„Vin la coaching și la terapie tineri de 24-26 de ani care suferă că nu s-au realizat. Au manifestări de anxietate și depresie”. Despre obsesia popularității și așteptările nerealiste ale tinerilor

Foto: Eyed Raven Productions/ Alamy / Profimedia

Succesul zilele acestea pare a fi despre cât ești de popular, de influencer, de câți bani ai și ce viață cool ai. Ce este cu adevărat succesul? Cum ni-l definim?

Vin la coaching și la terapie tineri de 24-26 de ani care suferă că nu s-au realizat. Au manifestări de anxietate și depresie. Când îi întreb ce înseamnă că nu s-au realizat îmi spun despre alții, prieteni sau copii ai prietenilor de familie care la 26 de ani au un apartament și salarii de câteva mii de euro pe lună. „S-au realizat. Iar eu încă nu-mi găsesc locul, la job mă simt depășit.” Pe lângă faptul că generalizează pornind de la câteva exemple particulare, au așteptarea nerealistă de a realiza ceva consistent într-un timp foarte scurt.

Unii dintre cei mai de impact oameni pe care i-am cunoscut nu erau populari. Îi cunoaște relativ puțină lume, comparativ cu miile si sutele de mii de like-uri care definesc acum popularitatea. „De impact” însemnând că au influențat viețile multor oameni, cursul unor evenimente, afaceri de succes, traseul unor industrii, dezvoltarea unor localități etc. Dar nu se numeau influenceri, nu îi vezi peste tot toată ziua. Sunt „silent influenceri”, influențatori tăcuți, care fac foarte mult bine de care beneficiază mii de oamenii care nici nu știu de existența lor.

Ce se ascunde în spatele nevoii de a fi influencer?

Este nevoia profundă de a fi văzut, pe care o avem fiecare dintre noi ca ființe umane, dar pe care ne-o satisfacem în mod diferit. Să fiu văzut, să fiu ascultat, să fiu validat. Ceea ce spun eu contează, să fac o diferență.

E oarecum firesc: în criza aceasta de identitate prin care trecem la nivel de societate, de grup, te găsești în situația de a-ți afirma și reafirma identitatea individuală în mod constant. Și vrei ca și alții să ți-o recunoască si să ți-o confirme. Ca în poezia lui Emily Dickinson: „How dreary – to be – Somebody! / How public – like a Frog – / To tell one's name – the livelong June – / To an admiring Bog!"  E o nevoie profundă de siguranță: sunt văzut, ascultat, aparțin.

Și atunci cel mai important exercițiu pe care îl am de făcut în viață devine să mă recalibrez permanent. Să știu cine sunt în fiecare etapă a vieții mele și să pot comunica cine sunt în fiecare etapă a vieții mele. Ceea ce nu e ușor lucru, pentru că identitatea noastră nu e bătută în cuie, nu e definitivă. Sunt atâtea studii care ne confirmă asta; dacă mai aveam nevoie de o confirmare în fața a ceva evident.

Evoluăm, ne transformăm. Ceea ce era valabil și ne servea în copilărie, în adolescență, nu mai este valabil la maturitate. Și în maturitate există faze și perioade. În plus trăim într-o lume foarte dinamică, nu mai e ca acum 50 de ani când știai exact ce vei face în viață, ce meserie vei avea, cu cine te vei căsători, pentru că grupul din care făceai parte (familia, satul, orășelul, comunitatea) știa deja ce e mai bine pentru tine și știau si ce loc să îți dea si te pregăteau pentru acel loc. Practic nu aveai prea multe decizii de luat, erau deja luate pentru tine. Asta pentru unii e liniștitor, asigurator, pentru alții e oprimant (prin lipsa libertății de alegere). Pe de altă parte prea multe opțiuni creează anxietate și teama de a nu rata ceva. Există de asemenea un număr de studii experimentale care pun în evidență și confirmă aceasta.

Și cum ne găsim identitatea, sensul?

Acum se întâmplă adesea să ne găsim locul si sensul departe de casă. Metaforic sau la propriu. Departe de trunchi. Facem profesii foarte diferite de cele ale părinților si bunicilor noștri, în contexte de viață foarte diferite de cele în care au trăit ei. Și astfel, sfaturile lor, aspirațiile lor pentru noi, pot să nu ne mai ajute, dimpotrivă, să ne încurce, să ne frâneze. Și ajungem să trebuiască să ne reinventăm. Dacă facem asta păstrând conexiunea cu rădăcinile, și onorându-le, avem toate șansele să avem succes. Un succes sustenabil, în care nu trebuie să aleg între mine și locul meu de muncă, între mine și afacerea mea, pentru că le-am clădit cu sens. Pe piatră, nu pe nisip (cum spune o pildă a lui Iisus). Iar piatra o reprezintă valorile si cunoașterea de sine. Succes înseamnă să pot trăi în acord cu câteva valori de bază. Pentru mine, în această etapă a vieții mele, acestea sunt: libertate, creativitate, sănătate, conectare, frumusețe, bunăvoință. Fiecare trebuie să și le definească pe a le sale, pentru sine. Iar apoi poate interacționa mai asumat cu ceilalți, prin filtrul acestor valori.

Pentru mulți dintre noi valori de bază sunt familia, banii, prietenia. Privind cu atenție ce se află sub valoarea numită familie, ce vedem? Pentru unii familie înseamnă stabilitate, siguranță, pentru alții căldură, joacă, veselie, sau toate acestea la un loc. Pentru unii bani înseamnă statut, putere, siguranță; pentru alții libertate, frumusețe, creativitate, joc. Sunt tot bani, tot familii, dar trăirile pe care ți le extragi de acolo sunt diferite. Și-atunci e bine să poți numi cât mai concret care este valoarea din spatele conceptului de familie, de bani, prietenie, etc. pentru a ști de fapt ce e cu adevărat important pentru tine. Asta înseamnă să ai reperul propriilor valori. Și în funcție de asta să iei decizii. Ce profesie aleg, cu cine aleg să lucrez, în ce contexte, căror proiecte mă dedic. De aceea spun: valorile sunt motoarele noastre interioare. Nu sunt niște idealuri abstracte. Sunt foarte pragmatice și ne influențează în luarea de decizii. Conștient sau inconștient ele sunt acolo si prin tot ce facem tindem să ne îndeplinim aceste nevoi, să trăim aceste valori. 

Cum ne alegem profesia în funcție de valori

„And this is the right question!” (daca ați văzut filmul I Robot). Aceasta este întrebarea: cum îmi aleg profesia în funcție de valori? Chiar pot face asta? Păi deja o faci, dar inconștient sau parțial conștient. De exemplu când cineva spune „vreau să mă fac polițist.” Vedem atâtea interviuri în perioada admiterilor la facultăți când candidații sunt întrebați de ce au ales una sau alta. Și invariabil auzim cam același lucru: pentru un loc stabil de muncă, siguranță financiară și respect. Eu îmi pun un mare semn de întrebare când aud asta: ce fel de polițist va fi acest om dacă pune pe primul loc stabilitatea si siguranța sa financiară? Ca cetățean am nevoie de un om care să știe să creeze siguranță si pentru ceilalți, să știe să stea în conflict, să fie asertiv, să negocieze, să aibă curaj și inteligentă emoțională pentru a gestiona situații dificile diverse. La fel cu profesorii: când întrebi un candidat care e motivația pentru a lucra în învățământ – răspunsul aproape invariabil a fost ani de zile: un loc stabil de muncă, program redus de lucru în care să nu te soliciți prea tare, vacanțe. Oamenii asta văd din exterior. Puțin spun și simt: din pasiune maximă pentru educația și binele copiilor si al societății.

De aceea capcanele sunt multe. Spui că vrei să te faci IT-ist. Ca să ai bani, să fii realizat, să-ți permiți tot ce vrei. Cei mai de succes IT-iști pe care îi cunosc sunt cu adevărat pasionați de domeniul lor si grație acestei pasiuni fac performanță. Sunt oameni care nu se lasă până nu văd rezolvată o problemă, caută mereu soluții, construiesc și implementează idei. Și fac asta petrecând multe ore în fata ecranelor de calculator. Poți să faci asta? Vrei să faci asta? Cât timp poți să faci asta si să ai și familie și copii si călătorii și hobby-uri? Dacă alegi în contra valorilor tale de bază o să te coste scump. Vei reuși, dar poate mai modest și cu mult, mult consum. Dacă alegi în sensul valorilor tale vei reuși cu un randament mai mare. Îți va rămâne timp si energie să te bucuri de viață, să contribui în comunitate, etc. „Go with your nature, not against your nature”, spunea Bruce Lee. S-ar putea să descoperi că ești chiar bun la ce faci, și că ceea ce faci este util și foarte satisfăcător, chiar dacă nu e în trendul principal. Asta înseamnă să alegi în funcție de valorile tale, de reperul interior, și să ai și această inteligentă să faci matching-ul cu cererea din exterior.

Cum îmi măsor eu succesul? Prin numărul de oameni care, după ce au interacționat cu mine, s-au apropiat si mai tare de esența lor, de potențialul lor, de sufletul lor, de adevăr. Fie că s-au simțit bine sau nu. Fie că le-a produs plăcere sau disconfort. În asta îmi măsor acum succesul: în potențiale deblocate, în prosperitatea și oportunitățile generate de oamenii cu care lucrez, pentru alți oameni, în urma momentelor în care am explorat împreună ce e posibil pentru ei, pentru afacerile lor și pentru comunitate.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp