Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„- Aha, tu ești din Brașov?” „ - Da.” „ - Știi să schiezi?” „ - Nu știu.” „M-a pus să stau flexat, ca schiorii. Și m-a lovit cu pumnul în piept”. Mărturia lui Farcaș Iosif, unul dintre muncitorii de la Steagul Roșu din noiembrie 1987

„M-a bătut o noapte întreagă numai cu bastonul la palme și tălpi. Eram încălțat. Am crezut că nu doare așa. Ei, surpriza cea mare e că doare mult mai rău încălțat, pentru că dacă te bate descălțat după două-trei lovituri tălpile amorțesc și palmele la fel și durerea devine... nu suportabilă, dar mai ușor de suportat... e greu de descris. Știau ce să facă. Mă băteau încălțat și apoi mă puneau să pășesc. Simți că ți se taie picioarele de la genunchi din cauza bătăii la tălpi”. 

Mărturia îi aparține lui Iosif Farcaș (foto), unul dintre muncitorii din secția 440 „Matrițe”, de la Întreprinderea de autocamioane din Brașov, care au pornit revolta din 15 noiembrie 1987, prima mare revoltă împotriva regimului ceaușist.

Aproape noapte de noapte Iosif Farcaș are coșmaruri. Visează că este anchetat, bătut și umilit în beciul Miliției.

(Foto: Arhiva Asociației "15 Noiembrie 1987" Brașov)

Un coșmar pe care l-a trăit.

„Aha, tu ești din Brașov?”

„Da.”

„Știi să schiezi?”

„Nu știu să schiez.”

„Apoi m-a lovit și m-a pus să stau flexat, cum stau schiorii când schiază. Și m-a lovit cu pumnul în piept”. 

Se oprește puțin din povestit și tușește, retrăind momentul.

Aveau metode să te facă să recunoști, știți cum se spune, să recunoști și laptele pe care l-ai supt

În timpul anchetelor în beciurile miliției de la București și Brașov i s-a spus că este doar „un număr de înregistrare”. Nu mai era Iosif Farcaș.

Când era chemat la anchetă era numărul 00...Nu l-a reținut. Dumnezeu i l-a șters din memorie, probabil ca să șteargă un vis urât.

Pe unul dintre torționari, maiorul Florea, l-a văzut la televizor după '90.

Căpitanul Rădoi, un alt torționar, era la un moment dat undeva în conducerea Miliției de la Râmnicu Vâlcea. Cei care i-au anchetat la Brașov în '87 fuseseră aduși din alte orașe, ca să nu fie recunoscuți peste ani. 

L-a bătut și locotenent major Iordache. Și căpitanul Carp. Nu le știe prenumele, pentru că doar atât se recomandau înainte să scoată bastonul sau să înceapă să lovească cu pumnii și picioarele. L-au mai bătut doi ofițeri care nu s-au recomandat. Unul tânăr l-a lovit cu bastonul. Și un anchetator civil care nu s-a recomandat.

La București două săptămâni au durat anchetele. Doar noaptea era anchetat. Ziua nu avea voie să doarmă.

„Aveau metode să te facă să recunoști, știți cum se spune, să recunoști și laptele pe care l-ai supt. Credeți-mă, chiar aveau aceste metode, chiar știau să se folosească de aceste metode”, spune Iosif Farcaș.

La un moment dat îl anchetau și câte trei. Încolțit, era cu ochii când la unul, când la celălalt. Îi puneau întrebări unul după celălalt. Anchetatorii se amuzau copios.

„Păi”, zice căpitanul Carp, „adoptăm hărțuiala”. „Adoptăm hăr-țu-ia-la”.

Deportat la Filiași. „Oltean te fac!”

Iosif Farcaș a fost condamnat la doi ani cu suspendare în procesul din 3 decembrie 1987. În total 61 de persoane au primit sentințele atunci.

La câteva zile a fost luat de acasă „ca o valiză” și deportat. Nu știa unde urma să fie dus de escorta înarmată.

„Oltean te fac!”, i-a rânjit securistul care a venit acasă după el.

I-a lăsat vorbă soției, printr-un vecin, că el „merge undeva în Oltenia”. Tot la vecin și-a lăsat în grijă copilul, care atunci avea aproape trei ani.

A ajuns la Filiași, în județul Dolj. Pentru el, Brașovul trebuia să devină „o amintire”. Așa i-au spus securiștii.

La fabrica din Filiași unde a fost angajat, muncitorii au fost atenționați să se ferească de el, că este colaborator al Securității.

Era urmărit.

„Veneau milițieni mereu în control la fabrică. Cică să verifice dacă se respectă normele de PFI, de prevenirea și stingerea incendiilor. De fapt veneau și mă urmăreau. L-am întrebat pe maistru la un moment dat:

„Tovarășe maistru, nu e așa că vin pentru mine?”

„Da, mă, dar nu am ce să le fac.”

„Ce vor?”

„Întreabă de tine dacă nu faci pe aici vreo mișcare de protest, sau dacă nu îndemni oamenii să înceteze munca, sau să ceară drepturi. Nu am ce să le fac. Tu vezi-ți de treaba ta.”

În ianuarie 1988, când Nicolae Ceaușescu a împlinit 70 de ani, a fost dată o mare amnistie. Pedepsele până la 10 ani au fost grațiate. Pedepsele între 10 ani și 20 ani s-au redus la 10 ani. Celor condamnați la pedeapsa cu moartea - care era în vigoare -, li s-a redus pedeapsa la 25 de ani de închisoare.

Condamnații pentru revolta din 1987 nu au beneficiat de grațiere.

Povestea lui Iosif Farcaș, așa cum ne-a relatat-o în interviul acordat Republica.ro :

În sediul Consiliului Județean de partid protestatarii au găsit „roți întregi de cașcaval, salam de Sibiu, sucuri, portocale, banane”

Cum ați trăit dumneavoastră revolta de la Brașov din noiembrie 1987?

Muncitorii din Întreprinderea de autocamioane Brașov – care avea în total circa 25.000 de angajați - nu își luaseră salariile de două luni. Șeful secției 440, Ghelase Valeriu, se vehicula că luase o primă de 7.000 – 8.000 de lei. Cât trei salarii ale unui muncitor. Cei din schimbul trei s-au dus la el să îl intrebe ce e cu salariile tăiate și în octombrie și în noiembrie. El i-a amenințat că vor fi trimiși la mină în Valea Jiului și că luna viitoare nu vor lua nici măcar atâția bani. În noiembrie au fost oameni care au primit fluturașul de salariu pe care scria că aveau de luat un leu sau zero lei. Fluturașii aceștia de salariu pot fi văzuți azi la Muzeul de Istorie. Nemulțumiți, munctorii din schimbul trei au intrat în grevă. Nu au muncit toată noaptea. Dimineața – duminică, 15 noiembrie 1987– oamenii au ieșit în fața secției și au început să strige: „Hoții, hoții”, „Vrem banii înapoi”, „Vrem lumină și căldură”. Peste diminuarea și întârzierea plății salariilor era foametea generală din România acelor ani.

Urma să intru în schimbul unu. Am ajuns dimineața la serviciu, după ce am fost la vot. Era zi de vot pentru alegerile la consiliul județean. Apoi m-am alăturat colegilor la protest. Am așteptat ca cineva să vină să ne spună ce se întâmplă cu salariile. Cineva din conducerea uzinei a venit și ne-a spus că „o să vedeți voi ce pătiți că ați întrerupt munca”. Oamenii l-au îmbrâncit. Apoi a venit un director care la fel ne-a amenințat. A pățit la fel. Muncitorii din secția 440 au plecat prin uzină.

„Hai să îi scoatem și pe muncitorii de la alte secții”. În furia lor, au spart niște panouri publicitare cu grafice cu producția și exportul, cu planul cincinal. Au fost secții întregi unde ușile au fost blocate, ca oamenii să nu poată ieși la protest.

După o oră de mers prin uzină, protestatarii au ajuns la palatul administrativ, unde erau birourile directorilor. Nu a ieșit nimeni din clădirea de 5-6 etaje. Mulți dintre oameni au renunțat la protest. Pe tot timpul protestului s-a scandat „Vrem lumină, vrem căldură”, „Vrem banii”, „Hotii, hoții”.

La un moment dat, un om cu casca albă - inginerii purtau cască albă - a ridicat casca și a spus: „Să mergem la sediul Consiliului județean de partid”.

Coloana subțiată vizibil – mai erau circa 200-300 de oameni -, a ieșit pe poarta uzinei. Niște colegi au luat câteva steaguri ale partidului, puse la intrare, că era zi de votare pentru consiliile populare.

Multă lume ni s-a alăturat pe parcurs, coloana a crescut vizibil. Erau acum mii de oameni. Toți scandau.

Cam pe la mijocul traseului dintre uzina de autocamioane și sediul actualei prefecturi, cineva a avut ideea să oprim coloana. Am îngenuncheat cu toții și am rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. Acolo cineva a început să scandeze „Jos comunismul”, „Jos Ceaușescu, jos dictatura”. Până acolo fusese un protest pentru revendicări sociale – lumină, căldură, alimente - de acolo clar marșul a căpătat alt caracter. Acolo s-a cântat pentru prima dată „Deșteaptă-te române”, care era interzis în acea perioadă.

Circulația fusese oprită pe ambele sensuri. Mulțimea a crescut continuu.

Coloana a ajuns la sediul actualei prefecturi, unde atunci era sediul Consiliului județean de partid. Se scanda continuu. A ieșit cineva printr-o ușă laterală. În loc să dialogheze cu oamenii, acest personaj a început să îi amenințe. Am aflat ulterior că era primarul Dumitru Calancea, era secretar de partid. A adresat cuvinte jignitoare mulțumii, amenințări - „o să vedeți voi”. Cineva l-a lovit în frunte cu coada unui steag, l-au bruscat. El a intrat în sediu, a blocat ușa și a dispărut. Atunci mulțimea a spart ușile consiliului județean de partid și a pătruns înăuntru.

Înfuriată, mulțimea a început să distrugă ce era acolo, inclusiv arbuștii, au răsturnat mobilierul, trăgeau covoarele de pe scări. Acești oameni nu distrugeau din vandalism. Era pur și simplu o descătușare. Era răbufnirea furiei pe însemnele partidului, pe tot ce era înauntru. Oamenii au intrat peste tot. Au găsit roți întregi de cașcaval, salam de Sibiu care erau o raritate, sucuri, portocale, banane. Cei din conducerea de partid de atunci pregăteau o masă în cinstea victoriei în alegeri a partidului unic, PCR.

Oamenii au scos alimentele în fața clădirii să le arate mulțimii – „uitați ce mănâncă ei, nomenclaturiștii, iar noi răbdăm de foame”. Lumea scanda mereu „Jos comunismul”, „Jos Ceaușescu”, „Jos dictatura”. La ultimul etaj al clădirii era un portret al lui Ceaușescu, mare cât toată fațada clădirii. Doi colegi de serviciu de atunci au desprins acest tablou uriaș al lui Ceaușescu și l-au aruncat jos, la mulțime care, dezlănțuită, a dat foc tabloului. Furia creștea. De acolo s-a trecut și la sediul actualei primării, care era sediul consiliului local de partid. Vizavi de prefectura partidului. Am pătruns și eu înauntru. Văzând ce se distruge acolo, eu am căutat să dispar de la fața locului pentru că am considerat că ceea ce se întâmplă va avea urmări grave. Am părăsit scena. Am aflat ulterior că s-a distrus sediul unde acum funcționează primăria. După ce am plecat, am aflat că au venit forțele de ordine – pompieri, trupe USLA, de luptă antitero, armata cu TAB-urile.

Au început arestările. Mie mi-au povestit asta colegii mei, după '90. Pe unii i-au luat în acea zi de duminică. Securiștilor li s-a spus să îi ia pe cei în salopete, adică pe muncitorii de la întreprinderea de autocamioane.

Eu de luni urma să lucrez în schimbul de noapte, schimbul trei. Soția mea lucra în schimbul unu. Când venea de la muncă îmi spunea: „Vezi că cred că l-au arestat pe Dan Iacob, l-au arestat pe Boeriu”. „De unde știi?”. „I-a chemat la „biroul mobilizări” și nu au mai venit”.

A doua zi soția a venit și mi-a zis că l-au luat pe Oprișan, pe Voinea Stan, pe mai mulți. Mă așteptam să mă aresteze și pe mine. Simplul fapt că erai participant la protest era o vină suficientă ca să fii arestat.

„Te sfătuiesc să spui tot. De azi dimineață mănânc numai biscuiți și m-am săturat. Dacă nu spui tot, oricum aflăm!”

Joi dimineața venisem din schimbul trei, soția era schimbul unu. La ora 10 am fost trezit de un echipaj compus din trei civili. Pe unul din ei îl știam, am fost colegi de liceu. Mi-a zis: „Imi pare rău, Iosife, trebuie să vii cu noi”. Am lăsat copilul, avea aproape trei ani, în grija unor vecini.

La serviciu era o fișă de prezență și știau că duminică nu am fost la muncă. Maiștrii au dat fișele la securiști și așa ei au știut cine a participat la protest.

Am fost luat de acasă în data de 19 noiembrie 1987, joia, dus la sediul Miliției din Brașov și am stat până în jur de ora 16-17 într-un birou, cu mulți alți oameni. În jur de ora 17 am fost chemat și dus într-un birou unde era un securist îmbrăcat în civil. Omul era foarte plictisit, obosit după atâtea anchetări. A scos dintr-un sertar un baston.

„Spune exact ce ai făcut duminică, pentru că noi știm ce ai făcut”.

„Păi am fost să îmi iau benzină..”

„Lasă-le pe astea, că le știm. Spune ce ai făcut duminică la demostrații!”

„Nu am participat pentru că am fost cu soția la familia Stoica Mircea”.

„Te sfătuiesc să spui tot. De azi dimineață mănânc numai biscuiți și m-am săturat. Dacă nu spui tot, oricum aflăm!”.

Nu a durat mult ancheta. Pe moment, el nu m-a bătut. M-au dus apoi la subsol. Era un sergent major, avea un halat peste ținuta lui și el ne lua datele. Eram o coloană mare de oameni. Ne introduceau în celule. Când mi-a venit rândul, m-am apropiat de el și m-a înjurat: „Du-te în mă-ta mai în spate”.

„M-a bătut non stop până în jur de ora 5 dimineața. Nu m-a pus să declar nimic în scris. Doar să recunosc verbal că am spart ușa de la consiliul județean și că l-am lovit pe primar”

Cam în jur de ora 21 s-a dat stingerea. Eram mulți în celula unde am fost repartizat. După stingere am fost chemat, mi-au pus cătușe la mâini, m-au dus pe scări, undeva la nivelul etajului 2-3, într-un birou. Acolo era un civil care s-a recomandat a fi căpitanul Rădoi, îmbrăcat în camașă albă, blugi, mic de statură, în jur de 45 de ani. Acesta, fără nici o introducere, a luat bastonul și a început să mă bată la palme și la tălpi. Să recunosc că am spart ușa la consiliul județean.

„Păi nu am spart-o eu”.

„Spune cum l-ai lovit pe primarul Calancea”.

„Nu l-am lovit eu”.

Mă bătea. M-a bătut non stop până în jur de ora 5 dimineața. Nu m-a pus să declar nimic în scris. Doar să recunosc verbal că am făcut aceste fapte – că am spart ușa la consiliul județean și că l-am lovit pe primar.

Ulterior mi-am dat seama că ei căutau oameni care să fie țapi ispășitori. Nu îi interesau adevărații făptași. Simplul fapt că ai participat la demonstrație era suficient să fii arestat și anchetat. Aveau ei metode să te facă să recunoști, știți cum se spune, să recunoști și laptele pe care l-ai supt. Credeți-mă, chiar aveau aceste metode, chiar știau să se folosească de aceste metode.

M-a bătut o noapte întreagă numai cu bastonul la palme și tălpi. De reținut că mă bătea încălțat. Mă punea să stau cu genunchii pe un scaun. Am crezut că nu doare încălțat. Ei, surpriza cea mare e că doare mult mai rău încălțat, pentru că dacă te bate descălțat după două-trei lovituri tălpile amorțesc și palmele la fel și durerea devine... nu suportabilă, dar mai ușor de suportat... e greu de descris. Știau ce să facă. Mă bătea încălțat și apoi mă punea să pășesc. Simți că ți se taie picioarele de la genunchi din cauza bătăii la tălpi... la palme, după două-trei lovituri de baston în palme, palmele amorțesc. E greu de descriu senzația pe care am avut-o atunci... Mi-a promis că seara următoare mă omoară dacă nu declar ce vrea el.

Apoi m-a dus în celulă. În jur de ora 10-11 dimineața auzeam zgomot de oameni care alergau în curtea Miliției din Brașov. Noi fiind la subsol, auzeam zgomotul, dar nu vedeam pentru că geamul era undeva sus. Apoi ne-am lămurit ce era. Îi scoteau din fiecare celulă pe câte doi, îi legau cu cătușe și îi băgau în niște dube. Mi-a venit și mie rândul, am fost legat cu un coleg de la secția 440, aruncați într-o dubă. Acolo mai erau actualul vicepreședinte al „Asociației 15 noiembrie 1987” Brașov - Iacob Dănuț și o colegă, Jugănaru Cecilia, care lucra în altă secție din uzină.

Cu escortă ne-am deplasat la București, pe Calea Rahovei în sectorul 4, la sediul Inspectoratului Miliției. Era și o unitate de militari acolo – îi auzeam cum fac instrucție. Eu avem atunci 29 de ani, făcusem armata. Auzeam din celulă și un clopot. Nu puteam vedea afară, că geamurile erau vopsite.

„Locotenentul major Iordache m-a bătut foarte rău. Nu am recunoscut. Niciodată nu pot să recunosc faptele pe care nu le-am făcut”

La București, toate anchetele s-au desfășurat numai noaptea. Pe mine m-a luat în primire locotenent major Iordache. M-a pus să recunosc aceleași lucruri, că am spart ușa la consiliul județean și că l-am lovit pe primarul Calancea. Ulterior am aflat de ce se legau de acest amănunt. L-au bătut pe un coleg să spună cine a spart ușa. Întâi l-au acuzat pe el. El a spus că nu a spart și că nu știe cine. După '90 colegul mi-a povestit:

„M-au silit să scriu, să declar despre tine că tu ai spart ușa la prefectură și l-ai lovit pe Calancea pentru că le trebuia un vinovat”.

Locotenentul major Iordache m-a bătut foarte rău. Nu am recunoscut. Niciodată nu pot să recunosc faptele pe care nu le-am făcut. Metoda de a obține declarațiile era aceeași: interogatorii brutale. După două-trei nopți în care te bat și nu ai voie să dormi ziua – ziua nu aveai voie să te întinzi pe pat, ci doar să stai pe pat, că nu aveam scaune în celula mică în care eram doar doi oameni - devii în mâna lor ca o bucată de lut. O bucată de lut pe roata olarului, fac din tine ce face olarul din lut. Nu mai raționezi, nu mai judeci, nu mai ai discernământ.

M-au pus să recunosc că am spart și eu ceva:

„Pai nu am spart nimic.”

„Pai scrie că ai distrus, nu că ai spart. Recunoaște că ai distrus.”

„Nu am distrus.”

„Hai, spune și tu că ai spart două becuri, că și așa nu se cumulează pedepsele.”

„Dar nu am spart, nu am distrus nimic.”

„Scrie, mă, acolo.”

M-au obligat să recunosc că am distrus nu știu ce birou.

„Cum să îl distrug. Să îl distrug înseamnă să ai în mână un topor sau ceva.”

„Scrie mă că l-ai distrus”

„Păi nu l-am distrus.”

În felul acesta obțineau ei declarațiile de la noi. 

„Adoptăm hărțuiala”. „Adoptăm hăr-țu-ia-la”

Știti cum se numeau cei care v-au anchetat și v-au bătut?

Da. Locotenent major Iordache, m-a bătut căpitanul Carp - nu știu celălalt nume pentru că doar atât se recomandau - , maiorul Florea, pe care după '90 l-am văzut la televizor. Se recomanda la fel, evident, maiorul Florea. M-au mai bătut doi ofițeri care nu s-au recomandat, unul tânăr m-a lovit cu bastonul. M-a mai bătut un anchetator civil care nu s-a recomandat. M-a lovit cu pumnul în piept după ce m-a pus să stau în „poziția schiorului”:

„Aha, tu ești din Brașov?”

„Da.”

„Știi să schiezi?”

„Nu știu să schiez.”

M-a lovit și m-a pus să stau flexat, cum stau schiorii când schiază. Și m-a lovit cu pumnul în piept (tușește).

La un moment dat mă anchetau și câte trei. Eu fiind încolțit de trei, eram cu ochii când la unul, când la celălalt, pentru că puneau întrebări unul după celălalt. Ei se amuzau copios, că eram derutat.

„Păi”, zice căpitanul Carp, „adoptăm hărțuiala”. „Adoptăm hăr-țu-ia-la”.

Două săptămâni am fost numai în anchete. Numai noaptea.

„Din acest moment ești un număr de înregistrare. Nu mai ești Farcaș Iosif”

M-au pus să dau declarații scrise. În prima noapte am scris: „Un grup de muncitori s-au adunat, printre care și eu...”. Am vrut să minimalizez participarea la acest protest.

În următoarea noapte de anchetă nu m-au mai lăsat să scriu „un grup de muncitori”, ci mi-au zis să scriu „un grup de elemente turbulente s-au adunat...”

„Printre care și eu”, completau ei. Și râdeau.

Apoi următoarele nopți nu m-au mai lăsat să scriu nici „elemente turbulente” ci m-au obliat să scriu „un grup de huligani”. Apoi mi-au zis să scriu „eu, Farcaș Iosif, recunosc că am participat la acțiunea huliganică din 15 noiembrie 1987, fiind sub influența băuturilor alcoolice...”. Ne-au pus să declarăm așa ceva.

Pe mine m-au lăsat să scriu în primele nopți de anchete toate scandările pe care le-am strigat: „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”, „Jos dictatura”.

După o perioadă nu m-au mai lăsat să scriu că s-a strigat „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”. În toate declarațiile m-au pus să scriu că am participat și am cerut lumină, căldură, banii, banii. Atât.

În timpul anchetelor mi s-a spus: „Din acest moment ești un număr de înregistrare. Nu mai ești Farcaș Iosif”. Când mă chema la anchetă eram numărul 00...Nu l-am reținut. Dumnezeu mi l-a șters din memorie, probabil ca să șteargă un vis urât.

De la București ne-au dus înapoi la Brașov, la procesul care a fost la Întreprinderea de autocamioane. A fost un proces regizat din umbră, la indicațiile partidului. Clar nu au vrut un proces politic. Ceaușescu nu a vrut să recunoască în ruptul capului, probabil sfătuit de cei din jurul lui, că există oponenți politici. În comunism nu există oponenți politici. Ne-au judecat pentru huliganism, care e denumirea generică, denumirea completă era „ultraj contra bunelor moravuri și tulburare gravă a liniștii publice”.

Am fost judecat și condamnat, pe 3 decembrie 1987, la doi ani cu suspendare și strămutat în orașul Filiași din județul Dolj. Au fost 61 de persoane care au făcut obiectul acestui proces: „un grup de elemente certate cu legea și frecvent consumatori de băuturi alcoolice.”

După sentință mi s-a spus să nu părăsesc locuința.

S-a spus că au fost 1.000 de oameni în stradă, dar cred că au fost 10.000-15.000, pentru că toată populația Brașovului cred că a ieșit la aceastaă manifestație.

Manifestația a început la secția 440 de la Întreprinderea de autocamioane Brașov, dar este meritul populației Brașovului că ne-a susținut. Este revolta brașovenilor.

„ - De ce îmi luați amprentele?” „ - Nu cumva ai spart tu magazinul?” „ - Nu. Eu am fost la muncă.”

Cum ați fost deportat la Filiași?

M-au luat de acasă ca pe o valiză.

„În cinci minute îți iei o cămașă de schimb, ia-ți ceva bani”.

Soția era la muncă atunci. Copilul era acasă. Mi-am luat într-o pungă cămașa, pijamale, ceva bani. Mâncare nu aveam ce sa iau cu mine, pentru că nu se preta să iau la drum, supă, ciorbă. Nu știam unde mă vor duce. M-a luat pe sus un ofițer:

„Oltean te fac!”, mi-a spus.

Nu am știut ce înseamnă asta, eu fiind din Zalău, județul Sălaj.

Am fost dus la Filiași, la Întreprinderea de piese energetice. Acolo am fost prezentat colegilor. Nu li s-a spus că eu am fost cu revolta. Ulterior am aflat că li s-a spus că „vedeți că vine unul de la Brașov, aveți grijă că el e securist, el vă trage de limbă, vă ascultă ce discutați, să aveți mare grijă ce spuneți că este colaborator al securității”.

Cu timpul oamenii au aflat că eu nu eram un securist, că sunt participant la o manifestație în Brașov. Populația din Filiași știa că eu sunt „brașoveanul”.

De la Miliție mi s-a recomandat să nu intru în legătură cu colegii, să nu le spun că sunt de la Brașov. Dar ar fi fost foarte greu să ascund că sunt ardelean, eu vorbind graiul ardelenesc. Iar acolo se vorbea cu „unde fuseși?”, „păi fusei și cumpărai...”

După o săptămână m-am dus la sediul Poștei, la telefoane, și am dat un aviz telefonic soției: „Peste cinci zile vorbim la telefon”. Telefoanele erau ascultate. I-am zis soției că sunt la Filiași și să îmi trimită haine, ceva bani dacă mai are. Noi cei condamnați în procesul din 3 decembrie aveam rețineri din salarii, ni se reținea până la 40 la sută din salariu pentru plata pagubelor provocate la revoltă.

În ianuarie 1988, Ceaușescu împlinea 70 de ani. Atunci s-a dat o amnistie puternică. Pedepsele până la 10 ani au fost grațiate. Pedepsele între 10 ani și 20 ani s-au redus la 10 ani. Celor condamnați la pedeapsa cu moartea - care era în vigoare -, li s-a redus pedeapsa la 25 de ani. Aveam un vecin care primise 7 ani de închisoare pentru omor prin imprudență, în legitimă apărare. A făcut pușcărie 6 luni, pentru că a beneficiat de grațiere. Noi, condamnații pentru revolta din 1987, nu am intrat în această grațiere.

Cât am fost deportat la Filiași, săptămânal trebuia să merg să dau declarație la Miliție că sunt de acord cu tot ce se întâmpla acolo, cu starea în care eram.

Șeful Miliției de la Filiași mi-a făcut necazuri multe. Odată a fost spart un magazin alimentar în Filiași. Am fost bănuit eu. Am fost chemat la Militie și amprentat. Am ajuns la comandantul Miliției.

„De ce îmi luați amprentele?”

„Nu cumva ai spart tu magazinul?”

„Nu. Eu am fost la muncă.”

Cât am fost la Filiași eram urmărit. La fabrica la care munceam veneau milițieni mereu în control. Cică să verifice dacă se respectă normele de PFI, de prevenirea și stingerea incendiilor. De fapt veneau și mă urmăreau. L-am întrebat pe maistru, la un moment dat.

„Tovarășe maistru, nu e așa că vin pentru mine?”

„Da, mă, dar nu am ce să le fac.”

„Ce vor?”

„Întreabă de tine dacă nu faci pe aici vreo mișcare de protest, sau dacă nu îndemni oamenii să înceteze munca, sau să ceară drepturi. Nu am ce să le fac. Tu vezi-ți de treaba ta.”

Am avut un maistru extraordinar. În fața populației din Filiași îmi ridic pălăria oricând, mă înclin în fața acestor oameni, cu respect.

„Am foști colegi anchetați care au murit foarte tineri. Cornel Vulpe a murit la 23 de ani, Vieru Vasile a murit, în condiții cel puțin ciudate, la un spital din București. A lăsat în urmă o soție îndurerată și cinci copii minori”

Cu ce sechele ați rămas în urma experienței trăite după revolta de la Brașov?

Probleme de sănătate am. Și frecvent mi se întâmplă în somn să visez că sunt anchetat sau bătut, tresar în somn, am amintiri dureroase, coșmaruri. E un vis care mă frământă...

Experiența aceasta a fost nefericită. Am colegi anchetați care au murit foarte tineri. Cornel Vulpe a murit la 23 de ani, Vieru Vasile a murit, în condiții cel puțin ciudate, la un spital din București, la mai puțin de jumătate de an de la deportarea la Bârlad. A lăsat în urmă o soție îndurerată și cinci copii minori.

Soția mea a fost chemată la Miliție. A fost amenințată și obligată ori să divorțeze, ori să mă urmeze la Filiași. La un an, a venit și ea cu copilul la Filiași. I s-a oferit un loc de muncă la aceeași întreprindere unde lucram și eu. Noi am fost obligați să scriem un angajament prin care ni s-a spus că „orașul Brașov rămâne o amintire”.

„Am afirmat de multe ori că dacă îl prind pe Rădoi mor cu el de gât. Dar una-i una, două-s două. Noi nu suntem răzbunători. Ne-au bătut, ne-am asumat vina, dacă e o vină, faptul că ieși în stradă și îți ceri drepturile”

Istoricul Mihai Demetriade a povestit într-un interviu recent în Republica.ro despre muncitori anchetați, loviți și umiliți. V-au povestit colegii cum au fost bătuți?

După '90 colegii mei de la întreprinderea de autocamioane Brașov mi-au povestit cum au fost bătuți. Bordei Nicolae, Dumnezeu să îl ierte, mi-a povestit după '90 că i s-a smuls părul din cap cu un clește metalic. Un alt fost coleg, decedat, spunea că l-au lovit cu un picior de mobilier. Nu a scăpat nici unul nebătut.

Torționarii dumneavoastră trăiesc?

Pe maiorul Florea l-am văzut la televizor după '90. Exact așa era prezentat: maiorul Florea. Opaa, am zis, ia uite, ăsta e prietenul meu care m-a bătut. Căpitanul Rădoi era la un moment dat undeva în conducerea Miliției de la Râmnicu Vâlcea. Cei care ne-au anchetat la Brașov au fost aduși din alte orașe, ca să nu îi recunoaștem, cine știe, după ani, și să ne răzbunăm.

I-ați căutat vreodată pe oamenii aceștia?

Niciodată. Mi-ar fi imposibil, sigur și-au șters urmele. Am afirmat de multe ori că dacă îl prind pe Rădoi mor cu el de gât. Dar una-i una, două-s două. Noi nu suntem răzbunători. Ne-au bătut, ne-am asumat vina, dacă e o vină, faptul că ieși în stradă și îți ceri drepturile. Atunci da, sunt vinovat că mi-am cerut dreptul la hrană, la bani. Da, am strigat „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Şi cum leneveam noi aşa, prin cârciumă, aşteptând să se facă seară, ca să ne exprimăm din punct de vedere artistic, a venit impresarul şi ne-a zis că nu se mai ţine concertul.
    Dacă tot aveam liber, am urmărit spectacolul din stradă, cât ne permiteau ferestrele de la Capitol, şi băieţii amabili care apăruseră, din senin, prin hol şi la recepţie.
    După câteva săptămâni am revenit, şi Iuliu Merca a deschis recitalul zicând: "Ne leagă amintiri plăcute de oraşul dumneavostră! Clujul şi Braşovul au fost dintodeauna municipii înfrăţite, prin...foame."
    Pe Iuliu nu l-au legat, că se obişnuiseră cu panseurile lui, şi încă se mai auzeau ecouri de la evenimentul artistic "Steagul Roşu”.
    Noi tocmai ne intorceam de la Tg. Jiu, unde, cu o zi înainte, veniseră prin camere nişte flăcăi vânjoşi, care căutau ibrice şi fierbătoare pe sub feţele de masă şi sub perne, că nu era voie cu asemenea ustensile în hotel; zvonurile că se răspândiseră nişte manifeste prin Valea Jiului cred că erau propagandă imperialistă.
    Inconştienţi, am început să cântăm: "Văd, la fereastra ta târziu, o lumină...etc", taman când se luase curentul în oraş, şi teatrul dramatic rămăsese pe reţeaua primăriei.
    • Like 2
  • Gion check icon
    Acum faceti o paralela cu intentia pesede de scoatere in afara legii a protestelor. Faceti paralela intre traiul actualei nomenclaturi si omul de rand platitor de taxe.
    Sigur, a fost CUMPLIT ce au patit cei de la Brasov dar nu uitati ce parere are lacheul Serban Nicolae despre anticomunisti.
    • Like 3


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult