„Dictatura cardurilor”. Statul se comportă asemenea unei persoane care doarme pe o saltea pneumatică din care aerul iese încet, pe nesimțite...

Foto: PhotoAlto / Profimedia

Guvernele postdecembriste au preferat să alimenteze cardurile în loc să facă restructurări și eficientizări. Administrația publică a funcționat ca o maternitate, dând naștere la alți bugetari.

România riscă să devină, prea devreme, un „stat al bunăstării generale”, dar pe datorie. Această „dictatură” este o joacă cu bugetul, la fel ca la ruleta rusească, dar cu toate cele șase compartimente pline.

Am definit „dictatura cardurilor” activitatea de majorare a salariilor în domeniul bugetar fără niciun fel de discernământ economic, la presiunea haiducească a beneficiarilor, doar pentru a se câștiga liniștea și pacea socială în administrația publică.

După poziționarea față de carduri, politicieni pot fi împărțiți astfel: cei care au dat (mult și bine), cei care n-au dat (sau au dat puțin) și cei care au îndrăznit (Doamne, fereste!) să taie.

Cei care au alimentat cardurile cu sumele cele mai mari au avut un discurs triumfalist despre această activitate, sintetizând-o în expresia „noi am dat, alții v-au luat”.

Analiza comparativă a calității actului de guvernare s-a făcut, în exclusivitate, pe baza criteriului „cine dă mai mult”, cât despre cei care au tăiat - au fost puși la stâlpul infamiei definitiv, devenind un fel de „Malus dacus”.

În preajma campaniilor electorale toți guvernanții au pus batista pe țambalul problemelor bugetare, fiind preocupați doar să dea, ca să fie bine la alegeri. Întreaga înțelepciune fiscală, dacă a existat așa ceva, a fost anihilată de gândirea electorală a guvernelor, fiecare guvern bătându-se, de fapt, pentru propria supraviețuire politică, flatându-și alegătorii prin olimpiada încărcării cardurilor.

Valoarea medie brută a veniturilor, în mediul bugetar, este de 6.472 lei/lună, ceea ce înseamnă la nivel anual 77.664 lei, aproximativ 16.000 euro, destul de mult pentru o țară așa săracă. Salariile din mediul bugetar sunt cu 36% mai mari decât cele din mediul privat, admitem că sistemul capitalist este inegalitar, dar nici la asemenea dimensiuni. Când li se aduce aminte guveranților despre aceste discrepanțe, folosesc compătimirea standard :„Da, știm”.

Cum am ajuns aici? „Gradual și deodată brusc”, parafrazând pe profesorul Alina Bârgăoan, care-l citează pe Hemingway.

Pentru a alimenta cardurile, în procedura turbo, statul face împrumuturi nesănătose, care, cel mai probabil, vor fi plătite de persoane care nici nu s-au născut. Bănuiesc că niciun decident nu ar proceda astfel cu banii propriei familii, adică în mod iresponsabil.

Statul se comportă asemenea unei persoane care doarme pe o saltea pneumatică din care aerul iese încet, pe nesimțite, iar momentul când se va da cu capul de ciment este aproape.

Făt-Frumos-ul politicii românești sau, altfel spus, masculul alpha este reprezentat de cel ce a generat această pandemie (e la modă cuvântul) de generozitate, băgând bani pe carduri, chiar dacă, în mod cert, știa că nu-i are. Cel venerat-augustul politicii dâmbovițene- a fost politicianul care a introdus discreționalul pentru a încărca fermecătoarele și minunatele carduri aducătoare de voturi.

În momentul de față bugetul este internat la ATI și chiar intubat, dar nu interesează pe nimeni, doar este an electoral. Și toate acestea se întâmplă din cauza comportamentului suicidal al guvernelor ultra-populiste.

Angajații din mediul privat trăiesc o traumă salarială văzând privilegiile revoltătoare care aduc un răsfăț bănesc celor pe care, de altfel, ei îi finanțează.

Fractura dintre muncă și venituri este irefutabilă în sectorul de stat, veniturile devansând cu mult cheful de muncă și atitudinea față de cetățean.

Tot sectorul bugetar s-a transformat într-un ATM uriaș care suferă descărcări harponice. Irezistibilul vino-ncoace al sectorului public a avut ca vector de atracție cardul.

Atitudinea excesiv de părtinitoare a guvernelor care s-au succedat în ultimii ani, coroborată cu lipsa de etică și fair, a generat apariția boierimii bugetare, cu cardurile încărcate, indiferent de ceea ce se întâmplă în economie. Nu există simpatii doctrinare sau ideologice, există atașament doar față de cei care încarcă cardurile.

Tăierile salariale din 2010 au marcat fobic, pe viață, toata clasa politică, iar acum nimeni nu mai are curaj să facă ceva asemănător, indiferent dacă sunt bani sau nu, din cauza temerilor electorale. Spaima politicienilor despre acele vremuri va dăinui mulți ani. Oameni simt mult mai profund răul decât binele, și, din această cauză, tăierile din acei ani au rămas adânc înfipte în memoria oamenilor. Tăierile în aparatul de stat au fost de 25%, dar în mediul privat pierderile cauzate de piață au fost mult mai mari, în unele cazuri ajungând la 70-80%.

Merită să acordăm ultimelor guverne, specializate în managementul pomenii, daltoniste economic, nu biologic, medalia de tinichea pentru lașitate și compromis.

Politicienii care au băgat bani pe carduri s-au lăudat pe gardul online al partidelor despre isprava făcută, fără să amintească nimic despre consecințele pe termen lung asupra bugetului.

Cardurile au căpătat o nouă întrebuințare, pe langă cea de mijloc de plată, au devenit și instrument de conducere, fiind implicate în marile decizii ale guvernelor .Poate cea mai toxică decizie pe care au luat-o guvernanții, încălcând principiul –primum non nocere- este oprirea investițiilor ,pentru a se încărca cardurile, „vox populi, vox carduri”.

Întreaga activitate din mediul bugetar are un singur azimut: încărcarea cardurilor. Când întreaga economie globală s-a împiedicat de Covid-19, la noi, cardurile din administrația publică au rămas virgine. Guvernanți actuali au încercat, la debutul crizei Covid 19, să facă o fentă pugilistică, doar gândind că ar vrea să umble la carduri, după care au lăsat garda jos, asteptând alegerile. Nu au luat în calcul faptul că din dorința de a nu deranja circa un milion de angajați bugetari au declanșat indignarea altor câteva milioane de persoane.

A nu deranja bugetarii, acești nemuritori ai tuturor guvernelor care s-au succedat în ultimii ani, și a-i menține în zona „căldicel” nu este o soluție fair doar pentru a câștiga voturile acestora. Este un pumn în gură dat bunului simț, eleganței și, nu în ultimul rând, decenței.

În momentul de față cardurile din mediul bugetar sunt decuplate de realitatea economică, ele contribuind în mare măsură la toxicitatea existentă pe piața muncii.

Neputințele cronice ale paleo-bugetarilor nu au putut fi remediate prin motivația suplimentară adusă de încărcarea peste limite a cardurilor.

Referitor la furtul capitalului viitorului prin intermediul cardurilor, este bine să ne aducem aminte de filmul „Matrix” în care mașina de produs iluzii funcționează cu ulei obținut din sugari, o metaforă superbă pentru explicarea amanetării viitorului .

Din păcate, la fel ca și la criza trecută, eroul crizei coronavirus este tot mediul privat care și-a asumat pierderi imense.

Soluția pentru depășirea acestei situații este simplă, un „reset” la întregul sistem bugetar, imposibil de zdruncinat, până acum, de scurgerea anilor. Dar cine are curajul să înceapă domino-ul?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp