Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Singura problemă a şcolii româneşti este dispreţul celor mari faţă de cei mici

profesor-

(Foto: Guliver/Getty Images)

Septembrie 2017, un nou început de an şcolar. Aceeaşi atmosferă cunoscută de ani şi ani: nu avem manualele gata la timp, folosim auxiliare sau nu folosim auxiliare, dăm teme elevilor sau nu. Părinţii înroşesc Facebook-ul cu postări care de care mai usturătoare la adresa şcolii, cadrele didactice anunţă greve pentru că nu li s-au mărit salariile aşa cum li s-a promis, şcoli care trebuie să funcţioneze fără avizul ISU, deşi acesta este obligatoriu, directori de şcoli care sunt puşi în funcţie fără să treacă examenul pe care l-au susţinut, o campanie socială să mai ajutăm nişte copii cu drag de carte să meargă la şcoală, mai punem nişte camere video, mai angajăm nişte firme de pază, alergăm după doamnele bune şi şcoli de renume. Este cam la fel în fiecare an, cam aşa arată în fiecare an începutul şcolii, de zici că este sfârşitul sistemului de învăţământ. Şi an după an este la fel, de zici că nu suntem în stare să învăţăm nimic din experienţa anilor precedenţi.

Oare ce ar putea să aducă o îmbunătăţire şcolii româneşti? Trebuie să existe ceva care să optimizeze lucrurile, într-un fel. Ceva pare că nu funcţionează aşa cum este acum şi toată lumea se străduieşte, însă lipseşte ceva.

În căutările mele de a afla ce este acel ceva, am întâlnit-o pe Doamna, acea persoană specială care a mai făcut puţină lumină în mintea mea sau mai corect spus m-a făcut să-mi pun şi mai multe întrebări. Dar doar aşa găseşti şi răspunsurile. Pentru a putea rezolva o problemă într-o manieră potrivită este important să o defineşti corect.

Întâlnirea cu Doamna (pentru păstrarea anonimatului o voi numi aşa în continuare) s-a petrecut într-o zi însorită de mijloc de septembrie, când am simţit de la bun început că stau de vorbă cu cineva care se pricepe la bine la oameni. Se vedea clar că nu vorbeşte din cărţi sau teorii sofisticate şi din ceea ce trăieşte.

M-a măsurat din cap până în picioare, s-a ridicat, mi-a întins mâna (micuţă dar foarte fermă), am făcut cunoştinţă şi m-a invitat să iau loc. M-a rugat să-i păstrez anonimatul şi să-i promit că voi scrie despre întâlnirea noastră. Am asigurat-o că are cuvântul meu că voi proceda întocmai.

Şi acum când scriu aceste cuvinte, mă copleşesc emoţiile întâlnirii cu acest OM absolut special. În toată conversaţia purtată am avut sentimentul unei experienţe de sincronicitate, acelea care îţi schimbă perspectiva.

I-am promis că o să fiu scurtă şi la obiect, rugând-o să-mi răspundă la câteva întrebări cărora doresc să le aflu răspunsul, legat de şcoala românească.

Aşa că, la invitaţia Doamnei, am început:

Eu: Doamnă dragă, credeţi că şcoala românească are vreo şansă să se optimizeze?

D: Desigur, cu siguranţă!

Deja curiozitatea mea este stârnită pentru că este unul dintre puţinii oameni care nu se văicăreşte şi nu se plânge de greaua moştenire...Aşa că, entuziasmul meu prinde aripi:

Eu: Vă referiţi la actualizarea manualelor?

D: Nu, nici gând!

Eu: La şcoli şi săli de clasă mai primitoare?

D: Nu, desigur!

Eu: Aaa, atunci vorbim despre curricular mai adecvate elevilor?

D: Nici pe departe!

Este momentul în care încep să mă întreb ce ştie Doamna şi eu mai am de aflat. Tot ce ştiam eu se cam epuizase: manuale, şcoli, conţinut .... Deodată, simt că am o sclipire şi zic:

Eu: Gata, Doamnă, ştiu: este vorba de salariile cadrelor didactice!

D: (se uită la mine cu o privire poznaşă şi îmi spune) Draga mea, un profesor bun, cum spuneţi voi,munceşte bine în orice condiţii pentru ca o face cu sufletul altfel.

Eu: Doar nu vreţi să susţineţi că este normal că sunt prost plătiţi profesorii!!!

D: Exclus! Cadrele didactice trebuie plătite foarte bine, doar ca pe criterii altfel alese...

Eu: Adică, puteţi detalia puţin, vă rog, chiar m-aţi făcut curioasă!

D: Văd că ţi-am stârnit interesul, aşa ca o să-ţi spun mai multe:

- manuale în care copiii nu regăsesc realitatea vieţii lor de zi cu zi;

- şcoli care par că seamănă cu închisorile;

- materii şcolare pe care nu le vei folosi niciodată aşa ca atare în viaţa de adult;

- profesori frustraţi care nu mai ştiu cum să gestioneze elevii de astăzi şi se îngroapă în hârtii;

- schimbarea peste noapte a modului în care se fac evaluările

- lipsa unei strategii coerente în educaţie pe termen lung

- sistemul actual de meditaţii

- recomandarea „la kilogram" a auxiliarelor pline de greşeli

- numărul de ore pe care le petrece un elev învăţând depăşeşte chiar pe al unui corporatist

- şedinţele cu părinţii la care aceştia sunt criticaţi pentru copiii lor în faţa clasei, adică public

- criticarea, umilirea, invalidarea, etichetarea copiilor în faţa clasei

- elevi care nu iau examenul de Bacalaureat, deşi eu stat 12 ani prin şcoli degeaba....

Toate, dar absolut toate, sunt realităţi ale şcolii româneşti de astăzi, nu le putem contesta şi orice om de bună credinţă le vede.

Deja simţeam cum mi se înroşesc obrajii: punctase cu atât realism situaţia ...

D: (văzuse că eram marcată de ceea ce tocmai auzisem) Draga mea, ştiu că este provocator să le

auzi aşa, însă să ştii că nu acestea reprezintă cea mai grea problemă a şcolii româneşti.

Eu (abia şoptind): Adică ce-ar mai fi?

D: Cea mai grea problemă a educaţiei în România este: Disprețul pe care cei mari îl arată celor mici, nu se ține cont de dimensiunea umană a copilului, elevul este un fel de portret robot.

Eu: Nu m-am gândit până acum aşa!

D: Părerea mea este că până nu se intervine aici, nimic nu va schimba şcoala românească. Cei mari sunt la catedră pentru că cei mici sunt în bănci, nu invers. Când se va înţelege acest lucru, abia atunci putem vorbi de o şcoală centrată pe elev, cu adevărat. Altfel, suntem în lumi paralele şi orice ai face, relaţia profesor-elev face diferenţa în procesul de învăţare.

Apoi Doamna s-a uitat la ceas şi am înţeles că este momentul să îmi iau rămas bun...Nu ştiu dacă vom mai sta de vorbă, însă după această întâlnire mă simt mai aproape de acel ceva care contează în sistemul de învăţământ.

Sunt recunoscătoare pentru minutele preţioase petrecute împreună!

Mulţumesc, Doamnă! Doar atât...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dispretul fata de copil e o problema, dar din pacate nu e singura. Majoritatea profesorilor nu mai au daruire pentru meserie, isi aleg o cariera in invatamant pentru vacante, ore putine pe saptamana sau alte motive care n-au nicio legatura cu copiii. Am avut profesori blanzi, severi, cu tabieturi ciudate, de unii imi era teama, dar i-am respectat pe toti fiindca simteam ca pentru toti era important sa devenim oameni de calitate. Intre ei era o competitie continua sa aiba cat mai multi copii cu rezultate bune la olimpiade, cat mai multi admisi la facultate, isi mancau din ora sa ne dea sfaturi de viata. Manualele erau aproape noi fiindca ne era suficient "caietul de clasa"; nu le era lene sa pregateasca lectii de calitate. Acum vezi profesorii intrand in scoala cu cinci minute inainte de a intra in clasa iar la ora citesc din manual. Sunt pentru salarii mari in invatamant, dar nu oricui. De ce sa fie platit la greu cel care a picat examenul de titularizare cu nota 2? O asemenea persoana are in mana viitorul unor copii: ce-i poate invata? Fara profesori de calitate nu poti avea respect si daruire din partea elevilor, iar fara respect e haos. Din pacate respectul se castiga greu, copiii sunt greu de pacalit si simt impostorii instinctiv.
    • Like 0
  • Corina check icon
    Proba adevărului e cum se poartă doamna intervievată la clasă, când nu se știe observată. Dacă își aplică principiile declarate și cu ce rezultate. Și eu cred că disprețul aprioric față de copii e otravă, dar nici a porni cu o atitudine de umilință ca profesor nu e sănătos („sunt aici datorită vouă”), mai ales în condițiile creșterii nerăbdării și disprețului copiilor/tinerilor față de adulți în zilele noastre.
    • Like 3
  • Anon check icon
    Interesant. Cu unele idei sunt de acord, cu altele nu. Sa le luam pe rand.

    "Eu: La şcoli şi săli de clasă mai primitoare?

    D: Nu, desigur!" - aa, poftim? Scolile care functioneaza fara aviz ISU...nu? OK, trecem mai departe, la lista dumneaei.

    "manuale în care copiii nu regăsesc realitatea vieţii lor de zi cu zi" - scoala nu ar trebui sa le largeasca orizontul? Despre ce realitate vorbim mai exact, ce nu se gaseste in manuale si ar trebui sa se gaseasca acolo? Ce lipseste si e atat de important? App-store-ul?

    "şcoli care par că seamănă cu închisorile" - hopa? Stati sa dam banda putin inapoi:

    "Eu: La şcoli şi săli de clasă mai primitoare?

    D: Nu, desigur!" - pai cum vine asta? Nu vrem scoli mai primitoare, dar vrem scoli mai primitoare?

    "materii şcolare pe care nu le vei folosi niciodată aşa ca atare în viaţa de adult;" - exemple? Pai asa hai sa facem citire, scriere si ceva aritmetica. A si utilizarea calculatorului si a smartphone-ului. Si gata. Legaturi subtile? Cultura generala? Pff, f*ck that!

    "- profesori frustraţi care nu mai ştiu cum să gestioneze elevii de astăzi şi se îngroapă în hârtii;

    - schimbarea peste noapte a modului în care se fac evaluările

    - lipsa unei strategii coerente în educaţie pe termen lung" - DA, complet de acord.

    "- sistemul actual de meditaţii " - aici sunt necesare niste detalii. Sunt foarte curios ce stie Doamna si nu ne spune. Pentru daca meditatiile sunt o chestie complet facultativa, atunci nu vad problema. Daca vorbim de, sa zicem, profesori care conditioneaza nota de la clasa cu prezenta si plata la meditatii, asa ceva ar trebui reclamat. Sunt curios daca Doamna cunoaste astfel de cazuri si daca a luat atitudine, daca a sesizat autoritatile.

    "- recomandarea „la kilogram" a auxiliarelor pline de greşeli" - inspectoratele? Alo? Nu fac ele nimic sau nu le anunta nimeni?

    "- numărul de ore pe care le petrece un elev învăţând depăşeşte chiar pe al unui corporatist" - asta nu-mi spune nimic. Depinde de elev cum isi gestioneaza timpul. Cati petrec atatea ore sa invete?

    "- şedinţele cu părinţii la care aceştia sunt criticaţi pentru copiii lor în faţa clasei, adică public

    - criticarea, umilirea, invalidarea, etichetarea copiilor în faţa clasei" - discutabil. Cred ca daca parintele ajunge sa fie criticat la sedinta, atunci motivul pentru acea critica probabil e deja cunoscut de toata lumea, in cele mai multe cazuri. Sigur, daca sucesti cutitul in rana asta nu ajuta cu nimic. La clasa cateodata sunt utile niste exemple. Cateodata.

    "- elevi care nu iau examenul de Bacalaureat, deşi eu stat 12 ani prin şcoli degeaba...." - oo, da! Parca s-ar fi renuntat complet la corigente. A fi repetent cred ca a ramas un mit. Ar fi interesant sa stim de ce. E absurd sa treci an de an, sa ajungi in clasa a XII-a, sa dai bacul si sa iei note de 2 si 3.

    "Toate, dar absolut toate, sunt realităţi ale şcolii româneşti de astăzi, nu le putem contesta şi orice om de bună credinţă le vede. " - asta mi se pare disingenuu de-a dreptul, "ori ma crezi pe cuvant, ori nu esti de buna credinta". Realitati ale scolii romanesti, incontestabile! Serios? De unde rezulta asta? A fi "de buna credinta" mi se pare o prostie. De ce sa cred pe cuvant ce mi se serveste, fara dovezi? Daca realitatile astea sunt atat de evidente pentru dvs. Doamna, atunci va va fi foarte usor sa ni le demonstrati corect si noua.

    "Cei mari sunt la catedră pentru că cei mici sunt în bănci, nu invers." - mm, da! Va fi greu sa va convingeti unii colegi, Doamna. Cand se dau posturi la catedra unor oameni care isi pica examenele, cand salariile sunt cum sunt, cand unii ajung la catedra pentru ca nu sunt in stare de altceva, in asemenea conditii va surprinde ca unii isi varsa frustrarile in capul copiilor?

    Termin cu o idee cu care sunt intru totul de acord:
    "Eu: Doar nu vreţi să susţineţi că este normal că sunt prost plătiţi profesorii!!!

    D: Exclus! Cadrele didactice trebuie plătite foarte bine, doar ca pe criterii altfel alese..." - da. Sistemul de invatamant ar trebui sa fie meritocratic si competitiv, de la ce se intampla in clasa, la angajarea si plata profesorilor, la selectia manualelor (da, ar trebui sa fie mai multe, sa existe optiuni, si sa fie selectat cel mai bun, mama lui de capitalism) si tot asa pana la varf.
    • Like 4
  • A fost odata un copil ce nu vroia sa fie adult pentru ca cei mari nu mai stiau sa fie copii!
    • Like 1
  • Frumoasa poveste, dar cred ca este o poveste. Un dialog cu un personaj ideal care de fapt nu exista cu adevarat (sau nu exista in dimensiunea aceasta a perfectiunii). Fara indoiala exista dascali foarte apropiati de portretul asta, care sunt striviti de sistem, dar sunt prea putini si prea striviti ca sa aiba puterea sa schimbe ceva in reteaua de cercuri vicioase pe care o reprezinta nu numai invatamantul ca atare, ci toata societatea romaneasca.
    Ideea care se desprinde este corecta insa. In ceea ce priveste copiii, se porneste de la prezumtia ca nu sunt in stare, mai degraba decat invers. Daca ar fi schimbata aceasta mentalitate (nu numai a profesorilor) si daca decalogul acela (negativ) ar fi rezolvat punct cu punct si transformat intr-unul pozitiv, sistemul de invatamant ar avea sanse sa se schimbe (nu sa copieze unul ideal de nu-stiu-unde).
    Intrebarea e, cine incepe ? Cine risca sa deranjeze "ordinea" actuala. Poate un Ministru al Invatamantului ales cu cap si lasat in functie cat sa-si duca la bun sfarsit planul, indiferent de schimbarile politice. Asta ar fi o definitie simpla a tehnocratului dar daca ii spunem asa, iar o sa inceapa speculatiile stupide care apropie tehnocratii de vampiri, moroi, sorosisti, multinationali, zombie....
    • Like 0
  • Victor66 check icon
    Despre disprețul celor mici față de cei mari și părinți care fac scandal ca să își apere odrasla obraznică nu ziceți nimic?
    • Like 3
  • Ioana check icon
    Corect! Intrebarea e: ce si cum facem sa schimbam situatia? Si cand?...
    Un articol bun, care aduce o nota de optimism, dar incarcata totusi cu destula tristete...
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult