Recunosc că trec pe roșu

Foto: Guliver/ Getty Images

Cam pe atunci când au apărut automobilele, s-a confirmat un principiu, pe care căruțele de până atunci nu reușiseră să-l impună: Pe stradă, mașinile și pietonii nu trebuie să se deranjeze reciproc. Pentru aplicarea acestui principiu, s-au stabilit reguli detaliate, cu drepturi pentru fiecare, s-au construit trotuare și s-au desenat treceri de pietoni. Tehnologia a evoluat, iar acum avem intersecții semaforizate automat, pentru ca pietonii să descifreze, grafic și cromatic, când trebuie să stea sau când să traverseze.

Eu, ca pieton, am trecut pe roșu de când mă știu. De mic, am citit principiul enunțat mai sus ca pe „traversează doar atunci când nu trec mașini!”. Așadar, pe o stradă goală, traversez. Respectiv, după ce calculez rapid eventualele riscuri, îmi setez viteza de deplasare, apoi trec. Uneori am trecut în fugă, alteori am simulat doar efortul. Îmi fac loc deseori printre mașini și troleibuze blocate în trafic, la fel ca foarte mulți alți bucureșteni. Suntem mulți, eu nu sunt deloc un caz izolat. La fiecare traversare a unui bulevard mai aglomerat veți observa câțiva care se avânta să traverseze atunci când traficul mașinilor a încetat. Personal, aștept degeaba la un semafor doar atunci când sunt însoțit de cineva, care nu vrea în ruptul capului să treacă. Totuși, extrem de rar am avut senzația că gestul meu a deranjat vreun șofer. Nu sunt imprudent, ci doar eficient.

Cel puțin în Bucureșți, majoritatea semafoarelor pentru pietoni sunt gândite foarte prost, dezavantajându-i clar pe aceștia. Foarte des, pietonii stau degeaba la semafor, traficul rutier fiind în cu totul altă parte a intersecției. Noaptea, cel puțin, stai uneori ca prostul timp de două minute, doar ca să poți traversa regulamentar o amărâtă de alee cu două benzi. E adevărat, prin anii 2000 s-au dat niște tunuri financiare grozave cu semaforizări de intersecții. În unele cazuri, s-a exagerat, au pus semafoare pentru pietoni chiar și acolo unde nu era nevoie. Și, vorba unui prieten:

- L-ai făcut, ți-ai luat șpaga, foarte bine! Dar măcar lasă-l pe intermitent, nu-l porni, să mai și încurci inutil circulația cu el!

Zilele trecute, am făcut un experiment. Am făcut înconjurul pieței Unirii, de la Hanul lui Manuc, pe la Banca Religiilor, până la Horoscop, și înapoi prin fața Magazinului Unirea. Am așteptat regulamentar la toate semafoarele de pietoni. Experienta a durat 26 de minute. Cred că și înconjurul pieței Tiananmen ar fi durat mai puțin. Culoarea verde a semafoarelor pentru pietoni din București apare rar și durează puțin. Dacă aș fi traversat nergulamentar, fără să afectez traficul rutier, aș fi scutit circa un sfert din timp.

Respectarea regulilor este importantă. Ele îi organizează pe oameni și reduc haosul. Implementarea deficitară a regulilor de circulație este vizibilă în multe locuri, de plidă în Sicilia unde deseori poți fi claxonat de către șoferii din spate, atunci când aștepți la roșu, sau în India unde nici mașinile, nici tuk-tuk-urile, nici elefanții nu țin cont de semafoare. Am citit că în Somalia nu mai este clar nici măcar dacă se circulă pe stânga sau pe dreapta drumului. În schimb, în America, majoritatea intersecțiilor mari, din mijlocul deșertului, sunt semaforizate cu roșu intermitent. Asta înseamnă că șoferii se respectă între ei, adică vor traversa intersecția în ordinea în care au ajuns acolo. Fiecare știe când a ajuns acolo, respectiv când va fi rândul lui să treacă, iar nimeni nu „se bagă în față”.

E limpede că regulile sunt utile. Însă, rămâne ca o anomalie așteptatul la semafor, al unui pieton, atunci când nu trec mașini. Principiul (de a nu deranja traficul mașinilor) este perfect respectat dacă pietonul traversează pe roșu, atunci când nu se vede nici o mașină venind, nici măcar la orizont.

Știu, am au auzit de nenumărate ori argumentul cel plictisitor, al celor cărora le place să stea cuminți la semafor și să ne arunce doar priviri încărcate de reproșuri și dispreț, nouă, celor care traversăm pe roșu. Argumentul lor este „puterea exemplului”. Dacă ne văd pe noi făcând asta, atunci și alții, poate mai imprudenți, se vor lua după noi, traversând, la rândul lor, pe roșu. Totuși, pentru a accepta acest argument, ar trebui să acceptăm că restul oamenilor nu posedă discernământ propriu, iar acest lucru ar invalida un principiu mai înalt chiar și decât principiul discutat aici, cel al împărțirii străzii. Acceptarea conceptului „efectul de turmă” ca adevăr fundamental, în orice domeniu, generează reguli uneori abuzive. Dacă oamenii au discernământ să voteze, să se multiplice sau să se exprime pe internet, atunci ar trebui să acceptăm că semenii noștri încă mai posedă abilitatea de a estima dacă un obiect venind în viteză, în direcția lor, le poate periclita integritatea sau nu.

Orice adult, în deplinătatea facultăților mintale și fizice, ar trebui să poată evalua o astfel de problemă de mecanică. Majoritatea animalelor domestice urbane au învățat să se ferească de mașini, în ultimul secol. Desigur, mai sunt victime, animale zdrobite zac deseori abandonate pe stradă, însă de la câini și porumbei, până la vacile din India, speciile de animale s-au adaptat corespunzător la apariția mașinilor în peisaj. Și oamenii încă mai pot face singuri acest lucru, neasistați de semafoare colorate.

Este corect ca un pieton care încurcă traficul mașinilor, trecând pe roșu, să fie amendat. Însă, personal nu cred că o acțiune care încalcă o regulă, fără a afecta un principiu, ar trebui penalizată.

Totuși, am primit și eu o amendă, iarna trecută, exact pentru traversare pe roșu. A fost prima amendă de acest gen din viața mea. Nu încurcasem bineînțeles pe nimeni, nici atunci, iar acțiunea mea nu tulburase armonia universului, în niciun fel. Dar, nici măcar nu m-am lamentat, o meritam, desigur, cu vârf și îndesat. Asta i-am mărturisit și polițistului, cu o oarecare satisfacție neinhibată, acceptând că toată viața am încălcat această regulă, am trișat și nu am suportat niciodată consecințele. Poate, cu excepția câtorva sperieturi cumplite, atunci când chiar era să fiu călcat. Am încercat să-l atrag pe polițistul zgribulit în discuția despre principiul enunțat mai sus, sau despre eficiența programării semafoarelor, dar omul era un tip pragmatic, fără înclinație către filozofie, doar cu degetele înghețate și încleștate pe procesul verbal.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp