„- Un coleg de birou mi-a furat o idee și a fost felicitat de șef în fața tuturor”. Câteva situații tabu în business

De curând, am lansat o invitație la dialog, pe pagina mea de Facebook, prin care i-am provocat pe cei care îmi urmăresc postările să îmi propună diverse teme de discuțe în ceea ce privește cariera lor profesională. Care sunt situațiile limită prin care au trecut? Care au fost barierele pe care le-au avut de depășit? Dacă se află într-o situație limită în sfera profesională și dacă i-ar ajuta un sfat sincer și mai ales, aplicat?

Am primit întrebări foarte interesante și pertinente, iar pe câteva dintre ele am ales să le public pe blog.

Mai există colegi care fură ideile? Da!

„Cum să reacționez atunci când un coleg de lucru își însușește o idee care îmi aparține și este felicitat de șef în fața tuturor colegilor?” Aceasta este una dintre întrebările pe care mi-a trimis-o tânără angajată într-o corporație.

Cum poți rezolva situația? În primul rând, trebuie să discuți cu colegul respectiv pentru a-i semnala faptul că acțiunea sa a fost cât se poate de neplăcută și să îi soliciți să îi comunice el însuși șefului că ai avut și tu o contribuție la ideea respectivă. În al doilea rând, discută cu fiecare dintre colegii care au asistat la discuția în care tu ți-ai prezentat ideea și vezi cine este dispus să te susțină în fața șefului. Iar în al treilea rând, învață din această experiență și asumă-ți greșeala.

Cum să procedezi în viitor în astfel de situații? De fiecare dată când vei avea o idee bună, pune-o pe hârtie și prezint-o direct superiorului cu putere de decizie. Fii atent la colegii din jurul tău și acționează cu prudență, pentru că, uneori, chiar și prietenii se pot transforma în dușmani.

Ore suplimentare: de ce și pentru ce?

O altă întrebare care mi-a fost adresată în cadrul campaniei „Subiecte Tabu în Business” se referă la problema orelor suplimentare, pe care nimeni nu le agreează, dar majoritatea angajaților le practică. Cum abordăm acest subiect?

Părerea mea, ca profesionist care a trecut prin toate fazele de la muncit zi și noapte și în weekenduri, la o viață ceva mai balansată, este că poți educa sistemul cu condiția să fii eficient și performant, fie că muncești strict 8 ore la birou, fie de acasă. Dacă, însă, este absolut imposibil să îți atingi obiectivele în timpul legal de muncă alocat, atunci vorbim despre workload și extra time, ce trebuie recompensate suplimentar. A nu pune pe tapet această situație nu face decât să acumuleze frustrări, iar modul în care o veți face trebuie să fie constructiv și nu sindicalist. În plus, este opțiunea ta să rămâi într-un astfel de sistem și să joci după regulile lui sau poți pleca într-un sistem potrivit aspirațiilor tale și stilului tău de viață.

Până unde merge compromisul în carieră?

Care este granița dintre compromis și neglijarea sinelui? O altă întrebare care ne macină pe mulți dintre noi, cei aflați în situația de a trece peste principiile și valorile noastre pentru a obține anumite beneficii.

Vă ofer exemplul unei cliente. Era frumoasă, deşteaptă şi carieristă până în măduva oaselor. Se ţinuse cu dinţii de fiecare pas ierarhic pe care îl făcuse pe verticală indiferent de cei ce s-au perindat pe la conducere. Nu avea soţ sau copii pentru că nu avusese suficient timp. Acum şi-ar fi dorit … Am reluat împreună toate acele momente în care a făcut tot posibilul să exceleze. Şi? Surpriză … Inevitabil, de fiecare dată făcuse câte un compromis cu sine. Cedase din puterea ei, făcuse rabat la principiile ei insesizabil, „ca toată lumea să fie mulţumită”, dar undeva adânc, se trădase pe ea. Pe interior era nefericită, demotivată şi incapabilă să-şi mai regăsească direcţia. Am lucrat mult împreună la repoziţionare pe piaţă, valorizare, personal branding dar, mai ales, la a identifica cu fineţe situaţiile pericol, acele situaţii în care ştirbim puţin din ceea ce suntem noi cu adevărat, lăsând să umble în lume versiuni ale noastre de care nu suntem chiar mândri.

Schimbare în carieră la 40 de ani?

„La 40 de ani, cu un copil de 5 ani, mai pot spera la o schimbare radicală de carieră? Ce soluții sunt? O altă facultate, cursuri practice pentru o nouă meserie?”

Îi mulțumesc cititoarei care mi-a adresat această întrebare pentru că mi-a amintit că, la 40 de ani, cu 3 copii, și eu am făcut o schimbare radicală! Și credeți-mă că, atât din exemplul meu personal, dar și al altor clienți aflați în situații similare – se poate! Urmăriți Ghidul tanziției în carieră de pe canalul meu Youtube pentru câteva idei practice.

Când am simțit în mine nevoia de a mă reinventa și de a-mi demonstra că pot să pornesc pe drumul sinuos al antreprenoriatului, am făcut-o și, mărturisesc cu sinceritate, nu mi-a fost ușor să o iau de la zero! Dar m-am bucurat de fiecare zi din viața mea de antreprenor, de libertatea de a alege proiectele care mă provoacă, de libertatea de a crea și de a mă pune în slujba celor ce au nevoie de competența mea. Și credeți-mă, nu există bucurie sufletească mai mare ca atunci când citesc mesajele pe care le primesc de la cei pe care îi antrenez sau de la cei ce îmi citesc articolele.

Cum facem față dorinței de a amâna?

La rândul meu, le-am adresat cititorilor mei următoarea întrebare: Cum reușești să te lupți cu propriile amânări/tergiversări, cu acel „lasă că fac mâine” și să ieși totuși învingător din asta? Ce metode de autodisciplină/motivare folosești?

Răspunsurile primite de la cititori s-au ridicat la nivelul așteptărilor și mi-au confirmat, încă o dată, că nu există o rețetă universală, care să se aplice uniform tuturor, ci fiecare trebuie să-și asculte propriile gânduri, să învețe să se cunoască pe sine și să identifice, singur sau cu ajutorul unui specialist, care sunt soluțiile potrivite pentru el. Iată ce răspunsuri am primit:

Adrian:

Experimentez, de aproximativ 3 luni, întreruperile în fiecare oră (cu alarmă din oră în oră). Eu am ales să fac 20 de flotări la fiecare întrerupere. Ideea e că te face să fii mai prezent. În plus, intervine și faza de schimbare de chimie – iar dacă legi de obiceiul ăsta un concept gen „clock is ticking, focus!” e și mai ok. Dincolo de asta, am taskuri zilnice (luni-duminică), obiective principale pe luna asta, pe luna viitoare și pe an. Apoi mă uit zilnic peste obiective ca să mi le reîmprospătez și le sparg în mini obiective zilnice de îndeplinit. Cel mai important pentru mine e să îmi și reamintesc ce câștig de la fiecare obiectiv/mini obiectiv, dacă îl ating. Cu cât e mai clar, cu atât e mai bine.

Oana:

Încerc să deosebesc urgența de importanță. Mă străduiesc să îmi formez un ritual pe care să îl respect. Mă ajută post-it-urile și calendarul din poșta electronică. Încerc să mă recompensez cu ceva valoros pentru mine atunci când am mici victorii.

Rareș:

Ce amâni e posibil să fie în conflict cu unele dintre valorile tale și de aceea amâni. Sau nu e aliniat cu ceva ce vrei să faci. La mine, văd că amân ce am acceptat să fac, deși nu-mi aduce valoare. Și aici caut să fac două lucruri: să scap (deleg) sau să accept sarcina ca parte din „peisaj” (practice to like what I do). Importantul e al meu (aliniat cu valorile mele), iar urgentul e al altora (aliniat cu valorile altora și potențial în conflict cu ale mele).

Adriana:

Când amân ceva, mă întorc spre ceea ce m-a determinat să mă apuc „back to my mission”. Apoi fac pași mici pentru care mă premiez. Chiar și cu o cafea! Oricum, lucrurile se întâmplă când trebuie să se întâmple.

Alice:

De multe ori, totul pare urgent, prioritar etc. De fapt, cred eu, este foarte important să evaluăm corect și să ne stabilim prioritățile în mod real. Apoi, vom avea și motivația de a nu mai amâna la nesfârșit. De obicei, amânăm ceva ce nu ne place sau ceva ce considerăm că nu e urgent.

Articol publicat pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp