Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Proiectul de viitor al Liubei, 90 de ani, „încă în câmpul muncii”: „Acum vreau să-mi cumpăr un cântar din ăla electronic. Îmi mai lipsesc o sută și treizeci de lei…”

Femeia cu ochi albaștri

Foto: Guliver Getty Images

Mică și înfofolită în mai multe rânduri de haine uzate, legată la cap cu o basma groasă, s-a ghemuit pe prispa unui magazin și așteaptă răbdătoare trecători dornici să urce pe cântarul vechi din fața ei. E o seară de decembrie; fulgi înghețați îi cad pe umeri și pe ghetele prea mari și asta mă face să-mi amintesc de fetița cu chibrituri a lui Andersen. Numai că fetița de odinioară este acum o bătrânică deloc tristă, care privește cu plăcere copilărească luminile orășelului de provincie și automobilele strălucitoare foșnind în zăpada proaspăt așternută și urmărește cu înțelegere zumzetul lumii ce i se desfășoară înainte.

Mă opresc din drumul meu grăbit și îmi zâmbește ca unei vechi cunoștințe. În timp ce caut în portofel o bancnotă pentru dânsa, o întreb cum o cheamă și mă țintuește cu o privire albastră, pe obrajii rumeni, încă frumoși.

- Să-ți spun ceva, îmi răspunde. N-am să te mint, eu sunt rusoaică. Mă cheamă Liuba. Apoi așteaptă o reacție de la mine.

- Cum ai ajuns în România?

- Ehe, doamnă dragă, eu am venit aici în lada de muniții, în vremea războiului. Românii se retrăgeau de pe front și eu iubeam un soldat care fusese rănit și-l îngrijisem în spital. În lada de muniții m-a ascuns, ca să mă aducă cu el. Să știi că eu am școală, eram asistentă medicală și așa am lucrat pe front, la Crucea Roșie. Dar după ce am venit aici, nu mi-a fost recunoscută școala, ca să fi muncit mai departe, și nu pot avea și eu o pensie la bătrânețe. Ajutorul social e mic...

- Dar ai copii, familie?

- Da, am șapte copii.

- Înseamnă că are cine-ți purta de grijă, zic cu naivitate.

- Au greutăți mari copiii mei, începu să depene, dar în vremea asta apăru un grup de tineri gălăgioși care s-au înghesuit pe rând pe cântar, râzând cu poftă și întinzând câte o hârtie de un leu bătrânei. Ea îi lăsă să glumească mai departe și peste capetele lor:

- Mă iubește lumea, și eu iubesc lumea. Acum vreau să-mi cumpăr un cântar din ăla electronic. Îmi mai lipsesc o sută și treizeci de lei, spuse vorbind de bani vechi și zâmbind cu toata fața, bucuroasă.

Liuba, cu numele său predestinat, cu energia sa bună și proaspătă, e un personaj cunoscut în oraș. Mai era și Linguraru-Măturaru, care căra pe spinarea sa aproape centenară obiecte din lemn, cioplite de mâinile lui, dar a murit acum câțiva ani. Ca și el, Liuba este un om care are proiecte, la cei aproape nouăzeci de ani și care și-a păstrat mintea clară, de gheață. Un om care stă cu sărăcia la masă, dar se poartă ca un miliardar.

PS. Liuba a ieșit cu bine și din iarna asta. Am revăzut-o în locul obișnuit; avea alături cântarul electronic, proiectul ei împlinit. Privea lumea cu ochii aceia albaștri, blânzi și veseli, cu un fel de înțelepciune mirată, părând a spune: „Unde vă grăbiți așa? Nu vedeți că au înflorit magnoliile și zarzării? Opriți-vă puțin să îi admirați!” 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De ce suntem atât de mici şi căutăm hibe în orice?!... Am văzut aici cum cineva era interesat de inutile calcule matematice şi nu de ideea pe care avea să o transmită textul, fie că era "compunere" sau autoficţiune... Şi era atât de simplu!... Este important să înţelegem că oamenii adevăraţi trăiesc, îşi fac proiecte, visează să le îndeplinească şi chiar reuşesc, indiferent de tipul de viaţă pe care-l trăiesc şi de vârstă.... E atât de greu să înţelegem, trebuie să fim neapărat negativişti în tot?! În felul acesta ucidem întâi omul din noi...
    • Like 0
  • Corina check icon
    Vedem des oameni simpli, vânzători la piață sau în mici prăvălii, petrecându-și mare parte din zi într-un mediu care ne pare cenușiu. Însă ei savurează viața, interacțiunea cu alții, spectacolul străzii, în fiecare zi cu o energie nouă. Mulți nu și-ar da „postul de observație”, traiul în forfotă, pe nimic altceva.
    • Like 0
  • Daca este o compunere, adica fictiune, e frumoasa. Dar scrierea are pretentia de reportaj. Ca, adica, vorbeste despre un om adevarat, nu unul care ar putea exista. In concluzie: daca personajul are aproape 90 de ani, atunci sa zicem ca are 89. Asadar, s-a nascut in 1930. Daca a venit in valiza de munitii in Romania, pentru ca era indragostita de un soldat roman pe care il ingrijise, atunci, in 1945, avea 14 sau 15 ani. Pe bune? Pot intelege ca o fetita a luat calea pribegiei, la 14 ani. Dar nu cred ca era personal sanitar. Asaadar, ca intotdeauna, gauri mari, in documentarea dintr-o singura sursa. Daca despre asta este vorba, iar nu despre compunere, din imaginatie, cum ziceam.
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult