Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Statele pregătesc alternative la bitcoin, văzut a fi un proiect energofag. China vrea să promoveze utilizarea internațională a yuanului digital

bitcoin - getty

Foto: Getty Images

China este înaintea altor blocuri majore în privința implementării unei variante digitale a monedei sale. Yuanul digital este deja utilizat pentru a efectua plăți în economia reală, deși deocamdată în volume limitate.

În SUA, Rezerva Federală studiază de anul trecut introducerea dolarului digital și a publicat deja o listă de aspecte pro și contra acestora.

Europa a făcut valuri atunci când a propus reguli care ar fi putut, efectiv, interzice bitcoin, ethereum și alte criptomonede bazate pe algoritmul "proof of work" (PoW).

Parlamentul European avea în vedere consumul uriaș de energie pentru a menține rețeaua funcțională: doar pentru bitcoin acesta este estimat, la nivel anual, la 204,5 TWh (sau 204,5 milioane de MWh), între nivelul consumat într-un an întreg în Thailanda și cel al Turciei, dar cu mult peste Polonia, Suedia sau Olanda.

Tot potrivit Digiconomist, emisiile de dioxid de carbon ar fi estimate la 114 milioane de tone anual, aproape de emisiile Republicii Cehe.

Deși propunerea nu a trecut, în condițiile unei preocupări tot mai ridicate pentru calitatea mediului, este probabil ca ea să revină în actualitate.

Ethereum are în vedere schimbarea algoritmului de funcționare într-unul mult mai puțin costisitor energetic, însă procesul este unul de durată, care a înregistrat deja anumite întârzieri. Speranțele sunt totuși ridicate pentru trecerea de la PoW (proof of work) la PoS (proof of stake) în această vară.

În SUA, președintele Joe Biden a cerut autorităților să studieze riscurile și beneficiile criptomonedelor printr-un ordin executiv din 9 martie.

Vor fi analizate domenii precum: protecția consumatorilor, stabilitatea financiară, activitățile ilicite, competitivitatea SUA, incluziunea financiară și inovarea responsabilă.

Măsura răspunde unor nevoi și solicitări vechi ale industriei, care dorește claritate și un set de reguli unificat.

Companii precum BlockFi și Coinbase au intrat în vizorul SEC pentru produse care ofereau forme de credit sau depozite remunerate, însemnând o extindere tot mai pronunțată în domeniul finanțelor tradiționale.

Interesul din jurul proiectelor de criptomonede a inițiat deja de câțiva ani discuții în cadrul guvernelor pentru realizarea propriilor versiuni de monede digitale.

Anumite principii ar fi preluate, dar în loc de o funcționare descentralizată, controlul efectiv al ofertei variantei digitale s-ar afla în mâinile autorităților. Viteza de implementare variază, însă, foarte mult, iar unele țări au trecut la acțiune în timp ce altele sunt încă în faza de studiu.

China este înaintea altor blocuri majore în privința implementării unei variante digitale a monedei sale. Yuanul digital este deja utilizat pentru a efectua plăți în economia reală, deși deocamdată în volume limitate. People’s Bank of China (PBOC), adică banca centrală din China, corespondentul BNR la Beijing, a inițiat proiectul în 2014.

În SUA, Rezerva Federală studiază începând de anul trecut introducerea dolarului digital, și a publicat deja o listă de aspecte pro și contra acestora.

China intenționează ca, în timp să promoveze utilizarea internațională a yuanului digital, ceea ce ar putea duce la diminuarea ponderii dolarului american în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere. Orizontul vizat ar fi însă relativ lung, de peste 5-10 ani.

Utilizarea unor noi moduri de a crea și introduce monedă poate ajuta piețele financiare. Chiar zilele acestea s-a văzut, din nou, cât de importantă este menținerea lichidității.

Lichiditatea este lubrifiantul esențial pentru rotițele mașinăriei financiare: atunci când lipsește, costurile de operare a tranzacțiilor devin mari, inducând o stare de așteptare, și făcând ca alți participanți să se abțină la rândul lor de la participare.

Situația de săptămâna trecută, care a dus la oprirea tranzacționării nichelului la Londra (LME) a fost indusă și de asumarea unor poziții speculative pentru care lichiditatea necesară închiderii lor a devenit insuficientă.

De data aceasta, temerile se văd în alte piețe de materii prime, banca Barclays a suspendat luni emiterea de noi titluri legate de prețul petrolului sau de volatilitatea în bursa americană (indicele VIX).

Instrumentele de tip ETN sunt cunoscute ca fiind deosebit de riscante, iar măsura luată de bancă pare a fi în tonul diminuării riscurilor.

Totuși, scăderile accentuate ale petrolului, gazelor naturale (în Olanda și Austria) dar și a grâului și altor materii prime agricole sugerează o detensionare a situației, pe seama speranțelor unui acord de încetare a focului, alimentate de declarații recente.

Chiar și în condițiile unei rezolvări apropiate a tensiunilor, o parte din problemele puse recent vor persista în memoria participanților.

Problema transferului de active, care devine în situații de conflict urgentă și majoră, întâlnind, însă, bariera capacității operaționale, pe de o parte, sau a regulilor și sancțiunilor, pe de altă parte, va menține interesul ridicat pentru criptoactive, atât cele percepute ca având mai degrabă rol de transfer al valorii cât și cele percepute a avea utilitate pentru depozitarea pe termen lung.

Atitudinea guvernelor va fi esențială în definirea viitorului acestora.

În Europa și SUA, intenția pare a fi de a permite funcționarea și inovația, în același timp, punând frână utilizărilor care contravin regulilor, fie de evitare a impozitării, fie de spălare a banilor sau de ascundere a provenienței unor entități supuse sancțiunilor.

În plus, în timp, monedele digitale emise de băncile centrale ar putea face o concurență tot mai robustă proiectelor inițiale din domeniul cripto.

Iar oponenții criptomonedelor vor insista pe utilizarea lor cu scopul de a ocoli reguli și ascunde active, solicitând o reglementare foarte severă.

Cu toate acestea, așa cum s-a văzut recent și în Europa, dorința de a păstra deschis terenul pentru creativitate, și chiar de a evita bulversări financiare are șanse să evite interzicerea bitcoin și a altor active de acest fel.

Potrivit unui studiu Deloitte, 76% din liderii de business din mai multe țări și domenii de activitate sunt de părere că activele digitale vor înlocui monedele tradiționale în următorii 5-10 ani.

Pentru fondatorii și investitorii vechi și entuziaști, e o veste foarte bună, în timp ce noii potențiali investitori au mai degrabă nevoie de a menține o abordare prudentă, fără a ceda tentației unor plasamente prea mari în raport cu propriile dețineri, în piețe deosebit de volatile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vanu Vanu check icon
    "văzut a fi un proiect energofag" este o incercare neplăcută ochiului si mintii de a fi impartial: nu există contraargument. Asadar cripto ESTE unul dintre planet killerii actuali, cu tendinte bolnave de crestere si NU de limitare/reducere. Nu cunosc om sănătos la minte care să investească in aberatia asta. Toti pe care ii stiu zdraveni la mansardă trag la căruța trendului in direcția opusă. Se fac bani si fără să ucizi
    • Like 1
  • Aad check icon
    Cândva mi se spunea ca pretul este "expresia baneasca a marfii (bunuri, servicii etc.)" iar banii erau o reprezentare fizica a valorii acelei marfi. Eu am mai uitat desigur, dar ma intreb: criptomonedele mai reprezinta un "acoperamant" pentru produse/servicii aflate in circulatie pe o piata? Adica daca s-au produs bunuri si servicii de un milion de lei, exista un milion de lei in circulatie (lasam inflatia, costul fabricarii banilor si altele). Acolo unde moneda fabricata depasea valoarea nominala s-a eliminat, in afara cazului in care este un simbol pentru societate si o mentinem in circulatie cu costurile aferente (centul canadian a disparut fara dureri). Era evident pentru mine, ziceam eu cândva, ca o bancnota de 10 lei acoperea produse in valoare de 9,5 lei (sa zicem) si 0,5 lei fabricarea bancnotei. Dar criptomoneda ce produse acopera? Cu atâta energie consumata mai acopera si produs/serviciu sau doar fabricarea (minarea) ei?
    Am ramas in urma, n-am prin saltul, am ramas la nivel de moneda clasica si carduri, conturi etc.
    Multumesc oricui incearca sa dea un raspuns "inteligibil" pentru un profan (sau link spre informatii lamuritoare).
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult