Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Dragilor,
Ia fiți oleacă atenți aici. Deschideți caietele, puneți data și scrieți acolo frumos un titlu:
Luni începe școala.
Ăsta micu, din banca a doua de la geam, da, tu, nu mai râde, că se uită lumea la noi. Astâmpără-te, gata. Luni începe școala. De-adevăratelea. Cum începe, asta-i altă poveste, discutăm la dirigenție. Nu vă țin mult, stați liniștiți, v-am pregătit un ghid de supraviețuire pentru anul ăsta școlar.
Toată lumea pe fază? Perfect. Ia notați voi acolo:
Puneți-vă pe învățat.
Pe bune, fraților, e momentul perfect, acum, cât se uită adulții în altă parte. Sunt ocupați cu normele sanitare, cu măștile, și-au prins urechile cu tehnologia, deci „pa, educație!” din partea lor o bucată de vreme.
Voi realizați că asta e șansa vieții voastre? Să învățați cum vă taie pe voi capul. Fără fandoseala aia cu concursuri și olimpiade, fără tocit pentru niște hârtii inutile, fără competiția aia stupidă pentru note și primul loc din clasă, în care vă împingeau părinții și profesorii voștri. Fără aroganțe de-alea cu sistemele și metodele lui pește, care nu sunt altceva decât gargară ieftină și reinventat apă caldă.
Acum puneți mâna și citiți tot ce vă cade în mână, scrieți, întrebați, uitați-vă la documentare, faceți grupuri de dezbatere între voi, scormoniți bibliotecile și internetul după informație!
Uitați-vă după tutoriale despre acum se fac lucruri simple, învățați să vă schimbați singuri cauciucul de bicicletă, să reparați un robinet, cum să scrii o declarație, unde trebuie să mergi dacă vrei să-ți schimbi buletinul sau cum îți plătești taxele online. Învățați singuri, învățați unii de la alții, greșiți liniștiți cât vreți, că nu e nici un adult pe lângă voi să vă spună că sunteți incapabili. Căutați să vedeți ce legături sunt între muzică și matematică, între istorie și geografie, citiți despre dezvoltarea personală, educația financiară și educația sexuală. Învățați dimineața, după-amiaza, în pat, la birou, stând, foindu-vă prin camera, cum vă vine vouă mai bine.
Vedeți că sunt o mulțime de oameni faini pe net de la care puteți afla o groază de chestii super tari. Oameni de știință, cercetători, antreprenori, programatori, scriitori, matematicieni, istorici. Ăștia nu fac meditații, nu cer cincizeci de lei pe ședință, sunt oameni care dau cu generozitate tot ce au din desaga lor de cultură și educație.
Nu‐i interesează dacă sunteți de la un liceu cu ștaif din centrul orașului sau dintr-un sat de la marginea județului Botoșani. Nu vor să știe dacă tati are vreun bussines profitabil sau e zugrav cu ora. Vă vor primi pe toți cu bucurie și un zâmbet mare pe față. Vedeți că sunt unii care fac voluntar ateliere interactive, videoclipuri demonstrative, explică pe înțelesul vostru, răspund la întrebări, nu țipă, nu se enervează. Vedeți că sunt scriitori celebri cu cont pe facebook, scrieți-le, întrebați-i, pisați-i la cap ce-i cu critica literară, ce e cu nenorocirile alea de comentarii. Sunt istorici excepționali, care scriu istorie cu un picior în șantierul arheologic, în arhive, cu capul în cartea pe care urmează să o publice.
Întrebați-i. Scrieți-le. Rugați-i să vă explice, să vă povestească, să vă fascineze, să vă uimească. Școala, școala adevărată nu e acolo unde sunt hârtii și bibliorafturi. Bănci și catedre. Fandoseală si mofturi. Interese meschine. Autosuficiență. Aroganță.
Școala adevărată e acolo unde niște oameni se strâng la un loc în numele cunoașterii.
Un lucru vă mai rog. Să nu uitați că în țărișoara asta a noastră sunt o sumedenie de copii care nu au de nici unele. Nici tablete, nici calculatoare, nici școală, nici profesori care să-și bată capul cu ei, nici papuci cu care să iasă în sat fără sa râdă careva. Nu numai de tablete și calculatoare au ei nevoie. Ci sa le dați și lor din ce ați învățat voi. Dacă aveți ocazia, faceți voluntariat în școlile de la țară fără posibilități. În centrele pentru copii proveniți din familii defavorizate. Dați-i o mână de ajutor lui ăla micu, vecin cu voi, care n-are bani de meditații și nu știe să facă o problemă la matematică. Dacă ești bun la engleză, explică-i tu vărului de la țară conjugarea verbelor. Așa, pe scurt, pe un skype, pe un whatsapp.
Vedeți voi, că sunteți copii deștepți.
Gata, că m-am lungit cam mult și trebuie să fiți în formă. De luni începem școala. Ați înțeles, da? Construiți-vă propriul vostru curriculum.
Curriculum la decizia elevilor.
Hei, cum sună asta!
Cât de fain sună...
Gata, fug. V-am pupat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Școala online a fost mană cerească pentru autodidacți. Le-a mers mai bine decât în vremurile obișnuite. Pentru ceilalți, însă, adică pentru majoritatea, sfaturile domnului Bartic nu au fost utile.
Așa că l-aș ruga să mai scrie un text care să se adreseze acelor copii care au nevoie de adulții ( profesori și părinți) cei stupizi. E bine să facă și ce le spune domnul Bartic în acest articol, dar nu suficient.
Discrepantza din scolile romanesti ramane: cei 80% care nu au nicio carte acasa si nici parintii nu or sa le cumpere curand nu au nicio sansa. Si asta e in primul rand din cauza profesorilor ce se concentreaza pe aia 20% isteti si autodidacti care se vor descurca in viata in pofida sistemului educational. Uita ca valoarea unui invatator/profesor nu e data de cati olimpici sau studenti admisi cu 10 ci de cati copii ce nu stiu nici literele ii invata literele, pe cati ii invata ca pot imprumuta carti de la biblioteca scolii si sa citeasca, pe cati reusesc sa ii ghideze sa descopere ce le place, cand de acasa niciun parinte nu s-a preocupat de asta.
Asa ca, domnule profesor, ma adresez dumneavoasta si va dau niste idei pe care copila mea le-a experimentat in ultimii ani in scoala din strainatate:
- cerut la fiecare parinte din clasa sa doneze o carte. Noua/veche, nu conteaza, doar o carte pe care copilul adora sa o citeasca. Multi nu vor sti ce sa doneze, multi vor dona 2 3 carti ca au de unde, suficient sa colectati o "biblioteca" de 25-35 carti adecvate varstei si preocuparii copiilor, carti de tzinut in clasa, si incurajati TOTI copiii sa ia cate o carte pe saptamana acasa si apoi sa vina sa povesteasca. Garantat vor fi mai multe carti citite in clasa
-cereti de la copii ce experimente au facut in ultima luna. Linkuri de pe youtube. Unii nu au facut nimic, dar puteti apoi sa le dati colectia de linkuri de la ceilalti copii. Asa copiii vor invatza de la ceilalti,se deschide interesul de a descoperi si incerca si vorbi fix cu subiecte ce ii preocupa la varsta si zona lor, nu din programa de la 1950 toamna
- scoateti-i o zi pe saptmana in parc, in natura. Jumatate de ora ajunge, fix inainte de terminarea orelor, sa nu rupa rutina scolii. Porniti discutii despre ce vedeti, ce fenomene se intampla, dati-le ghidare despre noua lectie, si ca tema acasa s cerceteze ei din manual/youtube/bliblioteca si sa dezbata singuri pt ora urmatoare.
Dar , cum speranta moare ultima ...
"Să învățați cum vă taie pe voi capul." - asta la ce varsta? Asa, de curiozitate, de la ce varsta s-o dea naibii de scoala ca sa invete cum ii taie capul? 7 ani? 10? 15?
"Fără fandoseala aia cu concursuri și olimpiade" - mhm, aia care le poate da un start fantastic in cariera si o acceptare cu bursa la o universitate din Ivy League sau Oxbridge. Da, un rahat turcesc, nu va bateti capul cu asa ceva. Acri sunt strugurii aia, nu?
"Acum puneți mâna și citiți tot ce vă cade în mână, scrieți, întrebați, uitați-vă la documentare, faceți grupuri de dezbatere între voi, scormoniți bibliotecile și internetul după informație!" - pentru ca pana acum nu se putea, nu?
"Ăștia nu fac meditații, nu cer cincizeci de lei pe ședință, sunt oameni care dau cu generozitate tot ce au din desaga lor de cultură și educație." - sau cer o taxa lunara la cine stie ce "academie". Tot restul lumii e plin de sfintisori, numai noi suntem ai dracu', nu?
"Vedeți voi, că sunteți copii deștepți." - pai parca va adresati tuturor, nu numai celor destepti. Sau sunt toti axiomatic destepti?
"Curriculum la decizia elevilor.
Hei, cum sună asta!" - da, prost. Nici la facultate nu se face intreg curriculum-ul la decizia studentilor, de ce s-ar face in sistemul preuniversitar la decizia elevilor?
Mie, una, daca imi scria cineva chestia asta pe la 15-16 ani, o dadeam in aia de scoala si bagam Starcraft - Broodwars. Sincer. Si pe vremea aia nici macar nu erau EA Sports, sa zici ca daca pui degetele la treaba s-ar putea sa faci un ban.
Nimeni, niciodata nu a invatat de capul lui, asa, spontan. Chiar daca e ceva de interes personal, tot ai nevoie de de ceva indrumare.
In plus, ma gandesc la oameni. Ca un comentariu asemenator cu al domnului Buculei de acum cateva zile. Cine n-are copii, de ce se baga?
Si cine are copii, de ce nu gandeste?
Azi vreau sa invat matrice, maine nu. Iata, la alegerea elevului. Azi vreau sa fac desen, maine, nu. Alegerea elevului.
Grupuri de dezbateri, sigur. Cum imi fac parul albastru daca sant bruneta? LOL, te faci blonda intaai, proasto, haha. (tot asta e sic!)
Urata chestie.
Eu am învățat (și) singură, din curiozitate și nu-s nici un geniu. Bineînțeles, ce m-a interesat ( matricile nu intră la socoteală :)) ). Copiii de azi au reprimat această curiozitate sub imperiul datoriei, împinși de părinți și profesori, sub mormanul de teme, eseuri. Nu le ajunge timpul.
Poate am înțeles eu ce am vrut, că înafară de școală, care rămâne școală. Care în contextul pandemiei, și cea online și cea directă, ar trebui să fie una de esență, timpul fiind mai scurt, una dezbărată de ambiții prostești, care ia nota cea mai mare și care vine la sfârșit cu coronița.
Olimpiadele și concursurile, fie vorba, sunt stimulate din greu pentru puncte la dosar. Pentru salariul de merit al profesorilor, deloc de neglijat. Copiii erau împinși, trimiși la concursuri, volens nolens. Pompați din greu de ambițiile părinților (copilul meu e cel mai cel, complexul geniului) și ale profesorilor. Nu mai aveau timp nici să doarmă ca lumea (nu vorbesc de cei cu adevărat talentați, care sunt însă puțini, iar articolul nu li se adresează, ei fac asta oricum).
Acum acest timp, îl au la dispoziție. Și-l pot folosi util, cum spune autorul, ori dnele Negruti și Olteanu ( big like). Pot să-și descopere pasiunile, aptitudinile, să poată mai târziu să urmeze calea lor și nu ambițiile și frustrările părinților. N-am înțeles că se lasă materia de școală la latitudinea elevilor, asta nu merge.
PS: nu vorbește experiența de părinte ci una profesională de aproape 20 de ani.
Cu alte cuvinte, un copil care creste cu parinti care stau cu gura cascata la Vulpita are sanse minime sa se duca la biblioteca si sa ceara cu imprumut Jocul cu Margele de Sticla, de exemplu.
Toti copiii sunt in mod natural curiosi, insa in multe medii, si aici as spune ca toate categoriile sociale sunt la fel de vinovate, aceasta curiozitate este starpita inainte macar ca acei copii sa ajunga la gradinita sau scoala.
Un copil la 'temuta' varsta a intrebarilor (nepotul meu e acolo, si stiu ca pot fi agasanti...), care te bombardeaza cu - De ce are rata pielita intre degete? De ce fac pomii flori? De ce.... - caruia i se raspunde cu 'Lasa-ma in pace' sau si mai bine, cu nimic, si i se pune un mana un telefon, e pierdut. Sau, are un dezavantaj major fata de un copil al carui parinte ii explica, sau, si mai frumos, pune mana pe o carte si ii citeste de acolo. Poate sa ii puna un documentar, si sa il urmareasca impreuna. Orice, numai sa nu il ignore.
Varsta asta vine si trece repede, iar reactia parintilor trece neobservata insa modeleaza un viitor.
Un copil caruia nu i se raspunde la acea varsta, din punctul meu de vedere extrem de importanta, nu mai intreaba si nu SE mai intreaba. Nu-l va intreba nici pe Google :)
Eu am fost olimpica la doua materii in ciuda dorintei parintilor mei (eu am fost la mate info in liceu, insa olimpica am fost la umanioare, limbi straine si filozofie). In experienta mea, ce-i drept, un pic anormala, copiii impinsi de parinti sau profi la diverse concursuri nu exceleaza. Ori profii nu iau acel spor amarat la salariu daca elevul nu trece macar peste o etapa de concurs. Sunt foarte rari cei care pot excela la un lucru care nu ii intereseaza in mod real, si da, aceia sunt copii chinuiti. Insa sunt rari si ei, ca si cei cu adevarat talentati.
Insa... un copil nu 'se cere' in mod spontan la un concurs. Mai ales in ciclul gimnazial. Am ajuns sa iau lectii de canto (v-am zis ca sunt ciudata) pentru ca o fosta eleva a gimnaziului m-a auzit fredonand ceva si m-a luat de o aripa. Era o serbare de Craciun, si eu foloseam ocazia nu ca sa cant, ci ca sa imi repet lectia de latina. :) Ca ei cantau acolo 'Oh come all ye faithful', iar eu fredonam 'Adeste fideles, laeti triumphantes' ca sa imi invat acordurile la lectia de latina de la care tocmai chiulisem (latina imi placea, profesoara NU), sub pretextul ca ma duc la cor. Nici macar nu eram in cor. :) Fara aceasta intamplare si insistenta lui Brigitte, n-as fi stiut niciodata ca pot sa cant si inca bine.
A descuraja profesorii din a descoperi talentul unui elev si a-l testa in concurs e o greseala. Si a te tine scai de rezultate sau a face o tragedie din ele este tot o greseala. Profa noastra de mate a ras cu lacrimi cand ne-a trimis la olimpiada pe mine si pe o amica, si ne-am intors cu 3.75, respectiv 4.25. In anul urmator ne-a intrebat daca mai mergem, numai asa, sa facem trolling pe la Mihai Viteazul, si ne-am dus cu aceleasi rezultate glorioase :) Cred ca eu am reusit un 5 onorabil, dar...
Ce trebuie eliminat din scoala, asa cum bine scrieti, este presiunea. Dar un copil nu poate sa stie daca o materie ii place sau are aptitudine pentru ea daca nu incearca. Intr-adevar, fara presiune imensa si complexul de geniu.
Totusi un copil de 10-12 ani nu are inca suficienta maturitate incat sa hotarasca ce vrea si ii place, si e constructiv pentru sine. Adolescentii sunt creaturi ciudate. Sunt lucruri pe care nu le putem lasa chiar pe mana lor, pentru ca riscul ca ei sa aleaga sa nu faca nimic, sau ceva periculos, e mare. Libertatea este un lucru bun; libertatea fara limite, nu.
Un copil e curios ca o pisică, și la ce trebuie și la ce nu, iar această curiozitate nativă trebuie încurajată și canalizată. Dar deh, nu toți au șansa asta din familie, șansele egale au fost și sunt o utopie. Și mai vine și școala care impune și impune. Poate și școala ar trebui să facă ceva în această direcție, mai multă creativitate și un pic mai puțină papagaliceală (care se uită, intră pe o ureche și iese pe amândouă). Atunci " Vulpița" n-ar mai fi interesantă căci picii oricum nu înțeleg, ci construcția unei mașini ori flora locală. Învățătoarea mea organiza concursuri cu teme diverse, ba chiar o piesă de teatru iar entuziasmul a fost pe măsură. Nu ne-am simțit nici un moment obligați ci am făcut totul cu interes și pasiune și nici nu a strâmbat nimeni din nas.
Părinții mei n-au prea avut timp, lucrau în schimburi dar măcar m-au ajutat punându-mi la dispoziție cărțile necesare. De aici am știut ce-mi place, ce mă interesează și am făcut asta singură (am fost cam mereu voluntară și un pic rebelă). Ce grozav însă, acum, în era internetului, să învețe, să se stimuleze reciproc! Adolescenții sunt oricum altă specie... :)
Am fost și eu la olimpiada de chimie în liceu unde am făcut ce-au făcut turcii la Plevna și mi-a fost clar, deși elevă de 9 si 10, nu eram pentru asta, simplu. Eram bună la materia de școală însă nu pentru performanță.
Da, libertate fără limite la copii nu duce la nimic bun. Linia aia fină, e greu de găsit dar totuși e posibil... prea ne luăm în serios, și-i obligăm și pe copii să se ia așa, le impunem cerințele noastre, nu puține, iar ei, să facă față volumului de materie mereu mai mare, renunță la dorința lor intrinsecă de a ști, cea care a împins mereu omenirea mai departe. Nu cred că ăsta e un câștig, și asta cred eu că a vrut să spună autorul.