Pe Benjamin Von Wong l-am „cunoscut” printr-un prieten comun, american, care mi-a povestit, pe scurt, povestea lui și mi-a arătat ce face. A fost un perfect match pentru că, după câteva minute bune în care m-am uitat fascinat la lucrările lui, mi-am dat seama că Benjamin transmite prin arta sa, exact gândurile și convingerile noastre (ale celor de la Societatea Omului Sănătos) privind sustenabilitatea și echitatea climatică.
Am încercat să facem un facetime cu el, fix atunci, însă telefonul a sunat îndelung... pentru aproape o lună. Benjamin călătorește mult, în toată lumea și în general caută locuri nebătute de semnalul telefonului.
În cele din urmă am reușit să vorbesc cu el, era în New York, unde se întorsese tocmai din jungla amazoniană. Contactul cu jungla urbană nu i-a priit prea tare, pentru că la câteva zile după ce am vorbit din nou ca să înregistrăm interviul era bolnav la pat. Așa că, am făcut interviul cu Benjamin înfășurat în pături călduroase, cu voce răgușită, dar nelipsit de entuziasmul celui care știe să facă poveștile să ajungă la inimile oamenilor. Vorbele lui Benjamin sunt ca arta lui: fermecătoare.
Interviul pe scurt:
- Trebuie, în primul rând, să conștientizăm că există oameni care au privilegiul de a-și permite să țintească cât de sus vor, iar alții care nu au nici măcar privilegiul de a avea ce mânca. Prima oară trebuie să distingem această mare separare dintre cele două. Sărăcia cred că este unul dintre cei mai mari dușmani ai climei și mediului înconjurător. Pentru că dacă prima ta grijă este cum să îți procuri mâncarea de zi cu zi, cum să îți hrănești copii, cum să ai acces la tratament medical, atunci nu te gândești nici la mediu, nici la nimic de genul acesta, ci te gândești doar la tine și la cum să supraviețuiești.
- Trebuie să schimbăm societatea spre direcția în care a fi sustenabil să nu fie un efort.
- Există vreun mod prin care să putem schimba natura umană și nevoia noastră de a consuma tot mai mult și mai mult? Și cred că dacă tot analizezi la nesfârșit, ajungi la rădăcina problemei: capitalismul, despre asta e vorba, de fapt. Și anume: cum să consumi cât mai mult, la infinit, iar cu cât achiziționezi mai mult, cu atât ești considerat mai bun, cu atât te poți lăuda mai mult. Iar combustibilul care alimentează această mașinărie este tocmai asta: consumul la nesfârșit! Atunci, cum redefinim sistemul?
- Conexiunea umană este, probabil, superputerea mea. Am petrecut foarte mult timp călătorind și cunoscând oameni. La orice proiect pe care l-am avut, dacă m-aș uita în urmă, aș vedea că totul se rezumă la relațiile cu oamenii.
- Eu sunt vegetarian. Toată lumea se ia de vegetarienii furioși. Dacă, de fiecare dată, acesta încearcă să te facă să te simți vinovat, nimeni nu o să mai vrea să petreacă timpul cu el, iar posibilitatea de-a face lumea să se schimbe, o să fie pierdută. Așadar, cred că e foarte important să ne jucăm, să ne distrăm, să găsim bucurie și uimire în posibilitate.
Interviul pe larg:
Ai avut o viață destul de așezată, cu un parcurs liniar, convențional, conform standardelor societății, și totuși, ai decis să renunți la jobul călduț și să îți urmezi pasiunea. Cum a fost, pentru tine, să faci mișcarea aceasta?
O să încep prin a dezvălui puțin contextul. Am început să lucrez ca inginer în industria minieră și nu pentru că aș fi avut o mare pasiune pentru aceasta, dar tatăl meu era inginer. Eram bun la matematică și fizică, iar facultatea aceasta avea cel mai bun PR, spuneau că poți călători peste tot, că salariile sunt mari, cursurile restrânse, ore de practică; și, în final, am absolvit, literalmente fără nici o datorie bancară, ba din contră. Și pentru mine, la vremea aceea, lucrul acesta a fost foarte atractiv. Știam totuși chiar dinainte de a absolvi, că nu e tocmai ceea ce mi-aș dori să fac, dar nici nu știam ce altceva să fac, așa că am continuat să muncesc în acest domeniu.
În cele din urmă mi-am descoperit un hobby, serile și weekendurile mi le petreceam imortalizând momente. Fotografiam oameni și evenimente, și a început să îmi placă mult treaba aceasta. Nu m-a captivat într-atât încât să mă văd drept mare fotograf sau artist, dar mi-am dat seama ce nu doresc să fac.
Îmi amintesc că m-am trezit într-o dimineață, după 3 ani și jumătate de carieră, gândindu-mă de ce trebuie să merg la lucru de parcă nu aș avea altceva mai bun de făcut. Dar asta e ceea ce facem, nu-i așa? Te îmbraci, te aranjezi, și te prezinți la lucru. Și nu știu ce exemplu de viață aș putea da, dar știu că m-am gândit, în momentul acela, că nu vreau să mă trezesc peste 10 ani, stând la un birou și câștigând o sumă bunicică de bani. La 2 săptămâni după introspecția aceasta, mi-am dat demisia. De fapt, chiar am și încercat să obțin concedierea, foarte nesigur fiind dacă avea să îmi iasă sau nu. Nu știam exact ce voiam să fac, așa că am încercat să îmi obțin concedierea ca să iau banii de primă de disponibilizare pentru a mai trage puțin de timp. Dar nu m-au concediat, așa că mi-am semnat demisia.
Cu siguranță a fost un act de curaj, totuși era vorba despre o schimbare fundamentală în viața ta. Prin ce încercări și eșecuri ai trecut în toată această perioadă de tranziție? Pentru că probabil nu a fost ușor sau poate mă înșel.
Am avut o serie de strategii, planul meu B a fost să mă întorc la școală pentru a susține un examen GMAT (test de admitere care este acceptat de multe școli de absolvenți, de afaceri și domenii conexe din întreaga lume). Și mă pregăteam în continuare să fac un masterat, aceasta era planul, doar că mi-am dat demisia prin ianuarie, iar școala începea în septembrie. Am avut tot acest timp la dispoziție, așa că m-am gândit: fotografia chiar începe să îmi placă, am 10.000 de urmăritori pe Facebook, ce se întâmplă dacă îi dau ocazia să văd încotro duce? Am călătorit și am făcut fotografii, am descoperit că dacă organizezi workshop-uri și îi înveți pe alții, poți călători în toată lumea gratis. De exemplu, îmi ofeream serviciile la tot felul de organizații de fotografie. Pur și simplu le scriam și îi întrebam dacă sunt interesați să susțin un curs, să îmi plătească zborul și cazarea. Astfel am tot călătorit și predat. Nu câștigam foarte mulți bani, dar nici nu cheltuiam mult. Mi-am înregistrat călătoriile și așa toată lumea putea să le urmărească. Se poate spune, deci, că am fost un influencer timpuriu, pe vremea când existau foarte puțin influenceri în fotografie. Cred că am fost în locul potrivit la momentul potrivit, cu aptitudinile potrivite.
În final am avut noroc și lucrurile s-au urnit, dar am și muncit mult. Unele lucrări de ale mele au devenit virale, am început să primesc comenzi și să fiu plătit. În 2 ani și jumătate de la demisie, cream deja campanii mari și câștigam mai mult decât câștigasem vreodată. Dar știi cum e, în viața aceasta, toate lucrurile își au complexitatea lor. Mi-am dat repede seama că nu era ceea ce îmi doream cu adevărat, că aveam nevoie de mai mult sens în ceea ce făceam. Așa că am început o altă tranziție a carierei mele, care însemna să refuz orice propunere de job comercială puteam și să înțeleg cum pot avea mai mult impact social pentru a da un sens muncii mele.
Unele lucrări de ale mele au devenit virale, am început să primesc comenzi și să fiu plătit. În 2 ani și jumătate de la demisie, cream deja campanii mari și câștigam mai mult decât câștigasem vreodată.
Mie se pare incredibil! Și pare că aveai deja gândire antreprenorială, nu ai bâjbâit, ceea ce te-a ajutat să aterizezi în picioare. În discursurile tale vorbești despre creativitatea individuală ca forță motivațională a superputerii. Ce superputere consideri că ai?
Conexiunea umană este, probabil, superputerea mea. Am petrecut foarte mult timp călătorind și cunoscând oameni. La orice proiect pe care l-am avut, dacă m-aș uita în urmă, aș vedea că totul se rezumă la relațiile cu oamenii. Pentru că orice proiect, schimb creativ de idei sau colaborare remunerată, să aibă loc e nevoie de o legătură, mai întâi de toate. Cum ar fi, spre exemplu, o scânteie care să îi însuflețească, să îi entuziasmeze pe oameni de ideile reciproce, de ideea de a crea ceva împreună și nu singuri. Iar în lumea aceasta sunt mulți ce au mult mai mult capital financiar decât mine. Însă eu cred că am făcut o treabă bună clădind un capital social care mă ajută să fac lucruri care în general costă bani mulți, iar eu nu am nevoie de așa de mulți, pentru că investind în capital social, făcând lucruri semnificative, pot aduna laolaltă tot felul de oameni, lucru pentru care alții plătesc.
Crezi că este o superputere să duci un stil de viață sustenabil și într-o conștientizare deplină a prezentului? Și într-un context care demonstrează că este, cumva, inconvenient pentru consumator să ducă o viață sustenabilă și prezentă; Societatea care devine tot mai specializată la, a adresa acest mesaj, dar care mai are până să ajungă acolo.
Nu cred că trebuie să fie o superputere să duci un stil de viață sustenabil, dar dacă trebuie să fie o superputere să faci treaba aceasta, atunci ne-am dus naibii!
Pentru că practic tu spui că dacă e o superputere, e ceva unic. Asta înseamnă că doar un număr restrâns de oameni pot duce un stil de viață sustenabil, nu și restul lumii. Mai degrabă cred că trebuie să schimbăm societatea spre direcția în care a fi sustenabil să nu fie un efort. Nici nu prea avem multe variante, multe nu sunt sustenabile și puține sunt sustenabile. Deci, trebuie să mergem înspre o direcție în care să avem un sistem care să ne permită cu ușurință să fim sustenabili, să regenerăm planeta, să creăm o lume care să ne avantajeze pe toți, nu doar pe unii. Într-adevăr, în prezent, să duci o viață sustenabilă înseamnă să ai o superputere iar această superputere vine la pachet cu multe privilegii. Mulți oameni nu au opțiunea de a trăi sustenabil. Deci întrebarea este cum facem ca superputerea aceasta să o aibă mai mulți oameni? Cum creăm o lume în care să nu trebuiască o superputere pentru a fi sustenabil?
Să ne îndreptăm puțin atenția și înspre abordarea individuală. Aș dori să discutăm despre un concept interesant pe care l-ai propus, și anume, echitate climatică. Mă întrebam dacă ne poți lămuri puțin despre ce este vorba.
În primul rând, conceptul nu îmi aparține, l-am împrumutat de la alții mai deștepți decât mine. Recent am fost implicat într-un proiect în care încercăm să explicăm că, de fapt, multe soluții pentru sustenabilitate, care se vehiculează, nu se bazează pe echitate climatică. Și anume: nu toată lumea își permite o Tesla, nu oricine își permite să aibă telefon operat prin energie solară, de fapt, unii oameni nu-și permit nici măcar un telefon. Dacă ne uităm la Tehnologie, spre exemplu, și la investițiile care se fac de către sectorul privat, cred că 80% din investițiile în domeniul climatic se învârt în jurul energiei ecologice și tehnologiei, dar nu au deloc în vedere cum pot fi ajutați 2 miliarde de oameni care câștigă sub 2 dolari pe zi. Și cel mai important lucru, nu este despre cum îi ajutăm, ci despre cum îi implicăm și cum îi mobilizăm să ne ajute să luptăm împotriva schimbării climatice. Rezolvarea ar trebui să se afle în găsirea mai multor soluții, competențe, pe care să le stăpânim cu pricepere, pentru că dacă ne gândim la bogăție ca la o piramidă în vârful căreia doar 1% are acces, atunci cum putem rezolva problema schimbării climatice? Așa că da, evident că cele mai bogate țări din lume au impactul cel mai mare în ceea ce privește asta! Dar ar trebui să existe o cale prin care să putem elimina discrepanța și să îi cooptăm în lupta împotriva problemei climatice. Dacă i-am ajuta pe oamenii defavorizați să își poată susține recoltele, să aibă acces la energie curată descentralizată la prețuri accesibile. Atunci, dintr-o dată am facilita integrarea lor alături de noi în lupta împotriva problemei climatice, dar momentan lucrurile stau exact pe dos, e ca și când ei nu ar fi fost invitați la petrecere. Asigurându-ne că banii curg și în direcția respectivă, am rezolva două probleme deodată, ceea ce ar fi extraordinar! Deci, echitatea climatică înseamnă asigurarea accesului tuturor la această șansă, de a contribui la găsirea soluțiilor problemei climatice prin transferul informației și cunoștințelor către micile comunități și comunitățile locale. Cum le facilităm accesul la resurse, instrumente și tehnologie, astfel încât ei singuri să poată lupta, să găsească soluții viabile pentru a-și proteja casele și pământurile și luând parte alături de restul lumii la discursul global privind rezolvarea climatică.
I-ai menționat ca cei neinvitați la petrecere, interesantă perspectivă! De asemenea, ai mai menționat în unul dintre discursurile tale, despre frica de a fi prea puțin semnificativ. Crezi că asta simt și cei neinvitați la petrecere, cei lăsați pe dinafară? Atunci când poate se gândesc: „Ce impact aș putea avea eu, un singur om, când pe lumea asta sunt oameni care iau avionul privat pentru un drum de 3 minute, iar eu aici trebuie să renunț la folosirea paielor din plastic?"
Trebuie, în primul rând, să conștientizăm că există oameni care au privilegiul de a-și permite să țintească cât de sus vor, iar alții care nu au nici măcar privilegiul de a avea ce mânca. Prima oară trebuie să distingem această mare separare dintre cele două. Sărăcia cred că este unul dintre cei mai mari dușmani ai climei și mediului înconjurător. Pentru că dacă prima ta grijă este cum să îți procuri mâncarea de zi cu zi, cum să îți hrănești copii, cum să ai acces la tratament medical, atunci nu te gândești nici la mediu, nici la nimic de genul acesta, ci te gândești doar la tine și la cum să supraviețuiești. Așa că, ajutându-i pe oameni să își poarte de grijă, îi vom ajuta să protejeze mediul și planeta; în ordinea aceasta. Deci asta e prioritar! Cât despre relevanță și cât de semnificativ este fiecare gest, cred că asta vine mai la urmă. Să zicem că vrei să îți aduci propria contribuție, dar nu știi cum pentru că simți că ești doar tu, un singur om, te gândești că faci prea puțin și prea nesemnificativ. Îți spui că treaba asta e mai degrabă pentru cei privilegiați, pentru oamenii cu educație și cu o viață bună, fără griji. Și cred că lucrul acesta îl simte toată lumea, e un sentiment universal, mai puțin cei narcisiști și megalomani.
Este putere în acest sentiment al irelevanței, pentru că atunci când simți că ceea ce faci nu e suficient, ce faci? Sunt două lucruri pe care le poți face: poți să îi întorci spatele problemei și să nu faci nimic sau poți să ceri ajutor pentru a rezolva problema, să înveți cum să faci lucrurile în comun; și așa are loc schimbarea, împreună. Când încerci să produci schimbarea individual, de multe ori creezi și mai multe probleme.
Promovezi ideea colaborării, în loc de-a găsi soluții singur și a te simți neajutorat, îți unești forțele cu alții. Lucrezi cu grupuri de oameni pentru a obține un obiectiv mai mare, suma tuturor lucrurilor.
Categoric! Aceasta este și ideea, să introducem diversitate, feluri diferite de a fi, de a gândi, să ne găsim aliați, să facem schimb de idei și să ne asigurăm că soluțiile nu sunt date de o singură perspectivă. Vestul, spre exemplu, are tendința de a veni cu propria perspectivă la care nu are acces toată lumea. A fi capabil să fi deschis și la alte moduri de a gândi este un mod de a te actualiza.
Instalațiile și fotografiile pe care le-ai făcut sunt remarcabile! Suntem mari fani! Preferata mea este cea cu robinetul din care se scurg bucăți de plastic deasupra unui copil, bănuiesc că este nepotul tău. Expune vulnerabilitatea viitoarelor generații în fața poluării, e o imagine izbitoare. Următoarea dintre preferate este, negreșit, cea cu laptop-ul și forma circulară. Cred că a fost un coșmar logistic să o aranjezi! Care este lucrarea de care ești cel mai mândru, pe care o consideri ca fiind o mare realizarea de a ta, atât din perspectiva obiectivului propus, a succesului sau impactului?
Consider că sunt, mai degrabă, un activist, decât un artist. Deci, pentru mine, cele mai reușite proiecte sunt acelea care rezonează cel mai mult cu oamenii. Obiectivul proiectului este, în primul rând, să îi miște pe oameni, să îi atragă în acțiune. Din această perspectivă, proiectul robinetului de 3 etaje, creat de 4 ori, a fost deja replicat în multe părți ale lumii, în diferite locuri și spații, locuri unde se iau decizii și se formulează politici. Pe de altă parte, proiecte mai vechi, pe care le-am creat în alte spații au avut un succes la fel de mare. Spre exemplu, cea cu sirena așezată deasupra celor 10.000 de sticle de plastic, a avut 37 de milioane de vizionări pe Facebook.
Iar asta se întâmpla tocmai pe când se descoperea Marea insulă de gunoaie din Pacific. Deci la vremea aceea, a servit unui obiectiv total diferit. Cred că cel mai frustrat mă simt atunci când creez o lucrare care la final nu rezonează cu oamenii. Un exemplu poate fi acela al monstrului făcut din haine ce ieșea târându-se afară din mașina de spălat. Mulți oameni nu știu că majoritatea hainelor pe care le purtăm sunt făcute din plastic, poliester, nylon și spandex. Am vrut să sugerez că hainele pe care le punem la spălat în mașina de spălat se întorc și ne bântuie. Așa că am creat toți acei monștrii făcuți din haine ce se târau afară din mașina de spălat. Nu prea a rezonat lumea cu ea. Poate a fost prea abstractă sau poate sincronizarea conceptului nu a fost prea bună. Așa e la artiști, nu știi niciodată cum poate să iasă. Cine știe, poate va fi utilă în viitor.
Până la urmă, arta atinge pe fiecare, în mod diferit. Când lumea intră pe site-ul meu fiecare își alege preferatele sale, care sunt diferite de preferatele altora. Pentru că arta nu are o normă și deține o putere destul de unică în lume. Are potențialul de a părea nouă pentru oricine nu a văzut-o încă, poate fi refolosită la nesfârșit, e o resursă infinită, poate fi folosită pentru a deschide minți și suflete, în orice împrejurare, poate fi folosită de către sectorul privat, de către cel public, de către indivizi, de către corporații, guverne; și este ceva ce aproape că nu poate fi normativ. Nu îți dictează ce să faci, te invită să îți pui întrebări despre sine și să îți schimbi perspectiva.
Înglobezi multe elemente ale poluării în lucrările tale, care consideri că este cel mai poluant dintre toate, la nivel global? La ce să fim mai atenți, după părerea ta? Micro-plasticul, emisiile de combustibil?
Nu este constructiv să gândim astfel. Nu putem spune care dintre ele e mai dăunător pentru că trăim într-o lume interconectată și într-un sistem interconectat. E ca și cum ai spune: „ce e mai important: drepturile femeilor sau drepturile copiilor, serviciile medicale sau educația?”. Nu putem rezolva problema serviciilor medicale fără a soluționa problema educației, ele sunt interconectate și trebuie tratate ca atare. Dacă expunem problema soluționării dezvoltării sustenabile, spre exemplu 17 obiective, la diferite organizații pentru Dezvoltarea Durabilă, este o provocare, pentru că avem companii care aleg asupra cărei probleme vor să se axeze. Din categoria: "Nu îmi pasă de problema 5, problema 7, problema 12. Ia să ne uităm la acestea, pentru că celelalte nu sunt pe lista noastră de interes". Dar nu merge așa! Nu poți să abordezi astfel problema! E ca și când ai face un cub Rubik. Trebuie să rezolvi toate cele 6 fațete. Tot la fel trebuie soluționate și cele 17 probleme, în egală măsură. Mai degrabă, deci, decât să ne gândim la care este cea mai dăunătoare problemă, mai bine să încercăm să soluționăm cât mai multe posibil și să diminuăm efectele secundare pentru că impactul nu este doar pozitiv sau negativ, ci ambele, în același timp; pentru că asta înseamnă să fi uman. Viața înseamnă consum și regenerare. Deci, câtă greutate pui pe una, în defavoarea celeilalte? Cum ne putem echilibra existența, cum să o facem cât mai armonioasă cu tot restul lumii? Nu putem fugi de asta! Bineînțeles, vrem să fie cât mai simplu, să existe soluții imediate. E mult mai ușor să ne continuăm viețile fără să încercăm să reconfigurăm sisteme, tot timpul. Și, totuși, cred că trebuie să facem loc și pentru această complexitate.
Dacă generalizăm, într-o situație ca cea menționată, a celor 17 obiective expuse organizațiilor Dezvoltării Durabile, uitându-mă la o statistică despre care ai vorbit, referitoare, strict la producția plasticului de unică folosință, acesta a crescut cu 250% în timpul pandemiei. E un subiect pe care l-am mai discutat, fiind încă de mare actualitate și pe firul aceleași logici. Presupun că restul materialelor poluante au crescut exponențial, la rândul lor. Te duce asta cu gândul la noi standarde de producție de materiale care sunt deja dăunătoare mediului? Sau consideri că este doar o creștere normală datorată cererii și ofertei, lanțului logistic și că va scădea, cu puțin noroc, la nivelurile de dinainte de pandemie sau chiar mai jos de atât?
Dacă ne uităm la începuturile producției plasticului de unică folosință, de când a fost inventat, de prin 1950, nu a existat niciun an în care producția să fi scăzut, ea doar a crescut. Chiar dacă există conștientizare masivă în jurul acestei probleme, aceasta continuă să crească. Se întâmplă totuși niște lucruri care încearcă să-i determine pe oameni să se schimbe. Norme care se perfecționează, inovații, așa că întrevăd că ne plasăm în niște vremuri în care cu siguranță vor începe să mai scadă, să fie încetinite sau chiar să scadă de tot. Dar trebuie să gândim mai departe de atât. Trebuie să ne gândim la ce anume îi determină pe oameni să folosească plasticul. Este ieftin, eficient, este un material ușor ca greutate, este convenient, nu-i așa? Dorința omului de-a avea o existență cât mai convenabilă, nu va dispărea.
Chiar dacă înlocuiești plasticul cu altceva, spre exemplu, cu hârtie, cum fac multe companii în prezent, hârtia de unde provine? Din ce e făcută hârtia? Ce se întâmplă cu hârtia în cazul acesta, odată ce scapi de plastic? Și atunci, să zicem că plasticul a fost inițial creat ca să salvăm copacii, e ca și când am spune: gata! acum vă puteți împacheta lucrurile în plastic ca să protejați copacii și mediul, dar, de fapt, stați un pic că nici așa nu e bine! Mai degrabă, putem zice că avem o cultură a convenabilului, o cultură a confortului, a consumului rapid și repetat. Întrebarea care se pune e: cum schimbăm asta? Există vreun mod de-a schimba stimulii? Există vreun mod prin care să putem schimba natura umană și nevoia noastră de a consuma tot mai mult și mai mult? Și cred că dacă tot analizezi la nesfârșit, ajungi la rădăcina problemei: capitalismul, despre asta e vorba, de fapt. Și anume: cum să consumi cât mai mult, la infinit, iar cu cât achiziționezi mai mult, cu atât ești considerat mai bun, cu atât te poți lăuda mai mult. Iar combustibilul care alimentează această mașinărie este tocmai asta: consumul la nesfârșit! Atunci, cum redefinim sistemul? Pentru că iată, stimulii sunt diferiți. Nu putem scăpa de probleme tratând simptomele, când problema se află la rădăcină. Chiar avem nevoie să achiziționăm cel mai nou și mai cool lucru, tot timpul, și să ne dăm mari? Înspre asta ne îndreptăm? Pentru că pe modelul acesta este croit totul. Și cu cât mai lipsit de încredere te simți, cu atât mai mult consumi. Cu cât ești mai nefericit din diferite motive, nefericit în dragoste, sau din cauza sistemului din care nu ai vrea să faci parte și pe care ai vrea să-l eviți dacă ai putea, cu atât mai mult în toată această spirală negativă în care suntem atrași se profită de psihologia noastră umană. Și chiar dacă pomenești mereu de adevăratele mecanisme ale sustenabilității, nu pot să nu mă gândesc, de fiecare dată, tot mai mult, la limitările sistemului actual, dar și la creierele noastre primitive de maimuță ce sunt atât de ușor de manipulat. Așa că le privesc ca pe cauzele principale, pe care trebuie, în primul rând să le ajustăm în noi înșine și în alții. Deci, mai degrabă, acolo sunt răspunsurile, decât să privim doar la mecanismele prezente și să dăm vina pe plastic.
Chiar dacă înlocuiești plasticul cu altceva, spre exemplu, cu hârtie, cum fac multe companii în prezent, hârtia de unde provine? Din ce e făcută hârtia? Ce se întâmplă cu hârtia în cazul acesta, odată ce scapi de plastic? Și atunci, să zicem că plasticul a fost inițial creat ca să salvăm copacii, e ca și când am spune: gata! acum vă puteți împacheta lucrurile în plastic ca să protejați copacii și mediul, dar, de fapt, stați un pic că nici așa nu e bine!
Foarte adevărat! Mulțumim pentru cuvintele frumoase și sperăm să îi inspire pe cât mai mulți să urmeze această cale, să viseze, să își pornească propria lor inițiativă, iar dacă s-au tot gândit la asta, de ce nu, acum e momentul! Te-aș mai ruga, pe final, dacă poți să ne dai câteva sfaturi foarte, foarte practice, despre cum să facem cât mai puțină risipă, ca să avem parte de un viitor cât mai sustenabil?
Alege un lucru mic, mic de tot, pe care ai vrea să îl schimbi, din viața ta și nu da niciodată înapoi. Un asemenea lucru ar putea fi, spre exemplu, să nu mai bei niciodată din sticle de plastic. Ok, asta poate părea nesemnificativ. Sau: vreau să devin vegan sau vegetarian, sau ceva, orice. Sau să îmi fac un abonament cu un consum mai redus, la gaze, sau orice altceva. Orice ai alege, asigură-te că nu mai dai înapoi. În aceeași manieră clasică în care ne propunem să ne facem abonamentul ACELA, la sală, tot așa aspirăm să schimbăm lumea. Și dacă ne propunem obiective care din start sunt foarte mărețe atunci când nu reușim să le atingem, cu greu ne mai re-apucăm să facem ceva. Dar dacă îți propui obiective mici, să te încalți și să faci în fiecare zi o plimbare în jurul parcului care e lângă casa ta, sau să te plimbi câte 3 minute și dacă reușești să faci asta zilnic, atunci fiecare zi începe cu un succes. Acest succes, zi după zi, se adună pe parcursul vieții tale, nu-i așa? Imaginează-ți să faci lucrul acesta timp de 40 de ani, 60, 80. Dacă devii vegetarian, câte animale vei salva, datorită alegerilor tale, în tot acest timp? Aș zice că sentimentul de succes în viața noastră, începe atunci când credem că dacă noi ne putem schimba și ceilalți pot și acea mică dorință ne poate încredința că schimbarea este posibilă. Este mult mai mult decât simpla acțiune, în sine.
Al doilea lucru, ar fi să încetăm să ne gândim la schimbări individuale drept soluția la toate problemele. Să zicem că reduci din plasticul pe care îl folosești, reciclezi tot ce poți sau duci o viață cu zero risipă, iar asta tot nu o să schimbe sistemul. Așa că, dacă tot încerci să îți actualizezi stilul de viață, începe să cauți și cauzele care stau la baza problemei. E vorba de recompense comportamentale, de norme etc.? Pentru că nu e vorba doar de a-i sfătui și a-i ruga pe oameni să facă aia sau ailaltă, ci trebuie să ne gândim și la ce anume îi împiedică să o facă. Și dacă putem să vedem imaginea de ansamblu, atunci putem crea cadrul potrivit care să le permită oamenilor să facă schimbarea un pic mai ușor.
Al treilea, și ultimul sfat, este să încercăm să găsim moduri de a ne juca. Știu că pare contraintuitiv la așa o discuție serioasă, dar dacă ne uităm tot timpul doar la lucrurile care sunt greșite, în lume, și ne simțim vinovați și suntem prea duri cu noi, o să rămânem fără energie și o să ne simțim nefericiți, nimeni nu o să vrea să ne fie prieten și astfel dacă nimeni nu vrea cu noi, nimeni nu o să vrea să se schimbe împreună cu noi. Ca și exemplu, toată lumea se ia de vegetarienii furioși. Dacă de fiecare dată când ești în compania unui vegetarian furios, apropo, eu sunt vegetarian, nu vă simțiți ofensați, vă rog, pe cei care sunteți. Dacă de fiecare dată, cum ziceam, acesta încearcă să te facă să te simți vinovat, nimeni nu o să mai vrea să petreacă timpul cu el, iar posibilitatea de-a face lumea să se schimbe, o să fie pierdută. Așadar, cred că e foarte important să ne jucăm, să ne distrăm, să găsim bucurie și uimire în posibilitate. Și cred că trebuie să ne asigurăm că luăm treaba asta ca pe o temă de casă, pentru că dacă începem să ne pierdem credința în lume, în oamenii din jurul nostru, atunci nu o să întrevedem posibilitățile și nici ceilalți nu o să le vadă în noi, și nimeni nu o să vrea să ni se alăture, iar posibilitatea de a crea schimbarea o să dispară. Acestea au fost cele 3 sfaturi, sper, mai neconvenționale, pe lângă, evidentele: circulați cu bicicleta și faceți dușuri mai scurte!
Să fiu sincer, genul acesta de sfaturi dau și eu și mă aștept să primesc la fel în schimb, dar încă suntem departe. Este cu atât mai mult, foarte binevenit! Îți mulțumesc foarte mult , Benjamin, pentru timpul pe care ni l-ai acordat pentru acest interviu. Mulțumim pentru că ai atins teme atât de ample și că ne-ai oferit, cu adevărat, o perspectivă unică.
Benjamin vine în România în anul 2023.
Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ar trbui sa scriu tomuri intregi pentru a combate punct cu punct tampeniile debitate.
Nu cred ca exista vreun om care nu si-ar dori sa-si dea demisia si sa fie influencer, sa calatoreasca, sa cunoasca oameni noi, sa aiba idei artistice, sa aiba urmaritori pe retelele de socializare, sa castige bani si sa dea din gura sfaturi. La sfaturi toata lumea se pricepe.
Sfaturi puerile, infantile si de neaplicat. El din ce bea apa? Din pumn? Orice material, ca e sticla, plastic, hartie, portelan, cauciuc, metal etc presupune un proces de productie care polueaza si presupune consum de resurse materiale.
Mie personal mi-ar placea tare mult ca de maine toata planeta sa-si dea demisia. Sa traim in corturi, sa ne infasuram in paturi, sa scriem pe facebook si sa facem fotografii. Sa ne jucam si sa mancam din palma. Sa nu mai fie necesari banii, sa incalzim apa la soare si sa facem focul pocnind doua pietre.
La un moment dat bravul Benjamin identifica si vinovatul: capitalismul! Pai, el de unde a facut bani? Nu din societatile capitaliste, nu din contracte si colaborari cu firme private? De unde atata fatarnicie?
Am o pregatire - am niste idei - am o inclinatie artistica - incep sa ma gandesc cum pot exploata aceste atuuri. Ma lansez pe retelele sociale - incep sa castig bani - incep sa fac pe desteptul - incep sa dau sfaturi - incep sa cred ca am idei geniale care vor salva planeta de la moarte. Incep sa par cool - incep sa discut despre idei la moda. Dar toate astea sunt doar niste impresii si atat. Nimic nu poate schimba modul de a trai pe Terra atat de radical, incat sa produca efecte atat de importante care sa conteze.
Mai era una, Cameron Diaz, care spunea ca ea nu trage apa la toaleta pentru a nu consuma apa. Si era foarte mandra de ea si foarte convinsa ca ajuta cu ceva planeta. Atat de mandra ca a impartasit lumii intregi prostia asta. Cred ca se si simte la nivel planetar aceasta economie. Am impresia ca a crescut nivelul apei din Mississippi. Si pe principiul vaselor comunicante si din Dunare. Cum? Voi nu ati simtit? Nu aveti aceeasi impresie ca mine?
Na, ca am consumat si curent electric citind aiureala asta si mi-am mai uzat putin si laptopul pe care conform sfaturilor primite cu nemiluita in ultima vreme, ar trebui sa-l conserv bine, vreo 20 de ani de acum inainte sa nu mai cumpar altul.
Si la polul opus, cei 10% ai romaniei au salariu de aproape 1 mie euro pe luna. Merg la supermarket si iau deseori prea multa mancare si toata ambalata in plastic, nu au fost la piata saptamana trecuta sa ia ceva de la un mic producator, fiecare, au minim 3 blugi in dulap iar unele persoane au rochii si pantofi ce nu le-au utiilizat deloc in ultimile 12 luni, minim 10 aparate in priza ce consuma in standby dar fara grija noastra pt asta pt ca e nesemnificativ la venitul propriu, tv e deschis continuu si schimbam telefonul de 1-2 ori pe an. Iar unora nu le pasa pt ca au impresia ca li se cuvine, dar bombane ca sunt raurile pline de plastice, ca gunoiul orasului e cum e, ca nu se recicleaza cum vor ei de la usa casei lor etc.
Schimbarea incepe cu noi. E ok si de mers la piata iar laptele crud e mai bun. Cu 2 perechi de blugi pot sa ma descurc o saptamana, rochia aia de buna o iau acum la birou ca e faina, o protectie la telefon il face sa reziste si explic copilului ca modelul de acum 3 ani e inca bun, dacia e si ea masina, nu musai BMW etc..
Astfel un amărât care își taie câteva vreascuri din pădure să aibă ce pune pe foc categoric că este mai puțin nociv decât schwein(g)hofer, care taie în câteva minute o pădure întreagă! Și mai are și tupeul să dea și lecții de sustenabilitate! Eventual mai plantează un copăcel și face un selfie cu el, că dă bine în media!
La fel, plasticul poluant nu e picat din cer și nu este produs de amărâtul care abia o duce de azi pe mâine, ci tot de marile corporații imperialiste exploatatoare, care aleg să își ambaleze produsele în asemenea ambalaje, respectiv care fabrică asemenea ambalaje pentru că există cerere pentru ele, fiindcă e clar că dacă nu ar fi, nici nu s-ar fabrica. Iar hainele din plastic, poliester, nylon etc. nu au fost create de amărâții care abia își duc zilele, ci sunt tot produsele marilor fabrici deținute de marea burghezie exploatatoare.
Prin urmare, lupta de mediu este combaterea poluării de mediu și a clasei poluante, adică a clasei exploatatoare și a orânduirii create și menținute de această clasă exploatatoare, orânduire în care clasa exploatatoare burgheză deține poziția dominantă, aceea de clasă conducătoare: orânduirea capitalistă. Astfel, este clar că nu există luptă de mediu în sine, ci aceasta este și trebuie să fie parte a luptei de clasă!
Cât despre hârtie și mitul salvării copacilor, cine spune că este obligatoriu ca hârtia să se fabrice din copaci?! Să se legalizeze cultivarea și prelucrarea cânepei, o plantă atât de folositoare la atâtea lucruri bune, inclusiv la fabricarea hârtiei! Ba chiar și a hainelor sustenabile! Și doar se știe că o plantație de cânepă se reface mult mai rapid decât o pădure!