Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„De abia acum, când copiii fac școală de acasă, mi-am dat seama cât de greu e să fii profesor”. Ce lecții predau părinții în vremuri de coronavirus

copil - parinte - lectii - coronavirus

Foto Guliver/Getty Image

La un moment dat, ca parte a măsurilor de luptă ȋmpotriva COVID-19, s-a luat decizia de a se ȋnchide şcolile şi de a se trece la sistemul de şcoală online sau de la distanţă. Drept urmare, toate cadrele didactice, indiferent de specializare sau materie predată, au fost mobilizate ȋn această direcţie: ţinerea legăturilor online cu copiii, s-au creat platforme educaţionale, fiecare şcoală, ȋn funcţie de specific, şi-a implementat măsurile necesare desfăşurării orelor la distanţă (diferite aplicaţii pentru clase virtuale, catalog electronic, Google Classroom, Zoom etc.), utilizarea eficientă a instrumentelor şi a aplicaţiilor educaţionale utile activităţii didactice de la distanţă, conceperea de materiale didactice pentru lecţiile online, profesorii au avut şi au la dispoziţie webinare pentru instruirea lor privind utilizarea platformelor educaţionale online, menţinerea unui orar cât mai apropiat cu cel anterior, metode de stimulare a interesului copiilor pentru activităţile didactice online etc. 

Cei care au un cadru didactic ȋn familie văd că, ȋn această perioadă, cei de lângă ei muncesc cu stoicism şi mai mult decât ȋn perioada sistemului de ȋnvăţamânt clasic. Ȋntr-un fel, este normal, având ȋn vedere că această criză a luat pe nepregătite inclusiv sistemul de ȋnvăţământ şi că precedentul este greu de format.

Rolul și implicarea părinţilor sunt acum mult mai pregnante decât ȋn sistemul şcolar clasic, de dinainte de coronavirus.

Acest efect al crizei are două părţi benefice: una, cea prin care abia acum, marea majoritate a părinţilor își dau seama cât de importantă este contribuţia lor la educarea propriilor copii, nefiind 100% apanajul cadrelor didactice. A doua este cea prin care aceiaşi părinţi conştientizează ce muncă de Sisif prestează cadrele didactice ȋn timpul procesului de ȋnvăţământ clasic şi cât de mare este consumul psihic şi nervos.

Atât de puternic este acest efect al şcolii virtuale, ȋncât unii dintre aceşti părinţi, simțind conştient sau inconştient gradul de ȋnstrăinare emoţională dintre ei şi copiii lor, au ȋnceput să ia legatura cu dascălii pentru a le cere sfaturi, recunoscându-se înfrânţi ȋn lupta cu noile caractere ȋn formare. Reacţile unora dintre părinţi nu lasă loc la niciun fel de altă interpretare a acestui efect:

„- I-am explicat copilului de trei ori acelaşi lucru şi nu vrea să priceapă. Ce să fac, că deja m-au lăsat nervii!”

„- Cum ȋl faceţi pe-al meu să fie atent la lecţie, că eu nu reuşesc să ȋl ţin atent mai mult de 5 minute? Uff!”

„- Puteţi, vă rog, să-mi spuneţi ce măsuri pot lua cu copilul meu, ȋn aşa fel ȋncât să nu devin sau să par o mamă rea, iar el să nu mă mai iubească?”

„- Din cauza copilului, că ȋi verific lecţiile şi ȋi controlez activităţile şcolare şi mă enervez uneori, am ȋnceput să am certuri ȋn casă cu soţul/soţia. Ce mă sfătuiţi să fac?”

„- Când vorbesc cu el/ea despre lecţii şi exerciţii, am impresia că parcă vorbim două limbi străine diferite. Dumneavoastră cum reuşeaţi să vă ȋnţelegeţi cu el la şcoală?”

Iar exemplele pot continua pe multe pagini…

Câtă vreme mulţi părinţi de astăzi au frustrări de şcolari fricoşi de ieri şi încă manifestă simptomul capului plecat (a se vedea reacţiile jenante ale multora dintre ei la şedinţele cu părinţii, de a se aşeza în ultima bancă, teama de a deschide gura, suspiciunea că sugestiile sau comentariile lor se vor răsfrânge răzbunător pe copii), nu-i de mirare că generaţia actuală a evadat în spaţiul virtual şi şi-a găsit bucurie în salturile şi vieţile artificiale de la un nivel la altul, al jocurilor online, ignorând şcoala aproape totalmente, după orele de curs.

La intersecţia acestor două lumi părinţi-dascăli, care până de curând erau parcă tabere adverse ȋntr-un război din care singurele victime sigure erau copiii, presiunile urgente şi inerente ale lumii actuale abia ȋi aşteaptau pentru a-i devora pe ȋndelete. Acum au ȋnţeles şi o parte dintre părinţi că aceşti copii nu-şi vor putea face un viitor dacă nu ştiu să se conecteze rapid la informaţii, să gândească transdisciplinar, să înveţe singuri, să se readapteze permanent la schimbare, să caute soluţii ingenioase, să comunice eficient. Că vor fi o generaţie care va supravieţui strict din calitatea ideilor pe care le dezvoltă şi mai ales din creativitatea lor. Că fără stimuli culturali şi artistici, fără elemente „şocante”, de bucurie a descoperirii sau fără încrederea de a-şi asuma riscuri şi a greşi constructiv nu au cum să ȋi pregătească pentru viaţă.

Totodată să nu uităm că unii părinţii, că le convine sau nu, tot in această perioadă, au conştientizat că sunt singurii care pot exercita control şi modifica echilibrul de forţe. Că ei sunt singura zonă activă, cu adevărat decizională şi capabilă să intuiască toate curentele viitorului pentru copilul lor. 

Abia acum au descoperit acei părinţi că toate acestea erau şi sunt scopurile şi ţelurile la care aspirau şi aspiră cadrele didactice, pentru copiii lor.

Mai bine mai târziu, decât niciodată!

Tot ȋn această perioadă, au conştientizat şi alte categorii sociale, nu doar părinţii, că tot cadrele didactice sunt cele care, prin munca lor netrâmbiţată şi insuficient luminată de reflectoarele societăţii, pregătesc, printre alte categorii, şi viitoarele cadre medicale ale tării.

Aşadar, „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”, iar o parte din el şi cadrelor didactice, fiindcă o merită cu prisosinţă!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere

  • Observ cu amaraciune starea de isterie, de nesiguranta, de amplificare a crizei pe care autoritatile statului au impregnat-o societatii romanesti.
    Este rezultatul neputintei unui stat slab, fara viziune!

    Legea trebuie respectata asta este clar, dar restrictiile sunt mult prea absurde in Romania.
    Pe de alta parte poate si populatia ar trebui sa fie mai atenta, mai responsabila si mai civilizata!
    • Like 0
  • Este una din marele drame ale epocii pe care o trăim. Cei care sunt de o vârstă ca mine (64) înțeleg uitându-se în urmă la copilăria lor, foarte bine această dramă rezultată din ritmul trepidant de viață...dacă se poate numi viață. Eu sunt convins precum că tocmai „sosirea„ acestui coronavirus, este un avertisment precum că mergem într-o direcție greșită, total greșită făcând o viață prin care distrugem și mediul ambiant în care trăim. Desigur vor fi milioane poate chiar sute de milioane care nu vor înțelege avertismentul dar, noi care-l luăm în serios, poate îi vom converti și pe alții să-și deschidă bine ochii și mintea și să recepționeze just avertismentul creat prin totalul stil de viață pe care suntem obligați să-l ducem astăzi și mâine și cine știe pentru cât alt timp. Și am să închei cu un aforism al lui Goethe : "Împărat sau om de rând,cel mai fericit este cel ce-și găsește fericirea acasă"! Deci e bine precum că noi stăm acasă.
    • Like 0
  • Pentru cei mai mulți profesori, faptele sunt mult mai simple; ignoră elevii slabi, acordă note mici, iar vara sunt promovați toți elevii corijenți, în fiecare an... pentru ”prestigiul” școlilor. Ca să nu mai vorbesc de șantajarea copiilor, prin superficialitatea predării și notare, pentru ca aceștia să fie ”meditați” de către profesorul clasei... Acasă, părintele este cel mai interesat (în majoritatea cazurilor) de rezultatele copilului său.
    În aceste zile, prin intermediul aplicațiilor care înlocuiesc școala, am observat că mulți dintre profesori nu stăpânesc nici măcar gramatica elementară; fiind trădați de obligația scrierii câtorva rânduri... pentru că accesul în sistem s-a făcut tot de partidul care a jefuit țara. Părerea mea.
    • Like 1
  • Aceștia sunt părinții care își dau silința. Ce te faci cu cei care consideră că „fac munca profesorului”, că ar trebui să primească salariu pentru aceasta, că profesorii nu ar trebui să își primească salariul întreg, căci fac „munca mai ușoară”, nu stau cu copilul...
    Cam așa gândesc părinții de azi, că statul ar trebui să îi plătească să-și educe propriul copil.
    Propun ca profesorii să fie plătiți în plus de părinți pentru legat șireturi, șters la nas, îmbrăcat copiii, atenționat să se spele pe mâini, să scoată mâna din nas... pentru că părinții nu au fost în stare să îi învețe până să îi trimită la școală, iar profesorul face acum munca lui.
    Mulți vor câștiga de pe urma acestui efort colectiv, dar și mai mulți se vor adânci în prostie. Scuze, lipsă de educație la nivel cronic.
    • Like 8


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Vlad Petreanu_

În 1990, după ce lucrase într-o fabrică, Vlad Petreanu s-a angajat la un ziar, unde avea un salariu echivalentul a aproape 90 de dolari. Banii îi ajungeau, spune el, să își cumpere un pachet de țigări - la vremea respectivă fuma - și o cola pe zi, „și abia mă descurcam să mănânc ceva”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon „La bani mărunți” cu Sergiu Manea, CEO BCR. Podcast amplificat de Republica

Sergiu Manea, care a preluat în urmă cu cinci ani conducerea celei mai mari bănci din România, a povestit că primul său salariu, o sumă echivalentă cu mai puțin de 80 de dolari, l-a primit în septembrie 1994. Se angajase înainte de terminarea facultății pe o poziție entry level, ca referent, la Banca Română pentru Dezvoltare, la Biroul de bănci corespondente, care azi se cheamă „financial institutions”.

Citește mai mult

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult