Foto: Jeff Pachoud/ AFP/ Profimedia Images
Zilele acestea circulă în „spațiul public” două tipuri de discursuri: pe de-o parte „Vai, ce tragedie trăim, ce criză ne așteaptă, pandemia secolului, criza secolului”, iar pe de altă parte, „Uite ce oportunitate bună să-ți faci ordine în gânduri, să te dezvolți, să înveți o limbă nouă”.
Prea puțini sunt cei care spun: „Ai grijă de tine, trăiește cum poți tu mai bine în timpurile acestea”. De fapt, timpurile acestea sunt ca oricare alte timpuri, cu bune și cu rele. Am scris despre ele aici și cred în continuare că ar trebui să trăim mai cu calm și cumpătare această perioadă. Oscilăm între două stări: pe de-o parte, credem că situația prezentă va dura la nesfârșit (avem sentimentul că vom rămâne pe veci blocați într-un prezent continuu de care vrem să scăpăm), iar pe de altă parte trăim într-un viitor condițional, condiționat (când voi avea x lucru, când voi atinge x obiectiv, atunci mă voi putea bucura, mă voi simți nu-știu-cum, deci idealizăm viitorul).
Asta îmi amintește de felul în care le criticăm pe mamele noastre că păstrează pentru ocazii speciale vesela „bună”; așa și noi sperăm la „ocazii speciale” pentru a deveni persoana de care să ne placă, uitând astfel să trăim cu adevărat.
Mulți așteaptă să treacă virusul ăsta ca să-și reia viața pe care aveau înainte și pe care tind să o idealizeze. De abia așteaptă să se întoarcă la jobul pe care îl urau din cauza vreunui șef isteric sau a colegilor bârfitori.
Viața noastră este o goană după obiective, de la cele mai simple: să beau 2 litri de apă pe zi sau să slăbesc 10 kile, la cele mai complexe: să ajung manager regional, să am o casă, să câștig mult, să am succes la birou, să fiu popular în echipă.
Dar, dacă e ceva ce putem învăța din perioada asta de izolare socială, e că ar fi bine s-o lăsăm mai moale cu obiectivele. Vedem cum lumea noastră se poate schimba brusc și tot ce ni se părea important ieri, la serviciu sau în relațiile interpersonale, își pierde termenul de garanție.
Putem face însă câteva lucruri mici, dar dătătoare de satisfacții imediate:
1. Fă-ți curat în casă în toate cotloanele: în dulapuri, în balcon, în cămară și aruncă tot ce n-ai mai folosit de multă vreme sau este ciobit ori trebuie reparat/ cusut (oricum nu le mai reparăm niciodată...). Aruncă gunoaiele, eliberează-ți spațiul. Îți va da un sentiment de împlinire, de realizare.
2. Învață să apreciezi ceea ce ai. Savurează-ți cafeaua din cana ta veche, pe care la vremea ei ți-ai dorit-o mult.
3. Stabilește-ți obiective de învățare. Eu învăț prin podcast-uri sau video-uri de pe YouTube ori Ted pe tot felul de teme care mă interesează. Le ascult seara, înainte de culcare. Încerc să citesc când pot. Eu am doi copii sub 3 ani, așa că n-am prea mult timp de mine. Dar citesc de pe telefonul mobil seara, înainte de culcare. Pentru citit folosesc o aplicație gratuită foarte bună, ușor de folosit și fără publicitate: ReadEra. Pentru mine, a citi și a învăța înseamnă timp liber folosit cu cap.
4. Roagă-te mai mult, fie și numai rugăciunea inimii. Nu știi care este aia? Caută pe Google. Unii înlocuiesc rugăciunea prin meditație, yoga sau budism. Toate contribuie la starea de bine după care tânjim cu toții.
5. Ține un jurnal de recunoștință. Eu folosesc o altă aplicație gratuită, ușor de folosit și fără publicitate: Presently. Scrie acolo în fiecare zi că ești recunoscător că ești în viață, că ai curent, că ai apă, că ai căldură, că poți vedea, că ai cu cine te certa… Ai prins ideea, sper.
6. Trăiește! Bucură-te de fiecare zi în simplitatea ei. Și fii atent la relațiile cu partenerul, cu familia, cu rudele, cu tine. Sună-i pe cei dragi (fie și prieteni, nu doar familia), eventual pe video (vei avea o comunicare mai autentică).
Orice generație are criza ei majoră. Iar dacă n-ai trecut prin vremuri grele, înseamnă că n-ai trăit suficient de mult. Unii au avut Primul Război Mondial, alții au trecut prin Marea Criză din 1929, alții au avut Al doilea Război Mondial, alții au supraviețuit comunismului.
Noi avem SARS-COV-2. Vom trece și prin situația aceasta. Cum? Mai mult sau mai puțin șifonați, depinde de anotimpul nostru interior. Sau de tăria noastră interioară. Andrei Pleșu, în „Jurnalul de la Tescani” vorbește despre ecvanimitate - a traversa cele patru anotimpuri cu un singur anotimp lăuntric. Ceea ce vă doresc și vouă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si apoi, dupa ce oamenii aia destepti rezolva problemele tale, ale mele, ale tuturor, tot Domnului o sa ii multumesti.
Rugăciunea e percepută prea des ca act de cerșetorie iar Dumnezeu lucrează prin oameni și împrejurări.
„Eu am doi copii sub 3 ani, așa că n-am prea mult timp de mine.”
Aceasta este una dintre cele mai mari prostii pe care le poate gândi o mamă; în primul rând, pentru că maternitatea devine parte integrantă a femeii, deci a avea grijă de copii înseamnă a avea grijă de o parte din dumneata - e ca spălatul pe dinți, doar că periuța te mai și îmbrățișează din când în când și-ți spune că te iubește; în al doilea rând, pentru că noi ca oameni ne raportăm viețile nu în ani ci în fapte (întreabă-mă, dacă vrei să intru în detalii, ideea e să scapi de paradigma aceasta idioată - mă rog, dumneata poți să o păstrezi, doar să nu o mai scrii în vecii vecilor).
Nu vă jigniți dumnezeul cu rugăciuni ci mulțumiți-i; scoateți din viețile voastre tupeul și nerușinarea să-i pretindeți să schimbe lumea pentru voi.
Jurnalul se scrie cu pixul pe hârtie (întrebați, pentru detalii).
Succes!
Am mai spus acest lucru și am să-l susțin tot timpul: eu am să găsesc tot timpul modalități de a încălca o regulă proastă.