Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Elevul nu e un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine, ci un om care-şi exercită puterile proprii ale inteligenţei”. Cât de actuale sunt observațiile revizorului școlar Eminescu

Mihai Eminescu

Auzim foarte des, din gura multora, faptul că suntem contemporani cu Caragiale. Realitatea din jur ne-o confirmă, din păcate, la tot pasul.

Foarte puţini ştiu însă cât de contemporani suntem cu Eminescu... Pe de altă parte azi, din pricini mai mult sau mai puţin conjuncturale, toată lumea pare că se pricepe la politică şi învăţământ, mai nou şi la sănătate.

Mă voi opri în cele ce urmează la problema învăţământului pentru că îmi este familiară şi voi încerca să expun aici nu propriile păreri, care au mai puţină importanţă, ci mă voi folosi de opiniile celei mai strălucite minţi a românilor din secolul al XIX-lea, făcând cel mult unele apropieri cu situaţii ale vremurilor noastre. La final îmi veţi spune dacă vă simţiţi sau nu contemporani cu cel pe care toată naţia îl consideră „poetul nepereche”, sintagmă prea des uzitată şi tocmai de aceea ocolită în ultimul timp. Şi sper că veţi conchide că merită să adăstăm mult mai mult asupra textelor didactice şi pedagogice ale lui Eminescu, având poate mai multă reţinere în a ne exprima cu uşurinţă asupra a ceea ce foarte lejer, ca să nu spun neglijent, numim azi „învăţământ”, „educaţie” şi vom încerca mai mult să găsim repere reale şi, de ce nu, soluţii, în opiniile omului polivalent care a fost Eminescu. 

Poate vom învăţa să dăm la o parte balastul mai vechi adăugat în anii de dictatură şi cel modern al ultimilor 30 de ani când, din dorinţa de nou cu orice chip, de copiere a nu ştiu ce modele din afară sau din ambiţia de autoimpunere a unor cadre didactice, şcoala românească a fost târâtă tot mai departe de fundamentul şi esenţa sa. Sper să nu se creadă că recomand să ne întoarcem la ceva învechit şi mărturie îmi stă tocmai faptul că până la Spiru Haret, Eminescu a fost mintea care a văzut cel mai clar problemele învăţământului și aș vrea să le aduc aminte acest lucru cititorilor.  

Cei doi ani şi jumătate de revizorat şi profesorat ai lui Eminescu poate vor părea mult prea puţini multora dintre cei ce aud de el în calitate de etalon de competenţă în acest domeniu. Poate, dacă nu luăm în calcul meticulozitatea, răbdarea, pasiunea cu care făcea totul şi mai cu seamă, extraordinara capacitate de analiză şi sinteză cu care aborda orice domeniu în care se implica.

Voi pleca de la definirea rolului şcolii, pe care Eminescu o face într-un studiu intitulat chiar „Educaţie şi învăţământ”: „....şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregii individualităţi a omului; elevul nu e un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine, sub care geme, ci un om care-şi esercită puterile proprii ale inteligenţei întărindu-şi aparatul intelectual, precum un gimnast îşi împuterniceşte până-n gradul cel mai mare aparatul fizic fie-n vigoare, fie-n îndemânare.” Să fim sinceri cu noi şi să vedem în ce măsură acum 150 de ani omul acesta ne spunea adevărul în faţă despre şcoala zilelor noastre. Şi conchidea cu ceea ce cel mai adesea, mulţi dintre noi, furaţi de imaginea exacerbată a propriului ego, uităm să avem în vedere, punându-ne pe noi în prim plan şi nu pe copil: „Caracterul...unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. Odată interesul inteligenţei trezit pentru obiecte, odată simţirile şi judecata deprinse la observaţie, elevul ajunge prin proprie gândire la rezultatele care nu stau în carte.”  

Vizitând şi inspectând diverse şcoli din mediul rural al timpului, Eminescu face constatări şi recomandări exacte referitor la unele probleme care seamănă foarte bine cu cele ale zilelor noastre. Astfel, problema frecvenţei elevilor o vede strâns legată de cea a felului în care administraţiile locale sunt preocupate de bunul mers al şcolilor: „Dacă frecvenţa este mică, cauza e a se căuta numai în netrebnicia administraţiei comunale, care priveşte şcoala ca un lucru de prisos, închiriază un local nesuficient, în care pot încăpea abia treizeci de copii, lasă şi acest local descoperit şi în stare proastă, nu cumpără hărţile şi ustensilele necesare şcoalei şi prevede peste tot sume nensemnate în bugetul ei pentru şcoală, încât tot bugetul şcoalei e cât a treia parte din leafa d-lui primar. Voind a cere lămuriri de la d-nul primar în această privinţă, d-nia sa a găsit de cuviinţă de-a se depărta din sat, lăsând pe-un membru al consiliului comunal şi pe-un ajutor de notar în locul său ca să-mi deie lămuririle cuviincioase.”, scrie revizorul Eminescu într-un proces-verbal din 24 august 1875. Cât de actuală vi se pare situaţia?!...

După inspecţia şcolii din Totoieşti, conchide găsind doar 15 elevi prezenţi din cei 40 înscrişi: „Răspunsurile mi s-au părut mecanice, încât ar fi de dorit ca învăţământul să aibe mai multă viaţă. Cu deosebire însă, trebuie ca copiii să nu înveţe nimic pe de rost ce n-au priceput pe deplin. Deprinderile gramaticale îndelungate trebuie să precedeze orice definiţie scrisă. Când cetesc copiii ceva, trebuie să se facă luători de seamă la înţelesul celor ce au cetit şi să povestească cu cuvintele lor cuprinsul bucăţilor de lectură.” La polul opus se află situaţia de la şcoala din comuna Gropniţa, unde, deşi se aflau doar 12 elevi prezenţi, „cetirea e curgătoare şi logică, adică se cunoaşte că copiii pricep bine ceea ce cetesc. Problemele aritmetice au fost rezolvate cu multă claritate. Cunoştinţele istorice ale copiilor sunt esacte şi pe deplin pricepute de către dânşii.” 

Este, de fapt, problema cea mare şi a învăţământului de astăzi, cu elevi care citesc prea puţin, nu ştiu să se exprime cursiv în cuvinte proprii, iar apoi evoluând în acest fel în clase mai mari, cad pradă fie învăţării pe de rost a diferitelor comentarii de texte, (care mai nou, zice-se au dispărut!), fie bombardamentului cu texte necunoscute, multe dintre ele pline cu o imagistică foarte complicată, pe care copiii nu o pot înţelege, vizualiza şi deci explica (fiindcă asta li se cere!), ajungând în cele din urmă fie la a repeta ca papagalii sintagme-model de descâlcire a unor asemenea „imagini artistice”, cum au fost învăţaţi la clasă, fie la a se exprima în limbaj propriu dar cu fraze ilogice şi care nu au nicio legătură cu textul de la care s-a plecat. În acest proces sigur vor sfârşi prin a urî literatura şi cititul, în legătură cu care au fost îndrumaţi de la început rău, au ajuns să nu înţeleagă mai nimic dintr-un text citit, adică au devenit ceea ce numim azi „analfabeţi funcţional”.

Pentru a nu se ajunge la aşa ceva, Eminescu cerea atunci ca cititul să se facă după cărţi speciale de lectură, recomandând în acest sens la clasa I „Metoda nouă” de Ion Creangă, precum şi cărţi de citire anume editate. Şi extindea recomandările pentru toate clasele, pentru a preîntâmpina pericole mai mari: „Lectura trebuie făcută în toate clasele pe cărţi regulate de citire, iar nu pe manuale de geografie, catehii sau altele. Făcându-se lectura pe asemenea manuale, în genere scrise de autori proşti, c-o ortografie rea şi c-o limbă imposibilă, se-ntâmplă ca copiii, în clasa a treia să citească mai rău decât în întâia, în care au metoda nouă cu limba limpede şi înţeleasă.” Cu siguranţă şi aici are dreptate, căci atunci, dar şi acum, fenomenul menţionat este prezent. În ziua de azi, numai cine nu a vrut nu s-a trezit peste noapte autor de manuale regulate sau auxiliare care umplu ghiozdanele copiilor, le deformează coloana şi se hrănesc în chip atroce cu timpul lor, materialele servind cel mai adesea intereselor personale ale cadrelor didactice care-şi dau diferite examane de promovare în carieră sau îşi hrănesc orgoliul adesea fără limite, şi mult prea puţin nevoilor de la clasă ale elevilor.

Privind manualele scolastice ale timpului său Eminescu le mătură pur şi simplu atunci când începe să prezinte manualul lui Creangă, metodele simple şi „umane” ale autorului care ajunge în final „să disciplineze şi nu să siluiască sufletele copiilor”.

Astăzi nu ne putem plânge de lipsa cărţilor de pe care copiii pot citi, dar câte corespund cu adevărat particularităţilor de vârstă ale lor, principiu didactic peste care s-a trecut cu tăvălugul indiferenţei de zeci de ani deja, câte nu păcătuiesc fie printr-o tematică inadecvată, fie prin abundenţa de neologisme ori, dimpotrivă de arhaisme. Şi textele acestea fac parte din lectura recomandată, multe din ele apar chiar în paginile manualelor şcolare.

La vremea sa, pentru ca pericolul în care se aflau copiii care nu deprindeau cititul logic să nu devină unul major, Eminescu cerea măsuri radicale, recomandând repetarea anului chiar, mai cu seamă de la clasa I, dacă nu sunt îndeplinite cerinţele de lectură, căci aceasta este menirea clasei I. Spune acest lucru într-un proces-verbal al unei inspecţii făcute în satul Stânca: „Instrucţia am găsit-o slabă. Citirea chiar merge rău în toate clasele. De aceea domnul învăţător nu va mai înainta în clasa a II-a pe nici un elev, care nu va şti a citi perfect, căci aceasta este menirea clasei întâi.” Vă amintiţi că ani la rând în România nu a fost permisă repetenţia, mai cu seamă la clasele mici. Aceasta era privită în mod total greşit de către toţi factorii - elevul, părintele, invăţătorul însuşi sau oficialităţile, ca o ruşine sau ca o pedeapsă, nu ca pe o metodă de fixare a unor deprinderi, de ajutorare a copilului în a-şi însuşi tehnica lecturii şi a înţelegerii textului citit sau de a socoti cu mai mare uşurinţă şi de a lucra într-un ritm mai lent, mai potrivit nevoilor lui de moment, fără de care nu va putea progresa mai târziu. Iată rezultatul!.... În anii 80 am fost martora unei scene în care unei profesoare, unic întreţinător de familie, i s-a refuzat completarea catedrei după ce a fost întrebată câţi corijenţi şi repetenţi a lăsat în anul şcolar anterior, inspectorul care o interpela acuzând-o furibund că aceasta nu este calitate a muncii, ci iresponsabilitate!....

Să mai spun că metoda de a vedea astfel lucrurile se mai perpetuează şi astăzi şi este văzută ca normalitate sub pretextul de a nu stresa elevul sau din dorinţa de a raporta un procent cât mai mare de promovabilitate din partea unor şcoli?!... Înţeleg însă conducerile acelor şcoli, cadrele didactice şi chiar părinţii acelor elevi la ce riscuri de stres şi inadaptabilitate la cerinţele societăţii în care vor ajunge peste ani acei copii, îi expun?!...

A nu se crede cumva că Eminescu-i cocoloşea pe dascălii care lucrau fără tragere de inimă sau nu se preocupau mereu de a aduce noul în lecţiile lor lucrând în sprijunul elevilor. Îi dispreţuia clar pe aceia care se comportau „ca nişte somnoroşi fără vocaţiune, care se pun pe carte până ce pot trece vrun concurs, şi după aceea leagă cartea de gard, nu mai citesc absolut nimic şi dictează numai an cu an acelaşi caiet vechi şi unsuros, unor urechi nouă”.

Şi pentru că şi atunci, ca şi acum exista moda celor şcoliţi mai multe sau mai puţine zile în alte ţări de soare pline, apoi veniţi în ţară cu gând de schimbare şi căpătuială, poetul nu ezită să-i atace pe împricinaţi: „Orice canalie care a deprins trei buchii franţuzeşti la Paris, aspiră de-a se face aici în ţară cel puţin ministru.” La vremea aceea de-abia se încheia perioada etimologismului latinesc şi era tot mai impetuasă influenţa franceză, în limbă şi nu numai. Astăzi influenţele sunt mai numeroase şi adesea la fel de dăunătoare, fiindcă din diverse motive, românii şi-au pierdut simţul măsurii. Mărturie stau în primul rând sutele de neologisme introduse în ultimii 30 de ani în limbă, de cele mai multe ori ca moft, ca modă, deşi aveau corespondenţi suficient de viabili în limba română.

Eminescu avea o gândire sistemică, deşi poate unora le-ar părea simplistă, dar nu recomanda a copleşi elevul cu o multitudine de cunoştinţe, ci urmărea impunerea principiului „non multa, sed multum”, cel puţin în învăţământul primar şi secundar (azi, gimnazial), pentru că aceste niveluri sunt în primul rând niveluri de EDUCAŢIE şi apoi de INSTRUCŢIE prin care cunoştinţele trebuie „bine pricepute şi mistuite”, ele „limpezesc conştiinţa” şi „regulează întreaga viaţă intelectuală”... Ce facem noi astăzi?!... Bombardăm copilul cu termeni tehnici şi de specialitate de parcă am vrea să scoatem specialişti în diverse domenii de pe băncile şcolii primare sau gimnaziale. Îmi amintesc că am numărat odată, de curiozitate, aproximativ 60 de asemenea termeni de pe o jumătate de pagină a unui manual de geografie de clasa a VI-a.

Mai sunt foarte multe de spus despre cât de actual şi de prezent este Eminescu în zilele noastre. Închei însă cu o definiţie a lui dată cărţii care ar trebui să-i pună pe gânduri pe toţi cei care se gândesc responsabil la viitor: „O carte de citire nu e numai o enciclopedie naţională; ci, dacă e bună şi cu îngrijire lucrată, precum au început a se lucra, ea revarsă în mii de capete aceleaşi cunoştinţe, fără de nici o silă, căci nu se-nvaţă pe de rost; ea inspiră la zeci de mii de cetăţeni viitori aceeaşi iubire pentru trecutul şi brazda pământului lor; ea preface, după o justă observaţie, o masă de indivizi, ce se-ntâmplă a locui pe aceeaşi bucată de pământ, într-un popor ce menţine o ţară.” Eminescu credea în viitor. Noi îl putem materializa.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am sa citez intrucat mi se pare just: “Este interesant lucru ca o generație de oameni deștepți au ieșit dintr-o generație de țărani, fără carte, care mergeau la biserica. Iar acum, dintr-o generație de oameni deștepți nici măcar țărani nu ies.” (Parintele Calistrat)

    Trageti voi concluziile.
    • Like 0
    • @ Dan Regep
      Totdeauna, fiecare generatie a avut si oameni destepti si idioti.
      • Like 2
  • Pardonati-mi impolitetea celor care mai citesc si in timp cu evolutia. Daca Eminescu sa fie solutia sec.21 cand cucerirea spatiului a devenit un subiect tabu pe creierele copiilor inteligenti occidentali eu personal nu mai am ce pretinde de la aceasta natie romana "chitibusara" arhaica. Domnilor m-ai aveti o singura solutie si anume : EDUCATIA CU FORTA atat la scoala cat si mediatic in tandem cu progresele lumii altfel ramanem angrenati la mana unor "securisti" care se angajeaza sa ne spele pe creier in fiecare zi cu detergenti ieftini marca DE-RO. ( incercati sa nu scoateti din context numai ce va convine si sa luati ca atare semnalul de alarma intru totul lui...personal cred dupa ce am citit articolul ca Romania se afla intr-o bezna profunda si nici decum sclipitoare ca "Luceafarul".printre ultimele comment-uri )
    • Like 0
  • Tot Eminescu, de data aceasta jurnalistul, care verifica noaptea in zetarie ca fiecare articol sa fie fara greseli (aviz "jurnalismului" actual), spunea (citat liber): "in Sfatul Tarii doar doi oameni pot rosti o fraza corecta in romaneste: Maiorescu si Kogalniceanu". Se recunosc cei de azi? (Cei doi mentionati au trecut demult la cele vesnice).
    • Like 5
  • De acord cu faptul ca este nevoie de conditii decente pentru invatamant - cladiri in stare acceptabila, materiale necesare la randul lor in stare buna. Pentru asta e nevoie de investitii adecvate, o spunea bine Eminescu si intr-adevar se aplica si astazi.
    De acord de asemenea cu ce ati spus despre repetentie - nu este si nu ar trebui privita ca o pedeapsa sau o insulta si ca pe un pas necesar in unele cazuri.
    De acord si cu faptul ca elevul nu ar trebui sa invete pe de rost ceva ce nu intelege - Eminescu avea dreptate si aici si asta intr-adevar se aplica si azi.

    "Ce facem noi astăzi?!... Bombardăm copilul cu termeni tehnici şi de specialitate de parcă am vrea să scoatem specialişti în diverse domenii de pe băncile şcolii primare sau gimnaziale." - aici incep sa am o problema. De unde rezulta ca asta ar fi strategie aplicata in general? Daca dvs. si colegi de-ai dvs. ati facut asta, nu inseamna neaparat ca majoritatea profesorilor procedeaza asa.

    "fie învăţării pe de rost a diferitelor comentarii de texte, (care mai nou, zice-se au dispărut!), fie bombardamentului cu texte necunoscute, multe dintre ele pline cu o imagistică foarte complicată, pe care copiii nu o pot înţelege, vizualiza şi deci explica (fiindcă asta li se cere!), ajungând în cele din urmă fie la a repeta ca papagalii sintagme-model de descâlcire a unor asemenea „imagini artistice”, cum au fost învăţaţi la clasă, fie la a se exprima în limbaj propriu dar cu fraze ilogice şi care nu au nicio legătură cu textul de la care s-a plecat" - aceeasi problema ca cea descrisa mai sus. Elementele de analiza literara ar trebui intelese si aplicate corespunzator, nu invatate pe dinafara. Expunerea elevului la un text cu arhaisme sau neologisme nu mi se pare o problema. Am facut scoala pe aceeasi programa ca cea de azi, am facut analiza literara pe texte studiate la doua examene, am studiat texte care contineau arhaisme. Chiar n-a fost o mare tragedie. Nu vad de ce s-ar exagera cu termenii de specialitate in manuale, auxiliare, sau predarea la clasa cand asa ceva nu este cerut in programa.
    • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Dan check icon
      Pe vrem ea lui Eminescu , se invata in contitii ,aproape inumane ,comparativ cu cele de azi .
      -- Nu aveau ,nci ,curent ,pix, caldura , educatia se facea cu bataie (vezi povestile lui Creanga prietenul lui Eminescu ) etc etc ,,si totusi se invata ,si se facea educatie aaleasa !
      --Oare de ce ? In primul rand ,era multa vointa ,ptr ca oamenii traiau in mizerie fizica si umana ! Mentalitatea era mult diferita ,dar ideile despre viata , erau atunci ca si acum ,inca valabile ,,Coruptia ,era si atunci ca si acum ,la fel ,dupa cum bine prezinta Poetul in celebra poezie Imparat si proletar,, Dar cel mai revolatator era , si atunci ,faptul ca popii traiau in obedienta si poporul traia foarte rau ,ca apoi in perioada imediat urmatoare Marele A.I. Cuza , sa culmineze prin Marea Secularizare a averilor manastiresti si improprietarirea taranilor cu pamant Apoi modernizarea Romaniei , etc etc,Toate aceste aspecte tine de ,,nivelul de educatie ,al fiecarui individ ,.
      • Like 0


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult