Foto: Hernandez Jose Maria / Alamy / Alamy / Profimedia
Noi, românii, avem un talent de a scoate în evidență mai ales lucrurile care nu merg la noi. Este o pornire care vine, cred, dintr-un complex de inferioritate căpătat din anii comunismului. L-am văzut la ruși, la bulgari, poate mai puțin la cehi sau croați … Cumva râdem de noi înainte să râdă alții, arătând că ei – ceilalți români – sunt așa, noi personal știm mai bine și suntem diferiți. Suntem un popor de diferiți, de speciali. Cu toate acestea sunt lucruri care ne definesc pozitiv și care au găsit rezolvare în zbuciumații ani '90. Unul dintre acestea este cel legat de siguranța cetățeanului și de climatul comparativ mai sigur din frumoasă noastră țară. După niște hârâieli stângace, dar susținute dintre autorități și gang-urile de cartier sau de orașe mici, lucrurile s-au calmat și a devenit sigur să mergi noaptea pe străzi. Mare lucru dacă este să comparăm chiar cu țări mult mai pretențioase. Desigur că cei cârcotași vor spune că asta s-a obținut prin emigrația consistentă a unor confrați mai puși pe rele, spre orizonturi cu oameni mai creduli și mai avuți. Poate, realitatea este, însă, că marea criminalitate, violența și în general dezordinea au scăzut semnificativ și autoritățile păreau să dețină controlul.
Parcă pe măsură ce noi, cetățenii simpli, deveneam mai aliniați și civilizați, oamenii politici au început să echilibreze balanța în sensul violenței, slavă Domnului în principal verbală, și al atacurilor majoritar dezonorante la adresa adversarilor. Furia opoziției pentru a arăta incompetența puterii a depășit frontiere care țin de onoare, dar mai ales care delimitează acele instituții și acțiuni de general interes și care vizează securitatea cetățeanului. Jandarmeria a fost timorată, poliția umilită, autoritatea statului ștampilată cu incompetență, într-un joc cu suma cel mult nulă, al absurdului, al disperării. Sabotarea unor instituții pe care mai devreme sau mai târziu ajungi să le conduci este un act lipsit de înțelepciune, iar prețul plătit, mult prea mare.
Rezultatul este erodarea autorității, deschiderea unor breșe pentru accesul infractorilor, al bandelor, pentru debusolarea unui popor care nu împărtășea un respect prea mare pentru autoritate oricum. Alunecarea este evidentă și exemplele se țin lanț. Luptele deschise între bande, uciderea unui om de afaceri la Arad printr-o explozie a autoturismului, reîntoarcerea dezordinii din trafic și violența unor șoferi sunt numai exemple pe care eu personal le culeg ca pe niște semnale ale unei degradări la nivelul respectului pentru lege și al autorității statului.
Sunt bucureștean de la naștere și în mod evident am să dau de exemplu acest oraș, este nevoie numai de o plimbare de seară la sfârșit de săptămână pe b-dul Aviatorilor pentru a asculta decibelii putere ai unor … juni (ce se vor simți jigniți de acest apelativ) care turează motociclete de mâna a doua, atingând 120 km/h între două semafoare (noroc că nesincronizate), făcând valuri în halbele de bere ale mesenilor relaxați la terasele din zonă. Apoi mai sunt realizații cu motoare sport de peste 500 de cai putere sau tobe modificate care bubuie aleatoriu, dar asurzitor, făcând fazanii de la palatul Primăverii să zboare peste gard și pe gărzile președintelui să bage cartuș pe țeavă. Acest spectacol începe de la Piața Victoriei unde se adună băieții și schimbă câteva vorbe cu polițiștii din intersecție. Amicale, prietenești … Apoi pleacă în grupuri, unii terorizând Calea Victoriei, alții Aviatorilor. Weekend de weekend, mai puțin iarna, când se aburesc vizierele…
Este o dovadă de lipsă de educație în primul rând, dar cum lupta cu sistemul de învățământ este pierdută, am putea face apel la autoritate. Care autoritate? Cea despre care oamenii politici vorbesc în derâdere atunci când sunt în opoziție, pe care se luptă disperați să o restabilească în derâderea celorlalți atunci când sunt la putere? Munca de Sisif reprezintă un ciclu care respectă principiile termodinamicii și care lasă pierderi la fiecare iterație, care erodează și consumă, care lasă victime.
Riscul este mare, este acela de a pierde controlul în fața dezordinii, de a readuce România în zona de risc pentru cetățean, de a-i alunga pe alte orizonturi pe ultimii cetățeni performanți care au crezut în țara asta.
Definirea unor teme de interes comun, a unor linii de netrecut în lupta politică este datoria leaderilor și măsoară maturitatea lor. Observ un efort de curățire și emancipare în desfășurare în toate forțele politice și în lipsă de altceva, am încredere. Leaderii sunt cei ce dau tonul, ei setează nivelul dialogului, ei ar trebui să răspundă. Noi restul putem numai măsura, însă vă rog să nu uitați că noi suntem cei ce plătim la sfârșit. Noi plătim lipsa de eficiență, copiii noștri sunt în risc atunci când nu este siguranță pe străzi, urechile noastre suportă decibelii, berea noastră tremură în halbe.
Trăim într-o zonă în care bunăstarea a cucerit, în imensa majoritate avem cu toții un acoperiș, avem ce mânca, apă, canalizare, în București câteodată căldură…, unii își cheltuie agoniseala pe mașini zgomotoase, alții pe motociclete bengoase. Trăim, de asemenea, într-o societate care tinde spre un nivel crescut de urbanizare, în care conviețuirea în spații reduse cere un nivel rezonabil de educație. Educația este un lucru dificil de făcut așa cum am observat și școala scoate … cetățeni din ce în ce mai independenți de cultură și de reguli. Un nivel echilibrat de respect pentru autoritate va trebui impus pentru a evita haosul, deoarece haosul este urmat de exagerarea autoritarismului și de restricții. Acestea ar putea fi teme de reflecție și de dezbatere între politicieni și societatea civilă pentru găsirea unui echilibru stabil și relaxat care să țină România acolo unde încă este, în zona verde a siguranței cetățeanului, a confortului și a bunăstării.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.