Foto: Viktor Cap/ Panthermedia/ Profimedia
Ziua examenului de intrare la liceu. Merg de mână cu mama, îi simt emoțiile, mai mari decât ale mele. Încerc să o liniștesc pe drumul spre școală, ceea ce mă calmează și pe mine. O las dincolo de porțile de fier, încearcă să zâmbească, dar îi văd fața crispată de teamă. Sunt însă inconștient de sigur pe mine, știu cumva că totul va fi bine.
Până în urmă cu un an, nu-mi păsa de școală, băteam mingea toată ziua, stăteam afară până noaptea târziu și râdeam de fraierii pe care părinții îi băgau la școli mai bune și erau presați să ajungă doctori sau miliardari.
- De mâine începi meditațiile. Profesorul Ion Sandu a acceptat să vadă dacă ești bun de ceva și dacă te ia sau nu.
A picat cerul pe mine. Sandu era celebru în școală: un tip dur, exigent și foarte deștept. Exact opusul meu. Îl știam personal pe Sandu, de când apăsasem soneria pentru pauză cu 10 minute înainte să se termine ora, iar el exact atunci dăduse teză unor elevi care astfel nu au mai avut timp să termine lucrările. Nu a aflat niciodată cine era obraznicul, dar știu că m-a căutat...
Și-a dat seama din prima că sunt varză. Dar a avut răbdare.
Intram timid în sufrageria sa din blocul cu 4 etaje din Brăila, el venea cu ditamai stacana de cafea și începeam să rezolvăm ”cu voce tare” exercițiile, timp de două ore, care uneori se prelungeau din cauza unor probleme ”frumoase”, care trebuiau rezolvate cu pasiune și intuiție. Când ieșeam afară din bloc, mă simțeam ca Doroftei după un meci pentru titlul de campion la box, aveam nevoie de câteva momente ca să îmi revin.
Înaintea examenului de intrare la liceu, mi-a făcut o dedicație pe ”Muntele Vrăjit”, de Thomas Mann, în care îmi spunea că ”de acum o să încep să merg pe sârmă” în viață. Și mi-a dictat o listă cu recomandări: înainte cu o zi de examen, nu mâncăm ciocolată, nu bem lapte, în ziua examenului nu vorbim mult, nu țipăm, nu stăm cu prietenii la discuții pe drum...
Am făcut clasa a opta cu echere și compasuri, fără Iphone 15 Pro Max ascuns în ghiozdan și fără ”tata are seria 7, iar mama conduce Range Rover”. Pentru mine, Biblia, Coranul și Tora se numeau Gheba, Petrică și Olivotto, culegerile sacre ale fiecărui elev de gimnaziu.
Visam parametri, ecuații, descompuneri, dodecaedri, paralelipipede, secțiuni, arii laterale, proiecții ale punctelor, diagrame, polinoame, tangente, perpendiculare, pătratul lungimii ipotenuzei egal cu suma pătratelor lungimilor catetelor.
Mă uit acum la sutele de părinți strânși pe la porțile școlilor. Își frământă mâinile, stau îngândurați, cotropiți de emoții. Știu toți că avem un sistem de învățământ tembel, care ar trebui să genereze proști pe bandă rulantă.
Șansa noastră este că unii profesori sunt oameni excepționali, care pun suflet și se dăruiesc complet copiilor.
Peste un an, și fiu-meu cel mare va da Evaluarea, iar eu voi fi la fel ca și părinții pe care acum îi văd prin fața școlilor. Îmi doresc să întâlnească și el un profesor care să îi ofere încrederea și echilibrul pe care eu le-am avut atunci când am fost ca el...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Atunci să-i mai vedem pe bravii pasionați de matematică pe unde vor mai scoate cămașa dacă o întrebare despre contrastul complementar sau despre gamele minore și majore le va strica apele! Pentru că teoretic tot ce se învață în școală trebuie învățat la nivelul la care o cer programele școlare.
Jucați-o p-asta: enumerați principalele curente plastice din modernismul târziu. Ai? Ce părere aveți? De câți bani are nevoie de un părinte pentru meditații la geografie, biologie, educație muzicală și plastică, filozofie etc.? Credeți că cei care vor face subiectele vor oferi întrebări ușurele doar pentru că materiile lor sunt considerate neimportante? Și dacă devin brusc materii de evaluare și bacalaureat le mai putem numi neimportante? Atunci să vedem laude aduse sistemului românesc de educație!
Dar ce înseamnă evaluarea? Evaluarea e ca un buletin de analize medicale. Să ne imaginăm că avem de făcut, peste câteva săptămâni, niște analize. Din moment ce consumăm cafea, prăjeală și tutun ne putem da seama ușor că analizele vor fi un dezastru. Ce facem atunci? Trișăm: suprimă cafeaua, prjeala și tutunul, și analizele vor ieși bune. Ne prezentăm la medic cu fruntea sus, acesta ne felicită, și pe urmă ne reluăm proastele obiceiuri. Ideal ar fost ca analizele să arate în cel hal suntem, nu să le fardăm ca să iasă bine.
A învăța pentru evaluare înseamnă a trișa. În mod normal, evaluarea ar trebui să folosească profesorilor de la acel liceu pentru a vedea unde se situează elevul, ce calități are, ce probleme, preferințe etc.
La noi apare însă o problemă: împărțirea între licee bune și licee proaste. În Finlanda nu există o asemenea împărțire; liceul din spatele blocului are același standard educațional cu cel din buricul târgului. Elevii finlandezi nu se stresează cu evaluarea; dacă sunt probleme, atunci e bine să iasă la iveală și să fie corectate.
Mai este o problemă: sistemele performante sunt centrate pe elev, în timp ce sistemele neperformante sunt centrate pe materie. În sistemele performante, materia este selectată, puricată și sintetizată în funcție de elevi. În cele neperformante, materia este trântită cu basculanta de la A la Z în capul elevului.
Patul lui procust: sistemele performante fasonează materia în funcție de elev, sistemele neperformante fasonează elevul în funcție de materie.
Și aici ceva interesant: matematica făcută în sistemele performante nu e matematică propriu-zisă, ci EDUCAȚIE MATEMATICĂ, adică bazele și anumite elemente care formează un anumit tip de gândire. Nu matematica este importantă, ci elevul.
Ce se întâmplă totuși dacă elevul, în aceste sisteme, vrea să învețe matematică propriu-zisă? Atunci el optează pentru un modul opțional de matematică. În sistemele neperformante nu există liberate de opțiune. Sistemele neperformante sunt un storcător de fructe: se ia iau 3 kilograme de elevi, se storc și se obțin 500g de concentrat. Restul se aruncă la gunoi. Cine poate, bine, cine nu, se pierde pe drum.
Nu înseamnă că sistemele performante n-ar scoate profesioniști excelenți în anumite domenii, înseamnă doar că prăpastia dintre reușită și eșec e imensă. Doar 500g de concentrat, restul e gunoi de aruncat. Din păcate sistemul românesc de educație va continua câteva generații.
Și acum o mică genoflexiune logică: în scoala generală ar trebui să fie incluse doar informații de cultură generală. Haideți să luăm un profesor de matematică, unul de română, unul de fizică, altul de chimie, geografie etc. Să-i rugăm pe toți să compună un test la nivel de evaluare națională din materia pe care o predau. Amestecăm testele și le întânăm la întâmplare. Cum credeți că vor performa profesorii? Cum va performa profesorul de fizică la română, sau cel de matematică la geografie?
Păi nu sunt INFORMAȚII CU CARACTER GENRAL, din ȘCOALA GENERALĂ? N-ar trebui să le cunoască toată lumea? Ar cam trebui, dar oricine realizează că rezultatul ar fi catastrofal.
Sistemele performante predau până la un punct informații cu caracter general. De aceea, în sistemele performante, un profesor de geografie poate ține locul - până la un punct - unui profesor de matematică, pentru că și el trebuie să cunoască acele informații din matematică. Din păcate, la noi nu se întâmplă așa ceva, pentru școala românească e vocațională încă din clasa a V-a. N-are nicio legătură cu cultura generală. Cine nu și-a dat seama încă, să privească cu atenție.
Un număr crescut de profesori se plâng de această opțiune. Științele pedagogiei nu te învață o anumită materie în parte (pe care se presupune că o cunoști), ci te învață principiile pedagogiei în general. Te învață să predai ORICE. Te învață METODELE PREDĂRII, care merg pe principii universale, indiferent de materia predată. De exemplu baza dezvoltării cognitive a lui Piaget nu a fost făcută doar pentru matematicieni sau fizicieni, ci explică treptele cognitive în general.
În sistemele performante - în Finlanda un profesor este pregătit în 7 ani - nu poți ajunge la examenul de titularizare sau definitivat dacă nu-ți cunoști materia și dacă nu ai acea perspectivă de care vorbiți. Nu treci, pici. Ieși din sistem înainte de a da orice examen. Filtrele pe care le au sunt drastice. De aceea, examenul nu mai testează la ei cunoștințele din materia respectivă, ci modul în care predai.
Urmăream o postare a unei profesoare de origine română din UK, care a fost rugată de colega de fizică să predea o anumită lecție. Profesoara a intrat în panică, dar colega i-a arătat proiectul de lecție și a văzut cât de simplu era, PENTRU CĂ ERAU CUNOȘTINȚE DE CULTURĂ GENERALĂ.
La noi, părinții își sparg capul cu manuale pe care nu le pricep ca să-și ajute copii, la ceea ce se numește ȘCOALĂ GENERALĂ. E o dovadă a ipocriziei de care dă dovadă educația românească: cunoștințe avansate, vocaționale, specializate sunt fardate și prezentate pe post de cultură generală. Total fals!
Dacă un adult nu înțelege un manual de clasa a VIII-a, atunci avem o problemă, pentru că acel manual ar trebui să includă doar cunoștințe de cultură generală, care să fie înțelese de toată lumea.
Ceea ce apare la noi se face și în sistemele de educație performante, dar separat, pe module opționale. Deși în orarul unui elev britanic sau finlandez scrie matematică, ceea ce se face nu este MATEMATICĂ, ci EDUCAȚIE MATEMATICĂ. Educația matematică e o materie de cultură generală, în care pe lângă baze, poți avea și o istorie a matematicii (ca să nu crezi că Thales a fost un programator care a lucrat la Microsoft), rezolvarea unor probleme din viața de zi cu zi prin matematică, chiar matematică distractivă.
Ceea ce numim MATEMATICĂ propriu-zisă se face pe un modul opțional, unde elevi selectați atent de o echipă puternică de consilieri și psihologi școlari (la noi povesta cu psihologul școlar e o glumă proastă) îi selectează și direcționează pe cei cu aptitudini în matematică.
Pe scurt, orice profesor poate preda orice materie din zona culturii generale - pentru că sunt informații pe care trebuie să le aibă și el - dar nu și din zona modulelor opționale, care sunt vocaționale.
La noi se trece repede și la vârste nepotrivite prin zona generală. Apoi, toată lumea, încolonată ca în Armata Roșie, parcurge aceleași materii, fără nicio diferență. Rezultatul? Un val imens de analfabetism funcțional. Da, avem și vârfuri, dar cu un sistem care funcționează ca un storcător de fructe: se iau 3 kilograme de elevi, se storc și se obțin 500g de concentrat. Restul se aruncă la coș.
Sigur asta ar trebui?