Foto Inquam Photos / Raul Stef
Într-o atmosferă dominată de febrilitate și la propriu, și la figurat, mai exact de stările febrile ale simptomatologiei Covid-19 și de starea de așteptare și de neliniște colectivă, de la nivelul conducerii țării până la cetățeanul anonim în lucrul războinic cu epidemia, apare o știre neașteptată. Este vorba de producerea unei aglomerări de mii de oameni în aeroportul de la Cluj, care așteptau să fie îmbarcați în avioane pentru a-i duce la lucrările sezoniere agricole din Germania. Acești călători spre Germania sunt de trei ori sezonieri. În primul rând, sunt sezonieri ai epidemiei, întrucât pentru ei sezonul restricțiilor s-a încheiat, adică pot ieși din case și pot călători. În al doilea rând, sunt sezonieri pentru lucrările agricole temporare în Germania și Italia. În al treilea rând, ei au un fel de imunitate și impunitate la fel de sezonieră în ceea ce privește respectarea „distanței sociale” (sintagmă magică și deopotrivă tămăduitoare în vremuri de viruși) stabilită de deciziile stării de urgență.
Această imagine a oamenilor îngrămădiți în aeroportul de la Cluj este indubitabil contrastantă cu imaginea orașelor pustii, tăcute, cu atmosfera și cerul liber de restricționarea zborurilor aeriene impuse de starea de urgență și ordonanțele militare. Starea de urgență decretată din cauza epidemiei se pare că nu exclude stări de excepție, sau mai exact, de exceptare a unor zboruri aviatice și deopotrivă a unor aglomerări permise. S-ar putea să fie vorba de permisivități și excepții convenite interguvernamental între România și țările de destinație a sezonierilor agricoli și, prin urmare, într-o anumită discreție impusă de „rațiuni de stat” lucrurile trebuie înțelese ca atare.
Nu cu mult timp în urmă, ordonanța militară nr. 3/24.03.2020, art. 8 prevedea suspendarea „tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania pentru 14 zile”. Deși nu trecuse epidemia, iar starea de urgență s-a prelungit cu încă o lună, exact și nesmintit, în următorul minut după expirarea celor 14 zile, s-au reluat zborurile.
A apărut o serie de critici în spațiul public, critici care vorbesc de un lobby și de intervenția directă a ambasadorilor României din țările sezoniere pentru a debloca exact și neîntârziat zborurile de excepție, în urma cărora s-a putut „permite” aglomerarea aeroportuară. Nu am argumente suficiente să subscriu în totalitate la astfel de critici, dar dacă este adevărat, atunci avem de-a face nu cu ambasadori ai Românei în țările respective, ci cu ambasadori români ai Germaniei și Italiei în România. S-ar putea totuși găsi prin căutări diligente și astfel de situații pe ... invers. Dacă am nuanța interpretări aferente evenimentului sezonier, am putea emite o opinie ambivalentă. În cazul Italiei, plecarea muncitorilor sezonieri poate avea o semnificație umanitară și pecuniară, dar în cazul Germaniei, poate avea doar o semnificație pecuniară.
Trecând peste aceste improvizații explicative, rămâne o altă serie de întrebări fără răspuns, însă mai ales faptul că prin cea mai recentă ordonanță militară se decide ca toate zborurile aeriene (în urma evenimentului de la Cluj) să fie aprobate de Ministerul Transporturilor și de Autoritatea Aeronautică Română. Dacă până acum aceste zboruri erau aprobate de către un director de aeroport provincial sau central, atunci se poate pune întrebarea care a fost rostul tăriei și esenței interdicției zborurilor în țări cu grad ridicat de risc de epidemie. Intrăm astfel într-un desiș decizional din care se pot naște scenete tragi-comice, prost și neavenit jucate, dacă nu ar fi și periculoase în vreme de criză epidemică, așa cum s-a văzut la aeroportul supra-aglomerat din Cluj.
Acest caz a declanșat în orașul transilvănean o adevărată zornăială politică și mediatică, plină de acuze, scuze, răzbunări, până acum mocnite. Toate acestea conturează un război al pitpalacilor conducători ai aeroportului, ai Consiliului Județean, ai Prefecturii și, în cele din urmă, ai Primăriei clujene, care poate fi implicată, în egală măsură. În legătură cu această din urmă instituție, îmi pun întrebarea, cum de Primăria dronată, adică cea dotată cu drone, nu a putut să observe că există o mare afluire și aglomerare, contrar deciziei de distanțare socială, în apropierea Clujului. Droniștii nu au observat că transporturi din șase județe se îndreptau degrabă spre Cluj. Probabil că erau concentrați să-l identifice și să-l vizualizeze cu drona pe un bărân de 65 de ani și o zi, care la ora 13 și un minut, a intrat să își cumpere pâinea zilei de pe rafturile brutăriei. Cred că în această situație, droniștii municipalității erau total și definitiv aerieni, și la propriu, dar mai ales la figurat, în ceea ce privește aplicarea și urmărirea respectării „distanței sociale”.
Consiliul Județean Cluj, condus de același trib de „neoliberali” (adică cei care odinioară erau electric și vârtos portocalii), care conduce, de altfel, și alte instituții ale administrației și guvernanței locale, s-a ițit cu neconcesive critici la adresa conducerii aeroportului, deoarece dumnealor, adică consiliul-sfat nu a fost avertizat sau anunțat de către căpitănia aeroportuară că cele 12-14 zboruri spre țările de sezon vor produce aglomerația din aeorport. Prefectura, la rândul ei, care pare să fie cufundată în nebăgare de seamă, critică aceeași lipsă de avertizare din partea aeroportului. Prefectura, în condiții de epidemie, ca reprezentant al guvernului „urgentat”, trebuie să fie cea mai implicată în urmărirea și controlul situației de aglomerație.
Să remarcăm faptul că guvernul de azi, dar și guverne din alte perioade, ar fi trebuit să numească prefecți care să corespundă exigențelor de comandă. Este deja o obișnuință ca în unele județe să fie numiți în funcția de prefect oameni tineri fără experiența și exercițiul responsabilității și al confruntărilor. Pot fi tineri merituoși ca administratori de firme și directori de vânzări, cum sunt mulți lideri tineri peneliști, dar ei trebuie selectați printr-o grilă de evaluare ce ar trebui să aibă în vedere parcursul școlar și universitar, să nu fi fost corigenți (avem exemple înalte precum Tăriceanu și Băsescu), să aibă experiențe profesionale și de viață, să fi creat sau să fi contribuit cu ceva la efortul colectiv instituțional economic, cultural, să fie câștigători într-o competițe.
Mai pe scurt, să nu fie doar un tânăr ca succesiune biologică, ci să fie parte dintr-o nouă generație creatoare, adică dintr-o lume tânără producătoare de valori. Tocmai de aceea, generația nu este doar biologie, ci pentru a fi o nouă generație trebuie să depășești biologia și să te înscrii în istorie. La toate aceste grile de evaluare ai mai fi de adăugat câteva însușiri: cum arată, cum se prezintă sau dacă, atunci când intră în dialog, se uită în ochii interlocutorului. Se pot încerca în asemenea funcții și tineri „de mai multă vreme”.
Un alt pitpalac, și anume directorul aeroportului, un alt de neînlocuit sau de nedislocat manager așa cum vor superiorii lui, este criticat fără rezerve de președintele Consiliului Județean, care a încercat în repetate ori să îl schimbe. Acest director de aeroport se „spală pe mâini” (respectă în totalitate comportamentul de igienă în vreme de epidemie), afirmând că aglomerația trebuia gestionată de Consiliul Județean în subordinea căruia se află curtea aeroportului. Acest director „comandante” este foarte bun de gură în explicații și legitimări, dar care în cazul de față îi ecranează preocupările în ceea ce privește dezvoltarea aeroportului Cluj.
În ceea ce privește sfârșitul așteptat sau prevăzut al povestirii „1000 de lei în mână și bonuri de masă”, trebuie să menționăm că personajele acestei povestiri sunt muncitorii sezonieri și cei plecați definitiv peste hotare. Ei au plecat la lucru în străinătate din cauza lipsei locurilor de muncă în țară, după prăbușirea economiei socialiste pe care unii o regretă, dar și din cauza instalării unui șantaj de ... șomaj din partea noilor patroni sau antreprenori care i-au plătit cu un salariu sub orice critică, nedrept, timp de 10-15 ani. Această realitate salarială s-a derulat și sub privirile suspect de absente ale bățosului partid de stânga PSD, partidul „preamilostiv și preacucernic” față de cei mulți și săraci. Angajați la patronul etnic sau la cel străin, aceștia erau plătiți derizoriu cu „o sută de lei în mână și bonuri de masă”.
Aflați la nivelul de subzistență, cu familii și copii, au devenit marea masă de simbriași, disprețuiți, umili și tăcuți, victimele unei mari falii dintre muncă și capital. Ei contrastează puternic cu patronii sau antreprenorii, dintre care mulți s-au îmbogățit intempestiv și care defilează în spațiul public cu figuri și trupuri împlinite, rași în cap cu cefe groase și cu pliuri la grumaz, îmbrăcați în costume străine, cu vile, piscine, case înconjurate cu ziduri de cetate (ce transmit și opulența, dar și „frica în sân” și conștiințe încărcate), care au autodricuri, gipane, amante sezoniere, sunt abuzivi, cu ascendențe în lumea penală a schimbătorilor de valută, a traficanților de blugi și țigări din anii comunismului și, mai apoi, cărăuși cu spatele de blugi de la Țarigrad.
Mulți dintre ei sunt țepari și șmenari de ocazie. Acest portret al ciocoiului-patron, care populează încă masiv lumea onestă și competitivă a antreprenorilor și investitorilor privați, admirabili prin realizări și ținută, este imaginea pe care nu pot să mi-o reprim ori de câte ori văd o mulțime de români și românce cu sacoșe și bagaje grele, în autobuze și aeroporturi, plecând de acasă spre lumi necunoscute, spre alți stăpâni, sau patroni, poate la fel de veroși și dizgrațioși ca cei din țară, abuzivi, violatori și neomenoși. Este o imagine tristă și cu atât mai deprimantă în vremuri de epidemie și bejenie. Dacă acești muncitori sezonieri ar fi fost plătiți în urmă cu 10-15 ani cu „1500 de lei în mână și bonuri de masă”, care cred că n-ar fi fost o sumă prea mare în comparație cu dezastrul demografic și cel al lipsei mâinii de lucru provocate de emigrare, am fi putut să avem un alt final al povestirii în acest timp de griji și neliniști.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sa gandit cineva ce se intampla cand se intorc capsunarii Romaniei,iarasi ne vor sechestra in case guvernanti,ca sigur ne vor imbolnavii din nou !
De ce nu verifica DNA -ul toti directorii de aeroporturi sa stim cum au facut averile ei si rudele lor ? Nu cumva sunt protejati de toate partidele care au fost la guvernare? Sa stim ce firme sunt abonate sa castige licitatiile facute,sa fie atenti la caetul de sarcini care se modifica in ultimul moment !
La ei se considera prima boala de care a suferit decedatul,daca un imbolnavit avea tensiune arteriala si mai era si infectat ,cand moare este catalogat ca a murit de la tensiune. Nemtii au fost tot timpul niste escroci,vezi si normele de poluare de la VW,BMW,Mercedes
Căpșunarii și culegătorii de sparanghel au tot interesul să nu se îmbolnăvească și să muncească mai departe să facă bani, sunt din cei responsabili pentru familiile lor, așa că...
Toate în regulă, acorduri, avioane, până când niște directori de aeroport (pitpalaci, mi-a plăcut) nu și-au imaginat ce va urma. Oare? Când ai zboruri programate și listele de îmbarcare pline, cum oare au gândit că va fi? Ei, aici vine marea hibă, incapacitatea de a prevedea. I-a luat pe nepregătite...Da, ce s-a întâmplat e revoltător dar a fost numai viciu de organizare.
Cât despre cei cu televizorul blocat pe antene se știe deja: or s-o dea înainte cu lozinca sclavii, slugile, etc.Unii or să facă o pauză și or să posteze indignați: cum, dle, e posibil? Ei pleacă și noi stăm în case?
1. ori sunt "sclavii" europeni ai tarilor puternice (Germania, Franta, Italia etc), ce oricand pot fi trimisi inapoi si pe care tarile "adoptatoare" sezonier nu dau prea multi bani si, in afara perioadelor sezoniere, ii desconsidera in totalitate;
2, ori sunt carne de tun pentru Romania, putand fi sacrificati pentru banii pe care guvernele incapabile si retarde ale Romaniei cred ca ii trimit in tara, in diferite forme.
Ca sa nu spun ca, la o privire generala (the big picture), fac parte din ambele categorii.
Si intr-un caz si in celalalt, statutul acestora nu este deloc unul de invidiat. Dimpotriva. Mare parte a vinei pentru aceasta stare de fapt sunt ei insisi, prin decizia luata, de a face parte dintr-una din cele doua categorii.
Ca decizia e a lor, nu-i problema celorlalti conationali, efectele fiind suportate de ei si familiile lor. Insa cand aceasta decizie influenteaza marea masa a populatiei, in mod firesc si efectele se repercuteaza asupra aceleiasi populatii. Asa ca, autoritatile statului, ca si organisme de actiune si reprezentare a populatiei, ar fi trebuit sa ia masuri de protejare, in primul rand, a marii majoritati si dupa aceea sa se gandeasca la minoritatea inconstienta. Dar cum in Romania tot ce e ilogic este logic, nu e de mirare ce s-a intamplat la aeroportul din Cluj.
Chiar dacă securiștii afișau imense bannere publicitare, din care ne rânjea mândria de a fi român, cei mai mulți dintre noi eram forțați să dăm șpagă mafiei de partid; în școală, la spital, la... alte instituții de stat, politizate asiduu în ultimii 30 de ani. Sigur că se găsesc mulți dintre cei care apără găștile de partid care au înăbușit instituțiile publice; și am aflat și de ce. Fiecare dintre cei care votează și apără găștile politice au interese directe față de bugetul public. Fiecare dintre aceștia au serviciu la stat - personal sau prin rude de grad apropiat, ori încasează un venit pe care nu-l merită, ori trag sforile pentru a câștiga ceva în mod ilegal, imoral... În aceste condiții, în ”orașul meu” au prosperat doar jigodiile (patronii) cu relații la partid, în timp ce ITM de exemplu, refuza aplicarea de sancțiuni legale. Oamenii erau obligați să lucreze 10-12 zile pe zi, 7 zile din 7, iar concediul de odihnă era constituit inclusiv din sâmbete și duminici... Ei, bine, jegurile patronale au tot căpătat putere, iar oamenii au devenit dependenți de aceștia, cu ajutorul mafiei politice care nu accepta deschiderea de afaceri noi în oraș. Mult prea târziu, și doar după ce mafia de partid s-a răsfirat, odată cu deschiderea a noi afaceri, în oraș s-a simțit eliberarea demnității individuale. Gașca de partid a fost spulberată de la butoanele pe care le-a mânjit cel puțin 20 de ani. Totuși, era târziu, oamenii curajoși plecaseră deja; exact așa cum pleacă și astăzi. Desigur, fără ca cineva să-i șantajeze, așa cum încearcă profitorii să explice. Constiuțional, cetățeanu este liber să-și aleagă locul de muncă, iar cererea există, și este acceptată pentru că munca este răsplătită corect. Profitorii locali au rămas să-și lingă rănile și să spere că vor mai găsi cetățeni care pot fi înșelați și în aceste condiții. Am constatat că șeful unei găști, instituție publică, mințea senin guvernul, în legătură cu primele măsuri în cazul pandemiei - așa cum era el obișnuit să facă, dar șmecheria nu a ținut, iar șeful politruc a primit un șut în fundul așezat de către gașcă pe scaunul de conducere. Problema este doar aceea că numărul numiților politruci este imens, chiar dacă ei sunt, în cele mai multe cazuri, lipsiți de pregătire profesională. Politrucii au abuzat legislația astfel încât este foarte greu să scapi de un politruc habarnist din postul cadonisit de către gașcă; iar cetățenii plătesc complicii găștilor politice, vrând-nevrînd.
Unii slugarnici de partid uită că veniturile acestei țări sunt livrate chiar de către Căpșunari (lucrători sezonieri), cum uită și de sumele pe care uniunea le acordă Romîniei. dar, tembelizorul este icoana lor...