Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sistemul de învățământ se află sub politici pedagogiste și reformatoare de ani buni. Este denunțat ca, paradoxal, excesiv de autoritar și de… învechit.
El nu mai este învechit deloc, ci e foarte înnoit - mai precis, distrus tocmai de reformele moderne falimentare, criticate și în Occident: învățarea centrată pe elev, rolul profesorului de ghid într-o învățare prin descoperire, lucrul pe echipe, joc de rol, brainstorming, digitalizare, evacuarea metodelor expozitive, a prelegerii.
Sunt metode care au fost introduse în Statele Unite în anii ’70, apoi importate în Europa de Vest, de prin ’80. În prezent, documentele noastre (programe, metodologii, structura trunchiurilor comune, curriculum la decizia școlii etc) sunt aproape toate traduse, au calchieri de sintagme după cele europene, iar principiul învățării prin dezvoltarea competențelor și prin centrarea pe elev este și el unul de import. De asemenea, ultima tendință este aceea ca, după ce am umblat la conținutul și modul de predare, să schimbăm modul de evaluare. Este ultima lovitură, deoarece evaluarea va determina în mod și mai subliniat felul în care se face predarea. Iar aici moda este din nou americană, cea a testelor standardizate (subiecte grilă) sau a testelor PISA.
Testele PISA sunt cheia universală cu care se poate schimba macazul în învățământ în orice direcție. Ni se spune că elevii români au avut rezultate proaste. Iar această afirmație ne ajunge pentru ca apoi opinia publică să fie direcționată spre alte reforme: vom da evaluările altfel (cu subiecte grilă sau răspuns scurt), vom face predarea altfel și atunci poate vom avea rezultate bune la testele PISA. Bun, să admitem că ar fi așa. Ce am obține? Elevi încă și mai ignoranți, și mai neinstruiți, cu șanse și mai puține nu doar în România, ci și în afară. Dintre toate articolele de presă despre PISA, extrem de puține au oferit informații referitoare la ce subiecte s-au dat. Pe site-ul oficial PISA OECD, informația este și ea lapidară, avem teste incomplete (în unii ani se arată doar matematica și științele, iar citirea lipsește), traducerea în română a subiectelor este indisponibilă în majoritatea situațiilor. De ex., pentru 2022, am găsit doar subiectele de matematică, nu și cele de citire. Site-ul ISE (Institutul de Științe ale Educației) ne informează că există itemi publici - de unde înțelegem că testele, în integralitatea lor, sunt clasificate.
Voi exemplifica printr-un subiect la științe și două la citire (literacy).
Plimbare cu mașina - item public 2015
Carina pleacă să facă o plimbare cu maşina. În timp ce ea conduce, o pisică ţâşneşte în faţa maşinii. Carina frânează brusc şi evită pisica. Puţin dezorientată, Carina se hotărăşte să se întoarcă acasă. Graficul de mai jos reprezintă o copie simplificată a vitezei maşinii în timpul acestei plimbări.
Întrebarea 1: Care a fost viteza maximă a maşinii pe durata acestei plimbări?
Întrebarea 2: La ce oră Carina a frânat brusc pentru a evita pisica?
Întrebarea 3: Distanţa parcursă de Carina pentru a ajunge acasă este mai scurtă decât distanţa pe care a parcurs-o de acasă până la locul unde s-a produs incidentul cu pisica? Explicaţi răspunsul vostru folosind informaţiile din grafic.
Dacă citim atent, observăm că ultima întrebare pune probleme și de traducere - mai inteligibilă pentru elev ar fi fost o formulare de tipul: Distanța parcursă de Carina de la incident înapoi acasă este mai scurtă decât aceea parcursă inițial de acasă până la incident?
Observăm apoi că graficul este destul de lămuritor, și dacă mergem pe o metodă simplă intuitivă, și dacă se face ceva mai elaborat (calcularea distanței sau metoda numărării căsuțelor de sub linia traseului). Profesorii de matematică pe care i-am abordat (trei, dintre care și un universitar) mi-au spus că se poate ajunge la soluție pe mai multe căi, dar enunțul nu este bine formulat. Mai exact, ar fi fost mai bine dacă nu se alegea ca punct de sosire unul identic cu acela de plecare (acasă). Dacă, de pildă, după incident Carina s-ar fi îndreptat cu pisica la veterinar, atunci am fi avut întrebarea legată de două segmente distincte: distanța casă-incident și distanța incident-veterinar. Atunci când elevii sunt solicitați să compare distanța casă-incident și apoi incident-casă, ești tentat să spui că acestea sunt egale. Pentru că, de la A la B avem aceeași distanță cu cea de la B la A… Însă în formularea cerinței observăm că se precizează ceva de o plimbare, deci putem deduce că la dus Carina a luat-o pe un drum ocolit, în vreme ce la întoarcere, speriată de incident, ea nu a mai avut dispoziție de plimbare, ci s-a dus drept acasă, pe alt drum, mai scurt. Ca atare, o a patra persoană pe care am rugat-o să rezolve problema a considerat că este o întrebare-capcană de inteligență și a afirmat că distanțele sunt egale. Mai ales că în mediul rural nu există adesea decât o stradă principală asfaltată pe care te poți plimba cu mașina, iar dusul și întorsul nu pot fi decât identice.
De pildă, un subiect ne cere să comparăm valoarea a două texte scrise de două eleve, Helga și Sofia. Iată cerința: „Putem discuta despre ce spune o scrisoare (conţinutul ei). Putem discuta despre felul în care este scrisă o scrisoare (stilul ei). Indiferent cu care scrisoare eşti de acord, în opinia voastră, care crezi că este mai bună? Explică-ţi răspunsul prin referire la felul în care una sau ambele sunt redactate.” (Se observă și traducerea unui probabil “we could talk about”, în vreme ce în română nu sună bine “putem discuta despre” în loc de “ne putem referi la”). Ni se dau scrisorile, ambele la fel de facil scrise, ideologizant, cu subiecte (“topics”) cât mai corecte politic. De altfel, cam aceasta e panoplia PISA: ecologie, gestionarea resurselor, hrănirea sănătoasă, clima, spațiul virtual etc. Personal, nu știu nici ce să aleg, nici cum să argumentez încât să pic pe intenția din barem, deși am un parcurs universitar și postuniversitar în domeniu. Habar nu am. Al doilea text pare ceva mai nuanțat și mai lung, dar nici primul nu este lipsit de argumente. În plus, în cel de-al doilea găsesc grafia “ski”, în timp ce în românește se spune corect “schi”. (Mă întreb iar dacă nu e o greșeală de traducere.) Enunțul mă avertizează să nu iau în calcul conținutul și opinia cu care aș putea rezona, ci modul de redactare (în care, probabil, ar intra și ortografia). Închei aici acest discurs dilematic. La finalul articolului, cititorul curios va găsi o anexă cu cele două scrisori din care să o aleagă pe cea mai bună (ca stil) și să-și explice răspunsul.
Nu sunt prima care denunță lipsa de relevanță a subiectelor PISA. Despre neclaritate și traducerea inexactă s-au mai exprimat, de asemenea, și alții (de pildă, dl Daniel Funeriu). Este foarte ușor să manipulezi opinia publică, vorbind despre rezultatele unei evaluări, dar neoferindu-i acelui public toate datele necesare. Dacă veți avea curiozitatea să vedeți mai mulți „itemi publici” o puteți face aici.
Veți putea descoperi în acest document multă impostură intelectuală, acoperită de un galimatias, o logoree presărată de neologisme pedante (cum e și obsedantul „item” în loc de „subiect” sau „cerință”). În prezentare, ni se explică ce tipuri de text există, conform unei clasificări după mai multe criterii: text continuu sau discontinuu, static ori dinamic, narativ, descriptiv, explicativ, tranzacțional/ funcțional. Morga academică nu e părăsită și putem citi în continuare despre scenarii și tipuri de situații: personale, de interes public, educaționale și ocupaționale. (Să ne înțelegem, acest spanac este o convenție administrativă, fără nicio tradiție academică reală. Dacă îi întrebăm pe cei mai mari critici literari sau scriitori ai lumii nu vor ști să ne spună ce e cu textele tranzacționale sau cu situațiile visate aici de mâna de „experți” în administrație publică ce s-au gândit cum să mai reformeze școlile lumii fără ca „beneficiarii” să se prindă că au fost păcăliți. Întrebați-l, bunăoară, pe Nicolae Manolescu, al cărui stil este nu doar foarte clar, curgător, inteligent, cât și extrem de suplu și neîncremenit în vreun tipar, ce sunt acelea situații ocupaționale ori de interes public. Care ar fi diferența între ele. Sau pe un lingvist ori scriitor. Ori un membru al Academiei. În sfârșit, pe oricine a cărui competență în domeniul limbii și literaturii nu o contestați. Se va uita uimit la dumneavoastră.)
Acest preambul construit în aparență cât mai savant face loc apoi „itemilor” propriu-ziși. Iar aici savantlâcul încetează, pentru că dăm peste „itemul” numit… „Forum Puișor”. Prima cerință ne întreabă, prin grilă, ce vrea Ivana, care zice, cităm, așa:
„Bună tuturor. Oare este bine să-i dau aspirină puiului meu? Are 2 ani și s-a rănit la picior. Nu pot să ajung la veterinar mai devreme de luni și nu îmi răspunde nimeni la telefonul de la cabinet. Puiul pare să aibă dureri. Mi-ar plăcea să îi pot administra un remediu ca să se simtă mai bine înainte să ajungem la veterinar. Vă mulțumesc”
Acesta e marele text, tradus de experții care ne învățau taxonomii, metodologii și situații, dar care traduc „chicken” cu „pui”, deși ni se spune că… puiul are doi ani. În engleză, „chicken” se folosește atât pentru pui, cât și pentru o găină matură („hen”), dar în română un pui de doi ani este de neconceput. Traducerea pare realizată cu google translate, de la primele cuvinte (Hello everybody). Iar prin „a administra un remediu” probabil trebuie să înțelegem „a administra un medicament” (engleza și franceza folosesc remedies/remede cu sensul de medicamente).
Și dacă ne uităm la subiectele de citire/lectură, atunci lucrurile se complică și mai tare. Teoretic, ele ar fi specialitatea mea (ca profesor de română), dar observăm că ele nu sunt de specialitatea nimănui. Ca să le corectezi, nu trebuie să fii absolvent de liceu, poate nici de școală generală. Ultimele subpuncte, cele care presupun și argumentare, la prima vedere ar trebui să ceară capacitate de expunere a ideilor, de dezvoltare a unor argumente persuasive. Și așa mai departe - umpleți dvs cu pletora limbajului de lemn administrativ, despre competența de comunicare în română.
Surpriza este însă atunci când vedem baremul sau sugestiile de corectură. Practic, pentru un punctaj maxim observăm că este suficientă o explicație minimală și nu se dă nicio indicație despre redactare - frazare sau ortografie. Cu alte cuvinte, dacă ai în față un enunț agramat, dar care a atins subiectul cerut, ești obligat să îi dai un punctaj maxim.
Textele propuse sunt și ele de calitate foarte joasă - fragmente de forumuri, de articole, de bloguri etc. Texte nonliterare, simpliste, uneori cu exprimare greșită (sau poate traducere greșită în românește). Desigur, din când în când, și aceste texte au rolul lor și trebuie studiate în școală. Dar întrebarea care decurge automat este: dacă la PISA se dau doar aceste tipuri de texte nonliterare, înseamnă că și din predarea noastră trebuie să evacuăm literatura, clasicii, poezia, basmul, cultura generală, redactarea, elementele de civilizație și gramatica? Răspunsul decent ar fi „nu”. Numai că vedem că exact asta se întâmplă, anume textele slabe sau din autori minori contemporani se tot întind, într-o agresivă expansiune, și în manuale, și în evaluările naționale.
Dar dacă am afirmat mai sus că textele sunt simple, cum se face că elevii continuă să greșească? Am rezolvat eu însămi câteva teste PISA și am greșit. Am rezolvat eu însămi câteva teste standardizate propuse de Brio.ro, și am greșit. Sau, mai bine spus, am dat altă variantă decât cea oferită de baremul lor, și pot argumenta de ce o consider în continuare corectă. (Despre testele brio, care au greșeli, decelabile imediat la partea de limbă, iar la literatură necesitând nuanțare, ar merita să facem un articol separat.) Explicația ar consta tocmai în acea insuficientă claritate a enunțurilor, în faptul că se poate greși mai ales atunci când gândești mai nuanțat, când complici schema textului adăugând sensuri subliminale sau conotative. (Mi se va spune că nu e necesar să gândim nuanțat, însă vă reamintesc subiectul cu mașina și pisica, în care nu se preciza, dar trebuia să deduci că drumul de întoarcere nu este identic cu cel de la dus.)
Așadar, este limpede că aceste teste nu sunt doar irelevante, ci și de o calitate foarte slabă. A reforma sistemul nostru în funcție de ele, extinzând și maniera de lucru în clasă pe tiparul lor, așa cum ne recomandă diferite voci, nu ar fi doar imprudent, ci un alt regres pentru școala românească.
ANEXĂ - cele două scrisori din care se cerea elevilor să o aleagă pe cea mai bună, ca stil, și să își explice alegerea:
1.„Sunt neagră de supărare deoarece pereţii şcolii sunt curăţaţi şi redecoraţi pentru a patra oară pentru a scăpa de graffiti. Creativitatea este admirabilă, dar oamenii ar trebui să găsească modalităţi de a se exprima care să nu impună societăţii cheltuieli suplimentare. De ce să dăunezi reputaţiei tinerilor pictând graffiti acolo unde este interzis să o faci? Artiştii profesionişti nu îşi înşiră picturile pe stradă, nu-i aşa? În loc de asta, ei caută fonduri şi câştigă faimă prin expoziţii legale. După părearea mea, clădirile, gardurile şi băncile din parc sunt şi ele opere de artă. Este chiar jalnic să strici arhitectura cu graffiti şi mai mult decât atât, această metodă distruge stratul de ozon. Sincer, nu pot să înţeleg de ce aceşti artişti criminali se mai obosesc dacă “operele lor de artă” sunt mereu îndepărtate imediat”. Helga.
2.„Gusturile nu se discută. Societatea este invadată de comunicare şi reclamă. Lozincile companiilor, nume de magazine. Afişe mari supărătoare pe stărzi. Sunt ele acceptabile? Da, cele mai multe. Sunt graffiti acceptabile? Unii oameni spun da, alţii nu. Cine plăteşte preţul pentru graffiti? Cine plăteşte în final preţul pentru reclame? Bună întrebare. Consumatorul. Persoanele care pun panouri publicitare vă cer permisiunea? Nu. Atunci pictorii de graffiti ar trebui să facă la fel? Nu este totul doar o problemă de comunicare – propriul tău nume, numele găştilor şi opere de artă mari pe stradă? Gândiţi-vă la hainele cu dungi şi cadrilate care au apărut în magazine cu câţiva ani în urmă. Şi la costumele de ski. Modelele şi culorile erau furate direct chiar de pe pereţii înfloraţi. E chiar amuzant că aceste modele şi culori sunt acceptate şi admirate, dar graffiti care au acelaşi stil sunt considerate îngrozitoare. Sunt vremuri grele pentru artă”. Sofia
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Înspăimântător este comentariul la întrebarea cu textele pro și contra grafitti, mai ales că aici profesoara ar trebui să fie în elementul ei : "Personal, nu știu nici ce să aleg, nici cum să argumentez încât să pic pe intenția din barem, deși am un parcurs universitar și postuniversitar în domeniu. Habar nu am."...?!? Exact!...Cucoană, se cerea doar o părere argumentată, nu o clasificare textelor, în sensul că unul e mai bun ca celălalt!!!
Este sinistru să realizăm că aceste "profesoare" sunt probabil majoritare în școala actuală!...și realitatea pare a confirma această descoperire înspăimântătoare!
Cine dorește poate consulta textul integral și baremul de corectare la: document-2019-12-5-23533520-0-brosura-pisa-2015.pdf
Da și nu. Acest principiu a apărut undeva prin anii 20, într-o formă nu foarte diferită de ce avem acum. Există fișe românești de educație centrată pe elev din acei ani, pe care profesori finlandezi le-au văzut atunci când ne-au vizitat.
Urmărind manualele românești din anii 20 până la instalarea regimului sovietic, vom vedea că ele sunt centrate pe elev (pedocentriste).
Știința pedagogiei enumeră doar trei tipuri de educație:
1. Educație centrată pe profesor (magistrocentrism) - un sistem în care profesorul este cel care decide totul și în jurul căruia gravitează totul. A fost un sistem specific antichității, al școlilor centrate în jurul unui maestru.
2. Educație centrată pe materie (tehnocentrism) - un sistem în care contează în principal materia, și în care elevul se adaptează cerințelor acesteia. Este un sistem vocațional, specific celor care vor face din materia respectivă un mod de viață. Aici întâlnim elevi care vor să devină matematicieni, fizicieni, muzicieni, artiști plastici, sportivi etc. În sistemele performante este separată de educația de cultură generală și merge în paralel cu aceasta. Este o educație competițională sau de excelență.
3. Educație centrată pe elev (pedocentrism) - un sistem în care materia este reconfigurată în jurul cerințelor practice ale viitorului adult. Este o educație de cultură generală, în care accentul cade mai mult pe formare decât pe deprinderea strictă a unei materii. Se urmărește atingerea unui anumit standard, care să aibă ca rezultat o societate armonioasă, decentă, cu valori morale etc., spre deosebire de educația vocațională, care își propune doar criterii competiționale. ÎN SISTEMELE PERFORMANTE, EDUCAȚIA PEDOCENTRISTĂ MERGE ÎN PARALEL CU CEA TEHNOCENTRISTĂ. Dacă un elev este detectat de către pedagogi sau psihologii școlari ca având aplecare spre matematică, atunci el va urma educația generală la restul materiilor și va beneficia de educație avansată la materia spre care simte vocație.
ATENȚIE : ȚĂRILE CU SISTEME PERFORMANTE DE EDUCAȚIE (EX. JAPONIA SAU ȚĂRILE ASIATEICE, CARE EXCELEAZĂ ÎN ȘTIINȚE) NU AU EVACUAT EDUCAȚIA VOCAȚIONALĂ, TEHNOCENTRISTĂ, CI O PRACTICĂ ÎN PARALEL.
Triunghiul pedagogic este o schemă interesantă. La cele trei vârfuri plasăm cele trei tipuri de educație. Triunghiul orientat către magistrocentrism a durat din antichitate până la apariția epocii industriale; orientarea tehnocentristă din epoca industrială până după sfârșitul celui de al doilea război mondial; orientarea pedocentristă este cea actală.
2. "învățarea centrată pe elev, rolul profesorului de ghid într-o învățare prin descoperire, lucrul pe echipe, joc de rol, brainstorming, digitalizare, evacuarea metodelor expozitive, a prelegerii."
Occidentul de care vorbim include și țările asiatice. Educația japoneză excelează în asemenea metode, și totuși calitățile lor în științe sunt net superioare. Cum reușesc? Simplu: ei separă o educație de cultură generală (pedocentristă), bazată pe joc și descoperire de educația vocațională (tehnocentristă), bazată pe studiu asiduu. Pasionații de matematică, de fizică, de chimie, de pictură, de muzică, de geografie etc. vor beneficia de un învățământ de cultură generală, în paralel cu unul specializat, Adică matematică începători, matematică avansat, literatură începători, literatură avansat etc. Japonia are o industrie puternică a meditațiilor (conceptul fiind diferit de meditațiile noastre, cele de trecut clasa sau de evaluare națională).
Sistemele totalitare au respins din start educația pedocentristă, în parte și din cauza pericolului pe care îl reprezenta exprimarea liberă. Sovieticii au introdus două principii de bază: principiul politehnizării (tehnocentrism peste tot) și principiul policalificării (calificare peste tot). Aceste principii erau necesare unei economii planificate, în care statul muta cetățenii ca pe niște piese de șah. Statul avea nevoie să transforme rapid tapițeri în matematicieni, matematicieni în cofetari, cofetari în neurochirurgi etc.
După 89 - și aici autoarea are perfectă dreptate - s-a încercat o compilare a educației occidentale cu cea sovietică. Rezultatul e monstruos, un fel de Frankenstein educațional.
De ce s-a procedat în acest fel și nu s-a reformat radical educația? Răspunsul e simplu: nu din interesul elevului. Sistemele de educație performante sunt economice și ergonomice. Sovieticii lăbărțaseră educația, separând materii, ca de exemplu separând fizica de chimie. Ceea ce nu exista în sistemul nostru.
Dacă își mai amintește cineva de piesa "Steaua fără nume" a lui Mihail Sebastian, își va aminti probabil de domnișoara Cucu, profesoara de FIZICO-CHIMICE din cursul superior. Da, exista o singură materie, predată de un singur profesor, nu două, cum au decis sovieticii. Educația românească anterioară venirii ciumei roșii a fost una performantă, la nivel occidental, pentru că am fost occidentali. Occidentali, nu sovietici. Sovietici am devenit ulterior. Sovieticii sunt cei care au umflat artificial sistemul, au separat materii, au turnat profesori cu basculanta, au înființat comisii, posturi ministeriale cu duiumul etc. Revenirea la ce a fost inițial ar fi însemnat concedieri masive. Niciun politician n-a dorit așa ceva. S-a preferat târârea unui sistem mort, în speranța că nu se observă. Și nu s-a observat din anii 90 până acum, când sistemul a intrat în faza de descompunere.
Nu cred că reforma educației se poate face fără o regândire a întregii scheme, de la profesor la inspector, școli, comisii, organigrame ministeriale etc. Adică comprimare a școlii, dar și a personalului. Numai că nu se vrea.
Pai, daca sunt de o calitate FOARTE slaba, atunci noi suntem incredibil de prosti, din moment ce ocupam locul pe care-l ocupam.
Se insista pe traduceri! Cine face traducerile textelor? Alti elevi din alte tari nu intampina asemenea probleme? Sau doar Romaniei i se intampla?
Si la testele standardizate trebuie sa stii, ca sa poti da raspunsul corect. Variantele de raspuns sunt foarte apropiate incat daca nu ai invatat iti va fi aproape imposibil sa faci deductii, sa masori in gand, sa cantaresti si sa alegi. Si totusi daca poti sa dai un raspuns corect prin deductii logice cred ca este mai tare decat daca ai fi tocit toata scoala. Inseamna ca gandesti, ca te poti orienta si poti sa-ti aduni toate cunostintele pe subiectul respectiv plus altele pe care le ai in mintea ta, pentru a ajunge la raspunsul corect.
„Enunțul mă avertizează să nu iau în calcul conținutul și opinia cu care aș putea rezona, ci modul de redactare (în care, probabil, ar intra și ortografia). Închei aici acest discurs dilematic”.
„Veți putea descoperi în acest document multă impostură intelectuală, acoperită de un galimatias, o logoree presărată de neologisme pedante (cum e și obsedantul „item” în loc de „subiect” sau „cerință”). În prezentare, ni se explică ce tipuri de text există, conform unei clasificări după mai multe criterii: text continuu sau discontinuu, static ori dinamic, narativ, descriptiv, explicativ, tranzacțional/ funcțional. Morga academică nu e părăsită și putem citi în continuare despre scenarii și tipuri de situații: personale, de interes public, educaționale și ocupaționale. (Să ne înțelegem, acest spanac este o convenție administrativă, fără nicio tradiție academică reală. Dacă îi întrebăm pe cei mai mari critici literari sau scriitori ai lumii nu vor ști să ne spună ce e cu textele tranzacționale sau cu situațiile visate aici de mâna de „experți” în administrație publică ce s-au gândit cum să mai reformeze școlile lumii fără ca „beneficiarii” să se prindă că au fost păcăliți”.
„Și dacă ne uităm la subiectele de citire/lectură, atunci lucrurile se complică și mai tare. Teoretic, ele ar fi specialitatea mea (ca profesor de română), dar observăm că ele nu sunt de specialitatea nimănui. Ca să le corectezi, nu trebuie să fii absolvent de liceu, poate nici de școală generală”.
Asta ne declaseaza si mai mult. Daca totul e asa de simplu cum de le-am gresit atat de tare?
Mi se pare ca d-na profesoara manipuleaza nitel lucrurile profitand de lipsa noastra de atentie sau de faptul ca nu lucram in invatamant cu totii.
„Texte nonliterare, simpliste, uneori cu exprimare greșită (sau poate traducere greșită în românește). Desigur, din când în când, și aceste texte au rolul lor și trebuie studiate în școală. Dar întrebarea care decurge automat este: dacă la PISA se dau doar aceste tipuri de texte nonliterare, înseamnă că și din predarea noastră trebuie să evacuăm literatura, clasicii, poezia, basmul, cultura generală, redactarea, elementele de civilizație și gramatica? Răspunsul decent ar fi „nu”. Numai că vedem că exact asta se întâmplă, anume textele slabe sau din autori minori contemporani se tot întind, într-o agresivă expansiune, și în manuale, și în evaluările naționale”.
As paria pe traducerea gresita. Cum de elevii din Estonia nu au probleme de traducere, de intelegere etc?
„Explicația ar consta tocmai în acea insuficientă claritate a enunțurilor, în faptul că se poate greși mai ales atunci când gândești mai nuanțat, când complici schema textului adăugând sensuri subliminale sau conotative”.
Recomand angajarea unor traducatori care stiu ce fac pentru ca si in traducere, ca in toate celelalte meserii, sta o arta, o inteligenta, o intelegere a textului pe care vrei sa-l traduci, o intelegere in profunzimile lui, in sensurile exacte ale sale. A traduce dupa ureche, la repezeala, ca pe un film din online, mi se pare ca arata lipsa de profesionalism.
„Ni se dau scrisorile, ambele la fel de facil scrise, ideologizant, cu subiecte (“topics”) cât mai corecte politic. De altfel, cam aceasta e panoplia PISA: ecologie, gestionarea resurselor, hrănirea sănătoasă, clima, spațiul virtual etc”.
Acesta-i prezentul, doamna, si cred ca e normal ca aceste subiecte sa faca parte din materia de studiu. Elevii trebuie sa cunoasca prezentul si, desigur, sa nu neglijeze trecutul. Nu zice nimeni sa fie eliminati scriitorii clasici! Cine a zis asta?
Si pot sa citez tot textul. Doamna, testele se adreseaza unor elevi ai secolului XXI. Nu stiu cine este d-na profesoara ca nu ni se spune (sper ca nu mi-a scapat mie lucrul asta, imi cer scuze daca s-a intamplat asa), dar nu inteleg ce doreste, ce sistem educational imbratiseaza?
Ne tot spune la inceputul textului ca-i vorba de centrarea pe elev. Ce si-ar dori domnia sa? Centrarea pe turma? Mi se pare normal sa se puna accentul pe elev, ca individ, si nu pe elevi, ca si grup. Pentru ca suntem indivizi unici, fiecare cu trasaturile si talentul sau.
Daca d-na profesoara incearca in felul asta sa scuze rezultatele proaste ale Romaniei, imi pare rau, dar greseste si nu face decat sa scoata si mai mult in evidenta acei 45% analfabeti functionali, acei 16% abandon scolar pe care le are Romania (primul loc in topul european). Cu atat mai mult ca sunt propuse teme banale, curente, de viata de zi cu zi, gen clima sau alimentatia sanatoasa sau ecologia. Faptul ca elevii romani nu au stiut sa raspunda arata exact acel analfabetism functional. Or fi traducerile de vina, dar pare o scuza cusuta cu ata alba. Chicken, pui sau gaina e clar ca nu se intelege, pentru ca la elevii romani e o problema de fond, nu de forma. Bine ca nu s-a dat vreun text din Shakespeare, Miller, Balzac sau Schiller ca nu mai prindeam nici ultimul loc.
Despre mate, numai de bine. Probabil ca daca in loc de pisica era un catel, reuseam un punctaj mult mai bun. Si nici marca masinii nu e precizata.
Nu ma pot abtine sa nu citez inca un calup de text:
„...se poate ajunge la soluție pe mai multe căi, dar enunțul nu este bine formulat. Mai exact, ar fi fost mai bine dacă nu se alegea ca punct de sosire unul identic cu acela de plecare (acasă). Dacă, de pildă, după incident Carina s-ar fi îndreptat cu pisica la veterinar, atunci am fi avut întrebarea legată de două segmente distincte: distanța casă-incident și distanța incident-veterinar. Atunci când elevii sunt solicitați să compare distanța casă-incident și apoi incident-casă, ești tentat să spui că acestea sunt egale. Pentru că, de la A la B avem aceeași distanță cu cea de la B la A… Însă în formularea cerinței observăm că se precizează ceva de o plimbare, deci putem deduce că la dus Carina a luat-o pe un drum ocolit, în vreme ce la întoarcere, speriată de incident, ea nu a mai avut dispoziție de plimbare, ci s-a dus drept acasă, pe alt drum, mai scurt. Ca atare, o a patra persoană pe care am rugat-o să rezolve problema a considerat că este o întrebare-capcană de inteligență și a afirmat că distanțele sunt egale. Mai ales că în mediul rural nu există adesea decât o stradă principală asfaltată pe care te poți plimba cu mașina, iar dusul și întorsul nu pot fi decât identice”.
Exact, e o problema de logica, de inteligenta, e un schepsis acolo pe care elevii trebuiau sa-l descopere. Testele PISA sunt din viata, despre viata, despre prezent, despre istetime, despre adultii de maine.
Ce este PISA?:
"Pisa – programul pentru evaluarea internaţională a elevilor (Programme for International Student Assessment – OECD / PISA) este un studiu comparativ cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe.
Statele membre UE participă la evaluarea internațională PISA, deoarece sunt direct interesate să măsoare obiectiv, la nivel de sistem, progresul elevilor în formarea competenţelor de bază, acele competenţe-cheie care îi pregătesc pentru viaţă şi pentru societatea cunoaşterii. În afară de ţările UE, la PISA participă ţări din întreaga lume, iar numărul acestora a crescut de la un ciclu de evaluare la altul, demonstrând încrederea în calitatea rezultatelor obţinute în termeni de diagnoză a sistemelor educaţionale.
Vârsta de 15 ani este aleasă deoarece, în majoritatea ţărilor OECD, elevii se află aproape de finalul învăţământului obligatoriu şi, astfel, pot fi măsurate majoritatea cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor dobândite în cei aproximativ zece ani de educaţie instituţionalizată. Cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile dobândite până la această vârstă reflectă abilitatea elevilor de a continua să înveţe de-a lungul întregii vieţi prin aplicarea a ceea ce au învăţat în şcoală în afara acesteia, evaluându-şi propriile alegeri şi luând decizii personale în legătură cu opţiunile lor.
Accentul evaluării cade pe ceea ce participanţii la evaluare ştiu şi pot să facă în mod concret cu ceea ce au învăţat de-a lungul timpului.
PISA nu investighează modul de performare a unui anumit curriculum şcolar, ci ceea ce ştiu şi pot face elevii în mod real, practic, la finalul învăţământului obligatoriu, precum şi abilitatea lor de a reflecta activ asupra propriului proces de cunoaştere şi asupra propriilor experienţe de învăţare.
Pisa scris / citit
La citire / lectură, se testeaza capacităţile de a construi interpretări corecte şi semnificative ale unei game variate de materiale scrise şi de a reflecta asupra conţinutului şi a caracteristicilor textului. Acestea sunt deprinderi esenţiale atât în educaţie, cât şi în viaţa adultă.
Pisa științe
La ştiinţe, nu se urmărește că elevii să deţina doar cunoştinţe specifice (precum numele plantelor şi al animalelor), ci se urmărește înţelegerea reală a aspectelor complexe ale unor probleme aflate în dezbatere la nivelul întregii comunităţi umane, precum consumul de energie, biodiversitatea, sănătatea.
Pisa matematică
Atunci când este pusă în discuţie utilizarea deprinderilor matematice în viaţa de zi cu zi, PISA testează capacitatea de a raţiona cantitativ şi de a înţelege şi a reprezenta relaţii sau interdependenţe sub forma graficelor, diagramelor, tabelelor complexe. Aceste sunt mult mai importante decât abilitatea de a răspunde unor întrebări familiare din manualele de şcoală, conform practicii tradiţionale”. - https://www.parintiicerschimbare.ro/modele-teste-pisa/
„Scopul testelor este măsura care va arăta în cele din urmă cât de bine sunt pregătiți elevii cu vârsta de 15 ani să facă față provocărilor atât din viața activă, cât și din viața educațională. Mai exact, îi va ajuta pe viitorii adulți în evoluție să ia la cunoștință lucrurile cu care se vor confrunta pe piața muncii sau cu situațiile întâmpinate dacă aleg să-și termine studiile, mai apoi să-și găsească un loc de muncă”. - https://playtech.ro/stiri/ce-sunt-evaluarile-pisa-si-cine-da-aceste-teste-ce-s-a-intamplat-in-romania-anul-acesta-64807
Etc, etc, etc.
Cred ca e foarte clar ce este PISA si ce vrea sa faca.
Luptati-va in continuare sa ocrotiti genialii elevi romani sa nu cumva sa decada in halul in care au decazut cei din Occident, ca nu cumva sa ajungem, Doamne fereste, si noi ca tara la fel ca nenorocitele alea de tari occidentale ! In rest, sa auzim numai de bine !
Testul cu masina este bine construit. Este dedicat evaluarii capacitatii elevilor de a "citi" informatia continuta intr-o reprezentare grafica. Daca s-ar fi specificat in text, intr-un fel sau altul, ca drumul de intoarcere este diferit de cel parcurs pana la eveniment, atunci problema se transforma intr-o simpla socoteala. Ori nu abilitatile de calcul s-au evaluat aici. Informatia transmisa in limbaj matematic (graficele sunt o forma de reprezentare a functiilor) este mult mai precisa decat informatia livrata prin text (testul de fata demonstreaza elocvent aceasta afirmatie). Observand ca vitezele pe portiunea de intoarcere sunt sistematic mai mici decat cele din prima portiune, se DEDUCE imediat ca intoarcerea trebuie sa se fi produs pe alt drum. Aceasta era observatia ESENTIALA!
In general, traduse bine sau nu, testele PISA pot fi un bun barometru pentru sistemul de invatamant al unei tari. Corelatia aproape perfecta dintre rezultatele la aceste teste si ceea ce se stie bine din alte surse despre performantele invatamantului din tari ca Finlanda, Estonia, Coreea de Sud, Singapore, Hong Kong, si asa mai departe, arata clar ca testele PISA sunt utile. Apropos de traducere, nu cred ca au fost mai bine traduse in finlandeza, de exemplu.
Concluzia este ca, asa cum se vede din perspectiva mea de profesor batran, imaginea sistemului de educatie romanesc este DEZASTRUOASA!
Cercetările în psihologie au fost considerate o fiță burgheză, iar vârful de dezvoltare al acestei științe - anii 70, în special cu Jean Piaget - n-au reușit să modifice structura unei educații marxist-leniniste.
Ca să înțelegem mai bine, putem spune că orice materie - fizică, chimie, literatură - se bazează pe niște elemente primare (cărămizi), care, dacă sunt date la o vârstă nepotrivită, clădesc o casă pe nisipuri mișcătoare. Casa va rezista câțiva ani, dar apoi se va dărâma.
Educațiile performante s-au remodelat pe știința psihologiei. La noi, războiul dintre pedagogie și psihologie a încetat cu un fel de armistițiu ciudat: voi cu ale voastre, noi cu ale noastre. Vorbim de programe care arată bine pe hârtie, dar care, la o privire mai atentă, sunt date fără niciun studiu de specialitate. Cărămizile sunt puse mult prea devreme, iar materia pică în proporție de 90%. E învățată mecanic, pentru examene, și restul se uită. Din fericire, mulți profesori încep să vadă cum stau lucrurile. Văd, dar nu pot face nimic, pentru că materia vine de sus.
Pe siteul academia.edu veți găsi un document foarte interesant, intitulat O analiza SWOT a sistemului de învăţământ preuniversitar din România. Vă recomand să-l parcurgeți.
În orice caz, copiii din zilele noastre citesc mai puțină literatura clasică (sau orice fel de literatură) și mai mult postări pe Facebook și forumuri. Așa că mare lucru ar fi dacă le-ar înțelege și pe alea! Este firesc să fie evaluați tinerii de azi, nu tinerii ideali pe care noi, cei din alte generații, îi avem in minte.
in legatura cu subiectele de romana nu ma pronunt. Sunt de parere ca mai util ar fi includerea subiectului "Dezbateri" in loc de literatura romana, in special pt cei de la profile reale. E frumos sa citesti Nichita Stanescu si Eminescu dar nu-mi ajuta cu nimic sa stiu sa vorbesc cu limbaj de critic literar despre ei.
Asta fac testele Pisa, verifică aplicarea în viața de toate zilele a cunoștințelor acumulate în școală. Pentru că, așa irelevante cum vor unii să pară aceste teste, ele sunt măsura alfabetizării funcționale a noilor generații. Copiii nu merg la școală doar ca să-și rupă spinarea cu ghiozdanul de 15 kg, ci, pe lângă acumularea cunoștințelor generale, să deprindă competențe utile pentru viața reală, să dezvolte gândirea critică, să se exprime corect etc.
1) Lungimea traiectoriei parcursă între două momente de timp este egală cu produsul viteză x interval de timp numai dacă viteza este constantă.
În problema din test această condiţie nu este satisfăcută de-a lungul întregii traiectorii. Există porţiuni cu acceleraţie constantă, pe care distanţele parcurse sunt funcţii pătratice de timp. Pentru calculul lor este necesară utilizarea vitezei medii. Autorii problemei au avut grijă ca dependenţele v(t) să fie liniare de-a lungul întregii traiectorii, astfel încât viteza medie să poată fi calculată elementar.
2) Echivalent, pentru compararea distanţelor, elevii puteau să calculeze "suprafeţele" mărginite de curba v(t) (nu v/t, care are dimensiuni de acceleraţie) şi de axa timpului, între momentele de timp relevante. Probabil asta aţi vrut să spuneţi.
Deşi "suprafaţa" mărginită de graficul v(t) şi de axa timpului reprezintă un concept vizual util, acesta este greu digerabil pentru elevi. Axele v şi t au dimensiuni fizice diferite (viteza are dimensiuni lungime/timp), astfel încât "aria" are dimensiunea fizică "lungime". Aspectul nu este trivial nici pentru profesori. Joaca în spaţiile care nu sunt metrice, are riscurile ei. În unele culegeri există probleme în care autorii le cer elevilor să calculeze lungimi ale curbelor unor transformări termodinamice cuasistatice (în reprezentări p-v) sau definesc (tot în reprezentări p-v) cicluri termodinamice de forma unui cerc!. Deşi vizual problemele par să aibă noimă, în realitate ele sunt un nonsens (încercaţi să-i răspundeţi unui elev alert care vă întreabă "nevinovat" ce unităţi de măsură au lungimile curbelor şi raza ciclului).
Chiar am corectat în comentariul meu, pentru că era vorba, evident, de v(t), nu v/t.
Și, într-adevăr, se vedea cu ochiul liber că viteza de deplasare avea zone cu o variație liniară, deci se putea lua în considerare viteza medie ca fiind (v_inițial + v_final)/2, deci, per total, tot aria de sub grafic era de luat în considerare și în cazul acelor porțiuni.
Personal pot fi de acord că ar fi fost "mai simplu", dar nu înțeleg de ce "mai bine". Poate un copil să analize cele două distanțe: distanța de acasă până la locul accidentului și distanța de la locul accidentului până acasă sau nu? Faptul că îl încurcă că acasă apare de 2 ori este o problemă de înțelegere. Dacă folosea "punctul A, B, C" poate era și mai simplu, dar un copil care poate răspunde doar dacă întrebarea este formulată cu A,B,C înțelege în mod clar mai puțin decât unul care înțelege formularea existentă.
> Ca atare, o a patra persoană pe care am rugat-o să rezolve problema a considerat că este o întrebare-capcană de inteligență
S-a uitat această persoană la grafic sau nu? Problema cere destul de clar "Explicaţi răspunsul vostru folosind informaţiile din grafic.". Tendința oamenilor de a da răspunsuri rapide, fără să se uite la date este o mare problemă în ziua de azi și mi se pare rezonabil să existe un test care să evalueze cât de mult pot face asta elevii.
Ca idee exact aceeași abordare mi se pare că o are și articolul. În loc să pară că depune efort - de exemplu - punând la dispoziție o listă mai detaliată cu întrebări, potențiale probleme, explicând gravitatea problemelor identificate, discutând obiectivele testului, articolul pare să aleagă câteva întrebări și să tragă o concluzie "testele sunt de o calitate slabă". Nu contest că este posibil să fie adevărat, dar ca cititor articolul mi se pare incomplet și din această cauză posibil tendențios.