Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost recent în Piața Obor și am găsit, dincolo de parfumul vremurilor apuse, ceva nou, vibrant, cosmopolit

Piața Obor

Foto: Inquam Photos/ George Călin

În copilărie o însoțeam pe bunica la cumpărături în Piața Matache. Aveam de fiecare dată coșulețul meu, în care așezam câte o roșie, un ardei, un castravete, doar așa, ca să mă mândresc cât îi sunt eu de ajutor bunicii. Îmi plăcea zarva de acolo și aș fi cumpărat orice era colorat și atrăgător, chiar dacă, în principiu, meniul meu era destul de restrâns, fiind un copil mofturos. Primăvara și vara luam cu mine câte o găletușă roșie în care așezam cu grijă căpșunile sau zmeura, după anotimp. Cașul de vacă era un alt preferat de-ale mele și nu exista excursie la piață pe timp de primăvară în care să nu ne întoarcem acasă cu o bucățică din acea brânză foarte puțin sărată, pe care mi-o însușeam în detrimentul tuturor celorlalți ai casei. Și iarăși, aproape de fiecare dată, bunica avea grijă să-mi cumpere câte un șirag de mărgele, un ineluș, vreun ou de Paște din lemn sau mai știu eu ce alt flecușteț.

Timpul a trecut... m-am mutat de la bunica, apoi a venit foametea „epocii de aur”, când nu se mai găsea decât strictul necesar, și acela raționalizat. Unde era zmeura de pe vremuri?!

Dau filele pe repede-nainte, trec în zbor peste plecarea bunicii și iată-mă femeie alături de bărbatul visurilor mele. Locuiam lângă Piața Obor, într-o garsonieră închiriată, unde ne încălzeam în cea mai mare parte la focul sufletelor și trupurilor noastre. Sâmbăta dimineață mergeam împreună să ne facem cumpărăturile din Piața Obor, iar eu mă simțeam din nou ca atunci când, de mână cu bunica, plecam să alegem cele mai frumoase culori și forme, cele mai gustoase fructe și legume, pe care ea le transforma apoi, printr-o alchimie doar de ea știută, în bucatele cele mai alese de pe fața pământului. Și, acum de mână cu soțul meu, parcurgeam întreaga piață, analizam marfa, prețurile, pentru ca apoi să reluăm periplul și, în cele din urmă, să cumpărăm. El învățase de la tatăl său să se târguiască și să aleagă nu doar ce era mai viu colorat, cum făceam eu, ci și ce era mai avantajos pentru buzunarul nostru. Mă fascinau întotdeauna cuptorul cu mici din mijlocul pieții, mustul și bogăția de legume toamna, mirosurile primăverii, posibilitatea de a găsi orice ți-ar fi trecut prin cap. Ai nevoie de ceva, de orice? Du-te-n Obor!

Și iar dau filele pe repede-nainte... el, bărbatul visurilor mele stă acum la taclale cu bunica mea, acolo sus. Mult timp nu am mai fost să-mi fac cumpărăturile în Piața Obor. Ieri însă, nu știu cum și de unde, mi-a răsărit în minte ideea: „Mâine mă voi duce să cumpăr roșii, carne și vinete de la Obor”. 

Mi-era, de asemenea, gândul la vinete coapte, la gazpacho și la pastitsio... și iată-mă azi dimineață (după orarul meu dimineață, după al majorității prânz), plecând spre Obor. M-a impresionat, ca întotdeauna, bogăția de produse... toate culorile, toate aromele. Am regăsit și cașul, și zmeura, și condimentele orientale. Aș fi fost tentată, la fel ca în copilărie, să iau lucruri de care nu am nevoie, doar pentru că sunt frumoase. Și chiar am luat: săculeți cu lavandă și niște ardei iuți roșii, rotunzi, ca niște băscuțe.

Era o atmosferă cunoscută, cu parfumul vremurilor apuse, dar și ceva nou, vibrant, cosmopolit. Ceva la care nu m-aș fi așteptat în Piața Obor, în nicio piață din România, de altfel. Vedeam în jurul meu imigranți și expați veniți să-și facă cumpărăturile sâmbăta dimineața (în fine, la prânz), vânzători amabili, mulțumind politicos în limba engleză, oameni normali, într-un weekend normal, dintr-o Europă normală. Desigur, majoritatea au fost mânați încoace de războaie sau de sărăcie, ceea ce e trist, dar grație lor avem șansa de a ne deschide mințile și sufletele, de a înțelege și de a învăța. Așa cum ne-o arată piața, bogăția constă în diversitate, nu în uniformizare.

Pe drumul către casă, am zâmbit văzând cum o fetiță de 2-3 ani lasă mâna bunicii și fuge către porumbeii pestriți. Era în siguranță.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Hala veche este închisă pentru mari nereguli de curățenie,marea majoritate a certificatelor de producător sant false.Marfa vine de la angrosiști din Pucheni sau de mai știu eu unde. În rest numai de bine.
    • Like 0
  • Vibranta și sensibila evocare...
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
sound-bars icon