Ce ar putea urma: scenariul cel mai negru al crizei politice în 5 episoade desprinse din „House of Cards”

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

În timp ce luam prânzul duminică, zapam de la un post de știri la altul. Nimic interesant pe nicăieri, aceleași știri la fiecare post de televiziune. Cu o excepție: la Antena 3, într-un montaj de umplutură, ni se prezentau cadre scurte, probabil filmate în vară după vestimentația protagoniștilor, cu filmele preferate de politicieni. Deputatului Rădulescu îi plac filmele de acțiune. Are chiar o colecție impresionantă! Nimic surprinzător aici, cunoscută fiind istoria publică a domnului deputat. La un moment dat, apare și Liviu Dragnea. Declară relaxat că i-a plăcut House of Cards. În mod inexplicabil, detaliul acesta mi-a rămas puternic întipărit în minte de atunci, deși uit cancanurile de acest gen pe loc. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele câteva zile explică poate de ce subconștientul meu a păstrat acest detaliu și, nu doar că l-a păstrat, m-a și făcut să mi-l reamintesc în fiecare zi, de câteva ori pe zi, de duminică încoace.

Evenimentele care s-au succedat rapid sunt simple. În primul rând, premierul Mihai Tudose are un conflict cu ministrul de Interne Carmen Dan. În loc să se folosească de prerogativele clare care dau autoritatea unui prim-ministru să își revoce un ministru (și pentru care există precedent, situația Shhaideh/Plumb), premierul amână discuția pentru faimosul CEx. O mișcare proastă: dacă ar fi vrut să se afirme ca mascul-alfa, premierul ar fi revocat-o pe doamna Dan pe nesimțite. În al doilea rând, în urma CEx-ului, premierul rămâne în mod inexplicabil fără susținerea partidului, cu un vot de neîncredere uriaș. O mișcare din nou dubioasă, cu consecințe de această dată. Dubioasă pentru că nu înțelegem exact de ce premierul Tudose a devenit brusc necalificat pentru această funcție; motivele retragerii susținerii partidului sunt de-a dreptul puerile („Lipsa de comunicare naște monștri”, Marian Oprișan). Consecință: președintele PSD Liviu Dragnea are, în ciuda vocilor care îl văd deja detronat, autoritate supremă în partid. Ba chiar, e mai puternic decât a fost vreodată: nici măcar nu și-a mai mazilit premierul prin moțiune. Dovada clară că Liviu Dragnea are puterea supremă e dovedită și de al treilea eveniment: prin vocea lui Niculae Bădălău, dizident până mai ieri, impune din nou, scurt și cuprinzător, un personaj din cercul său cel mai intim, pe doamna Viorica Dăncilă.

Ce rezultă? Să ne amintim detaliul de la care am pornit. Domnului Dragnea i-a plăcut House of Cards (presupun că foarte tare, din moment ce a început lista de filme preferate cu el). Se crede președintele Frank Underwood. Pentru cine nu știe, Frank Underwood este un personaj prototipic din romanul realist clasic: un tip de individ care violează orice promisiune, principiu și lege pentru a-și atinge scopul. Violarea pleacă de la șantaj și ajunge la crimă. Faptul că Liviu Dragnea este un astfel de personaj este cât se poate de clar prin tot ce a întreprins de la câștigarea alegerilor încoace: calcă fără să respire bunul-simț, toate promisiunile și orice lege a țării ori de câte ori i se ivește ocazia pentru a-și atinge un obiectiv. Nu e cazul să le reiau aici: de la Ordonanța 13, până la vizita premierului Japoniei de ieri l-a „durut în papuci” de tot și de toate: de milionul de oameni din stradă, de Comisia și Parlamentul European, de opinia publică, de „programul de guvernare” ș.a.m.d.

Probabil că Liviu Dragnea va juca o carte à la Underwood: joacă în continuare. Cel puțin de devotamentul nelimitat al partidului său și al partenerilor din coaliție este sigur. Dacă îi iese mișcarea pe care intuiesc că vrea să o facă, nu are nimic de pierdut, are doar de câștigat. Dacă nu joacă însă, este sigur că va pierde și va pierde rău.

Vă propun un mic scenariu de realitate contrafactuală, de inspirație underwoodiană: o lovitură de stat parlamentară. 

Pasul 1. Prin nume din ce în ce mai absurde, îl va forța pe președintele Iohannis să respingă propunerile de premier venite dinspre majoritatea PSD-ALDE. Nu am prejudecăți, așa că am primit doar cu uimire nominalizarea doamnei Viorica Dăncilă. CV-ul doamnei pare cât de cât respectabil la o primă vedere (nici mai bun, nici mai rău decât al domnului Mihai Tudose). Am ascutat însă câteva fragmente din luările de poziție oficiale și din interviurile doamnei Dăncilă și mi-e clar că ar putea cu greu să conducă o organizație județeană de partid. Ce să mai vorbim de Guvernul României. Așadar, pe scurt, președintele Iohannis respinge această propunere. O respinge și pe următoarea. Și așa mai departe.

Pasul 2. Președintele nu respectă propunerea majorității parlamentare. Încalcă deci Constituția Românei și va fi, cu lejeritate, suspendat.

Pasul 3. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se instalează la Cotroceni. Semnează legile justiției de cum le primește. Avem vreun dubiu? Nu! ALDE este unul dintre artizani! Mai mult: a devenit președinte, intră în istorie (președinte interimar, ce-i drept, dar când te uiți pe lista președinților României de pe Wikipedia, îi vezi acolo și pe Nicolae Văcăroiu, și pe Crin Antonescu), dar, mai important, scapă de problemele penale. Liviu Dragnea trebuie răsplătit cumva, nu? Cadoul cel mai frumos care i se poate face este abrogarea legii 90/2001 care precizează clar că o persoană condamnată penal nu poate fi membru al Guvernului.

Pasul 4. Liviu Dragnea: Prim-ministru!

Pasul 5. Klaus Iohannis e reconfirmat și revine la Cotroceni. Cui prodest când tot răul se va fi înfăptuit deja?

Corolar: Liviu Dragnea are (1) autoritate supremă în partid; (2) majoritate lejeră în Parlament; (3) o Curte Constituțională perfect subordonată și servilă.

Soluții împotriva acestui scenariu sunt slabe: (1) strada (ce-ar putea să facă?); (2) trădătorii de serviciu din Parlament (dar, fiind trădători, se pot, desigur, cumpăra).

Practic, am putea avea de-a face cu o lovitură de stat desfășurată în limitele Constituției României și ale legilor țării. Liviu Dragnea nu are nimic de pierdut și pare decis să joace totul la limită, la rupere. Nu are niciun scrupul. Mai e ceva: Președintele Iohannis nu pare să fie deloc calm pentru un om care teoretic are pâinea și cuțitul în mână. Este, repet, scenariul cel mai negru, care va prelungi criza politică la nesfârșit și care ne va face să ratăm și anul 2018.

În încheiere, vă propun ca temă de reflecție un citat din „Meșterul Manole” de Lucian Blaga, care mă tot chinuie de câteva zile; e o replică a călugărului Bogumil către Meșterul Manole: „Şi dacă întru veşnicie Dumnezeu şi crâncenul Satanail sunt fraţi? Şi dacă îşi schimbă obrăzarele înşelătoare, că nu ştii când e unul şi când e celălalt? Poate că unul slujeşte celuilalt”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp