Foto: Guliver Getty Images
În aceste zile, atenția publicului românesc este captată de anunțurile oficialilor guvernamentali despre modifcarea sistemului de impozitare, care va intra în practică la începutul anului 2018. S-au dat publicității multe detalii despre viitoarele schimbări din domeniul fiscalității și s-au făcut numeroase comentarii, unele dintre ele informative și clare, altele mai puțin limpezi. Dintre ultimele se detașează afirmația doamnei Lia Olguța Vasilescu, ministru al muncii, care a fost citată spunând: E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreți...Ca să scoți din economia neagră toți banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile...păi o să fiscalizăm totul.
Sistemul fiscal prezent în România constă în taxe de 16% pentru veniturile individuale și pentru profiturile corporațiilor. O reducere de la 16% la 10% este anunțată pentru toate taxele, dar aceasta nu va scoate bani din economia neagră, așa cu spune doamna Vasilescu. Pentru taxarea veniturilor ilegale sau nedeclarate, taxa de consum (TVA) este instrumentul principal și ea este anunțată să rămână neschimbată, la nivelul de 19%.
Pentru elucidarea publicului român, voi face un rezumat al sistemului de taxare din Statele Unite, la care voi adăuga unele comentarii și comparații.
Pentru început, o precizare: sistemul fiscal românesc, atât cel prezent, cât și cel propus pentru anul viitor, se deosebește fundamental de cel american: cel românesc se bazează pe o taxă fixă a veniturilor, asociată cu o taxă de consum fixă (TVA - taxa pe valoare adăugată), pe când sistemul fiscal din USA (federal și al statelor care percep taxe pe venit) este conceput pe principiul taxării progresive. În Statele Unite nu există taxa pe valoare adăugată, dar se aplică taxe comerciale la majoritatea produselor și ele variază de la cele mai reduse (1,76% în Alaska), până la cele mai ridicate (9,45% în Tennessee, 9,26% în Arkansas). În statele Alaska, Florida, Nevada, Dakota de Sud, Texas, Washington, Wyoming, New Hampshire și Tennessee nu se percep taxe pe venit plătibile statului. Taxele comerciale sunt decise de fiecare stat, sunt încasate de guvernele statelor și nu ajung la vistieria federală.
Taxele pe venitul din anul precedent se plătesc în perioada 1 ianuarie - 15 aprilie, dar cele mai multe documente și dovezi necesare se obțin la sfârșitul lunii februarie. În ultima zi, oficiile poștale rămân deschise până la miezul nopții și se formează lungi șiruri de mașini în fața lor. Ca să grăbească lucrurile, funcționari poștali trec de-a lungul cozilor de automobile și colectează în coșuri mari plicurile cu declarațiile de taxe. Dacă nu apare pe plic ștampila poștei cu data limită, te paște o amendă.
Mulți își completează formele de taxe singuri, dar și mai mulți apelează la contabilii specializați. Viața acestora devine un coșmar în ultimele săptămâni dinainte de 15 aprilie, când sunt asaltați de clienții panicați.
În propunerile de modificare ale sistemului de taxare, expuse în presă de reprezentanți ai guvernului român, este anunțată și crearea unui corp de 35.000 de specialiști fiscali, care să ajute populația la completarea formelor de taxe, fie ele individuale, sau de gospodărie fiscală. Dar întrebarea logică este: de ce e nevoie de ajutorul specialiștilor fiscali, dacă taxa pe venit rămâne în continuare o taxă fixă? Este cumva proiectul de reformă fiscală din România, în partea lui ascunsă, o trecere încă neanunțată la sistemul progresiv?
În anul 2016, guvernul american a încasat 6,53 trilioane de dolari (3,27 de trilioane taxe pe venit federale, 1,94 de trilioane taxe pe venit plătite statelor și 1,32 de trilioane taxe pe venit plătite orașelor sau comitatelor de reședință). Banii de taxe au fost colectați de la 98,5 de milioane de cetățeni, iar 35% din toți cetățeni, aceia cu venituri mici (mai puțin de $ 10.500 pe an pentru un individ sau mai puțin de $ 20.700 pentru un cuplu) nu au plătit taxe deloc. 51,6% din totalul încasat provine de la 2,7% dintre contribubabili, aceia care au un venit mai mare de $ 250.000 pe an, iar 38% din banii realizați au fost plătite de 1% din contribuablili, aceia care au declarat un venit de familie mai mare de $ 400.000 pe an.
Sistemul progresiv la taxele federale pe venit se aplică astfel: cei care au un venit anual de 1-25 de mii de dolari plătesc 1,7%, apoi procentele cresc la 5,2% (pentru un venit anual de 25-50 de mii de dolari), 8,7% (50-100 de mii), 12,6% (100-200 de mii), 19,5% (200-300 de mii), 26,1% (300-400 de mii) și 39,6% pentru venituri de peste $ 400.000.
Taxele pe venit plătite statelor, de asemeni în sistem progresiv, variază de la cele mai mici în New Mexico (1,7-4,9%) la cele mai ridicate în California (1-13,3%). La fel taxele pe venit percepute de orașe și comitate, care iau și taxele pe toate proprietățile (imobile, terenuri, ferme, magazine etc), percep taxe de înscriere anuală pentru automobile, motociclete și ambarcațiuni, taxează moștenirile și licențele profesionale.
În Statele Unite, taxarea veniturilor a început cu anul 1862, prin Act of Revenue, semnat de președintele Abraham Lincoln, prin care Uniunea Statelor Americane obținea fondurile necesare pentru războiul civil împotriva Confederației Statelor Sudice, care se desprinseseră din uniune.
În anul 1913, congresul american a votat amendamentul constituțional # 16, prin care congresul primea puterea de a emite legi fiscale și de a încasa taxe pe venit de la populație și de la corporații industriale, agricole și financiare.
Guvernul democrat condus de președintele Franklin Delano Roosevelt a introdus, pentru prima dată, serviciul de securitate socială, sistemul de pensii și taxele cecului de plată în anii '30, motivate de marea criză economică.
Reținerea din fiecare cec de plată al unui angajat, sub numele de FICA (Federal Insurance Contribution Act), a 7,65% din suma de plată reprezintă contribuția pentru pensia de asigurări sociale de 6,2% și contribuția pentru asigurarea de sănătate Medicare, ambele cu începere de la vârsta de 65 de ani. Angajatorul plătește guvernului 6,2% din salariul angajatului pentru viitoarea lui pensie, astfel că guvernul federal primește 14,4% pentru viitoarele pensii ale tuturor angajaților, la fiecare plată salarială.
FICA sunt un fel de taxe „ascunse”, fiindcă salariații primesc numai diferența de 92,35% din salariul menționat în contract.
La sfârșitul fiecărui an, fiecare cetățean completează declarația de taxe, care constă într-o formă de două pagini, binecunoscutul formular 1040.
În prima lui parte sunt enumerate și apoi însumate veniturile: salariul, pensia, sau profitul, apoi alte venituri din slujbe secundare, din chirii, din cadouri bănești, din dividende, din venituri realizate în alte țări, din pensii alimentare, premii, dobânzi și distribuții de la bănci sau firme de investiții.
Din suma totală se scad pierderile înregistrate de business, cheltuielile profesionale, cele medicale, contribuțiile date organizațiilor de caritate, contribuțiile la acele forme de pensie privată care permit depuneri netaxate și suma de $ 4.050 pentru fiecare membru al familiei.
Părinții pot face daruri copiilor dependenți de până la suma de $ 12.000 pe an pentru fiecare copil. Orice sumă mai mare de acest barem se taxează ca un venit.
Câștigurile de capital (profitul investițiilor, cel rezultat din vânzări, sau cel moștenit) se taxează cu 20%. Excepție fac moștenirile protejate prin trust-uri juridice.
După ce se scad din veniturile totale cele de mai sus, rezultă venitul taxabil, la care se aplică taxa găsită în tabelele anexate instrucțiunilor de completare a declarației de taxe. Rezultă fie că cel care completează formularul are de plătit în plus, fie că a plătit taxe în exces și i se va returna diferența.
Cetățenii au obligația de a păstra documentația folosită la calcularea taxelor pentru minimum cinci ani și există posibilitatea ca departamentul federal al taxării (IRS - Internal Revenue System) să facă o verificare, fie prin sondaje întâmplătoare, fie când apar suspiciuni de fraudă.
O formă mai simplificată se completează pentru taxele de stat, în acele state care percep taxe pe venit.
Așa cum am spus, sistemul de taxare a veniturilor din Statele Unite este unul de taxe progresive: cu cât câștigi mai mult, cu atât plătești mai multe taxe. Sistemul progresiv apare la taxele percepute la fiecare cec de plată, la taxele de venit individuale plătite guvernului federal, ca și la cele plătite statelor și autorităților locale (comitat, oraș).
Pentru susținătorii acestui sistem, care se situează în segmentele de stânga ale politicii, argumentele sunt că el favorizează oamenii cu venituri mai mici, forțează „bogații” să plătească „contribuția lor dreaptă pe care o datorează societății” și atenuează inegalitatea de venituri din sistemul economic de tip capitalist.
Numai că având un venit anual de $ 250.000, de la care începi să plătești sume foarte mari de taxe, nu te face deloc unul dintre „bogații” societății americane contemporane și ideea de „egalitate economică a membrilor societății”, de origine socialistă, pedepsește meritele și dă avantaje nemeritate celor care, prin calitățile lor mai limitate, sau prin neparticiparea la efortul de muncă, sunt profitori ai legislației de acest tip.
Sistemul progresiv se sprijină pe conceptul care demonizează înavuțirea, chiar dacă cel care ajunge să aibă un venit mare și-a petrecut o mare parte a vieții în rândurile celor cu venituri limitate, până să ajungă la nivelul de „bogat”. Așa e cazul profesioniștilor (medici, avocați, finanțiști, tehnologi de mare performanță) care petrec lungi perioade de studii, încep cariera cu lefuri modeste, dar ajung - târziu - la venituri mult deasupra mediei. La fel antreprenorii care dezvoltă un produs, sau un sistem de comercializare, care bate competiția, așa cum sunt patronii firmelor digitale, ale comerțului online și ale noilor forme de comunicații.
Prin taxarea progresivă, guvernul unui stat democratic ajunge să trateze total diferit două categorii de cetățeni, care ar trebui să aibă aceleași drepturi: pe cei situați la cele două extremități ale scalei de venit.
Sunt sociologi care sunt de acord că inegalitatea marcată de venit nu este ceva de dorit, dar exprimă clar opinia că aceasta nu poate și nu trebuie să fie corectată prin sistemul fiscal progresiv, ci prin alte inițiative de intervenție economică.
La afirmația că taxarea egală ar duce la stagnare economică, mai mulți economiști au răspuns că progresul economic înregistrat de toate statele europene foste comuniste, dintre care cele mai multe au adoptat, după abandonarea sistemelor de economie centralizate, taxarea fixă, contrazice această critică.
În fine, într-o formă oarecum cinică, doamna Margaret Thatcher, fosta prim ministră a Marii Britanii, cunoscută conservatoare și adeptă a sistemului economic capitalist, a spus unui oponent: nu uitați că istoria ne arată că săracii au devenit și mai săraci de câte ori bogații au devenit mai puțin bogați.
Prezentul sistem de taxare a veniturilor din România, cu taxa fixă de 16% și încă și mai mult cel anunțat de a fi scăzut la procentajul de 10% este superior taxelor pe venit din Statele Unite (1,7 - 39,6%).
Taxa comercială de 19% (chiar dacă face unele excepții la unele categorii de bunuri taxate în formă redusă de 5 și respectiv 9%) este, după părerea mea, excesivă și inferioară taxelor comerciale din USA (1,4-9,45%). Deși taxa pe valoare adăugată are meritul că aplică taxarea veniturilor ilegale sau nedeclarate, nivelul ei ridicat o face să fie o povară mare, mai ales pentru familiile cu venit mic, care cheltuiesc cea mai mare parte a veniturilor pentru întreținere.
Dar dacă taxele românești vor fi modificate în viitor prin menținerea nivelului ridicat al TVA și prin perceperea unui procent progresiv de impozit pe venit, așa cum s-ar putea bănui din anunțarea acelui „corp de consilieri financiari” de 35.000, atunci apare temerea că situația salariaților nu se va îmbunătăți, chiar dacă se vor face măriri de salarii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
+ tva 19%
daca ar vrea sa faca niste taxe suportabile ar trebui sa reduca partea de costuri cu salariile si atunci s-ar diminua considerabil munca la negru si s-ar putea fiscaliza mult mai mult...
Deci toata lumea pleaca de la 10% peste 30k platesti 25%!
Intrebarea autorului: Dar întrebarea logică este: de ce e nevoie de ajutorul specialiștilor fiscali, dacă taxa pe venit rămâne în continuare o taxă fixă?
Ajutor special ai nevoie pentru ca sunt o gramada de tipuri de deductii, nu pentru ca taxarea e progresiva, intrebarea asta nu are sens. Chiar autorul da o gramada de exemple intr un alt paragraf cate chestii se pot deduce. Daca ai firma, ti ai vandut casa, ai rate, ai copilul la gradinita, toate astea afecteaza ventirule si ce poti deduce... Nu vreau sa apar aici pe nimeni, scopul ar fi sa nu fim dezinformati din cauza anumitor greseli din articol...
Nu m-a "lamurit" su nimic, iar, daca doream statistici, cred ca ma puteam uita singur pe net.
Sunt atatea date acolooooo
Si eu sunt unul care pune cap la cap toate datele, pentru a-si forma o opinie;
Ca si literatura/gramatica dealtfel :-)
De pilda, spuneti ca "inegalitatea marcată de venit nu este ceva de dorit, dar exprimă clar opinia că aceasta nu poate și nu trebuie să fie corectată prin sistemul fiscal progresiv, ci prin alte inițiative de intervenție economică". Ei bine, care sunt acestea? Nu ne puteti lasa in suspans cu o asemenea afirmatie, pentru ca e foarte important sa stim, daca exista aceste variante.
Urmatorul paragraf insa este si mai dubios: fostele state socialiste au crescut nu neaparat datorita taxarii egale, ci mai degraba faptului ca erau foarte inapoiate to begin with. Un caz asemanator este China, care are o crestere fenomenala, si care bineinteles nu e datorata Partidului comunist chinez nu? (vedeti, si noi putem juca acelasi joc).
Mult mai serios este faptul ca inegalitatea financiara marcanta (si indexul GINI arata ca USA e una dintre cele mai inegale tari dezvoltate), mai ales dupa caderea blocului vestic, a redus mult mobilitatea sociala: daca ma nasc sarac, am foarte mici sanse de reusita, cauzele principale fiind educatia si anturajul in care ma gasesc, fara voia mea.
Sugerati chiar ca de fapt, SUA ar trebui sa aplice o taxare cu a Romaniei. Intr-adevar, daca am un small business si sunt taxat mai putin, pot sa folosesc surplusul in investitii, sa adaug noi joburi, sa imi educ mai bine echipa de meseriasi, etc. Dar daca sunt de pilda un programator sau medic cu experienta, ce anume fac cu surplusul? Nu foarte multe pentru altii, nu? O sa-mi iau o casa mai mare, mai multe vacante, un Merc sau chiar doua, abonament la club privat de golf, si copiii mei nu au de ce sa-si faca vreodata griji. Asadar, not much "trickle down" in acest caz, nu?
In final, raspundeti teoriei formelor fara fond ale Olgutei cu una la fel de simpla, cel putin implicata: nu Romania trebuie sa taxeze ca USA, ci viceversa! Desigur, ar fi mult prea simplu. Ar fi mai bine ca specialistii sa se ocupe de aceste "detalii", desi cateodata nici ei nu au solutia perfecta.
În ciuda unor clamări entuziaste că s-a redus birocrația etc.., lucrurile – deși ceva mai bune decât, să zicem, în urmă cu 10 ani – sunt închistate. Deși are cea mai mare viteză de internet din Europa, România continuă să fie un stat anchilozat, birocratic, bazat pe hârtii și pe ștampile. Aceasta înseamnă consum inutil de materiale, de energie (inclusiv umană), deci randament scăzut. Nivelul de trai din România nu poate crește cu asemenea risipă pe toate planurile, este IMPOSIBIL.