Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Mai bine rupi cartea decât să-ți rupi picioarele” sau „deștepții nu le au cu sportul”. Cum a ajuns educația fizică o materie la care rămânem repetenți pe termen lung

elevi pe holul liceului

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Ne place sportul, dar să-l privim la televizor, de pe canapea. De când mă știu, educația fizică e Cenușăreasa educației. Chiar și în perioada comunistă, în care mi-am petrecut primii 12 ani de școală, sportul era materia aceea „de umplutură”, care mai mult ne încurcă în cursa olimpiadelor școlare, în goana după note mari la română și matematică, singurele materii care „ne fac mari în viață”. La figurat, dar și la propriu, dacă ele nu sunt alternate și cu mișcare fizică. Avem noi românii, mentalitatea asta păguboasă că dacă „îți merge mintea”, chestia asta nu se combină bine cu sportul. Mai bine stai liniștit la birou să-nveți; „mai bine rupi cartea decât să-ți rupi picioarele, să-ți crăpi capul, să pățești ceva”. „Deștepții nu le au cu sportul.” Liceele sportive erau privite cu același aer disprețuitor cu care erau tratate și școlile profesionale, de meserii. 

Povestea nu s-a schimbat foarte mult nici în perioada post revoluționară. În școlile publice, soarta orelor de educație fizică nu s-a ameliorat simțitor. Puține ore, spații improprii de cele mai multe ori, elevi tot mai obosiți și demotivați, avalanșă de cereri pentru adeverințe medicale de scutire de sport. Pe motive de lipsă de timp – au multe meditații, opționale, timpul petrecut între ele etc.

În paralel, ca alternativă la cluburile sportive școlare tot mai părăginite și lipsite de resurse au apărut multe cluburi privat de sport. Și odată cu ele și curentul de „sport de lux”, tot mai puțin accesibil pentru masele largi. Echipamentele, antrenamentele, cantonamentele, transportul copiilor de colo-colo presupun costuri exorbitante pentru cei mai mulți părinți care abandonează cursa. Mai compensează cu niște cursuri de karate, balet, dans etc, dar care se diluează treptat ca frecvență și intensitate.

Marele sport, cel care potențează și susține performanța intelectuală, e ceva ce vezi doar prin filme în care marile universități americane și nu numai cresc echipe sportive în care cultul pentru mișcarea fizică e la fel de susținut și încurajat ca și performanțele intelectuale de vârf. La noi, cel mai sugestiv exemplu e David Popovici, care fascinează tocmai prin faptul că excelează în toate planurile dezvoltării unui tânăr – intelectual, emoțional, sportiv.

Dacă ne uităm însă la câteva statistici, e clar că la materia sport suntem repetenți, chiar dacă cei mai mulți au 10 în catalog.

Corelația sport și sănătate în date și cifre

  • Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2020, în categoria de vârstă 7-9 ani, 3 din 10 copii sufereau de supraponderabilitate sau obezitate.
  • În 2023, peste 25% dintre copii suferă de obezitate infantilă în România.
  • În 2024, datele OMS arată că 40% dintre copiii români au probleme cu greutatea.

Deși cifrele cresc alarmant și ocupăm un loc fruntaș în Uniunea Europeană la obezitatea infantilă, România nu are un Plan Național de Combatere a Obezității.

În paralel, se înregistrează o creştere spectaculoasă de 31% a incidenţei cazurilor de diabet zaharat de tip 1 la copii, în 2021 faţă de anul 2019.

  • 58% dintre români sunt supraponderali.
  • 63% dintre români n-au practicat niciun sport.
  • 51% dintre români ignoră total orice fel de activitate fizică.
  • Peste 25% dintre copiii România au probleme de postură, sunt dizarmonici, și au nevoie de terapii susținute - așa cum arată raportul național de evaluare a dezvoltării fizice a copiilor.
  • În 2022, la nivel național 4% dintre elevi au scutiri pentru orele de Educație Fizică, adică aproximativ 300 de mii de elevi.

Dacă corelăm toate aceste date cu câteva ziceri înțelepte – nu autohtone, ce-i drept – avem un tablou mai clar al efectelor pe care le are lipsa practicării sportului.

„Sportul e o reţetă morală care se aplică fizic.” – Jean Giraudoux

„Sportul e rugăciunea trupului.” – Salvador Dali

„Sportul nu construiește caracterul, ci îl dezvaluie.” - Haywood Hale Brown

De fiecare dată când merg în școli, în cadrul proiectului Ghidul Meseriilor Viitorului, pentru a le vorbi elevilor despre planurile lor de carieră, îi provocăm să ne împărtășească și despre sportul pe care îl practică sau orice formă de mișcare fizică. Sunt mulți care spun că nu fac vreun sport fiindcă nu au timp, că nu are cine să-i ducă la club/centru. La școală sunt prea puține ore de educație fizică și și-ar dori să aibă loc să se schimbe, să se spele, fiindcă transpiră. Copiii își doresc, dar au nevoie de timp, condiții și acces facil.

Îi încurajez spunându-le că sportul, performanța sportivă exersată regulat în competiții sportive e un semn de leadership, de bun jucător de echipă. Denotă o bună capacitate de organizare, de management al timpului, de rezistență la efort și toleranță la frustrare, de gestionare a eșecului și succesului, deopotrivă. Sportul generează o mai bună capacitate de concentrare, o mai bună toleranță la efortul fizic prelungit, îmbunătățirea capacității de reacție și de anduranță prin creșterea rezistenței psihologice, un mai bun control al emoțiilor și al stresului.

Sportul aduce mult echilibru emoțional esențial în viața unui elev, mai apoi adolescent. Îi ajută să înțeleagă și să depășească eșecul, să gestioneze succesul. Sportul îi învață să înțeleagă mai bine necesitatea regulilor și respectarea lor, îi ajută să reacționeze mai bine la situaţiile de incertitudine, criza de timp, confuzia, criticile post eșec. Îi ajută să fie mai atenți cu corpul lor, cu sănătatea lor și să evite tentațiile care le pot dăuna sănătății și implicit performanței.

„Stai drept!” era îndemnul cu care a crescut generația mea – la masă, așa cum ne spuneau părinții și bunicii - în bancă, la școală, așa cum ne mai atenționau profesorii. Azi problemele de postură sunt la ordinea zilei – la cele obișnuite copilăriei din epoca analogă s-au adăugat provocările erei digitale.

Educația preventivă pentru sănătate e insuficientă, motiv pentru care câteva ONG-uri vin cu programe care să încurajeze profilaxia în școli. De exemplu, programul #staidrept derulat de Asociația Kinetobebe își propune să ajungă în cât mai multe școli pentru a face educație preventivă pentru o postură corectă. Într-o eră digitală în care copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, o echipă de kinetoterapeuți pediatri face voluntariat în școli, cu misiunea de a educa și proteja sănătatea școlarilor prin Programul de Prevenire a Atitudinilor Posturale Incorecte – #StaiDrept. Acest proiect inovator răspunde provocărilor generate de utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice în rândul copiilor, punând accent pe prevenirea și corectarea posturilor incorecte.

Programul se desfășoară în școlile din București, atât din sectorul public, cât și privat, și oferă soluții practice pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă a copiilor. Conștientizând riscurile asociate cu posturile greșite în timpul utilizării telefonului, tabletelor și laptopurilor, Asociația KinetoBebe își propune să contribuie la prevenirea problemelor posturale pe termen lung, încurajând copiii să adopte poziții corecte atât la școală, cât și acasă.

Proiectul #StaiDrept are ca obiectiv principal prevenirea și corectarea atitudinilor posturale incorecte, care pot avea un impact semnificativ asupra sănătății copiilor. Prin acest program, copiii învață cum să aibă o postură corectă în timpul activităților zilnice, fiind încurajați să adopte poziții corecte.

Concret, copiii primesc o fișă în care pot colora zonele corpului în care simt durere sau disconfort în diverse grade. Kinetoterapeuții îi ghidează cu blândețe în a identifica anumite simptome și le explică felul în care își pot corecta poziția pentru a preîntâmpina sau ameliora durerile cauzate de postura greșită.

„Tehnologia face parte din viața noastră de zi cu zi, însă impactul acesteia asupra sănătății copiilor este un aspect pe care nu-l putem ignora. Prin acest program, ne dorim să le oferim copiilor instrumentele necesare pentru a dezvolta obiceiuri sănătoase, influențând pozitiv starea lor de bine acum și în viitor. Doar împreună, părinți, profesori, terapeuți, putem avea grijă de sănătatea copiilor noștri. Este vital ca, în contextul unei lumi digitale, să îi educăm pe cei mici în privința posturii corecte, pentru a preveni problemele de sănătate viitoare.", declară Raluca Chișu, președinta Asociației KinetoBebe.

E nevoie de cât mai multe școli, profesori și părinți care să se alăture acestui demers foarte important pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Implicarea activă a comunității este esențială pentru astfel de proiecte și pentru a asigura un impact de durată asupra generațiilor viitoare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Părinții sunt principalii vinovați în cazul în care copiii lor nu fac suficientă mișcare. Nu este rolul școlii care, cu puținele ore de educație fizică incluse în orar, nu are cum să acopere necesarul de efort fizic. Școala poate fi cel mult învinuită de supraîncărcarea programului elevilor, care primesc prea multe teme, fapt ce le consumă prea mult timp.
    Problema asta poate fi rezolvată numai de către părinți. Să vedem, câți părinți fac gimnastică de înviorare cu copiii, dis de dimineață? Câți aleargă zilnic sau măcar de două-trei ori pe săptămână sau fac alt gen de mișcare (ciclism, o miuță, badminton sau orice altceva se poate practica în vecinătatea domiciliului) împreună cu copiii lor? Câți părinți petrec wek-end-ul activ împreună cu copiii lor, cu drumeții la munte, cu tras la vâsle pe un lac din apropiere, cu înotat la o piscină sau orice alt gen de recreere care implică multă mișcare în aer liber? Statisticile nu arată decât că prea puțini fac asta, preferând să își lase copiii în compania smartfonului/tabletei/calculatorului/stației de jocuri/TV-ului cu care să facă gimnastică numai la degețele.
    Iată de ce avem atât de mulți obezi la vârste mici, viitori clienți ai spitalelor, iată de ce mulți dintre tinerii care au încercat să fie admiși în armată nu au trecut de probele sportive.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    În primul rând ar trebui să vorbim de confuzia dintre EDUCAȚIE FIZICĂ și SPORT. Par același lucru, dar nu sunt. Educația fizică înseamnă mișcare în general - fitness, corectări de postură, streching, jogging etc. - în timp ce sportul înseamnă performanță. Spre stupoarea multora, sportul nu e chiar sănătos. Numeroși sportivi au tare pe care le trag toată viața: deformări ale oaselor (gimnastele), accidentări etc. Ceea ce nu se întâmplă cu streching, jogging-ul sau fitness-ul. Evident, dacă nu vrei performanță și urmezi anumite reguli. Necazul e că programa românească face o salată între sport și educație fizică. Nu am auzit de școli în care să se predea streching și jogging, în schimb apar sporturi pe care mulți nu le vor face niciodată. La fel ca și la educație muzicală sau educație plastică, care sunt confundate cu muzica sau pictura. E o degringoladă totală în întreg învățământul, și nu e de mirare că lucrurile merg prost.
    • Like 1
    • @ Valentin
      pixel check icon
      sportul ca performanță e doar narcisism și este foarte bine speculat de negustori. naște monștri (al căror trup cedează inutil), monstruozități (drogurile), deraieri comportamentale (societal). sportul este bucuria trupului sănătos. sportul poate atinge extrema (căutat au ba) dar fără raportări exterioare. când este asociat cu raportarea (falsa idee a concurenței), lumea derapează-n nebunie (unde și suntem). sportul este celebrarea sănătății, influențează profund și superb mintea cea neliniștită și aparent haotică, reechilibrează organismul (descentrat, cu incipiențe și somatizări), menține starea de absolut ce este sănătatea. sportul este individual (întru începutul disciplinei complexului minte-corp) și colectiv (întru bucuria jocului, căci jocul înseamnă Împreună și întru setarea sinelui reflectat de/în celălalt, ceilalți). sportul nu are scop lucrativ (dar capătă, ”grație” manipulatorilor - subsidiar și negustorilor - principal). scopul său este însănătoșirea celor bolnavi ori incipient bolnavi și aducerea bucuriei lui „împreună” celor sănătoși. cununa sportului este dansul, ce leagă automat de Musică. în lumea mercantilă, cununa sportului este parvenirea, cu-a sa cohortă de orori...
      • Like 1
  • Pentru ca miscarea fizica (nu sportul, ala e altceva) nu poate fi bagata cu forta pe gatul nimanui. Asa cum matematica sau romana, celebrele materii la care toata lumea „buna” ce-si indeamna odraslele sa invete si se raporteaza la ele ca fiind alfa si omega ale stiinei si reusitei in viata, se dovedesc a nu fi lansatoare de cariere certe pentru ca nu toti performeaza in cele doua domenii, tot asa si la educatie fizica nu toata lumea adera si nu toata lumea vine cu voiosie la respectivele ore.

    Ca e bine sa faci miscare, ca e bine sa alergi un pic, ca e bine sa inoti, sa sari, sa joci volei pe plaja in vacanta este o idee, este un mod de a trai, este o atitudine cool, dar si sanatoasa vizavi de tine, de sanatatea ta, de articulatiile tale etc. E un mod de a petrece timp liber, de a te distra cu prietenii, de a te mentine intr-o forma buna.

    In Romania niciodata n-a fost promovata ideea de miscare fizica, de sanatate prin educatie fizica pentru ca socialismul nu se ocupa cu asta. Pe tovarasii de la educatie, de la guvern, de la Marea Adunare Nationala nu-i interesa sanatatea, miscarea, dragostea pentru exercitiul fizic, pentru miscarea in natura, jogging, fitness, sali de sport etc., din simplul motiv ca asa ceva era de neconceput in comunism. Astea erau preocupari capitaliste. Asa a crescut, asa a trait natia asta. E greu sa schimbi atitudini si obiceiuri mai ales cand e vorba de mentalitatea unei natii intregi.

    Plangaceala asta permanenta este sport national. Aici avem performeri deosebiti. Daca s-ar organiza concursuri de plangaceala am fi campioni mondiali.

    Guvernele au facut ceva in directia asta? Avem cluburi la nivel de scoala, avem competitii judetene, nationale pe grupe de varsta la tot felul de discipline? Nu. Ce avem e prea vag, prea firav, prea neimportant. Din aceste competitii de educatie fizica se nasc campionii de maine. Unii copii vor dori sa mearga mai departe, isi vor descoperi talente si pasiuni. Altii se vor alege doar cu sanatate, cu placerea participarii la jocuri, concursuri, cu amintiri si cu prietenii ce pot dainui peste ani cand se vor intalni de zile de nastere, de sarbatori sau in vacante cu colegii de competitii si vor povesti despre anii copilariei cu aventuri incredibile, dar se vor mandri si cu obiceiul capatat de a alerga, inota, de a juca volei pe plaja sau mersul la sala pentru a alerga pe o banda sau a pedala pe bicicleta.

    Cat investeste Romania in copiii si tinerii de la sate si orase? Restul e gargara de dragul vaitatului continuu.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult