Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

„Teambuilding” e un film bun

Nicoleta - Kind reminder

Că Teambuilding e un film de succes, o dovedesc cifrele, nu încape nicio discuție. Nu e un film de artă, nu e un film care va rămâne vreo referință în domeniu, e o comedie ușoară, o parodie, cu un mesaj simplu, ușor, pe înțelesul tuturor. Cred că de fapt asta au vrut producătorii și regizorii, într-un cuvânt, și-au atins scopul.

Am văzut filme mult mai proaste, românești sau occidentale, cu umor de proastă calitate, jucate slab și fără niciun mesaj. Teambuilding ironizează până la ducerea-n penibil sau absurd atmosfera din corporații. Este remarcabil că producția cinematografică aduce în fața publicului niște comportamente la limita patologicului din interiorul unor organizații unde de altfel funcționează foarte bine legea tăcerii. Dublul-limbaj, lipsa de personalitate, blazarea, minciuna, delăsarea, bârfa, micile scenarii personale, motivația meschină, anxietatea, depresia, intrigile, manipularea, toate acestea, și multe altele, sunt prezente și revelate în film. Evident că se exagerează din dorința de a îngroșa anumite trăsături de caracter, e o caricatură a vieții de corporatist.

Mi-a plăcut cel mai mult de Nicoleta de la HR, personificarea supremă a corporatistului înșurubat în organizație, fără păreri personale, schimbătoare după opinia șefului, fără nici cea mai mică remușcare sau rușine, ajunsă într-un stadiu de depersonalizare încât nici nu mai contează ce trebuie să facă sau să zică. Lipsită de orice empatie, e gata să râdă și să plângă la comandă, să muște sau să lingușească după cum bate vântul din partea conducerii, ticăloasă fără resentimente, totul pentru că are o familie și are rate la bancă. Am întâlnit și eu asemenea personaje reale în corporație și vă pot spune că sunt extrem de malefice în toate direcțiile.

Nici personajul lui Oprea interpretat de Șerban Pavlu nu poate fi trecut cu vederea, e șeful vesatil șantajist emoțional, care se apropie de tine spunându-ți că a trecut și el prin ce treci tu, că înțelege, că vrea să te ajute și care în final, când te impresionează până la a-ți lăsa garda jos, îți aplică un upercut zdravăn care te trimite definitiv la podea. E plin de psihopați de genul ăsta în corporații. Iar cine nu mă crede să citească ‘’Snakes în Suits: When Psychopaths Go to Work’’.

Faptul că s-au împărțit echipele care au mers la teambuilding pe regiuni, iar fiecare regiune a fost prezentată distinct, face parte dintr-o stereotopie românescă, cam astea sunt impresiile general acceptate în societate, n-are rost acum să ne prefacem. Cu un singur amendament pentru echipa din Craiova unde consider că mai mult a contat faptul că sunt de la audit, pentru că despre olteni nu se poate spune că sunt bețivi. Mi-a părut rău de clujeni că și-au luat-o, dar au meritat-o.

Oamenii fini și delicați s-au oripilat la auzul cuvintelor porcoase. Așa se vorbește în realitate în societatea românească, sau poate credeați că o corporație e un pension de domnișoare. Există o pătură subțire de închipuiți care scălâmbaie niște comportamente de civilizație occidentală crezând că astfel devin mai elevați. Noi suntem de-aici, din Balcani, și nu văd niciun motiv să ne rușinăm de originea și apucăturile noastre. Am văzut o grămadă de filme americane cu o grămadă de înjurături și pe nimeni n-a mai deranjat lucrul ăsta. Ce rost au toate aceste fandoseli de mimoze senzitive ?

După gustul meu mai erau multe lucruri de parodiat, faptul că se angajează speakeri fără nicio experiență relevantă în domeniu sau depășiți de multă vreme de realitate, că se cheltuie sume colosale de bani în condițiile în care toți participanții ar aprecia mult mai mult o mărire de salariu, că în general salariații nu rămân cu nimic după aceste teambuildinguri iar dacă ar fi întrebați sub protecția anonimatului niciun unul n-ar mai veni la așa ceva.

Probabil că filmul n-a fost gustat de manageri, de speakeri, de susținătorii valorilor corporatiste. Ei credeau că lumea chiar îi iubește sau îi respectă, o oglindă , chiar și comică, le-a arătat adevărata față și bănuiesc că nu le-a prea plăcut. Marea majoritate a corporatiștilor sunt însă simplii salariați, pentru ei perspectiva e cu totul și cu totul alta decât cea din biroul CEO-ului de la ultimul etaj al office building-ului.

Teambuilding e un film bun, de nota 7, exact cât are și pe imdb, cu un mesaj puternic pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit. Vă propun ca la următorul teambuilding pe care-l organizați să prezentați în format power-point concluziile la care ați ajuns după ce ați văzut filmul. Apoi un workshop mic. ‘’Kind reminder la toata lumea’’.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Dacă ar fi să facem o analiză sociologică, atunci am avea nevoie și de o împărțire pe vârste. Lucrurile s-ar limpezi mai bine.
    • Like 0
  • Vio check icon
    Foarte bine spus! Dar putini inteleg.
    • Like 2
  • DanT check icon
    Astept cu interes un film despre lumea dreapta si echilibrata a angajatilor la stat sau cea micilor business-uri, unde avansarea se face de la minim pe economie la minim pe economie si ceva la negru. Lasand ironia la o parte, dincolo de roast-ul facut pe seama limbajului imprumutat din engleza (pacatul englezei ca e limba de afaceri), nu cred ca la iesirile tovarasesti din birocratia statului comportamentele oamenilor sunt profund diferite (probabil ca tot ca oamenii scapati de acasa se comporta). E clar un subiect la moda, prins si jumulit de producatori, si care da mare satisfactie celor care sunt prea “liberi” sa lucreze la corporatie, pentru ca sunt cam acri strugurii. Furtuna intr-un pahar cu apa.
    • Like 2
  • Valentin check icon
    Cred că problema nu e limbajul colorat - pe care și americanii îl au - ci LIMBAJUL SĂRAC. Nu al actorilor, ci al societății românești. E efectul direct al unui sistem de învățământ sovietizat, care pune accent pe latura FILOLOGICĂ, încă din generală. În timp ce capitaliștii putrezi predau un pospai de gramatică (doar noțiuni elementare), accentul căzând pe exersarea practică a limbajului, programa românească deversează căruțe de subtilități filologice, de parcă am intra într-o criză acută de specialiști ai limbii. Apoi se miră că lucrurile nu merg. Este ca și cum ți-ai luxa glenza și soluția ar fi să alergi mai cu foc. Nu merge? Încearcă cu un ciocan mai mare, vorba lui Murphy.

    Nimeni nu se gândește la subtilități de gramatică atunci când vorbește. Ok, acordul dintre subiect și predicat, dar nimeni nu reglează completiva completitivității propoziției completivizate, care complează completiv... bla,bla,bla! Le știm, că le-am mestecat și noi de ne-au săriti creierii pe pardoseală.
    LIMBAJUL COLOCVIAL SE EXERSEAZĂ, NU SE TOCEȘTE! Înțeleg, există pe lume și filologi, dar nu toți devenim filologi.

    Capitaliștii putrezi își exersează limbajul. Zona de memorare e foarte îngustă. Noi mergem în continuare pe sistem sovietic, adică mult, cu basculanta și pe toceală. Și rezultatul? NOI suntem monosilabici, nu ei.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Primul film românesc metamodern, care își bate joc cu aciditate de toate stereotipurile postmoderne. Deși nu pare, l-aș asemăna cu Don't Look Up. Același duș rece, care ne arată că postmodernismul este mort și îngropat, cu toate floricelele sale de wellness, teambuilding-uri și alte clișee.
    • Like 3
  • Alin B. check icon
    un film bun.
    o comedie buna de seara
    ca si "corporatist" pot sa spun sigur ca am identificat asemanari cu realitatea la aproape toate personajele
    desigur, in film, sunt putin exagerate unele comportamente, in acelasi timp acestea se regasesc si in realitate
    • Like 0
  • Eu tot cred ca un film prost si foarte low budget. Daca il iei doar ca o parodie ce a bagat limbaj trivial si glume de bombardier ca sa aiba cat mai mult priza la public e un succes fara doar si poate. Cinematografia romaneasca nu poate mai mult la ora actuala sa produca, Filmele finantate de stat nu sunt prea urmarite, iar cele private precum Team Building trebuie sa fie cat mai comerciale si accesibile publicului ca altfel sunt o teapa din punct de vedere financiar. Nimeni dar absolut nimeni nu face filme de amorul artei ci ca sa faca bani. E un produs pana la urma. Filmul cred ca spune mai mult cate ceva despre audienta. Nu cred ca lumea corporatista se simte intepatata la fel cum nu cred ca filmul lasa un mesaj anume. Concluzia e ca noi consumam entertainment de duzina, avem gusturi apropriate de kitsch si acest team building confirma acest lucru. Pe mine ma intristeaza doar ca noi inca avem un decalaj mare fata de cultura din Vest iar daca m-ai intreba pe mine, filmul avea si mai mult success daca era lansat pe la inceputul anilor 2000 (ca nivel de productie si film cam pe acolo e cu comediile de duzina americane). Ce ar trebui totusi sa discutam este, cum ridicam nivelul si rafinam modul in care oamenii se raporteaza la arta in asa fel incat sa producem entertainment si arta mai de calitate. Ce totusi ma bucura e ca 4% din valoarea unui bilet la acest film de duzina merge spre finantarea altor filme finantate de stat. In ultimii ani se tot bat recordurile de incasari la filmele romanesti. Sper totusi ca acest trend sa continue si in cativa ani sa avem si filme bune pentru publicul mai pretentios sau rafinat.
    • Like 0
    • @ Mihai Suciu
      Valentin check icon
      Este efectul traducerii filmelor americane, unde 'The F Word" e tradus cu "la naiba!" Recomand piesa trupei Taxi (cu Irina Nistor), intitulată 'Subtitrarea la români'.
      • Like 1
    • @ Mihai Suciu
      Nu sint de acord ca nimeni nu face filme "de amorul artei": "Mirciulica " este exact un astfel de film si nu spun ca este bun sau rau, spun ca este facut, repet, "de amorul artei".
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Anii 70 au impus termenul de postindustrial, o reacție împotriva unei societăți pe bandă rulantă. Dar ce urmează după postindustrial? Sociologii l-au încercat pe cel de post-postindustrial, fără să-l definească clar. De fapt, termenul care se impune este cel de postcorporatism. Work From Home, orarul flexibil sunt elemente pe care corporațiile au început să le ia deja în calcul.
    • Like 1


Îți recomandăm

Bloc operator Sanador

Când intri într-o astfel de „navă spațială” numai ca să o vizitezi, te gândești că următorul pas în tehnologie nu e foarte departe: specialiștii consultați în prezent de la distanță, prin videoconferință, vor fi prezenți în sală sub formă de hologramă. Sau, de ce nu- se vor teleporta pentru a-i asista pe colegii lor, când aceștia le solicită sprijinul.

Citește mai mult

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult