Dacă în democrațiile occidentale lupta ideologică între partide a fost întodeauna în prim plan și ideologia a decis alegeri, în România această înțelegere a jocului democratic nu a prins încă, sau nu atât cât să pretindem că alegerile de la noi sunt decise ideologic.
La 26 de ani de la unul dintre regimurile comuniste cele mai conformate ideologic, cel puțin teoretic, România încă deprinde obiceiurile democratice și învață din mers. Instituțiile care însoțesc de obicei o republică democrată de piață arată uneori ca un șantier bucureștean, cu macarale și utilaje blocate pe lângă schelete semiconstruite, pe lângă care viața merge înainte.
Viața merge înainte de 26 de ani, și mai ales pe hârtie așa a mers și democrația. Oamenii au fost chemați la vot, au ales, au plecat acasă, au ales din nou și nimic nu s-a schimbat realmente. Aceleași partide dislocate din corpul postcomunist al FSN-ului au împărțit puterea cu umbra partidelor istorice, în principal PNL, iar România continuă să fie o țară săracă.
O introducere în spectrul politic global
Odată însă cu creșterea exponențială a rețelelor sociale informația a început să se propage din ce în ce mai repede și cel puțin în bula de Facebook în care trăiesc mulți oameni apar primele dispute și polemici care să depășească cumva caricaturizarea primară a primilor ani după revoluție între comuniști și capitaliști. Apar nuanțele ideologice, cauzele sociale și politice, apropierile față de anumite moduri de a vedea societatea. Din păcate, aceste noi explozii de informație provoacă și multă confuzie, mulți participanți online la aceste dispute nefiind încă pregătiți și neavând experiența necesară pentru a depăși niște bias-uri de comportament dintre care cel mai important este cel de confirmare: ideile fixe atrag și urmăresc informație fixă, pe care o consumă în detrimentul a tot ceea ce nu corespunde propriilor valori.
În politică, principalele curente care au înlocuit dihotomia comunism-capitalism sunt cele între stânga și dreapta. Chiar dacă conceptele sunt vagi și sunt folosite în diverse moduri, ele sunt aruncate fără discernământ de multe ori și fără a ști ce înseamnă în sine. Mulți oameni sunt șocați să afle de exemplu că sprijinirea familiei tradiționale este un concept de dreapta, nu de stânga. Sau că mărirea taxelor este un concept de stânga, nu de dreapta, indiferent de scopul pentru care sunt mărite (să reducă un deficit bugetar de exemplu).
De asemenea, confuziile semantice nu se opresc aici. Una dintre cele mai importante, nu doar pentru România, dar și la nivel global, este definiția liberalismului. În Statele Unite, „liberal” are o semnificație diferită de ceea ce se înțelege prin acest cuvânt pe vechiul continent. În State, liberalismul politic (reprezentat în principal de Partidul Democrat) este foarte apropiat de socialism. Principalele sale valori se bazează pe drepturile fundamentale la educație, sănătate, venit etc. care presupun o intervenție în economie a statului care să asigure prin coerciție aceste bunuri comune extinse. Astfel, liberalismul american este legat de conceptul de welfare state și se află la stânga eșichierului politic. Ca o paranteză, stânga și dreapta au apărut încă de la Revoluția Franceză când l’Assemble Nationale (un fel de parlament) așeza aristocrația în dreapta (favorabilă monarhiei și tradiției religioase) și mica burghezie și populația mai săracă în stânga (favorabile revoluției și progresismului laic). De aici, conceptul de dreapta a evoluat pentru a include interesele celor bogați, latifundiarilor, aristocraților și mai târziu capitaliștilor conservatori, iar stânga a înglobat interesele claselor de mijloc, ale țăranilor, și mai târziu ale masei de proletari. Mai jos o sinteză sumară a ceea ce presupune stânga și dreapta din punct de vedere politic și economic.
(clic pe imagine pentru a mări)
În realitate contaminările ideologice au făcut ca delimitarea strictă între principiile de stânga și de dreapta să nu mai fie atât de clară. Cel mai bun exemplu este fundamentarea economică a acestor doctrine și evoluția cuvântului „liberal”. Dacă în sensul clasic al cuvântului, dezvoltat de Adam Smith, JS Mill sau Locke, liberalismul era în primul rând legat strict de libertatea tranzacțiilor economice, acumularea proprietății private (celebra stare naturală a lui Locke în care aproprierea pașnică a proprietății stă la baza evoluției contractului social) și libera inițiativă economică care lăsate să funcționeze sub impulsul „mâinii invizibile” vor servi ca fundament pentru dezvoltarea politică a societății. În timp, conceptul de „liberalism” a suferit modificări și nuanțe, mai ales după ce „liberalismul clasic” s-a confruntat cu criticile marxiste și mai târziu keynesiene. În prezent, ceea ce se înțelege prin „democrație liberală” în Europa sau prin „liberals” în Statele Unite are un puternic fundament socialist (Europa) și social (America) și este legat de ponderea mare pe care o are statul în economie, văzut ca un vector esențial de asigurare a principiilor moderne „liberale”, aflate acum la stânga spectrului politic, nu la dreapta cum era inițial. Liberalismul clasic își continuă expresia modernă printr-o semantică ușor diferită (neoliberalism, libertarianism) și continuă să aibe ca fundament economic un stat minimal (în sensul lui Hayek sau Nozick).
Erezia ideologică a partidelor românești
Revenind la România și la următoarele alegeri, să încercăm să observăm unde se situează principalele partide pe scara ideologică. Mă voi concentra pe cele trei forțe politice actuale care conform sondajelor au ponderea cea mai mare, anume PSD, PNL și USR.
Voi începe în primul rând cu un prim context european, și anume cum este împărțit parlamentul european între diversele grupări politice. Mai jos un tabel cu principalele grupări pe axa ideologică (am inclus doar grupările care includ europarlamentari români). Principala observație, care coincide cu politicile europene de welfare states, este concentrarea spre stânga spectrului politic, dar si reacția virulentă a dreptei extreme, materializată in evoluția UKIP în Anglia sau a Frontului Național în Franța.
(clic pe imagine pentru a mări)
Ce se întâmplă însă în România? Primul pas pentru o analiză cât de cât eficace a spectrului ideologic este dată de programele de guvernare ale celor 3 partide. Mai jos o prezentare succintă a principalelor puncte ale acestor programe:
(clic pe imagine pentru a mări)
Câteva concluzii care se impun la o primă vedere:
• programele PSD și USR sunt cele mai detaliate lateral, cu subcapitole pe diferite zone de dezvoltare. În timp ce programul USR este descriptiv, nu conține cifre, estimări de date etc., programul PSD excelează în acest sens cu foarte multe date și cifre venite, în opinia celor care l-au realizat, să susțină obiectivele asumate.
• Cifrele și statisticile prezentate de PSD și mai ales sursele de finanțare se bazează pe ceea ce au văzut realizatorii acestui program în globul de cristal: creșterea economică importantă din următorii ani.
• Programul PNL este cel mai succint și pare realizat în grabă, integrat într-un singur document pdf cu titlul „100 de puncte în completarea programului Ciolos”. Cam puțin pentru ambițiile electorale ale acestui partid și față de ceea ce așteaptă oamenii de la el.
Ultima concluzie o prezint separat pentru că e interesant să fie susținută de anumite date vizuale: anume polarizarea ideologică a celor 3 partide. Niciunul nu urmează o linie doctrinară fermă. Cel mai neobișnuit este programul economic al PSD, cu puternice accente de dreapta. În final, valabil pentru cele 3 grupări, măsurile economice pur socialiste se intersectează cu măsuri pur liberale (în sensul clasic).
O altă observație: lipsesc din program referințele clare la dilemele liberale moderne: familia tradițională, mariajul de același sex, problema avorturilor, problema cultelor religioase. Și asta pentru că sunt subiecte sensible care presupun un anumit pariu electoral cu mare risc. De aceea abordarea acestor subiecte a fost una tangențială și colaterală, exprimată în „opinii personale” pe Facebook și nu incluse ferm în programe. Este cazul opiniei față de biserică ortodoxă, niciodată fermă și clară, pentru că aici se pot pierde ușor sute de mii de voturi, după modelul Ion Iliescu din 1996, când pus în fața întrebării tăioase și ingenioase a lui Emil Constantinescu („Domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?”) nu a putut da un răspuns clar și decisiv, pierzând ulterior alegerile.
Mai jos am sintetizat cum se situează principalele măsuri ale celor trei partide pe axa ideologică. Nu e o măsură perfectă, bineînțeles, și se pot discuta multe asocieri, însă e un punct de plecare.
(clic pe imagine pentru a mări)
PSD pare cel mai polarizat partid din punctul de vedere al măsurilor susținute: apar măsuri cu caracter profund socialist, virând spre planificarea centralizată (înființarea unui fond de stat de investiții, înființarea fabricilor de stat în domenii cheie, restructurarea Unifarm, „primul salariu”…) care se întrepătrund cu măsuri de dreapta destul de clare (reduceri taxe, eliminare impozite diverse, eliminare CAS pentru anumite grupuri etc…). Toate acestea creează o confuzie ideologică pentru alegătorul care chiar urmărește măsurile propuse și implementarea acestora. În plus, dacă ne uităm la ultimii 26 de ani, ideologia a jucat un rol marginal în logica acestui partid, înlocuită cu oportunismul în fața unui electorat lax și nedispus întotdeauna să taxeze derapajele logice.
PNL trăiește în schimb poate cea mai pronunțată criză doctrinară, nereușind să împace idealurile liberalismului clasic cu mișcările politice profunde la care a participat în ultimii ani, culminând cu alianța USL. Alt reper politic oportunist care ne arată că măsurile teoretic de dreapta sunt contrabalansate de puternice accente intervenționiste (înființarea de fonduri agrare naționale, garanții de stat, subvenții, vouchere culturale etc…)
USR este o nouă construcție politică, care este cel mai puțin dependentă ideologic de conceptele clasice ale spectrului politic. E un partid reactiv, ca alternativă la politica ultimilor 26 de ani, împrumută mult din idealurile liberale americane, se adresează unei clase de alegători tineri și progresiști. Aici măsurile de stânga sunt asumate din acest punct de vedere al progresismului modern.
Eu cu cine votez?
Pentru alegătorii interesați de orientările doctrinare ale partidelor, informațiile de mai sus pot să fie un punct de plecare în deciderea unui vot, atâta timp cât măsurile sunt considerate realiste și realizabile. Nu e întotdeauna așa, iar votantul român are și el experiența necesară pentru a înțelege că promisiunile dinaintea alegerilor și hei-rup-urile legislative au o mare motivație electorală. E important însă, pentru evoluția viitoare a modului în care se face politică în România, ca oamenii să se uite pe măsurile propuse și să le monitorizeze odată ce un guvern a fost investit. Acest tip de presiune e cel mai potrivit pentru a ne asigura că oferta electorală pe care reprezentanții noștri ne-o propun nu este doar o colecție de ciorne într-un sertar, ci sunt supuse testării publice. în definitiv, fiecare dintre noi avem așteptări diferite despre cum vedem viitorul, ce măsuri credem că ne ajută pe noi sau mediul în care trăim și dacă aceste măsuri sunt respectate. Altfel votul nu va avea o valoare reală, alta decât cea statistică.
Note:
pentru informatiile privind masurile incluse in programele celor trei partide am folosit datele de pe site-urile oficiale: programul PSD, programul PNL, si programul USR.
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
daca desteptaciunea este aleatorie, prostia este populara !
Nu doar că trebuie să mergem la vot, dar trebuie să ne și implicăm pe cât posibil pentru a ne asigura că interesele noastre sunt respectate și că resursele ajung acolo unde este nevoie de ele.
Cu ieșitul în stradă poți doar contracara fărădelegea dar nu poți construi, ori România are nevoie de oameni care construiesc, nu vile proprii, ci viziuni, strategii și infrastructura...
Accept eșecul, dar nu accept resemnarea.
1. ce nu trebuie facut : mersul la vot !
Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results - Albert Einstein
2. ce trebuie facut : iesitul in strada !
The world is a dangerous place to live; not because of the people who are evil, but because of the people who don't do anything about it - Albert Einstein
1. Să nu mergi la vot nu înseamnă să faci altceva, ci face parte din aceeași paradigma ca și până acum. Altceva, ar însemna să facem presiune pentru a trece la un sistem bazat pe democrație participativă REALĂ, de exemplu.
2. De-acord cu ce a zis Einstein, dar să faci ceva nu înseamnă doar să protestezi, ci să și construiești o alternativă. A se vedea punctul 1.
si apoi, daca lucrurile devin evidente, in strada descoperim fizic cati suntem, 1-1.000-100.000-1 mil ... si atunci putem sa incepem o constructie.
si mai este "cate" ceva fata de '89 :
- stim exact ca pct 8. din proclamatia de la timisoara este pct 1.
- lista se inchide inaintea de "ultimul pe lista cu voia d-vostra" :)
- "minierii" nu mai exista :)
rememorati 2 "intamplari" in care partidele si parlamentarii nu au avut nici 1 cuvant timp de 60 de zile :
- acceptarea lui ponta ca johannis a castigat alegerile ;
- plecarea lui ponta de pe pozitia de prim-ministru .
asta ca sa intelegeti ca cu cat sunt ouale mai mari si mai multe, cu atat doare mai tare :)
2. cetatenii nu pot "desfinta" legislatia unei tari decat printro miscare revendicativa care modifica valorile care au stabilit legislatia. si asta se face in strada nu in parlament !
3. cand spuneti "Să lași 1 milion de români să decidă de cine sunt conduși restul de 19 milioane nu mi se pare tocmai ok." faceti referire la numarul celor care trebuie sa faca parte din parlament, adica si 1 mil ar fi putin :)
obs. putina cultura politica nu ar strica inaintea unei postari la ac capitol, macar atat cat sa nu para postarea unui copil de 11-13 ani care a pus mana pe laptopul lui tati :)
- una temporală, ce merge de la imediat la îndepăratat ( în timp )
- și una de conținut: material -> abstract
Astfel putem plasa interesele diverșilor indivizi într-un mod mai relevant.
De pildă, categoriile sărace cu o educție precară, vor avea un interes plasat foarte aproape de imediat și material.
Pentru cei ce siguranța zilei de mâine nu este o problemă, probabil că interesele se plasează mai aproape de celălalt capăt al axei timpului.
Capitaliștii și pragmaticii foarte probabil vor fi mai aproape de capătul material al axei conținut, în timp ce teoriticienii, artiștii și ideologii mai aproape de cel abstract.
Un caz interesant ar putea fi cei plasați aprope de coordonatele ( imediat, abstract ). Dacă mă întrebați pe mine, aceștia ar fi radicalii, dispuși să producă revoluții în numele unor idei.
Echilibrul unei societăți poate fi realizat în mai multe moduri :
- prin polarizarea unor forțe relativ egale către capetele axelor, însă acesta este un echilibru instabil ce poate degenera rapid către radicalism și dictatură.
- prin aducerea unui număr cât mai mare de oameni către centru, cu alte cuvinte, cu cât mai mulți oameni vor fi ancorați și în material/imediat dar păstrează un ochi și spre viitor și sunt interesați de politică, cu atât societatea tinde către un echilibru sănătos, durabil. Acesta este genul de societate în care eu vreau să trăiesc.
Într-o astfel de societate, o mare parte din conceptul de "stat" va fi encodată ca un sistem de valori, principii și norme, la care indivizii aderă și pe care le respectă. Într-o astfel de societate de multe ori dreptatea și "normalul" vor fi apărate prin peer-pressure, educația se va face tot în societate și oamenii vor colabora și vor concura dar sub umbrela unor obiective comune. Fiecare va înțelege că interesul personal este strâns legat de cel general, pentru că unei celule îi este mai bine într-un organism sănătos decât într-unul bolnav.
Nu știu ce vîrstă ai, presupun ești relativ tînără, dar mergi pe un drum greșit dacă crezi că un parlament de 300 de oameni este o soluție mai bună doar fiindcă are 300 nu 450, să zicem.
Dar discuția privind nr. exact al locuitorilor nu este foarte relevantă discuției, s-a mutat alături.
- Este pertinent si normal sa raposratm nr de parlamentari la populatia unei tari ? Daca da, In cazul unei polulatii foarte mici, exista riscul real al apartiei unui parlament f mic si posibil al unei dictaturi?
- Daca da, la ce populatie am raposta nr de parlamentari ? Numai la populatia rezidenta a unei tari, la totalul populatiei: rezidenta + diaspora?
- Daca nu, la ce alt indicator raportam nr de parlamentari al lui tari ? la numarul mediu de parlamentari ai tarilor din jur? La numarul de politicieni sau viitori politicieni dintr-o tara ? Il putem raporta la dimensiunea familiilor si cercului de influenta din jurul actualei clase politice, astfel incat toata lumea sa aiba acces la un loc cald in sistem?
Da, sigur, nr de parlamentari trebuie să fie cumva în raport cu populație, dar asta nu se aia, otojbira, cu furca, se fac niște analize de performanță, de reprezentativitate etc. Ironia este că, după ce cetățenii României au votat da pt un parlament de 300 de membri, după ultimele alegeri nr. parlamentarilor a fost mai mare decît în parlamentul anterior, din cauza sistemului de recalculare a voturilor. Am votat împotriva parlamentului de 300 de membri, nu atît pt că aș fi împotriva acestui număr, ci din cauza modului cum a pus Băsescu problema și din cauza felului cum au decurs discuțiile. Nu numai nr. este relevant, ci și atribuțiile celor două camere. Sînt ferm împotriva unui parlament monocameral. Pot argumenta că, pt România, ar fi OK un parlament bicameral cu un Senat format din, să zicem, 99 senatori și o cameră cu 201 deputați, DACĂ discutăm la modul serios: 1. reprezentativitatea; 2. atribuțiile celor două camere; 3. reprezentarea minorităților naționale.
Deci, nu ați răspuns: după părerea dv., stimată d-nă/d-ră, Slovenia ar trebui să aibă un parlament de 25 de persoane? Știu, ați spus o prostie, că nu vă interesează Slovenia (foarte rău, ia duceți-vă acolo măcar o dată și mai discutăm după aceea).
Daca aplicam regula de 3 simpla, daca Romania ar trebui sa aiba un nr de 300 parlamentari, la 19 mil locuitori, atunci Slovenia ar trebui sa aiba 31 palamentari la 2 mil locuitori, ceea ce evidenent nu este o idee buna si nici nu se intampla in realitate. De fapt, daca analizam rata nr de parlamentari raportat la 1 mil de locuitori (https://jakubmarian.com/number-of-seats-in-the-national-parliament-by-country-in-europe-total-per-capita-map/), tarile cu o suprafata mica si cu o popuatie mica au o rata mare de parlamentari la 1 mil de locuitori, exceptie facand tarile din nord. Cu un nr de approx 300 parlamentari la 19 locuitori, Romania ar avea o rata de 15 parlamentari la 1 mil de locuitori, o rata la fel de mare ca Polonia, Franta sau Italia. Nu vad pericolul atat de mare al unei dictaturi in aceasta situatie. Putem eventual discuta de o rata putin mai mare, eventual intre 15 si 20 de parlamantari la 1 mil de locuitori. Acesta reforma ne-ar economisi destui bani la bugetul de stat, ar permite descentralizarea unor structuri direct sau indirect legate de prezenta prietenilor in Parlament si ar putea avea si drept consecinta o buna performanta a structurii legislative. Chiar daca nu propunem azi 300 de parlemantari, haideti sa masuram prezenta la sesiunile parlamentare in urmatorii 4 ani si sa vedem daca toti parlamentarii participa, intevin si propun legi: daca toti cei aporpe 600 sunt prezenti, implicati si fac treaba, atunci sa pastram situatia. dar haideti sa masuram inainte. (dintr-o estimare proprie, approximativa, la dezbaterile din anul acesta, cand s-a cerut ridicarea imunitatii lui Titus Corlatean in dosarul Diaspora, nu am numarat mai mult de 350 parlementari care au votat, dar e posibil sa ma insel).
Teoretic, website-ul "Republica" ar trebui să aibă, pentru administratori, un program de monitorizare. Mie, spre exemplu, mi-a trebuit cam 10 minute să citesc articolul, cu graficele aferente. Ar fi interesant de ştiut (pentru admini) câţi vizitatori unici au accesat pagina şi câţi au stat mai mult de 5 minute pe ea (exceptându-i pe cei care au uitat pagina deschisă)? În funcţie de răspuns, am avea şi nivelul de interes al electoratului român pentru doctrinele partidelor. Cam mic, după opinia mea.
Oricum, este de apreciat demersul "Republica" de a încerca, cu încăpăţânarea furnicii, să urnească muntele.
Autorul are, evident, simpatie pt USR. O să-i treacă, va vedea și el și vor vedea toți cei care își pun speranțe deșarte pe această încropeală non-doctrinară clădită în jurul unui personaj banal și submediocru, Nicușor Dan, care – în 8 ani de consilier general – poate bifa zero la rubrica „realizări”. (Vă rog să mă contraziceți dacă greșesc).
Demantelarea PNL-ului, ca și finalizată sau aproape de cosciug, a fost un plan conceput încă din anii ’90 și a devenit prioritară după ce PNȚ-CD nu a mai reprezentat nicio problemă majoră, le putem „mulțumi” domnilor Ciorbea și Constantinescu. Afilierea PNL la grupul liberal european era firească, corespundea cel mai bine locul pe care PNL îl are în România și în tradiția românească. La sfîrșit de secol 19, PNL era un partid „de stînga” (adică al schimbării), devenit „de dreapta” după primul război mondial, deoarece partidul conservator a dispărut, apărînd însă țărăniști și partidul național din Transilvania, cele două fuzionînd într-un partid de tip agrarian „de stînga”, devenit „de dreapta” în scurta sa reînviere de după 1989. Da, grupul liberal european grupează partide de la dreapta liberală „pură” la partide de stînga de tip socialist. Ei și? Dacă PNL rămînea acolo unde îi este locul avea ocazia să întărească tocmai acest grup nu foarte puternic, ieșirea PNL a fost privită ca o trădare și pe bună dreptate.
Îi recomand autorului să mai scrie un articol despre concretul românesc, nu despre doctrine, care nu au nicio relevanță în România sau, dacă o au, o au din cauza unor ordine de tip militar. Acesta este contextul în care cetățenii României se vor duce la vot pe 11 dec. 2016. Dacă nu iese bine, va interveni DNA, acum în stare de veghe.
In România, politicienii nu se țin de cuvânt. Deci, orice ar spune, ca-i de dreapta, ca-i de stânga, nu se îndeplinește. Politicienii romani NU SUNT CONSECVENȚI. Azi e de "dreapta" , maine e de stânga, sau cum e cazul lui Gutau, par exemple, poimâine e "verde" sau ecologist. Aceasta mișcare browniana, coroborata cu aceasta nebunie de a încerca sa câștigi si voturile tinerilor si al bătrânilor si al celor săraci, sau al clasei de mijloc, face sa nu mai avem ideologii, sa nu mai fie nici stânga nici dreapta, ci un talmeș-balmeș doctrinar. Fiecare partid vine cu o oferta la ce se cere pe piața in acel moment, si acționează asa cum simt liderii lor in urina, scopul este de a castiga, cu orice preț.
Activitatea DNA din ultimii ani a scos la lumina o parte din grozaviile comise impotriva banului public de catre toti oamenii de la varful acestor partide. Pe langa DNA, a venit si mult hulitul guvern tehnocrat care a mai scos de prin sertare o multime de documente care confirma acest lucru.
Se vede tot mai clar ca, intradevar, PSD si PNL nu sunt ce par a fi. Ar trebui sa fie partide cu doctrine opuse nu doar declarativ ci de facto. In schimb, se comporta ca niste grupuri de indivizi dispusi sa promita orice ar incanta alegatorii in scopul ajungerii la putere. Experienta legislaturilor trecute arata ca toate programele de guvernare au valorat exact cat hartia pe care au fost tiparite. Trist este ca nu se vede la varful niciunuia dintre aceste partide un grup de cativa lideri despre care sa poti spune ca merita incredere, ca au competenta majora in vreun domeniu. Ce asteptari sa ai de la persoane care nu stiu macar sa vorbeasca corect? Doar acest lucru luat in consideratie si este suficient ca sa iti dai seama cam cate carti au citit in viata lor. Si sa te astepti de la ei sa scoata tara la liman? Macar daca ar fi avut decenta sa ceara sfaturi de la oameni competenti cu adevarat. Asa cred ca ar fi facut niste persoane cu bun simt, constiente de faptul ca nu sunt experte in orice. Sau ca au inteles ca asa ca pana acum nu functioneaza, nu se obtin rezultate si este necesar ajutor din afara partidului. Din nou ajung la concluzia ca PSD si PNL nu sunt ceea ce par a fi. Un partid, oricare ar fi el, incearca sa duca tara intr-o directie conform doctrinei. Dupa cum s-a vazut pana acum, PSD sau PNL sau ceilalti, nu au dus tara in nici o directie ci au ametit-o cu discursuri sforaitoare si promisiuni vesnic neonorate.
In actualul context in care oamenii sunt dezamagiti total de actualii politicieni, USR ar putea culege voturile nemultumitilor. Ale celor care inca mai cred ca se pot gasi oameni in Romania care sa vrea sa faca ceva si pentru tara. Probabil ca nu priceperea in discursuri ar fi apreciata ci onestitatea si buna intentie. Altceva decat pana acum. Ceva impotriva sistemului instaurat de politicienii actuali. Si colaborarea cu oameni cu adevarat competenti. Scoaterea din umbra a acelor specialisti, cati or mai fi ramas pe aici, si folosirea lor cu buna credinta si in mod transparent. In aceste vremuri de dezamagire si neincredere transparenta si buna credinta cred ca valoreaza mai mult decat programe de guvernare despre care se stie ca nu vor deveni realitate niciodata. Probabil ca cel mai bun program de guvernare al momentului ar fi angajamentul de a face institutiile statului sa functioneze asa cum ar trebui. Si la cum functioneaza acum, probabil ca ar fi de lucru pentru toata legislatura.