Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Scump, prost și stele puse cu pixul: câteva zile petrecute pe litoralul românesc m-au lecuit de „patriotism”

Litoral la 3 stele

V-am povestit în articolul trecut cum am plecat din Galați să descopăr mult lăudatele orașe din Vestul țării. Azi, despre experiența mea cu... Estul.

Am ales anul acesta să îmi petrec câteva zile pe litoralul nostru, departe de aglomerația din Mamaia. Și m-am orientat către Hotelul Opal din Cap Aurora, clasat cu 3 stele. Trecând peste veșnicele ambuteiaje din Eforie Nord, infrastructura fiind la pământ ca peste tot în țară, când am ajuns la hotel am întâmpinat prima problemă. Nu erau locuri de parcare, paznicul a dat din umeri și m-a încurajat spunându-mi că până mâine când vor pleca unii turiști acasă, nu am nicio șansă să găsesc. M-a îndrumat să o parchez într-un giratoriu, pe iarbă, de altfel așa am și făcut, neavând soluții. Recepționerele ne-au primit cu amabilitate, ne-au oferit o cameră cu vedere la mare, fapt pe care l-am apreciat. În schimb, decepție când am preluat camera. Baia foarte mică, cu gresia și faianța probabil din anii '90, cu un spațiu extrem de îngust pentru duș, fără cabină, doar cu un colț delimitat cu niște draperii obosite și murdare și o baterie de duș veche.

A venit momentul cinei. Am fost profund decepționat, chiar de la umilința la care eram supuși la intrarea în restaurant. O coadă imensă de oameni ce așteptau să le fie scanate cartelele de acces. Mi s-a părut o metodă total nepotrivită, probabil nu auziseră încă de sistemul modern al brățărilor. Mâncarea era adusă și debarasată de niște chelneri extrem de tineri, copii de liceu practic, neprofesioniști, unul era chiar bandajat la un deget, total neigienic. 

Meniul extrem de slab în varietate și prost pregătit, roșiile fiind reciclate de la o masă la alta, totul superficial, farfuriile spălate doar sub un jet. Sucul era botezat cu apă. La micul dejun ni s-au servit parizer, crenvurști, care erau deja închiși la culoare, emanau un miros urât, salamuri ieftine, iar într-o zi am regăsit salata orientală servită cu o seară înainte.

În 3 nopți au fost schimbate doar prosoapele mici. Cu alte cuvinte, serviciile sunt departe de a se ridica la clasificarea de 3 stele. Dar prețurile sunt conforme cu nivelul de clasificare. Nu știu cum au obținut aceste stele, dar este clar că va fi necesară o reevaluare. Și nu este un caz izolat. Aceleași probleme le-am auzit de la alți prieteni cazați în Saturn și Mamaia. Discrepanțele față de hotelurile din alte zone ale țării, mai ales din zonele montane pe care tot anul acesta le-am vizitat sunt imense, în schimb prețurile sunt de top pe litoral, fapt inacceptabil.

La Hotel Mera de 4 stele din Cap Aurora, boscheții în fața gardului erau de 1 metru, plini de gunoaie. Nu se poate așa ceva. Și-au construit fortăreața și nu îi mai interesează ce-i dincolo de gard. Aspectul era oribil. N-am văzut un aspersor nicăieri, în toată statiunea, în schimb am văzut coșuri de gunoi ruginite, pline, cu gunoiul căzut lângă, multă mizerie, alei distruse, șosele și trotuare deteriorate, lăsate așa din anii 80. Bretelele de legătură cu șoseaua care leagă stațiunile sunt invadate de vegetație netunsă și de invariabilele gunoaie, care zac de ani de zile. Aici discutăm și despre lipsa de educație a oamenilor.

Litoralul arată oribil, se merge pe ideea că lumea vine oricum, e aproape, accesibil, banii se cheltuie, altceva nu mai contează. Și nimic, dar absolut nimic nu se schimbă de la sezon la sezon. Doar că unii dintre noi nu mai acceptăm și alegem destinații unde turismul este civilizat și la prețuri dacă nu asemănătoare, foarte apropiate de ale noastre. Dar calitatea serviciilor, superioară.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nimic nou sub soare; aceeasi poveste, an de an, sezon de sezon. La noi nu s-a inteles nici pana acum cà fraier e àla care dà. Puterea de a regla piata si a obliga oferta sa evolueze stà de fapt în mâna consumatorului, dar cu conditia ca acesta sà fie educat.
    • Like 0
  • Nu peste tot este la fel. am fost anul acesta la Jupiter la hotel Iris. Vreau sa spun ca au fost condiții de cazare impecabile. Complexul Iris Mimoza Nalbba este o superbitate cu aerul sau puțin grecesc, mă refer bineînțeles la nivelul celor trei stele pe care le au cele 3 hoteluri din complex. Și că sa nu mai fin numai negativiști fata de hotelurile din Romania cum vad in comentariile de mai înainte va spun că și la alții este și mai rău. Anul trecut am fost la Budapesta și am fost cazat la hotel Margareta, trei stele, o căzătură de hotel , nu știu cum se fac clasificările la unguri dar cred că dacă era după cele din Romania nu primea nici o jumătate de stea. Mobilierul era într-o stare jalnică,se dezmembra. Am comandat camera cu trei paturi și am constatat că aveam un pat dublu și un pat improvizat de campanie. Televizorul era de o seamă cu străbunica. Oglinda de la baie cred că era luată de la solduri sau era de pe vremea lui Miklos Horty pentru că tot avea o placă comemorativă pe zidul de la intrare în hotel,și aceasta oglinda de mărimea unui capac de oală era plasată la aproximativ un metru deasupra chiuvetei că-ți trebuia un scaun pe care sa te sui pentru a te vedea în ea. Am mai fost cazat și la un alt hotel în centrul Budapestei, tot de trei stele, aceleași stele ungurești, aceleași condiții execrabile de cazare. Eu zic sa ne mai reevaluam atitudinea și să vedem că și alții au conditiiult mai proaste decât la noi. Bineînțeles nu trebuie sa fim toleranți fata de aspecte negative ale activității hoteliere sau din tiri in general.
    • Like 0
  • Repet inca odata definitia prostiei in varianta moderna, auzita de la o doamna demare valoare de prin Australia, Barbara O'Neill, cu referire la: scump, prost si stele puse din burta, Nimic nou sub soare, lumea stie asta in majoritate dar se merge glorios inainte.
    Asadar inca odata,definitia prostiei, sa continui sa faci ce ai mai tot facut si sa astepti rezultate diferite. Un update la al nostru Ion Creanga cu Prostia omeneasca. Cu incepere de l;a cuie batute cu varful in afara, trecand prin spitate. mergand pe drumurile pline de gropi ori soferi bezmetici, lipsa totala de interes pentru colectivitate. Populatia noastra este prizoniera, mental si fizic, unei bucle inchise in care totul se repeta in timp ce toti sau daca nu, majoritatea, asteapta rezultate diferite. Lumea critica, face glume, injura nu are incredere in nici un politician indiferent de culoare politica, credinta si biserica sant si ele sub asediu, mortalitatea in crestere, Prea putini din cei care mai sant dispusi sa faca ceva mai pot schimba aceasta stare de lucruri, in timp ce lumea viseaza la cavaleri in armura gen Laura Codruta Kovesi. Cei care nu mai suporta aleg sa plece daca pot din tara. Why bother.....cand vezi ca orice ai face toate se duc de rapa. Iar intre timp,,cazanul fierbe si cel mai probabil un eveniment catastrofal va modifica aceasta stare de lucruri, o potentiala foamete indusa de seceta
    • Like 0
  • Acei copii de liceu sunt exploatați de patroni, pentru ca autoritătile permit acest lucru, sunt în cârdășie cu aceștia .
    Fiul meu a lucrat într-un astfel de hotel .


    https://www.cugetliber.ro/stiri-social-tatal-unui-adolescent-angajat-pe-litoral-reclama-l-au-exploatat-si-l-au-terorizat-si-8221-383325
    • Like 0
  • Eu ma simt bine numai la Vama Veche si ma refer nu numai la litoralul nostru. Sigur sunt subiectiv, e locul vacantelor din tinerete. Va recomand un hotel pe aleea care duce la plaja Acolo: hotel Bourbon 3* pe bune, nu e reclama, sunt un simplu turist multumit. Nicaieri nu am intalnit personal atat de cald si primitor, marea se vede in zare daca ai camera la etaj, valoare in banii platiti, curatenie exemplara. Omul sfinteste locul!
    • Like 0
  • George check icon
    Aiurea in tramvai. Tu ti-ai facut temele inainte sa mergi? Probabil ca nu, altfel mergeai in alta parte.

    In epoca internetului sa iei o teapa ca asta si nici macar sa-ti recunosti greseala.

    Daca te uiti pe bookings vezi ca hotelul are un rating catastrofal. Marimea camerei este de 16m2. Cat de mare te astepti sa fie baia? Cred ca este destul de evident ce ofera hotelul...
    • Like 2
  • Murdaria tine in primul rand de educatie, dar si din fluxul de oameni.
    Formal, in cazul in care primarul din Mangalia nu stie cum sa rezolve problema gunoaielor ar trebui ajutat, invatat. Daca stie si nu vrea, ar trebui obligat! Legea exista, taxa de statiune se plateste, daca trebuie ajustata sa o ajusteze, daca firma de salubritate careia i-a concesionat serviciul nu-si face treaba trebuie amendata (poate sa faca asta) sau ii poate rezilia contractul!
    Informal: mizeria asta e a fiecaruia dintre cei care trec pe acolo. Adica oamenii. EI au generat-o! SI a celor care o vad in fata usii lor si nu fac nimic s-o curete. Adica hotelieri, proprietari de restaurante, cluburi, sau ce-or mai fi. Si tine de educatie. Aici primarul din Mangalia nu mai are ce face!
    Revenind la articolul dvs. trecut, vreau sa va impartasesc o mica experienta din ruralul maghiar, din anii 90. Comuna Deg, judetul Fejer, undeva prin 98. Satul e unul aerisit, cu fronturi la strada ample, cu spatii generoase intre gardurile caselor si sant, apoi la fel pana in strada. Rural, deci evident iarba. Vara, sambata dimineata, toti localnicii curatau santurile, tundeau iarba, o forfota neobisnuita pe langa case, inafara gardurilor, pana la sosea. Intreb amicul meu, primar maghiar, ce e cu toti astia, ce-au patit. Explicatia e simpla. Este hotarare de consiliu local, fiecare proprietar de casa e obligat ca pana la datele de... sa curete portiunea de teren, domeniu public, din fata proprietatii lor. Si oamenii au acceptat? intreb eu. Da, au inteles si au fost de acord. Si aia care nu vor? Pai sunt doua situatii, imi spune el. Cei care nu pot (in general cei foarte batrani si fara rude) sunt ajutati gratis de angajatii primariei. Cei care pot si nu vor (obraznicii, orasenii cu case la tara, etc) platesc factura emisa de primarie pentru serviciul de curatenie pe care il fac angajatii primariei.
    Doua zile mai tarziu (luni) satul arata ireprosabil. Cele cateva case in fata carora iarba nu fusese tunsa erau in mod evident, vizibil, nelocuite.
    Cam atat despre educatia pentru curatenie si beneficiile facturarii asupra educatiei si curateniei in localitati.
    • Like 5
  • dan check icon
    Cazari proaste sau bune sunt in toata lumea .
    Am gasit cazari proaste mai ales in Paris in schimb in nordul Italiei incredibil de curat si civilizat fata de sud spre exemplu.
    Singurul sfat citit mult din comentariile de pe booking ....sau alte platforme la fiecare hotel si dupa aia ales.
    Daca mergi la plesneala la primul hotel intalnit in cale posibil sa iei si teapa.
    • Like 2
  • In urma cu ceva vreme m-am cazat la un hotel din Paris. Apollo Opera, aproape de Place Blanche (Moulin Rouge). 3 stele. Hai sa va spun si eu cum era acolo. Strada (Rue Douai) nu avea locuri de parcare. In fata hotelului existau sau locuri rezervate pentru aprovizionari (scrie mare "Livraison") sau ale riveranilor. Am folosit un loc pentru livrari ca sa imi dau jos bagajele si pe urma am cautat un loc de parcare. Pentru ca am ajuns dupa ora 5 cele 2 parcari private din apropiere erau inchise (!) si am mers cu masina la cca 2 kilometri distanta, undeva in fata primariei arondismentului 17. (paranteza: chestia cu parcarea la hotel e o gluma in multe hoteluri din zone centrale din orasele europene, deci n-as nota asta ca un minus totusi. Sigur ca daca mergi cu avionul pana acolo si cu taxiul de la aeroport nu remarci lipsa, dar problema exista peste tot - insa doar in Romania o remarcam). OK! Sa merg mai departe. Hotel Apollo Opera, zona interesanta in Paris, langa Moulin Rouge, Place Pigalle, Montmartre, 3 stele. De la intrare, doua marchize foste rosii, pline de jeg si ponosite. In hol (minuscul), chiar langa receptie, o pubela de gunoi de 240 de litri (din aceea mare). Am fost cazati la etajul 6, ultimul. Liftul... prea mic pentru o persoana cu bagaj, complet neincapator pentru doua persoane cu bagaj. Am urcat pe rand, asadar. Usa la camera, fiind la etajul 6 (mansarda, de fapt) din cauza inclinarii acoperisului era taiata dupa forma peretului, deci avea o interesanta forma trapezoidala, in loc de dreptunghi clasic. La baie tavanul era despartit de pod de o chestie de plastic de foarte slaba calitate care avea niste spatii la imbinarea cu peretele pe unde puteau intra din pod in baie eventuale (posibile) vietuitoare. Micul dejun: la subsol. OK. Coboram acolo si primul lucru care ne sare in ochi e o gramada imensa (cat mine - am 1.85) de rufe murdare. Toate mesele ocupate mai putin una, chiar in preajma gramezii. Intrebam o doamna corpolenta, cu manecile suflecate si cu un aspect cel putin dubios (dar care arata ca fiind de-a casei) unde putem manca. Ne arata masa cu pricina, desigur. Refuzam, cautam o boulangerie si luam croissant cu cafea (ceea ce am facut in toate cele 3 zile ale nefericitului nostru sejur). 3 stele, repet!
    In ce priveste mizeria prin orase, mie Roma mi se pare inca o referinta in domeniu. Sigur, pentru un oras cu pretentii turistice. Daca vrei sa cauti mizerie in Bucuresti evident gasesti dar Bucurestiul nu e Roma.
    Ce vreau sa zic, ca sa n-o lungesc (oricum am facut-o). Mi se pare cel putin de neinteles faptul ca noi nu vedem decat la noi toate pacatele din lume. Nu fac deloc reclama turismului intern. N-am mai fost pe litoral din 1990 (dupa primul an de facultate)! Tot ce spuneti e corect. Dar atat aici cat si in articolul precedent nu vad decat un singur lucru: ce naspa e la noi, ce prost am fost ca m-am prostit (sic!), ce minunat e la altii, de acum doar la ei ma duc. Daca vrei sa fii corect (ceea ce nu vreti!) puteti spune ca vreti sa vedeti si alte locuri (eu asa fac, nu prea ma omor cu turismul intern pentru ca vreau sa bifez cat mai multe locuri diferite in viata), dar nu va justificati. Nu le e doar romanilor caracteristica tendinta de a supralicita orice experienta care le asigura o oarecare unicitate intre cei ramasi acasa. De la Marco Polo incoace care descria, intre lucruri reale, diverse fantasme in Extremul Orient, vilegiaturistii povestesc, la intoarcerea acasa, cat de minunat e totul pe unde au fost si cat de incomparabil in comparatie cu ce gasesc acasa. Poate asa e mintea noastra conceputa. Adica, inca o data: asa e, cum spuneti, dar acesta e al doilea articol in doua zile in care incercati sa ne convingeti ca mergeti "dincolo", unde totul e minunat, comparativ cu cat de prost e totul pe aici. Sau, ma rog, chiar daca gasiti si elemente pozitive pe la noi, tot nu va pot convinge, pentru ca ati gasit si elemente negative. Care lipsesc dincolo. Doar ca nu lipsesc, ci doar nu le vedem. Cum ar fi fost ca dupa experienta mea nefericita despre care v-am vorbit sa spun ca nu mai merg in Paris, care e naspa? As fi fost privit cu mila - cum sa spui asa ceva?
    PS Daca din tot ce-am spus eu aici cineva intelege ca neg problemele turismului nostru il rog sa mai citeasca o data. Si inca o data. Si...
    • Like 8
  • Dorin check icon
    Calitatea serviciilor din turism a scăzut mult din cauză pomenii cu vauchere de vacanță făcute bugetărimii.De ce ar ridică cineva calitatea serviciilor dacă oricum are destui clienți care trebuie să-și folosească vaucherele de vacanță primite MOCA
    • Like 4
    • @ Dorin
      Corina check icon
      Aiurea.
      • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon