmează să se-ntâmple ceva?
***
Știu că am vrut să votez cu Iliescu în mai 1990. N-am votat că… era coada prea mare la secția de vot! Oripilant de mare și (sunt convinsă că aproape) toți voiau să voteze cu Iliescu. Și mai știu (iartă-mă, tatăl meu drag, care mi-ai spus că Iliescu e „o lepră comunistă” și eu m-am supărat pe tine și nu te-am ascultat) că tare ne-a mai fost rău după aceea! Și că din cauză că mulți au votat așa atunci, ne e rău și-acum.
***
2017. Copilul meu a plecat departe de mine... departe de România. Sper că noua ei țară e „ubi bene, ibi patria”. De curiozitate, am încercat o căutare pe Google. Știți ce traducere oferă dicționarul latin-român pentru expresia asta?: „În cazul în care ea este bine, acolo este casa ta.” A mea? Da... dacă copilului meu îi este bine acolo! Stai, iubita mea, acolo! Ce bine că măcar libertatea de a trăi unde vrei ți-a adus-o Revoluția!
Atunci când au murit așa de mulți tineri, iar eu, în mai anul următor am vrut să votez cu Iliescu!
Măcar de atâta reparație beneficiază sufletul meu, că nu am votat pentru că era coadă! Mă vei ierta vreodată, fiica mea, că am vrut să votez cu el?
Și dumneata, tată? Dumneata, mă ierți? N-am votat cu Iliescu, dar știu că oricum te doare pentru că știi că asta voiam să votez! Au trecut aproape treizeci de ani de-atunci și, spre deosebire de mine, mulți alții au reușit atunci să voteze. Au fugit apoi repede acasă, să nu piardă „Sclava Isaura”.
Și de-atunci au trecut aproape treizeci de ani. Sunt atât de mulți. Eu nu aveam atât de mulți ca vârstă pe vremea aceea. Acum…îmi e rușine de ce intenții aveam atunci, și de dumneata, și de copilul meu!
Eeei, tată! Și mie mi-e dor de fiica mea! Așa de dor că…aș vrea să mă doară ceva! Să simt ceva fizic, în afară de lipsa de aer în piept și ghiontul acela în stomac când mă gândesc la ea! Că atât avem, eu și tată-su, pe ea!
Care dintre noi am alungat-o din România?
Când piere sămânța comunismului în țara asta?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La mine a fost invers: pe mine m-au pierdut părinții fiindcă au votat cu iliescu. Când am plecat, i-am spus maică-mii, care nu ieșise la demonstrații, că o să mă mai vadă în momentul în care nu mai vorează cu el sau cu oricare din partidul lui. M-am ținut de cuvânt! M-am întors când a pierdut iliescu alegerile, am plecat din nou când le-a câștigat iar. Maică-mea s-a lămurit cu năpârca de iliescu și partidul lui de hoți ticăloși, dar a stat trei ani fără să mă vadă. Când am revenit, ar fi votat orice-i ziceam!
Eu auzisem mai demult ce ati auzit dumneavoastra de la un coleg.
O matusa lucra la Editura Tehnica si intr-o seara, in timpul unei vizite, am auzit-o spunand ca seful ei va prelua conducerea tarii. Mi-aduc aminte ca s-au iscat discutii, ca ceilalti au dezavuat ce zicea ea. Era prin 86 cred. Eu eram un licean obisnuit sa ma complac in comunismul ala in care nici nu-mi era prea rau.
Anii au trecut si cand am plecat la "revolutie", a fost a doua oara in viata mea cand tata mi.a dat o palma. Mi-a zis: Idiotule, te duci sa mori pentru altii.
Lucram atunci la un spital si am carat raniti cu o salvare rechizitionata de un sofer de taxi pe care nu il vazusem in viata mea si inca doua colege.
Am scapat ca prin urechile acului de mai multe ori pe parcursul evenimentelor. Am fost "rechizitionat" in cfsn al spitalului. Apoi, cand a venit timpul, l-am votat pe cel ce emanase. Uitasem discutia din seara aia.
Am trait cu vina asta atatia ani. M-am intrebat in fiecare moment cand vedeam mizeria din partea a doua a filmului, ce ar fi fost daca macar eu, nu votam atunci.
Va multumesc pentru articol. Macar nu mai sunt singur.
Imi spuneau "liberalul" de parca era o boala venerica pe care o capatasem intr-un raport nefiresc cu "ordinea" de atunci.
Din pacate, boala mea nu s-a raspandit suficient nici azi, pentru a contracara cancerul metastatic de care sufera tara.
Cat despre vot...hm...am rude cu care nu mai vorbesc de atunci. Unele sunt si acum.convinse cat de ratacit mental sunt.
PS: am renuntat la PNL dipa tradarea lui Campeanu. Am mers la țăranistii lui Ratiu si Coposu. De atunci liberalii tradeaza intr-una. Ei numesc asta politica!
Fii fericita ca ti-e copilul afara, ne gandim serios sa plecam si noi. Chiar azi sotia se uita pe echivalarile de studii in cateva tari mai serioase....si pe oportunitatile de studii pentru copil.