Mădălin Hodor, cercetătorul care a publicat listele cu securiștii care au tras la Timișoara: „Miza e România de azi. Aceiași oameni care elaborau teoriile conspirației în 1989 le fac și acum”

(Foto: Guliver/Getty Images)

Marea majoritate a celor care au fost complici sau au participat la represiunea participanților la Revoluția din 1989 au ocupat imediat după '90 funcții importante în servicii și structuri ale statului, astfel încât interesul lor ca aceste detalii să nu fie descoperite a fost absolut vital, susține istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS, într-un interviu acordat Republica.ro. De aici și nevoia acestor persoane de a lansa campanii manipulatoare și perdele de fum.

Pentru că „documentele spun povestea, nu oamenii spun poveștile”, istoricul Mădălin Hodor a publicat recent în Revista 22 listele cu numele ofiţerilor de Securitate care au ridicat arme şi muniţie, în intervalul 17-19 decembrie 1989, la Timişoara.

Între ei, un fost locotenent de Securitate, Lucian Mitrache, ajuns prieten de încredere al fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea. În 2009 Mitrache, care a lucrat o perioadă la DGIPI, a ieșit la pensie liniștit, colonel. Este doar un exemplu.

„Miza e România de azi, nu Revoluția din 1989. Mizele acestor oameni nu sunt legate de adevărul istoric. Puțin le pasă ce s-a întâmplat în 1989 și puțin le pasă dacă au murit sau nu oameni. Ideea e că temeliile regimului de azi s-au pus atunci. Marea luptă e că ce s-a făcut atunci nu se mai vrea desfăcut. Trebuie să rămână așa. Aceiași oameni care elaborau teoriile conspirației în 1989 elaborează și azi teoriile conspirației. Uitați-vă cum se apără Dragnea și restul – conspirații, Soros, străinii. Exact aceeași metodă. Din fericire nu mai pot să scoată tancurile, dar e aceeași teorie, e același regim, un stat care își scuză acțiunile întotdeauna, dând vina pe alții”, spune Hodor în interviul pentru Republica.ro.

Listele lui Ambrozie 

Revenind la listele cu securiștii care au tras la Timișoara în decembrie 1989, totul a plecat de la agenda personală a unui maistru militar, pe nume Ambrozie Pantea. În decembrie 1989 el era gestionarul depozitului de armament al Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Timiș. Ambrozie i-a notat în agenda sa pe toți cei care ridicau arme și muniție din depozit, menționând tipul armei, seria și cantitatea de muniție ridicată.

În 22 decembrie tot el a întocmit și o listă cu armele predate. Din 272 de arme ridicate de ofițeri și subofițeri de securitate și milițieni, doar 63 au mai fost returnate. În ianuarie 1990 armele au fost verificate de armată, pentru a se găsi urmele de folosire a acestora în decembrie 1989. Apoi au fost menționate într-un tabel, alături de numele celor care le avuseseră în folosință, acolo unde au putut fi identificați.

„Tot ce am făcut a fost să compar seria armelor predate în 17, 18, 19 decembrie 1989 cu seria armelor care au fost găsite cu urme de funingine, după evenimentele din decembrie”, a explicat istoricul Mădălin Hodor.

Lista securiștilor care au primit armament și muniție de război în data de 17.12.1989 (publicată inițial în Revista 22):

Chiar dacă documentele au fost disponibile încă din anii ’90, nu au fost comparate și studiate până acum.

Mădălin Hodor spune că acesta este doar vârful icebergului și că în prezent există, în arhivele SRI, ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, documente mult mai importante, dar care sunt clasificate, fără un motiv anume.

„Se pare că cei 1.300 de morți nu au fost o motivație suficientă (pentru desecretizarea tuturor arhivelor – n.n.). Se pare că procesele de la CEDO pierdute în mod constant de statul român, cu despăgubiri uriașe, nu sunt o motivație suficientă pentru a face acest lucru. Un singur eveniment marcant făcut în România în ultimii 50 de ani, o revoluție împotriva unui regim totalitar, nu e suficient de important ca să fie lămurit”, spune istoricul Mădălin Hodor.

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu și istoricii Oana Demetriade, Mihai Demetriade și Mădălin Hodor au semnat în septembrie o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, în care îi solicită șefului statului să intervină în rezolvarea unei probleme ce ține de întârzierea nejustificată a predării unor dosare-cheie din arhiva SRI către CNSAS.

Semnatarii scrisorii au atras atenția că „absenţa unor materiale arhivistice cu rol probator face imposibilă derularea în condiţii normale a actului de justiţie, putând conduce la soluţii eronate sau incomplete.” 

Cotroceniul nu a reacționat la scrisoarea deschisă. A venit doar o declarație a directorul SRI Eduard Hellvig, care a spus că a SRI a încheiat orice legătură cu „trecutul nefast de dinainte de 1989", adăugând că SRI va continua colaborarea cu CNSAS, urmând ca în perioada următoare să predea noi documente care să lămurească aspecte importante în cazuri precum cel al dizidentului Georghe Ursu sau al revoltei de Brașov din 1987.

Despre dosarul Revoluției, Mădălin Hodor susține că „nu există”. „Am văzut dosarele de la procuratura militară și vă spun sincer că te iei cu mâinile de cap. Publicul nu înțelege foarte bine cam cât de precar au fost făcute anchetele. Nu pentru că nu s-a putut, ci din rea voință”, mai spune Hodor în interviu.

Discuția cu istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS:

Cum ați intrat în posesia listelor pe care le-ați prezentat în Revista 22 și ce ne spun acestea?

Am avut mai multe întâlniri cu fostul procuror șef al parchetelor militare, generalul Ioan Dan, omul care a instrumentat dosarul „Timișoara”, procesul lotului „CPEx” și al șefilor securității de la Timișoara. A fost un proces în anii '90 terminat cu niște condamnări. În cadrul procesului respectiv, agenda plutonierului  Ambrozie Pantea, care era magazionerul depozitului de armanent al Inspectoratului Județean Timiș, a făcut parte din materialul probator al rechizitoriului. Listele sunt întocmite pe baza însemnărilor pe care Ambrozie și le-a făcut în agendă. El nu a avut timp să facă un proces verbal clasic de primire predare a armamentului, ci și-a notat în agenda lui personală numele celor care au luat armele, seria, cantitatea de muniție și așa mai departe. Aceste liste au fost anexate la dosarul probator și generalul Dan mi le-a dat în timpul unei întâlniri pe care am avut-o acum câteva săptămâni. În momentul în care am intrat în posesia lor, am încercat să verific numele celor de acolo. 

Știam că există deja publicate pe mai multe site-uri de internet o listă cu armamentul care s-a folosit, cu urme de folosire, celebrul proces verbal din ianuarie 1990, care a fost întocmit de armată, mai precis de o comisie formată din militari și ofițeri din Ministerul de Interne, inclusiv Ambrozie, care au deschis depozitul de armamanent al securității Timișoara, sigilat după 22 decembrie, și unde au găsit armele cu urme de funingine. Tot ce am făcut a fost să compar seria armelor predate în 17, 18, 19 decembrie 1989 cu seria armelor care au făst găsite cu urme de funingine după evenimentele din decembrie. Pe scurt, asta e istoria listelor.

De ce credeți că până acum aceste date nu au fost comparate, nu au fost puse cap la cap?

Din mai multe motive. În primul rând, în momentul când aceste liste au fost găsite interesul era altul, mă refer la procesele de la Timișoara. Atunci erau vizați capii represiunii, ca să zic așa, mizele erau mult mai mari. Era vorba despre membrii Comitetului Central al Comitetului Politic Executiv, despre șefii Securității, inclusiv de la București, ministrul de Interne Tudor Postelnicu, șefii Securității Timiș. La acea vreme vizați erau cei din vârful piramidei decizionale, astfel încât interesul pentru cei ce veneau în jos în ordine ierarhică era redus.

Procurorul Ioan Dan probabil că ar mai fi mers mai departe, numai că el a fost înlăturat din procuratură tocmai pentru că investigațiile ajunseseră într-o zonă deranjantă, ca să spunem așa. Practic lucrurile au rămas în aer, informațiile s-au pierdut în maldărul de hârtii și de tergiversări care au urmat în anii '90. Generalul Dan a fost înlăturat de la conducerea Parchetului militar printr-o hotărâre a lui Ion Iliescu.

Stare de război 

Ce a făcut acest maistru militar, Ambrozie?

În data de 17 decembrie 1989 la depozitul de armanent al Inspectoratului Județean Timiș s-au prezentat cadrele de securitate - ofițeri, subofițeri etc - plus milițieni, majoritatea în civil, și în baza ordinelor pe care le aveau au început să ridice din depozit muniție de război și armament. Armament însemnând în proporție covârșitoare pistoale-mitralieră Kalașnikov, calibrul 7,62. Era vorba de armament de război.

Cum s-a ajuns la înarmarea cu muniție de război?

Există o poveste mult mai interesantă și complexă din spatele acestor liste și anume cum s-a ajuns la înarmarea cu muniție de război, pentru că prevederile legale de la ora respectivă erau destul de stricte în ce privea folosirea muniției de război. Nu puteai să te duci să te înarmezi cu gloanțe de război așa, când aveai tu nevoie. Istoria e mult mai complexă. Întrebarea este cum s-a ajuns la escaladarea aceasta?

Momentul în care au fost înarmați cu muniție de razboi arată că s-a depășit un punct al escaladării. Cum s-a ajuns la asta? E vorba de un plan pe care Nicolae Ceaușescu l-a conceput și pe care cei din vârful ierarhiei – șeful securității Iulian Vlad, ministul de interne Tudor Postelnicu și ministrul Apărării Vasile Milea au fost complici la acest plan al lui Nicolae Ceaușescu. Singra modalitate în care Ceaușescu se mai putea păstra la putere, având în vedere ce se întampla în restul Europei de est, având în vedere că oamenii deja ieșiseră în stradă și că deja era foarte clar că nu pot fi liniștiți cu bastoane, tunuri de apă și cu câini de lupta - pe care i-a folosit Securitatea în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, a fost să introducă România în stare de război. S-a spus că există o invazie străină în derulare și că ceea ce se întâmplase la Timișoara este un prim pas în planurile inamicului de a invada România. În felul acesta atât Ministerul de interne, cât și Armata au fost aduse în stare de război. Asta însemna să folosească de muniție de război și să iasă în stradă să se lupte cu dușmanul. Iar lucrul acesta se vede foarte clar din dinamica evenimentelor de la Timișoara. Securiștii care s-au înarmat au primit un ordin care venea de la București. Ceea ce presupune că ministrul de interne, Securitatea, să fi primit acele ordine care să-i pună pe picior de război. Știm că armata a primit indicativul „Radu cel frumos”, după ora 17, ceea ce coincide cu teleconferința lui Nicolae Ceaușescu care intră prin stație cu Ioan Coman și îi spune că trebuie să înceapă să tragă la Timișoara. „Radu cel frumos”, în codificările militare, însemna un singur lucru: invazie externă. Orice comandant militar care în România din decembrie '89 primea indicativul „Radu cel frumos” știa foarte clar, fără niciun fel de dubiu, că urmează o invazie străină. Era mobilizare în cazul unui atac extern iminent. Militarii știau, atunci când primeau acest cod, că trebuie să se înarmeze și să apere țara, pentru că urmează să fim atacați. Nu se știe de cine.

Securitatea a primit și ea un indicativ militar în același sens. Din acțiunea lui Ambrozie de a scoate armamentul pentru înarmarea respectivilor securiști rezultă că ei s-au înarmat cu muniție de război înainte de teleconferința lui Nicolae Ceaușescu și înaintea armatei, ceea ce însemnă că ei au primit indicativul înainte ca ordinul să vină explicit de la București pentru restul unităților sistemului de apărare, ca să zic așa. Pentru că de exemplu la Timișoara armata, trupele de securitate, grănicerii și miliția s-au înarmat după teleconferința lui Ceaușescu, în vreme ce securitatea s-a înarmat înainte de teleconferință.

(Foto: Guliver/Getty Images)

Detaliul este important pentru că arată care au fost actorii și decidenții, cine a propus schema de escaladare. Schema de escalandare a fost propusă de securitate și de Iulian Vlad care era foarte nemulțumit de rapoartele de la Timișoara ale ofițerilor trimiși în 16 și 17 decembrie 1989 să se infiltreze în grupurile de manifestanți și să raporteze existenta unor agenți străini. Iulian Vlad spunea atunci, nemulțumit, parafrazez, „rapoartele voastre nu coincid cu documentele noastre”. Ceea ce raportau cei de la Timișoara nu coincidea cu planul de la București, de a spune că există agenți străini, o invazie din afară.

Aceasta e povestea a ceea ce s-a întâmplat acolo. Dacă vă uitați pe listele lui Ambrozie acolo sunt trecute inclusiv serviciile din securitate în care cei ce au luat arme. Veți observa, ceea ce am spus și eu în articolul din Revista 22, că s-au înarmat și ofițerii de la birouri și cei de la pașapoarte și cei de la evidență. Nu s-a înarmat doar USLA, care avea atribuții explicite în reprimarea revoltelor, ci toată lumea. Ceea ce însemna existența unei situații de război. Și nu numai din Timișoara. La un moment dat au fost aduși ca întăriri și ofițeri din alte județe. 

Unul dintre prietenii fostului ministru Gabriel Oprea, pe lista celor care au folosit arma în decembrie '89

Câți ofițeri din Securitate au primit arme cu care s-a tras? Ei mai sunt în viață? Pot fi luați la întrebări?

Am găsit mai mulți. Unul dintre ei a fost șeful securității Timișoara imediat după '90. Vasile Petrea se numește. Numele lui apare pe lista celor care au tras.

Unul dintre „impedimentele” care au dus la nesoluționarea dosarului Revoluției este legat de faptul că marea majoritate a celor care au participat la represiune, care au fost complici la ea, au ocupat imediat după '90 funcții importante în servicii și nu numai, astfel încât interesul lor ca aceste detalii să nu fie descoperite a fost absolut vital. De unde și nevoia de a lansa campanii manipulatoare, perdele de fum în presă și peste tot astfel încât să nu se ajungă la situații de genul ai două documente și le pui față în față, ci discutăm la nesfârșit pe teme date, generalități, supoziții, comploturi.

În Revista 22 ați scris că ați descoperit printre cei care au ridicat pistoale-mitralieră și muniție din depozitul inspectoratului Timiș inclusiv un fost locotenent de Securitate pe nume Lucian Mitrache, de la ISJ Olt, care a ajuns ulterior în anturajul fostului ministru Gabriel Oprea.

În cazul Mitrache se vede clar firul roșu al complicităților și al continuității „sistemului”. Mitrache a ajuns un prieten de încredere al lui Gabriel Oprea. Mitrache abia în septembrie 2009 a ieșit din „sistem“. A lucrat o perioadă la DGIPI, unde a ocupat funcția de șef de serviciu și avea gradul de colonel. A ieșit la pensie liniștit, cu grad de colonel. Mai este și Petre Pele, care a ieșit din „sistem” în 1996, probabil el și-ar fi continuat cariera, dar a intrat într-un clinci cu Virgil Măgureanu, a ieșit un scandal în SRI și a fost scos dintre cadre. Nu pentru ce a făcut el la Revolutie a fost îndepărtat din sistem. Și sunt foarte mulți. Asta este doar la Timișoara.

Imaginați-vă că există liste de genul acesta la Brașov, la Sibiu, nu știu dacă nu s-au făcut și la București, dar nu e imposibil de făcut această cercetare. Doar că nu s-a cercetat. De ce? Nu am mari dubii. Din rea intenție, nu pentru că nu se poate. 

Am cerut președintelui Iohannis desecretizarea urgentă a tututor materialelor legate de Revoluție

Presupunem prin absurd că ați fi președintele țării. Ce măsuri ați lua mai întâi legat de această temă?

Dacă aș fi președinte aș face ce am solicitat eu și cu Andrei Ursu și Mihai Demetriade, un alt cercetător de la CNSAS, care am trimis acum o lună președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă, care a și fost postată pe Revista 22, pe GDS, încercăm să strângem semnături pentru a o depune oficial, dar președintele a primit-o. În scrisoare am cerut desecretizarea urgentă a tututor materialelor legate de Revoluție. Asta aș face în primul rând. Pentru că documentele spun povestea, nu oamenii spun poveștile.

Timp de 27 de ani am stat și ne-am uitat în gura unor foști securiști, foști șefi ai armatei care au venit cu niște minciuni și cu niște așa-zise dezvăluiri, când de fapt ei erau primii interesați să spună minciuni pentru că ei au fost implicați în represiune. Și nu ne-am uitat niciodată pe documente. Acesta e doar vârful icebergului. Arhiva CNSAS conține documente mult, mult mai valoroase decât acestea și nu din cauză că sunt emise în '89, ci din cauză că sunt emise înainte de '89. În toate documentele acelea se arată sistemul de represiune care fusese pus la punct cu ani înainte de Ceaușescu și de Securitate și care au fost puse în aplicare în '89. Dacă citești acele documente îți dai seama cine trebuia să se ocupe de chestiunile acestea. Nu trebuie pornit de la poveștile securistilor care spun „păi noi nu aveam atribuții de serviciu, noi făceam dosare”. Te uiți în documente și vezi că aveau atribuții.

Instituțiile care încă mai dețin arhive - e vorba de SRI, Ministerul Apărării Naționale, care are o arhivă la Pitești, Ministerul de Interne - să desecretizeze absolut toate documentele pe care au în custodie legate de aceste lucruri. Documentele sunt în continuare clasificate fără nicio explicație. Se pare că cei 1.300 de morți nu au fost o motivație suficientă. Se pare că procesele de la CEDO pierdute în mod constant de statul român, cu despăgubiri uriașe, nu sunt o motivatie suficientă pentru a face acest lucru. Un singur eveniment marcant făcut în România în ultimii 50 de ani, o revoluție împotriva unui regim totalitar, nu e suficient de important ca să fie lămurit.

Nu știm toate resorturile care au stat la baza deciziilor din '89. Foarte puțină lume înțelege ce a însemnat stare de război în România în '89. Nimeni nu conștientizează de fapt că România a fost din 17 decembrie 1989 în război de facto.

(Foto Guliver/Getty Images)

Există această campanie absolut odioasă de acoperire a adevărului care s-a făcut 27 de ani. E foarte greu acum să mai vii să spui că lucrurile nu au stat chiar așa. Cei care mai susțin azi că a fost o Revoluție sunt priviți cu scepticism, dacă nu chiar luați în derâdere. Securiștii au ajuns să meargă la TV să dea din umeri dacă sunt întrebați dacă au tras.

Suntem într-o istorie răsturnată. Acum victimele sunt vinovate, se pornește de la premisa că după 22 decembrie 1989 s-au împușcat cetățenii civili cu armata, ceea ce e iarăși e o mare manipulare și o mare prostie. Oamenii nu s-au împușcat siguri pentru că au pus mâna pe arme, ci pentru că au fost manipulați să facă asta. După 22 decembrie a existat în toate incidentele un inițiator, cineva a tras primul foc, înainte ca oamenii să se împuște între ei. Cei care au tras nu au fost nici revoluționarii care au pus mâna pe arme și nici armata. Soldații nu aveau niciun interes să tragă primii.  

Dosarul Revoluției nu există. Am văzut dosarele de la procuratura militară și vă spun sincer că te iei cu mâinile de cap. Publicul nu înțelege foarte bine cam cât de precar au fost făcute anchetele. Nu pentru că nu s-a putut, ci din rea voință

Cine a tras după 22 decembrie 1989?

După 22 decembrie au tras exact aceiași oameni care au tras și înainte de 22. Adică tot securitatea, ca să dăm un nume generic. Pentru că ce s-a întâmplat după 22 decembrie este exact continuarea planului de dinainte de 22. S-a continuat același război secret, doar inamicul a fost schimbat. În loc de inamicul extern, ungurii și rusii, ne-am luptat cu inamicul extern teroriștii arabi care veneau cu elicopterele. Și care erau la fel de inexistenți ca si cei de dinainte de 22 decembrie.

(Foto: Guliver/Getty Images)

Ce s-a întâmplat cu dosarul Revoluției?

Suntem într-o ficțiune. Dosarul Revoluției nu există. Eu am văzut dosarele de la procuratura militară și vă spun sincer că te iei cu mâinile de cap. Nu există o cercetare sistematică. Sunt fragmentate în bucăți de anchete, unele dintre anchete sunt lăsate pur și smplu în aer, sunt cazuri foarte multe în care anchetele nu au fost duse la bun sfârșit. De exemplu există un caz la București, legat de un ofițer de securitate pe nume Paul Baciu, din apartamentul căruia s-a tras în seara de 22 decembrie către clădirea Comitetului Central. Există martori, vecinii îl văd, dau declarații la procuratură, dar nu se mai face niciun fel de investigație legată de caz. Este un caz care trebuie anchetat. Cine era ofițerul acela, de ce se trăgea din apartamentul lui?

Ofițerul acela oare mai trăiește?

Nu știu dacă mai trăiește Paul Baciu, dar în schimb am găsit dosarul lui la CNSAS. În dosarul lui spune că se ocupa cu activități de securitate și gardă, adică protecția lui Nicolae Ceaușescu. Practic ceea ce trebuia găsit de procuratură era că apartamentul respectivului ofițer era ceea ce se numea o „casă de lucru”. Adică locuințe puse la dispoziție de ofițeri care lucrau la protecția lui Nicolae Ceaușescu, de unde se monitoriza de fiecare dată trecerea coloanelor oficiale, manifestațiile etc. Erau puncte fixe care existau în toate clădirile din București care erau adiacente unor obiective importante. Acestea erau ocupate de ofițeri de securitate și de acolo, culmea, s-a și tras după decembrie '89. Niciodată nu s-a făcut o anchetă în sensul acesta, s-au făcut niște căutări de cartușe, dar nimeni nu a stat să vadă ce e cu ofițerii aceia, cine erau, cine locuia acolo. Suntem în situația în care publicul nu înțelege foarte bine cam cât de precar au fost făcute anchetele. Repet, nu pentru că nu s-a putut, ci din rea voință. Nu s-a dorit ca aceste anchete să fie duse la bun sfârșit și să se tragă concluziile care ar fi incriminat, mai mult ca sigur, persoane care după 1990 erau în structuri în poziții de conducere.

De la Cotroceni aveți o reacție legată de cererea de desecretizare a arhivelor?

Nu, absolut nimic. Doar o declarație a dlui Eduard Hellvig (directorul SRI) care a spus că SRI s-a rupt de trecut, că va face toate diligențele pentru a se găsi documentele acestea. Deocamdată nu avem nici un răspuns. Nici măcar în privința evenimentelor de la Brașov, din noiembrie 1987.

Discutam cu colegi, istorici. Noi nu avem luxul de a scrie istoria cu documente, la bibliotecă. Suntem în situația de a ne împotrivi rescrierii ei. În vreo doi ani, dacă lucrurile nu se schimbă, probabil că articolele mele vor fi etichetate ca maculatură sau opera unui nebun. În momentul de față cine scrie lucrurile acestea nu e foarte iubit.

Miza e România de azi, nu Revoluția din 1989. Mizele acestor oameni nu sunt legate de adevărul istoric. Puțin le pasă ce s-a întâmplat în 1989 și puțin le pasă dacă au murit sau nu oameni. Ideea e că temeliile regimului de azi s-au pus atunci. Asta e de fapt marea luptă. Marea luptă e că ce s-a făcut atunci nu se mai vrea desfăcut, trebuie să rămână așa. Și azi, aceiași oameni care elaborau teoriile conspirației în 1989 elaborează și azi teoriile conspirației. Uitați-vă cum se apără Dragnea și restul – conspirații Soros, străinii. Exact aceeași metodă. Din fericire nu mai pot să scoată tancurile, dar ca idee e aceeași teorie, e același regim, un stat care își scuză acțiunile întotdeauna, dând vina pe alții. Așa și în 1989 e foarte comod să spunem că au venit rușii, ungurii, arabii, oricine în afară de noi. Or, documentele arată că noi am făcut asta, nu altcineva. Nu a intervenit KGB ca să facă vărsare de sânge în România, a fost opera unui dement care nu a vrut să cedeze puterea până în ultima clipă. Nicolae Ceaușescu putea să renunțe când a văzut că la Timișoara au ieșit oamenii în stradă. Putea să spună că își dă demisia. Nu a făcut-o, a fost ajutat și apărat de complici, care au ținut de putere, pentru că era vorba de privilegiile lor. E atât de evident, încât e ridicol de ce nu sunt văzute aceste lucruri. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp