Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ţara Sindromului Stockholm aplicat

“Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit. Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.” Sursa Wikipedia

Aşa ar suna partea teoretică. Aplicabilitatea acestei teorii (presupunând că cineva ar vrea să o testeze conştient) este variată şi nu am să vă plictisesc cu ea însă se rezumă la un singur element: disonanţa cognitivă. Disonanţa cognitivă, pe scurt, este reacţia chimică a creierului care apare în perioadele prelungite de nefericire şi care creează un univers alternativ ce contravine convingerilor sale iniţiale.

Putem vedea Sindromul Stockholm aplicat, la scară largă, în România: cea mai înjurata ţară de pe glob (până treci de graniţa evident că apoi devii patriot) în care cetăţenii sunt absolut îndrăgostiţi de tot ce merge prost.

Îți recomandăm

Să explic: gândul mi-a venit de la protestul taximetriştilor căruia nu i-am dat prea multă atenţie, însă în contextul căruia am citit sute de povestioare de la oameni care se plângeau (pe bună dreptate) de taximetriştii bucureşteni. Apoi mi-am dat seama că şi eu am avut parte de incidente cu tagma lor, însă nu le-am dat prea mare atenţie că mai avem şi alte lucruri de făcut pe lume. În timp ce mă gândeam la asta mi-am dat seama că există o opţiune: Uber. O opţiune care e mai ieftină, mai curată, mai modernă şi pe care...eu nu am folosit-o până acum. 


Deşi am prieteni care o folosesc şi mi-au recomandat-o, nu am ajuns niciodată până acolo. Apoi am conștientizat că în mintea mea (şi în a altora sunt sigur, că dacă eram ultimul trezit nu existau 3000 de taxiuri în Bucureşti) s-a format ideea că taxiul este singura opţiune. Şi pentru o lungă perioadă de timp chiar a fost. Dacă aveai nevoie să ajungi undeva şi te mai şi grăbeai, doar ca să ajungi înghiţeai rapid orice porcărie ar fi putut fi produsă de cursa respectivă. Pentru că altfel te aştepta RATB-ul, alt episod nefericit al existenţei noastre efemere.

Astfel în mentalul colectiv s-a creat ideea că „asta e, alţii nu sunt, ne descurcăm cu ce avem”. Şi ei au continuat să existe pentru că le-a mers şi asta a creat un cerc vicios. Este similar cu cazul meltenilor şi cocalarilor (ceea ce mulți taximetrişti sunt, însă mă refer la specie în alt context) şi relaţia lor specială cu femeile. Aceşti bărbaţi cu apucăturile lor specifice nu ar exista pe pământ dacă metodele lor nu ar da roade. Dacă niciun astfel de specimen nu ar ar reuşi să pună mâna pe o femeie, natura şi-ar urma cursul şi i-ar obliga să îşi schimbe metoda. Dar se pare că undeva, cumva, cândva, una sau mai multe femei au întors capul la un „pisi, pisi te fac un cearşaf” şi l-a descoperit pe bărbatul visurilor ei, pe care altfel l-ar fi ratat pentru totdeauna.

Acum, dacă luăm cele două anecdote şi le extrapolăm în spectrul larg al populaţiei şi al deciziilor pe care aceasta le ia în cabina de vot, vom observa aceleaşi rezultate. Cum altfel ai explica repetarea, timp de mai multe cicluri electorale, a aceleaşi greşeli – îi spunem aşa de dragul discuţiei.

Românul pare să fie îndrăgostit în continuare de atacatorii lui. Fără nicio bază reală se ataşează emoţional de aceeaşi tipologie de tâlhar pe care îl idolatrizează dar pe care îl reneagă periodic doar pentru a-l crede din nou. Pentru că, de ce să nu luăm în considerare, după o perioadă de nefericire şi nemulţumire, atât de lungă, poţi ajunge să iţi creezi un univers paralel. Acesta este Sindromul Stockholm aplicat. În cazul acesta disonanţa cognitivă este dată de conflictualitatea dintre „altfel nu se poate în Românica” şi „aşa şi? Îi schimbăm pe ăştia şi vin aceeaşi că ăştia sunt mâna-n mâna toţi”. Şi împreună creează un cerc vicios.

Textul de faţă este evident doar un debuşeu în faţa frustrării de a nu găsi un răspuns la întrebarea cum reuşeşte un partid care guvernează după vechiul principiu „Egalite, Fraternite, Să-mi iasă şi mIE”, reuşeşte să se menţină popular. Cum explici că televiziuni, la care, dacă te uiţi simţi cum îţi scade IQ-ul, fac bani şi se extind? Cum explici că taximetriştii rămân la fel?

Este doar aplicarea Sindromului Stockholm, sau nu ne-am prins noi deocamdată că există un „Uber” pentru orice.

Sau nu îţi explici şi te duci Piaţă şi #rezişti

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Spunea nenea Darwin că cică treburile cu perpetuarea speciei e pe baza de "survival of the fittest". Deci ori 'nea Darwin a dat-o-n bară, că se pare că nu aia cu multă minte sunt răspândiți(apropo, vedeți și filmul Idiocracy in care... explică cum de s-a ajuns aici) ori noi am înțeles greșit crezând că pentru supraviețuire e nevoie de un caracter aparte, înalt moralist, cu aptitudini rafinate și diverse. Nu bre, dimpotrivă. Sau poate că cei cu mai multă minte sunt inadaptatii, pentru că lucrurile de schimba cu trecerea generațiilor iar ei de încăpățânează să creadă că e nevoie de ceva special pentru a trece prin viață.
    Concluzie - taximetriștii și calitățile lor sunt aici pentru că e loc, și e loc pentru că e contextul potrivit, iar asta spune multe ;)
    • Like 0
  • Danezu check icon
    Ca nu ne-am prins noi deocamdată că există un „Uber” pentru orice... Uber nu este creatie romaneasca... iar extrapolind putin cred ca Uber'ul din politica romana este Claus Iohanis si a fost Ciolos... Nu au prins la noi ca alternativa in politica din pacate.
    • Like 1
  • Anon check icon
    Mai am eu una: "toti fura, da' sa ne dea si noua!". Sau: "da, ala a furat, da' a facut ceva si pentru noi".
    • Like 3
  • check icon
    Asistăm iar la un uzual eseu clișeu. Nu știu dacă e vreo legătură cu sindromul Stockholm, cred (adică sînt sigur) că este în directă legătură cu generalii și cu coloneii Serviciilor care au pus totul la cale în dec. 1989 și nu lasă din mînă nimic, de teamă să nu fie spînzurați. E mult mai simplu să explicați lucrurile în acest fel, nu prin Stockholm. Apropo, ați fost vreodată la Stockholm, stimate autor? Dacă nu, vă recomand urgent, măcar să știți despre ce scrieți.
    • Like 0
  • check icon
    Poate la romani nu e sindromul Stockholm,poate e sindromul "Frumoasa si Bestia", bestia fiind clasa politica!! (desi nu prea vad cum o bestie ca Basescu sa se transforme in Fat-Frumos!)
    • Like 1
    • @
      corne check icon
      ba da, intrebarea e cine-l pupa?
      • Like 1

  • Inactiunea populatiei este o caracteristica a noastra, presarata la mai multe generatii de cate o "implozie". Identificarea, radiografierea, etc., acestei stari de lucruri cred ca ar face bine constiintei nationale.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult