Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ţara Sindromului Stockholm aplicat

“Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit. Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.” Sursa Wikipedia

Aşa ar suna partea teoretică. Aplicabilitatea acestei teorii (presupunând că cineva ar vrea să o testeze conştient) este variată şi nu am să vă plictisesc cu ea însă se rezumă la un singur element: disonanţa cognitivă. Disonanţa cognitivă, pe scurt, este reacţia chimică a creierului care apare în perioadele prelungite de nefericire şi care creează un univers alternativ ce contravine convingerilor sale iniţiale.

Putem vedea Sindromul Stockholm aplicat, la scară largă, în România: cea mai înjurata ţară de pe glob (până treci de graniţa evident că apoi devii patriot) în care cetăţenii sunt absolut îndrăgostiţi de tot ce merge prost.

Îți recomandăm

Să explic: gândul mi-a venit de la protestul taximetriştilor căruia nu i-am dat prea multă atenţie, însă în contextul căruia am citit sute de povestioare de la oameni care se plângeau (pe bună dreptate) de taximetriştii bucureşteni. Apoi mi-am dat seama că şi eu am avut parte de incidente cu tagma lor, însă nu le-am dat prea mare atenţie că mai avem şi alte lucruri de făcut pe lume. În timp ce mă gândeam la asta mi-am dat seama că există o opţiune: Uber. O opţiune care e mai ieftină, mai curată, mai modernă şi pe care...eu nu am folosit-o până acum. 


Deşi am prieteni care o folosesc şi mi-au recomandat-o, nu am ajuns niciodată până acolo. Apoi am conștientizat că în mintea mea (şi în a altora sunt sigur, că dacă eram ultimul trezit nu existau 3000 de taxiuri în Bucureşti) s-a format ideea că taxiul este singura opţiune. Şi pentru o lungă perioadă de timp chiar a fost. Dacă aveai nevoie să ajungi undeva şi te mai şi grăbeai, doar ca să ajungi înghiţeai rapid orice porcărie ar fi putut fi produsă de cursa respectivă. Pentru că altfel te aştepta RATB-ul, alt episod nefericit al existenţei noastre efemere.

Astfel în mentalul colectiv s-a creat ideea că „asta e, alţii nu sunt, ne descurcăm cu ce avem”. Şi ei au continuat să existe pentru că le-a mers şi asta a creat un cerc vicios. Este similar cu cazul meltenilor şi cocalarilor (ceea ce mulți taximetrişti sunt, însă mă refer la specie în alt context) şi relaţia lor specială cu femeile. Aceşti bărbaţi cu apucăturile lor specifice nu ar exista pe pământ dacă metodele lor nu ar da roade. Dacă niciun astfel de specimen nu ar ar reuşi să pună mâna pe o femeie, natura şi-ar urma cursul şi i-ar obliga să îşi schimbe metoda. Dar se pare că undeva, cumva, cândva, una sau mai multe femei au întors capul la un „pisi, pisi te fac un cearşaf” şi l-a descoperit pe bărbatul visurilor ei, pe care altfel l-ar fi ratat pentru totdeauna.

Acum, dacă luăm cele două anecdote şi le extrapolăm în spectrul larg al populaţiei şi al deciziilor pe care aceasta le ia în cabina de vot, vom observa aceleaşi rezultate. Cum altfel ai explica repetarea, timp de mai multe cicluri electorale, a aceleaşi greşeli – îi spunem aşa de dragul discuţiei.

Românul pare să fie îndrăgostit în continuare de atacatorii lui. Fără nicio bază reală se ataşează emoţional de aceeaşi tipologie de tâlhar pe care îl idolatrizează dar pe care îl reneagă periodic doar pentru a-l crede din nou. Pentru că, de ce să nu luăm în considerare, după o perioadă de nefericire şi nemulţumire, atât de lungă, poţi ajunge să iţi creezi un univers paralel. Acesta este Sindromul Stockholm aplicat. În cazul acesta disonanţa cognitivă este dată de conflictualitatea dintre „altfel nu se poate în Românica” şi „aşa şi? Îi schimbăm pe ăştia şi vin aceeaşi că ăştia sunt mâna-n mâna toţi”. Şi împreună creează un cerc vicios.

Textul de faţă este evident doar un debuşeu în faţa frustrării de a nu găsi un răspuns la întrebarea cum reuşeşte un partid care guvernează după vechiul principiu „Egalite, Fraternite, Să-mi iasă şi mIE”, reuşeşte să se menţină popular. Cum explici că televiziuni, la care, dacă te uiţi simţi cum îţi scade IQ-ul, fac bani şi se extind? Cum explici că taximetriştii rămân la fel?

Este doar aplicarea Sindromului Stockholm, sau nu ne-am prins noi deocamdată că există un „Uber” pentru orice.

Sau nu îţi explici şi te duci Piaţă şi #rezişti

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Spunea nenea Darwin că cică treburile cu perpetuarea speciei e pe baza de "survival of the fittest". Deci ori 'nea Darwin a dat-o-n bară, că se pare că nu aia cu multă minte sunt răspândiți(apropo, vedeți și filmul Idiocracy in care... explică cum de s-a ajuns aici) ori noi am înțeles greșit crezând că pentru supraviețuire e nevoie de un caracter aparte, înalt moralist, cu aptitudini rafinate și diverse. Nu bre, dimpotrivă. Sau poate că cei cu mai multă minte sunt inadaptatii, pentru că lucrurile de schimba cu trecerea generațiilor iar ei de încăpățânează să creadă că e nevoie de ceva special pentru a trece prin viață.
    Concluzie - taximetriștii și calitățile lor sunt aici pentru că e loc, și e loc pentru că e contextul potrivit, iar asta spune multe ;)
    • Like 0
  • Danezu check icon
    Ca nu ne-am prins noi deocamdată că există un „Uber” pentru orice... Uber nu este creatie romaneasca... iar extrapolind putin cred ca Uber'ul din politica romana este Claus Iohanis si a fost Ciolos... Nu au prins la noi ca alternativa in politica din pacate.
    • Like 1
  • Anon check icon
    Mai am eu una: "toti fura, da' sa ne dea si noua!". Sau: "da, ala a furat, da' a facut ceva si pentru noi".
    • Like 3
  • check icon
    Asistăm iar la un uzual eseu clișeu. Nu știu dacă e vreo legătură cu sindromul Stockholm, cred (adică sînt sigur) că este în directă legătură cu generalii și cu coloneii Serviciilor care au pus totul la cale în dec. 1989 și nu lasă din mînă nimic, de teamă să nu fie spînzurați. E mult mai simplu să explicați lucrurile în acest fel, nu prin Stockholm. Apropo, ați fost vreodată la Stockholm, stimate autor? Dacă nu, vă recomand urgent, măcar să știți despre ce scrieți.
    • Like 0
  • check icon
    Poate la romani nu e sindromul Stockholm,poate e sindromul "Frumoasa si Bestia", bestia fiind clasa politica!! (desi nu prea vad cum o bestie ca Basescu sa se transforme in Fat-Frumos!)
    • Like 1
    • @
      corne check icon
      ba da, intrebarea e cine-l pupa?
      • Like 1

  • Inactiunea populatiei este o caracteristica a noastra, presarata la mai multe generatii de cate o "implozie". Identificarea, radiografierea, etc., acestei stari de lucruri cred ca ar face bine constiintei nationale.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult