(Foto Guliver/Getty Images)
Ora de Educație Socială, clasa a VI-a. Elevii tocmai au aflat despre Rosa Parks, cea care a ajutat la inițierea mișcării drepturilor civile din Statele Unite.
Joi, 1 decembrie 1955, în Montgomery, Rosa Parks, în vârstă de 42 de ani, călătorise acasă cu autobuzul după o zi lungă de lucru. Rezidenții negri din Montgomery evitau adesea autobuzele municipale din cauza legii Segregării, care spunea că partea din față a unui autobuz era rezervată cetățenilor albi, iar scaunele din spate, cetățenilor negri. Cu toate acestea, șoferii de autobuz aveau autoritatea de a cere unei persoane negre să renunțe la un loc pentru un călător alb.
În acea după amiază de joi, într-un moment pe traseu, un bărbat alb nu avea scaun, deoarece fuseseră ocupate toate scaunele din secțiunea „albă” desemnată. Astfel, șoferul le-a spus călătorilor din cele patru scaune ale primului rând din secțiunea „colorate” să se ridice, adăugând în realitate un alt rând la secțiunea „albă”. Trei dintre ei au ascultat. Rosa Parks nu a făcut-o.
„- Să presupunem că sunteți adulți și sunteți în autobuzul cu care circulă Rosa Parks în data de 1 decembrie 1955. Cum ați proceda dacă ați fi martori la acest eveniment nefericit?”, a întrebat profesorul de Educație Socială. Apoi le-a det copiilor câteva minute la dispoziție ca să își scrie răspunsurile în caiet.
„- Părerea mea este în primul rând că acel șofer era rasist. Cred că acea lege trebuia ridicată, deoarece toți suntem oameni și suntem egali. Nu ar trebui să ne discriminăm, pentru că avem o altă culoare a pielii. Eu aș fi spus acel lucru atunci, dar cu respect, pentru a nu isca probleme. Sau, când aș fi văzut că Rosa Parks nu se ridică și știind că va avea probleme, m-aș fi ridicat și aș fi luat-o de mână să stea pe locul meu. Mai bine să nu stau eu jos, decât să meargă ea la închisoare.”
Acesta a fost răspunsul Anei, pentru care a primit nota 10. Am felicitat-o acasă, nu pentru notă, ci pentru felul ei de a gândi. Pentru că acest răspuns a fost plin de empatie. Pentru că a căutat dreptatea. Dreptatea așa cum o vede ea, aliniată cu valorile ei. Pentru că acest răspuns arată credințele ei despre lume, valorile ei, curajul ei. Bunătate, dreptate și curaj. O atitudine de nota 10.
„- Am fost doar 4 copii care am luat zece. Cea mai deșteaptă fată din clasă a luat 6 și a plâns aproape toată ziua.”
„- Adică cum, cea mai deșteaptă fată din clasă?”, am întrebat-o.
„- Păi, e cea mai deșteaptă. Are 10 pe linie din clasa întâi”, mi-a explicat Ana.
Ana are 12 ani. A învățat din mediul de la școală că cei care iau note bune sunt cei mai deștepți. Deși eu i-am spus mereu că notele nu arată cine e, ce poate sau cât este de deșteptă. A venit acasă în ziua aceea cu o sclipire în ochi. Au fost 4 copii care au luat nota 10 și ea a fost unul dintre ei. Și profesorul i-a spus „Bravo!”.
Am spus un Woww din toată inima când mi-a citit ce a scris. Fericită nu datorită notei de 10, ci pentru că am văzut în ea valorile la care s-a aliniat.
„- Știi de ce ești la fel de deșteaptă precum colega ta, deși ea are 10 pe linie și tu ai luat 5 în teză?”, am întrebat-o.
„- De ce?”, a spus ea. Aștepta cu sufletul la gură să o validez. Și a sorbit fiecare cuvințel pe care l-am rostit. Cu sete, precum un pelerin care ia o gură de apă de la cișmeaua ce i-a ieșit în drum după ore multe de când i se terminase apa din butelcă.
„- Pentru că ceea ce ai scris reflectă valorile tale ca om. Ai dat dovadă de empatie, de curaj. Ai arătat că ești un om ce caută dreptatea, că ești un om care prețuiește ființa umană, indiferent ce culoare are pielea ei. Ai găsit o soluție fără să pui pe nimeni în pericol. Ai arătat capacitatea ta de a renunța pentru binele mai mare al altcuiva. Ai dat dovadă de calități care ar fi frumos să se regăsească în orice om...Și, mai mult decât atât, ai înțeles că nota la teză îți arată unde mai ai de lucrat. Și nu mă refer la acumularea de informație, ci la alte aspecte care îți vor fi sprijin toată viața”.
A înțeles, după ce am vorbit împreună despre rezultatul la teză, că are de lucrat la concentrare, la o mai bună organizare a timpului și că a cere ajutor atunci când ai nevoie este absolut ok.
Ana este un copil minunat, vesel, crescut cu dragoste, ca orice copil de altfel. Am vrut pentru ea mai mult decât note bune la școală sau rezultate la concursurile școlare. Am vrut să crească un copil deschis către experimentarea vieții, către cunoaștere. Un copil care să fie capabil să își regleze stările emoționale, să nu caute mereu confirmări în exterior pentru a ști cât de bun sau cât de deștept este. Ana a primit dragostea mea indiferent de nota luată la școală, indiferent de comportamentul ei nepotrivit, indiferent de ce conflicte au apărut între noi.
Ce va face, adult fiind, un copil care astăzi plânge pentru fiecare notă proastă luată? Când o să învățăm să îi vedem și să îi validăm pentru tot ceea ce fac bun, pentru ceea sunt ei, în esență?
Când?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Partea cu: Un copil care să fie capabil să își regleze stările emoționale, să nu caute mereu confirmări în exterior pentru a ști cât de bun sau cât de deștept este. Ana a primit dragostea mea indiferent de nota luată la școală, indiferent de comportamentul ei nepotrivit, indiferent de ce conflicte au apărut între noi.
Aici amestecati lucrurile, una este sa-ti iubesti copilul neconditionat ca parinte normal, alta este ca un copil sa-si intareasca increderea in propria persoana fara validari din afara. Asta este poate cel mai important lucru spre a fi echipat in fata incercarilor din viata. Despre partea cat de bun sau cat de destept este in lipsa unei raportari fata de o referinta clara,toti santem buni si destepti, sau asa credem noi.
Însă în articol ați căzut în alta capcana tipica a "părintelui roman". Ați căzut în capcana comparației cu alți elevi și cu notele lor, Fata dvs nu este nici mai empatica și nici mai putin empatica, și nu merita mai multa dragoste sau mai putina dragoste funcție de nota luata in comparație cu premianta clasei la materia respectiva. In multe tari notele în școala primara sunt strict personale și asemene comparații nu nici nu le-ați fi putut face.
Oare răspunsul ăsta ce notă ar fi luat?
Sunt curios cum arată baremul pentru acea întrebare. Cum e stabilit?
In schimb, permiteți comentarii în care acești copii sunt făcuți praf. Este adevarat ca scoala romaneasca a decăzut în ultimul hal si ca notele de 10 se dau prea usor, dar tot asa se dau si notele de trecere. Si, daca unuia de 4 ii dai 5 sau 6 etc ajungi sa dai in loc de 7 sau 9 , 10 la prea multi.
Radeti de madam Dancila, dar cenzurati un punct de vedere. Ce sa inteleg?
De altfel, discuția nu are un răspuns corect sau unul greșit, doar un răspuns “empatic” și “mai puțin empatic” în cel mai bun caz, dar mi se pare foarte greu să te folosești de sistemul de notare de la 1 la 10 pentru a testa sensibilitatea copiilor și modul în care percep la 12 ani o situație controversată. Eu de greșeala profesorului m-aș fi legat, fără să apelez la discursuri lacrimogene în care să scot în față ideea că progenitura mea e o ființă minunată și empatică.