Fenomenul numit „marea demisioneală” apărut în SUA anul trecut începe să ajungă şi la urechile românilor. Și, dacă priveşti din perspectiva angajatorului, nu a ajuns doar la urechi, ci şi la buzunar. În mod normal şi incontestabil, lunile decembrie şi ianuarie erau cele mai „slabe” din punct de vedere al schimbărilor de job, majoritatea angajaţilor preferând căldurica şi confortul locului de muncă actual din diferite motive (ba trebuie să iei un bonus anual, ba e luna cu Crăciunul şi nu am chef să-mi bat capul cu alte joburi acum, ba încă nu mi-am setat rezoluţii pentru noul an, ba poate sper că la începutul acesta de an o să se schimbe ceva în organizaţia în care lucrez şi exemplele pot continua).
Iată că anul 2022 este altceva, după cum mai povesteam şi în alt articol legat de tendinţele din piaţa muncii de anul acesta. Pandemia pare că se apropie de final, frica instaurată printre oameni începe să se dizolve şi lumea începe să regândească independent şi să aibă pretenţii de la lucrurile din jurul lor, inclusiv de la job. Mai exact, din discuţiile mele cu diverşi angajaţi din mai multe firme am observat că 2020 şi 2021 au fost despre confort, de a ţine cu dinţii un loc de muncă într-o situaţie incertă, atât din punct de vedere medical, cât şi economic.
Desigur, au fost şi câţiva super eroi care au avut curajul şi inspiraţia de a face reconversii profesionale chiar şi în aceşti doi ani, iar dacă te afli printre aceştia te felicit. Să nu se înţeleagă greşit că susţin reconversia profesională cu orice preţ, cu siguranţă nu. Susţin doar alinierea valorilor şi pasiunilor personale cu locul de muncă. Dacă tot discutăm despre trendul acesta, cred că e legat de alt curent şi anume redescoperirea personală sau chiar descoperirea personală. Da, ai citit bine, am întâlnit foarte mulţi oameni care, deşi au succes profesional, sunt praf la capitolul personal. Nu ştiu să se detaşeze, nu au un echilibru acasă-birou, nu ştiu ce activităţi îi relaxează, nu mai ştiu ce îi motivează în momentul de faţă. Ce concluzie putem trage de aici? Degeaba eşti bun profesionist dacă eşti praf ca om. Poate la birou lumea îţi zâmbeşte şi te complimentează pentru că eşti „şef” însă, oare dacă peste 2 ani te întâlneşti cu foștii tăi angajaţi pe stradă, cum se vor comporta cu tine?
Revenind la subiectul iniţial, acest fenomen al demisiilor prinde rădăcini şi la noi, pentru că deşi începutul de an e „sărac” în locuri de muncă, oferte, acum pare să fie chiar invers. Chiar dacă oferta este restrânsă, firmele încă lucrând la structuri noi şi bugete, cererea este clar mai mare. Canalele de recrutare sunt pline de oameni în căutarea unor locuri de muncă. Am discutat cu câţiva dintre ei ca să înţeleg mai bine acest fenomen, iniţial crezând că doar au rămas şomeri. Dar nu, majoritatea dintre ei şi-au dat demisia şi mi-au spus că sunt dispuşi (atât din punct de vedere financiar, cât şi de timp) să aştepte chiar şi 4-5 luni pentru a găsi un job potrivit pentru ei. Să auzi acest lucru la începutul anului cu cele mai mari scumpiri nu poate decât să te pună pe gânduri, ca să nu zic şocheze. Ca să fiu şi mai specific, nu mă refer doar la industrii de top de tipul IT, ci vorbim chiar şi de sectorul bancar, telecomunicaţii şi vânzări.
Întrebările reale din spatele „marii demisioneli” ar fi următoarele:
- Ce pot face eu ca angajator să îmi menţin angajaţii?
- Ce pot face eu ca om să mă aliniez cu cariera mea profesională?
Dacă ne referim la prima întrebare de mai sus, discuţia poate fi foarte delicată, dar şi complexă în acelaşi timp. În primul rând, sunt dispus să recunosc că angajaţii mei sunt cea mai importantă resursă din organizaţie? Acest lucru l-am auzit mult prea rar din gura unui manager/şef (da, şef nu înseamnă manager sau lider). Fie că o recunoaştem sau nu, indiferent de câţi roboţi sau câtă inteligenţă artificială o să apară, tot oamenii vor fi necesari pentru a manevra aceste „instrumente SF”. Pe lângă asta, să nu uităm cine poate să conceapă asemenea tehnologii avansate: doar mintea umană. După 4 ani în domeniul HR şi 5 ani de studiu în domeniul psihologiei, încă nu am reuşit să înţeleg de ce românului (da, românul, pentru că în alte ţări nu se practică tehnicile astea) îi este atât de greu (spre imposibil) să îşi arăte vulnerabilităţile, chiar şi printr-o frază de genul: „Uite, Gigel, poate în situaţia X m-am comportat nepotrivit şi îmi pare rău. Haideţi să discutăm pe tema asta să vedem cum putem să o rezolvăm. Care sunt nevoile tale?”. Garantez, pentru orice domeniu şi orice industrie, că astfel de discuţii ar reduce fluctuaţia de personal cu minimum 50%, indiferent de ce se întâmplă în SUA, Tuvalu sau unde vreti voi. De cele mai multe ori, angajatorii uită că ei angajează oameni, nu roboţi. Discuţi cu un om cu anumite competenţe, nu cu „un competent cu anumite trăsături de om”. Aşadar, crezi că tu, ca antreprenor, owner, şef, boss sau cum vrei să te numeşti, eşti dispus să-ţi dai stelele de pe umăr într-o discuţie cu un angajat şi să-l tratezi ca pe un om de la egal la egal? Dacă da, ai toate şansele atât să faci economii la nivelul unor bugete, cât şi să-ţi menţii angajaţii fericiţi. Dacă nu, îmi pare rău, continuă să te plângi în diferite grupuri (probabil cu sefuleți cu un mindset toxic ca al tău) că angajaţii din ziua de azi nu mai sunt ce erau înainte. Da, lumea nu mai e oarbă şi nu mai e în comunism. Informaţiile sunt accesibile tuturor, apar şi la noi experţi în domenii importante (ex. psihologie, resurse umane, neuropsihologie, sociologie etc.) care îşi vor pune amprenta mai devreme sau mai târziu asupra tinerilor şi implicit asupra viitorilor angajaţi.
Totuşi, să nu uităm că şi angajaţii trebuie să facă ceva, nu doar să aştepte ca visul să devină realitate. Că tot aminteam mai sus de acest trend de autocunoaştere, iată că el e unul benefic nu doar pe plan personal, cât şi pe plan profesional. Inevitabil, oricât încercăm noi să separăm cele 2 vieţi, cea personală şi cea profesională, ele se întâlnesc mai des decât conştientizăm. Ce vreau să spun prin asta este că dezvoltarea noastră ca şi indivizi ne influențează direct şi calitatea vieţii la job. La un curs de formator mi-a rămas o frază foarte simplă şi utilă la întrebarea mea „Cum pot ajuta organizaţia să se dezvolte prin oameni?”, iar răspunsul a fost „dezvoltarea personală este primul pas. Al doilea pas este dezvoltarea echipei, iar abia al treilea pas este dezvoltarea organizaţiei”. Concluzia o puteţi trage singuri, nu mă îndoiesc de asta.
Mi-a fost dat în ultimii 2 ani să mă întâlnesc cu oameni, chiar şi de peste 40 ani, care au conştientizat că nu se regăsesc în munca lor, că nu mai simt motivaţia dincolo de bani. Acest lucru m-a „forţat” să mă uit şi eu la pasiunile şi jobul meu, analizând pe termen lung. Partea bună la mine a fost că mi-am confirmat pasiunea şi dorinţa actuală de a ajuta oameni, atât ca indivizi, cât şi ca angajaţi. Dar dacă nu eşti în cazul meu şi îţi dai seama că nu prea empatizezi cu jobul tău? Într-adevăr, niciodată nu e prea târziu să începi de undeva, chiar şi să te cunoşti mai bine. Vremurile se schimbă, tehnologia şi informaţia avansează. Poate acum 20 ani nu erau accesibile atâtea instrumente psihologice pentru măsurarea a diferite trăsături de personalitate, abilităţi, inteligenţă şi aşa mai departe. Este complet în regulă, te înţeleg perfect, am încercat să mă pun şi eu în situaţia respectivă. Aşadar, dacă vrei să te calibrezi cu profesionistul din tine, încearcă întâi să te conectezi cu omul din spatele corpului. Analizează foarte bine fiecare etapă prin care ai trecut. Pentru asta, pot să-ţi ofer şi un exerciţiu terapeutic pe care l-am folosit într-un teambuilding cu colegii mei și care a dat naștere la reacţii de tot felul.
Exemplu de exerciţiu terapeutic de introspecţie: Pe o coală de hârtie, veţi marca cu X 2 puncte, unul este momentul naşterii voastre şi celălalt este prezentul, acum, aici, astăzi. Trasaţi o linie dintr-un punct în celălalt, dreapta sau cum credeţi voi, cum vă reprezintă şi notaţi pe această linie momentele cele mai importante din viaţa voastră care vă definesc sau v-au definit în vreun fel, au avut un impact asupra voastră, poate emoţional, poate raţional, poate sufleteşte, însă momentul acela a fost un punct de cotitură în care v-aţi dezvoltat, aţi crescut. Gândiți-vă profund, în detaliu, la acest lucru, pentru că la urma urmei este viaţa voastră şi din când în când este important să ne amintim de unde am plecat, ce ni s-a întâmplat, cum ne-au definit anumite experienţe şi cum ne definim acum. Timp alocat: 10 minute. Ok, timpul a expirat. Dacă din firul acesta al vieţii voastre, ar fi să alegeţi un moment, care este cel mai important pentru voi, pe care l-aţi alege şi care este motivul sau care sunt motivele pentru care l-aţi ales? Meditaţi la răspunsuri!
Conchidem faptul că anul acesta va fi foarte interesant şi provocator. Lumea a scăpat de frica de pandemie, după cum spuneam şi la începutul articolului, şi va putea experimenta din nou, chiar şi un job sau o călătorie externă. Toată lumea credea că 2020 va fi un fel de soft-reset pentru oameni, însă iată că efectele se văd abia acum. Vreau să le las aici angajatorilor o întrebare: cum justificaţi că 8/10 angajaţi nu vor să mai lucreze full de la birou? Şi nu, răspunsul nu este „că s-au obişnuit aşa în pandemie”. Ca să eliminăm orice dubiu, eu îmi doresc să văd organizaţii cât mai sănătoase şi angajaţi cât mai aliniaţi cu valorile şi misiunea lor. Ar fi un pas important spre evoluţia noastră ca societate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.