Foto - Profimedia
Trăim în era deficitului de atenţie. Fragmentarea focusului uman e o forță constantă, îndreptată către copiii noştri, de la cea mai mică vârstă.
Şcoala a rămas totuşi cu aceleaşi aşteptări. Învățarea de profunzime şi durată presupune focus, repetări, perseverență, linişte în corp, autocontrol.
La şcoală, copilul care nu se concentrează bine pare să aibă o vină a lui. Deşi cu toţii l-am bombardat, de mic, cu jucării supercolorate şi superfinisate, jingle-uri, butoane, sunete, animații, colecții şi serii de personaje, reclame, billboard-uri, staţii radio, tv, ambalaje, spectacole, filme, tablete, telefoane etc.
Învățarea şcolară temeinică depinde de procesorul verbal al copilului - cum ascultă, ce înțelege din ce ascultă sau citeşte, cum reorganizează şi redă informație. Acest procesor verbal e cu atât mai sofisticat cu cât realitatea din jurul copilului este mai fluentă şi mai omogenă - fără mari întreruperi, fără surescitare şi fără diversiuni de tot felul.
Cititul în intervalul 0-3 ani face minuni pentru creierul copilului mic. Îl ține în flux. Într-o realitate fluentă.
Ce te faci, însă, dacă nu te ascultă? Dacă pleacă de lângă tine? Dacă îţi închide nerăbdător cărticica? Dacă vrea maşinuța de pompieri, cea cu sirenă stridentă şi flash-uri impresionante de lumini?
Iată ce:
1. Nu tragi concluzia că nu îi place să asculte poveşti. În perioada preşcolară, suntem obligaţi să observăm ce "nu îi place". Pentru că refuzul este un indicator pentru "cu ce îi este greu", pentru ceea ce trebuie dezvoltat intenţionat.
2. Nu îi etichetezi "problema". Nu îi spui că nu prea ascultă sau nu are răbdare. Nu vorbeşti lângă el, cu un altul, despre lipsa lui de atenție. La această vârstă, creierul copilului mic "are darul" de a ne împlini toate profeţiile. Dacă aude că e neatent, face tot ce trebuie ca să se dovedească neatent în continuare.
3. Dezvoltarea abilităţii de a asculta o poveste cu imagini este asemănătoare cu recuperarea unui muşchi la fizioterapie: azi o pagină, mâine o pagină-jumate. În fiecare zi îl ţii pe cărticică încă un minut în plus.
4. Cum îl ţii? Întâi modelând cu propriul tău corp ce înseamnă să fii atent şi să iubeşti povestea: stai tu, adultul, absorbit de paginile ei, te bucuri din suflet de moment. Nu te porţi ca cineva care vrea să momească atenţia copilului.
5. Foloseşti voce teatrală, jucăuşă, cu nuanțe în tonalitate.
6. Simplifici propoziţiile sau adaugi detalii interesante.
7. Exprimi emoţiile tale în legătură cu ceea ce îi citeşti.
8. Dacă pleacă, mai stai tu 5 minute în tăcere, citind cu drag.
9. Aminteşti, în timpul zilei, de personajul din povestioară, dacă există o legătură oarecare, de context sau întâmplare. Faci trimiteri active către carte. Citezi de acolo versuri, rime sau dialog.
10. Ții cartea la vedere şi reflectezi, cu voce tare, la imaginile şi întâmplările ei.
Trăim în era deficitului de atenţie. Cam toată societatea e construită pe promisiunea gratificării imediate. Părinții care încă se spetesc să le citească celor mici sunt eroi.
Despre atenție, citit şi limbaj am scris mult mai detaliat în cele două cărţi - "Copilul tău citeşte" şi "Copilul tău scrie". Sugestiile de acolo sunt potrivite pentru părinții şi profesorii copiilor între 0 şi 12 ani.
Prima serie de poveşti ale Olinei Ortiz pentru intervalul 0-3 ani a apărut recent la Editura Univers. Sunt scrise cu inimă, dar şi cap - cu o idee clară despre ce tip de limbaj şi imagini prind focusul şi inteligența copilului mic. La finalul lor am adăugat câteva rețete despre cum captăm atenţia citind copilului mic într-un fel anume.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.