Raluca Hatmanu/Arhivă Personală
Gara din Shanghai este intimidantă. E întinsă pe câteva niveluri, cu porți de îmbarcare asemeni celor de la aeroport, cu zone de security-check și verificarea actelor, o practică des întâlnită în China. De la ultimul etaj, unde se află food-court-ul, miile de oameni arată de parcă ar fi într-o cușcă uriașă. Cară bagaje mari, mici, aleargă, se îngrămădesc la porți sau în fața fast-food-urilor cu sandvișuri cu pâine dulce și sos picant. Ca străin, e locul în care te simți cel mai departe de casă. Clipești des, tragi aer în piept și cauți panoul pe care e afișat trenul tău. Deși e scris și în engleză, senzația că ești rătăcit stăruie mult timp după ce ai găsit poarta la care te pui să aștepți îmbarcarea.
Panica e generată mai ales de faptul că nu știi limba. În nicio țară vizitată până acum nu am simțit atât de acut sentimentul că e imposibil să stabilesc un dialog cu oamenii. Pot număra pe degetele de la o singură mână câți chinezi vorbitori de engleză am întâlnit în cele opt zile de vacanță: doi ghizi, șefa unei fundații caritabile și vreo doi angajați ai hotelurilor în care m-am cazat. Nici măcar cei care lucrează în servicii turistice nu stăpânesc limba engleză la un nivel mulțumitor. Unul dintre ghizi a explicat că abia recent, de doar câțiva ani, copiii au început să studieze engleza la școală, dar noțiunile căpătate în timpul orelor se pierd rapid din cauză că nu au unde să exerseze pentru că nici măcar filmele nu sunt în engleză, toate fiind dublate de actori chinezi. Reviste în engleză nu am văzut nici în aeroport, iar CD-uri sau viniluri cu muzică occidentală am găsit într-un singur magazin din Beijing.
Dialogurile cu chinezii sunt facilitate de o aplicație pe care poți să tastezi sau să înregistrezi un mesaj vocal, iar traducerea vine imediat. A fost modul în care am reușit să întreb de meniuri în restaurante, prețul în magazine sau să indic o adresă șoferilor de ride-sharing. Chinezii nu au acces la aplicațiile vesticilor - Facebook, Instagram, Gmail și orice e creat de Google, dintre care Maps-ului i-am dus dorul cel mai mult - cenzurate în această țară. Nici Uber sau Bolt nu există, pentru ride-sharing, chinezii având propria aplicație - Didi, care funcționează la fel.
Cu cardul Visa am putut să plătesc în doar două sau trei locuri, în rest dovedindu-se un obiect inutil în portofel. Ca să te descurci în China, e obligatoriu să îți descarci aplicația Alipay și să înregistrezi un card. Important e ca aplicația să fie instalată pe telefon înainte de a ajunge în China, unde, evident, nu mai poți accesa Appstore sau Magazin Play.
Revenind în gara din Shanghai, odată ajuns la poarta de îmbarcare, nu mai există riscul de a urca în trenul greșit pentru că fiecare poartă se continuă cu un culoar care dă direct pe peronul potrivit. Mă întorc în Beijing după trei zile în ultra-modernul și tehnologizatul Shanghai. Cu o populație de peste 26 de milioane de locuitori, Shanghai este al treilea oraș din lume după Tokyo și New Delhi. Cu zgârie-norii săi care înfruntă cerul, cu magazinele scumpe, mall-urile la fiecare pas (scările rulante de la metrou duc în mall-uri), cu nuanțele țipătoare ale reclamelor stradale,
Shanghai arată o altfel de Chină, rezultat al relației dintre Est și Vest, un hibrid cultural dintre Orient și Occident. Modul în care se prezintă astăzi Shanghai se datorează în mare parte moștenirii sale istorice, orașul fiind primul port al Chinei care s-a deschis schimburilor comerciale cu marile puteri europene, ceea ce a dus la îmbogățire și dezvoltare rapide, mai ales de pe urma comerțului cu opiu. Instalarea comunismului și Revoluția Culturală și-au lăsat și ele amprentele, iar în prezent, Shanghai este exemplul perfect de socialism chinezesc combinat cu elemente ale capitalismului occidental.
Pentru a te simți ca în Europa e suficient să faci o plimbare în celebrul Bund, zona vechiului debarcader. Pe unul dintre malurile râului se întinde un șirag de clădiri impozante cu arhitectură europeană precum Casa Vămilor, Hotelul Păcii, Banca Negustorilor Chinei. Pe celălalt mal se înalță coloșii din sticlă și oțel din zona Pudong, dominată de arhitectura îndrăzneață a Turnului Televiziunii - Pearl Oriental Tower și de Shanghai Center, cea mai înaltă clădire din China și a treia din lume (măsoară 632 metri înălțime).
Deși măreția ostentativă a clădirilor din zona centrală impresionează orice vizitator, poate că un turist vestic și-ar dori să vadă ceva mult mai autentic, nu un derivat al zgârie-norilor americani. Pentru aceasta ar trebui să se îndrepte spre Grădina Yuyuan, o oază de liniște și răcoare în mijlocul orașului, ori spre străzile din zona Old Shanghai - mai degrabă o imitație a ceea ce se dorește a fi un centru istoric.
Într-adevăr, clădirile păstrează arhitectura tradițională ce amintește de cea a pagodelor, dar Old Shanghai nu este altceva decât un perimetru de străzi cu magazine de ceaiuri, mătăsuri, dulciuri și bijuterii de jad (sau falsuri), demonstrații de caligrafie și șansa de a încerca street-food-ul chinezesc. Tentacule de caracatiță înfipte în țepușe și puse la sfârâit pe grătare, găluște cu diverse umpluturi, prăjituri cu pastă de fasole roșie sunt doar câteva din ofertele culinare ale tarabelor cu mâncare înșirate de-a lungul străzilor închise circulației.
Atmosferă șic, pariziană, cu arhitectură europeană, restaurante scumpe, magazine și mai și, se află în French Concession, cartierul locuit pe vremuri de francezi. Este, însă, și locul în care s-a organizat primul congres al Partidului Comunist Chinez, ceea ce îți amintește că, în pofida mall-urilor de care te împiedici la fiecare pas, te afli, totuși, într-o țară cu regim dictatorial. Shanghai-ul, cu sclipiciul lui care îți fură ochii, are marele merit de a adormi conștiința, de a te păcăli că ești într-un loc liber, spre deosebire de Beijing, unde atmosfera e una apăsătoare, iar senzația că fiecare mișcare îți este monitorizată este mult mai pregnantă.
Mă gândesc la toate acestea în timp ce trenul rulează pe calea ferată cu o viteză de aproape 350 km/h. Distanța de peste 1300 km dintre Shanghai și Beijing e parcursă în aproximativ 4 ore. Prin comparație, un drum de 400 de kilometri de la București la Iași durează cam 6 ore și jumătate (în cazul fericit în care nu sunt întârzieri). Dar bullet trains, cum sunt numite, nu sunt cele mai rapide trenuri care circulă în China, celebre fiind maglev-urile, care pot atinge o viteză de aproximativ 600 km/h.
Însă nu doar viteza te uimește când urci într-un bullet train, ci și condițiile. În primul rând, curățenia. Încă dinainte ca trenul să părăsească gara, o doamnă în uniformă trece cu mopul pe culoarul dintre scaune. Operațiunea e repetată de câteva ori în cele patru ore de călătorie. Apoi, confortul: scaunele sunt generoase, spătarele se pot lăsa ca în avion, există spații dedicate pentru bagaje și mult loc pentru a-ți întinde picioarele. China nu face economie la spațiu.
Trenul alunecă pe lângă peisaje care se schimbă cu repeziciune, de la câmpuri inundate pe care se cultivă orez până la blocuri de 40 de etaje răsărite în mijlocul pustietății și orașe moderne. Din când în când, o stewardesă își notează comenzi de la călători: poți să ceri chipsuri și biscuiți, cafea de la Starbucks și chiar meniu KFC sau supe chinezești. În urma călătorilor nu rămân ambalaje, toate sunt aruncate în coșurile din capătul vagonului sau sunt adunate de doamna care face curățenie.
În vagonul meu sunt mulți tineri. Unul își deschide laptopul și pare că își face temele la fizică. O fată citește o carte pe Kindle, mulți sunt captivați de jocurile video de pe ecranele telefoanelor. Pe măsuțe aproape toată lumea are câte un termos cu ceai. Nimeni nu citește ziare, deși publicațiile pe print nu lipsesc în această țară, unde un ziar poate fi cumpărat cu 1 Yuan, adică aproximativ 60-70 de bani. Mai mult succes au televiziunile, ecranele pe care rulează știri atrăgând atenția călătorilor din gări. În intervalul în care am stat în China, am căutat posturi TV în engleză, dar cu excepția CGTN (China Global Television Network, cu sediul în Beijing), nu am găsit niciunul din canalele familiare precum BBC, CNN, ABC. Nici măcar National Geographic sau Animal Planet.
CGTN poate fi folosit ca studiu de caz pentru manipulare. Fiecare jurnal a început cu știri despre criza din Gaza și protestele anti-Israel, dar nu am văzut vreun headline despre războiul din Ucraina. În schimb, a fost difuzat un amplu reportaj despre tineri ruși care participă la un proiect lăudabil de restaurare a unor opere de artă. Precedând turneul președintelui chinez în Europa, la CGTN au curs știrile despre legăturile strânse dintre China și Franța, despre prietenia sino-maghiară și parteneriatele comerciale cu Serbia, dar și reportaje soft despre un tânăr compozitor francez care, fascinat de muzica chinezească, a învățat să cânte la un instrument tradițional.
Dincolo de aceste lecții de manipulare clasică, vizitele lui Xi Jinping în Europa, în țări precum Serbia și Ungaria, vădit anti-UE și cu o politică orientată spre Rusia, nu sunt întâmplătoare. China își caută aliați acolo unde știe că există o breșă în încrederea conducătorilor, dar și a oamenilor obișnuiți în valorile occidentale. Parteneriatele se cumpără cu bani mulți și cu promisiunea unor proiecte de infrastructură de care țările est-europene au nevoie. China știe deja că aceasta este forma rapidă și sigură de a deschide uși. Pe plan extern, chinezii derulează proiecte în țări din Africa și Asia.
Pentru Beijing, miza nu e doar una economică, prin deschiderea unor piețe de desfacere pentru produsele sale, ci și una politică în condițiile în care visează la o "Chină Mare", care să includă și Taiwan, recunoscută în relațiile internaționale de cât mai multe țări. Politica externă a Chinei și raporturile sale cu alte state a fost rezumată cel mai bine în 2017 de premierul Cambodgiei: "Alte țări au o mulțime de idei, dar nu au bani. China, însă, când vine cu o idee, vine și cu banii".
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Așa că paiul (de orez) din ochiul altuia versus ditamai cocotierul din ochiul propriu...
Aceasta struto-camila se sprijina pe picioare de lut.
Articolul surprinde, atat cat poate sa fie cuprins intr-un articol, starea chineza.
China are probleme uriase putin cunoscute de publicul larg. Probleme ce nu fac cinste unei tari comuniste, mandra de realizarile sale si care a declarat de curand ca a eradicat saracia. Toata lumea o duce bine, e fericita si prospera in viziunea Partidului Comunist Chinez, c-asa-i in dictatura: toata lumea canta, rade si danseaza.
Totusi:
„In China diferentele dintre bogati si saraci se adancesc pe zi ce trece. Intr-un mod abrupt chiar. In Beijing, foarte multi chinezi nu isi pot permite o locuinta. Aproximativ un milion de oameni traiesc in pivnitele subterane ale orasului sau in foste adaposturi antiaeriene.
Administratia orasului Beijing vrea sa goleasca aceste locuinte improvizate din subteranul metropolei. Varianta autoritatilor este aceea ca totul se face din motive de securitate. De la 1 februarie este interzisa inchirierea acestor locatii ca spatii locuibile.
Locuitorii din subsolurile orasului sunt in majoritate migranti saraci din provinciile chinezesti, care nu au alt adapost. Unul dintre ei, o femeie de 30 de ani, Chi Shu Lai le-a aratat celor de la Deutsche Welle conditiile mizere in care isi duc viata o multime de cetateni chinezi.
Aceasta locuieste la doua niveluri sub pamant. In holul ingust, slab iluminat, miroase a rufe ude si a mancare. De-a lungul holului, se vede o serie nesfarsita de usi inguste. In afara de doamna Chi, aici mai locuiesc inca o suta de oameni, majoritatea fiind chinezi saraci din provinciile muntoase.
Subsolul care te dezumanizeaza
O casa cu ferestre si toaleta adevarata nu-si poate permite in Beijing, deoarece costul chiriilor si al locuintelor e in continua crestere. Pentru aceasta pivnita plateste lunar 30 de euro.
Pentru igiena corporala si spalatul rufelor exista un robinet cu apa rece in capatul holului. Gatitul este interzis din cauza pericolului izbucnirii unor incendii. Iesire de urgenta nu exista. De obicei, locatarii de aici mananca paste prefierte sau, in cel mai fericit caz, ies la un restaurant din cele mai ieftine. Dupa lunga zi de munca obositoare, nimanui nu-i mai arde de gatit.
Un milion de oameni in subteran
Asemanator doamnei Chi, in Beijing, se mai gasesc aproximativ un milion de suflete care au diverse ocupatii: agenti de curatenie, agenti de vanzari, chelneri, spalatori de vase sau comercianti ambulanti. Sunt oameni saraci care au venit la Beijing in cautarea norocului.
Aceasta forta de munca ieftina reprezinta motorul economiei chinezesti. In acelasi timp, viata acestor oameni arata prapastia dintre bogati si saraci, care se adanceste din ce in ce mai mult.
Autoritatile au tolerat, ani de-a randul, piata infloritoare a locuintelor subterane. Acum au decis sa-i puna capat. Dupa un incendiu devastator, care a avut loc anul trecut intr-un zgarie-nori din Shanghai, labirinturile subterane locuite de oameni sunt considerate un factor mare de risc pentru siguranta orasului.
Oamenii din subteran se tem pentru viitorul lor. Cele mai ieftine locuinte din oras sunt accesibile pentru cel putin 100 de euro lunar. Cam cat castiga doamna Chi intr-o luna”. - Ziare.com Fata nevazuta a Chinei: Dezumanizarea si saracia extrema din subteranele Beijingului 2023
Propaganda:
„O provincie chineză cu 80 de milioane de locuitori anunță că doar 17 persoane trăiesc în sărăcie
Autoritățile din Jiangsu au anunțat că doar 17 dintre cei 80 de milioane de locuitori ai provinciei chineze trăiesc în sărăcie, după măsurile de succes derulate pe plan local, informează BBC.
Eliminarea sărăciei este una dintre marile ambiții ale guvernului chinez.
Datele de la finalul anului 2018, anunțate de autorități, susțin că, în ultimii patru ani, peste 2,5 milioane de persoane au fost scoase din sărăcie. Numărul anunțat recent de de autoritățile din Jiangsu se potrivește cu obiectivul setat anterior, de a elimina sărăcia la nivelul provinciei până la începutul lui 2020. Cei 17 localnici din Jiangsu care încă trăiesc în sărăcie sunt apți de muncă, potrivit autorităților locale, deși patru "sunt bolnavi".
Care este definiția sărăciei în China
Nu există o definiție a sărăciei valabilă la nivel național, această fiind definită de fiecare provincie în parte. Un nivel folosit des la nivel național este de 2.300 de yuani pe an (331 de dolari). În China, în 2017, se aflau 30 de milioane de oameni care trăiau cu mai puțin de atât. Cu toate acestea, multe provincii au crescut nivelul sub care se consideră că o persoană trăiește în sărăcie, la 6.000 de yuani pe an (863 de dolari)”.
- https://www.digi24.ro/stiri/externe/o-provincie-chineza-cu-80-de-milioane-de-locuitori-anunta-ca-doar-17-persoane-traiesc-in-saracie-1243631
Toate astea nu fac cinste comunismului chinezesc. Probleme mari la chinezi sunt oamenii si sistemul politic si economic, tipic tarilor cu dictaturi. (Doza de Istorie - Cum China a eradicat saracia. https://www.youtube.com/watch?v=Hwh01X0ANuA)
Comunismul garanteaza egalitatea si bunastarea tuturor.
Ce trebuie sa stie chinezul de rand? Ca milionarii sunt de mucava, de carton presat. Sunt interfata prietenoasa, umana si de succes a regimului de la Beijing.
Afaceristul chinez da mana cu tine, zambeste, semneaza contracte cu casca in ureche, acolo unde-i susura cadrele din PCC ce sa faca si ce sa spuna. La cea mai mica greseala afaceristul trece in planul doi, tremurand nitel de teama ca a suparat partidul. La o greseala mai mare afaceristul poate aluneca pe scari sau ameti la o fereastra. Se mai intampla. Oamenii mai si mor. Nu-i asa?
E îngrijorător, pentru mine cel puțin, că acest uriaș cu picioare de lut s-ar putea alia militar cu Kremlinul. De acolo ar putea veni prăpădul...
Mai cred ca in spatele Rusiei sta China care are oportunitatea de a-i da un branci pe scari la momentul potrivit. China face pe prietena, ii furnizeaza cate un echipament, coopereaza economic. Ba chiar este solicitata de catre Occident sa fie un fel de intermediar, un frate mai mare care sa-l tempereze pe nenorocitul de la Moscova. Adica trimiti sacalul sa pazeasca lupul. China e mai rea si mai periculoasa de 10 ori fata de Rusia. China nu doreste o Rusie mare si stabila, nu are nevoie de un partener, are nevoie sa fie singura si capabila sa domine doar ea zona asiatica. C-asa-i intre dictatori. Nu au loc doi pe scena lumii. Se pot tolera, dar nu se iubesc.
Sub deviza prieteniei intre popoare, China isi impinge prietenul pe tobogan. Ce moment mai bun putea sa gaseasca daca nu razboiul din Ucraina? O Rusie ruinata e tocmai buna de aruncat la cosul istoriei dupa ce o foloseste bine in confruntarea cu restul lumii. Si Occidentul si America ies slabiti si economic si militar. Manipularile, stirile false, destabilizarea societatilor din vest prin intermediul Rusiei e perfect pentru China. Ii doboara, ii slabeste pe toti intr-un fel sau altul: America, Vestul, Rusia.
De ce nu s-a dus China pana acum peste Taiwan? Asta-i o intrebare interesanta.
„Șeful Statului Major Întrunit al armatei americane a declarat că armata Chinei nu va fi capabilă să invadeze Taiwanul pentru o perioadă de timp, iar președintele Xi Jinping va ajunge cel mai probabil la concluzia că un atac în perioada imediat următoare ar fi un dezastru pentru China.
Lansarea unei invazii ar fi „o operație militară foarte dificil de executat și cred că va trece ceva timp până când chinezii vor avea capacitatea militară și vor fi pregătiți să o facă”, a declarat generalul Mark Milley la briefingul din 16 noiembrie de la Pentagon.
Acesta a spus că liderul chinez „poate ajunge la concluzia că un atac asupra Taiwanului în viitorul apropiat ar fi un risc excesiv și s-ar termina cu o dezamăgire strategică pentru armata chineză”.
Prin declarațiile recente, generalul din vârful ierarhiei militare a SUA reia unele din observațiile sale anterioare potrivit cărora, deși China și-ar dori să fie în măsură să desfășoare o invazie în Taiwan până în 2027, armata sa nu este încă pregătită”. - https://www.defenseromania.ro/china-nu-va-fi-capabila-sa-invadeze-taiwanul-pe-termen-scurt_619558.html
Daca e asa cum spun americanii inseamna ca multe se reduc la „dezbina si cucereste”. Ceea ce se si intampla. Sapaturile intense in zona democratiilor occidentale si nord americane sunt in toi.
„China se confruntă, de asemenea, cu critici în Europa, după ce un emisar chinez a ridicat întrebări cu privire la suveranitatea țărilor baltice.
Într-un interviu acordat postului francez TF1, ambasadorul Chinei în Franța, Lu Shaye, a declarat că fostele republici sovietice nu au un „statut efectiv” în dreptul internațional. Comentariile au provocat furia unor țări precum Estonia, Letonia și Lituania, care și-au convocat ambasadorii chinezi.
„În dreptul internațional, chiar și aceste țări din fosta Uniune Sovietică nu au statutul, statutul efectiv în dreptul internațional, deoarece nu există niciun acord internațional care să materializeze statutul lor de țară suverană” , a declarat Lu, într-un interviu difuzat vineri”. - https://alephnews.ro/guvern/cand-ar-putea-declansa-china-invazia-in-taiwan/
Acea carte chineza atat de discutata, „ Arta razboiului”, prezinta cum ca cea mai buna confruntare este aia a disimularii, a inselaciunii, a divizarii:
„Arta razboiului este o carte care se invecineaza cu mitul. Cunoasterea oferita pe parcursul celor cateva sute de versete este una de tip biblic, iar misterul si numeroasele incertitudini biobibliografice au generat un plus de fascinatie.
Atat despre Sun Tzu, cat si despre Arta razboiului istoricii au foarte putine certitudini.
S-a convenit ca tin de secolul al V-lea i.Hr., o epoca in care China trecea de la o armata de tip feudal la una profesionista...
In mod straniu, autorul nu face nici apologia conflictelor, nici un elogiu pentru onoare. Dimpotriva, incurajeaza arta disimularii, a inselaciunii si a divizarii; ultimul capitol al cartii este dedicat spionilor si agentilor secreti.
Spiritul lui Sun Tzu este prezent in lumea contemporana, in tot ce tine de concurenta, de strategii de marketing, de calcul rece al profitului”. - https://www.edituracartex.ro/produs/arta-razboiului-sun-tzu/
Nu stiu de ce Israelul nu are cersetori. Pot sa speculez: sunt alte firi, au alta raportare vizavi de scoala si de munca, au o suprafata de 22 mii kmp, au 9 milioane de locuitori (tarile mici sunt mai usor de gestionat), traiesc intr-un mediu ostil, sunt permanent sub amenintarea vecinilor, au pregatire militara cu totii, au o istorie crunta, inteleg altfel lumea si viata.
D-na, dvs. sunteti mereu intr-un punct de vedere ce nu concorda cu al meu. Ever, never.
V-am mai citit opiniile si nu mi-au placut deloc, dar nu intervin pentru ca nu-mi place. Fiecare are opnia sa si apoi e foarte greu sa dialoghezi cu cineva pe care chiar nu-l cunosti.
De aceea nu intervin in comentariile celorlalti. Cand e ceva ce-mi place apreciez prin Like sau comentez daca am o lauda de adus. Daca cineva intervine la un comentariu de-al meu in cele mai multe cazuri raspund. Sunt si momente cand chiar nu vreau sa dau un raspuns pentru ca as deveni prea acida sau prea combativa si nu-mi place lucrul asta. Asa ca evit.
Dvs. , asa cum v-ati prezentat pana acum, sunteti o persoana inca tanara, aveti un copil mic si predati de 16 ani. Credeti-ma ca oricat incerc sa va inteleg opiniile, nu reusesc.
In fine, d-na, eu am spus foarte clar (asa am crezut, se pare ca nu-i chiar asa) ca vorbesc despre o societate comunista.
Ce zic societatile comuniste de peste tot din lume? Ca toti cetatenii sunt egali, toti traiesc la fel, toti beneficiaza de aceleasi drepturi si de aceleasi obligatii. Toate societatile comuniste neaga saracia, divorturile, cersetorii, homosexualii, bisexualii, transsexualii, pedofilii, criminalii, hotii, violatorii etc. La ei nu exista asa ceva. Nu exista oameni saraci ce traiesc in subsoluri sau sub un pod sau intr-o casa de chirpici fierband orez si taitei. Romania a traversat un comunism si ar trebui sa stie foarte bine cum toata societatea era prezentata in lumina cea mai buna. Totul era minunat, nimeni nici macar nu se certa.
China e o dictatura comunista si are problemele oricarei dictaturi comuniste.
America, ce ne mai place sa scuipam putin America, America nu si-a arogat niciodata meritul ca ar fi eradicat saracia. Cred ca nici nu si-a propus vreodata sa faca acest lucru. America nu da statistici cu cati saraci la metrul patrat a reusit sa-i scoata din zona neagra si sa-i duca in zona roz in ultimul cincinal. Si nici nu-si propune la congres sa nu mai fie niciun sarac pana la incheierea urmatorului cincinal.
In tarile libere nimeni nu si-a propus sa faca sa dispara saracia. De ce? Pentru ca este un deziderat utopic. E o prostie. Da, poate e nedrept, dar asta-i realitatea. Desigur, guvernele democratice isi propun sa ajute, sa sprijine zone defavorizate, sa amelioreze, sa imbunatateasca viata unor oameni, incercand sa dea egalitate de sanse tuturor cetatenilor sai, dar totul merge pana la un punct. Nicio societate capitalista n-o sa-ti trimita CEC-ul acasa in timp ce tu esti la plaja. Fiecare e liber sa traiasca viata pe care si-o construieste. Ca sunt oameni care rateaza sau se rateaza din varii motive, ca sunt oameni care nu reusesc in viata, ca sunt oameni care fac alegeri fundamentale gresite, ca sunt oameni cu probleme de alcool sau consum de droguri da, sunt. Pe acestia greu ii mai poate ajuta cineva. Natura umana ofera o paleta uriasa de tipologii, caractere etc.
Intr-o societate normala sunt si buni si rai si prosti si destepti si cinstiti si necinstiti si realizati si nerealizati si bogati si saraci. Numai in comunism totul e nivelat la suprafata, ce se intampla prin subsoluri e negat, ascuns.
Daca societatea comunista atat de perfecta, atat de buna, atat de corecta nu a reusit sa eradicheze saracia, mai ales ca asta-si propune prin statut, de ce cerem unei societati capitaliste sa rezolve aceasta nenorocire, mai ales ca nu si-a propus si nici nu a promis vreodata asa ceva?
Dacă ar fi respectate la literă toate aceste drepturi constituționale, nu ar trebui să existe niciun sărac, pentru că, până la urmă, ce este un sărac? Unul a cărui viață, integritate fizică, sănătate, drept la învățământ și cultură sunt puse în pericol din cauza lipsurilor materiale. Deci promisiunea abolirii sărăciei este stipulată în mod direct în Constituție.
Cum se pune în aplicare fiecare prevedere a Constituției, asta e altă poveste.
Comentatoarea respectiva e liberă sa spuna ce vrea, am spus că eu nu intervin in opiniile nimănui, dar punctele sale de vedere sunt diametral opuse fata de ale mele si i-am raspuns unui comentariu direct, adresat mie. (Cand a sustinut ca Rusia nu bombardeaza blocuri de civili, gradinite, spitale, ca nu a ucis civili sau ca a ucis mai putini fata de Gaza cu Israelul si toata povestea, m-am abtinut cu greu sa nu intervin, dar am reusit sa tac).
In rest, stie dansa de ce am raspuns asa, am mai dialogat si nu cred ca are nevoie de apărarea cuiva. Poate sa se apere si singura.
Privitor la celalalt aspect, societatea comunistă se lauda peste tot ca la ea in doctrina toată lumea e egală, trăiește bine si e fericita. În doctrina comunistă nu exista oameni săraci. Iar raportarile mincinoase, cifrele masluite, manipulările si prezentarea unei realități false fac parte din obiceiurile comuniste.
La capitaliști nu am văzut asa ceva. Nimeni nu promite că fiecare cetățean al sau va avea un salariu de minim 10000 de euro net pe luna. Nu exista asa ceva.
Garantarea dreptului la intimitate, la familie e altceva. Nu depinde de cat de sărac sau bogat esti. Garantarea unor servicii minime de sanatate, educație mi se pare normal sa fie prevazute, si iar nu tin de sărăcie sau bogăție. E ideea aia ca nu poti sa lasi pe cineva sa moara in drum indiferent cat de iresponsabil a trait. Mai departe trebuie sa ai asigurare ca altfel nu se uita nimeni la tine. Dacă ești sărac și fără asigurare primesti doar ajutor de urgență. In rest, pa.
Dreptul la scoala. Normal, statul capitalist iti pune la dispozitie cladirea si profesorii, ba chiar exista obligativitatea unor ani minimi de scoala. Iar depinde de tine ce si cat inveti. Statul capitalist nu-ti garanteaza ca te face filosof sau matematician sau poet.
Ca saracia joaca un rol important in viata oamenilor de pe aceasta planeta? Da, asa e. Nimeni nu poate eradica saracia. Nimeni, niciodata. E o idee utopica si nu se poate infaptui pentru ca tine de natura umana. Asigurarile sustin de la buget oameni care nu pot lucra, si atat.
Societatea capitalistă nu ascunde aceste lucruri. Nu raportează boabele la hectar si nici cati oameni au trecut de pragul de sărăcie in sus, adică in loc de 1.90 dolari au 1.91. Gata, sărăcie eradicată.
Societatea capitalistă iti da libertate totală vizavi de ce vrei sa faci si cum vrei sa trăiești, dar nimeni nu-ti promite că te va face fericit cu orice preț. Bine cu sila nu se poate face.
De exemplu, au fost cazuri dramatice de actori care ajunseseră sus de tot, vedete absolute, din cauza anturajului, a unor decizii greșite au ajuns pe strada, în ruina. Ce sa le faca statul capitalist? Le-a dat totul: libertatea de a-și pune in valoare talentul si de a câștiga sume uriașe de bani. Ce sa faca statul, cum sa procedeze daca tu esti tâmpit? Statul capitalist nu are soluții la milioanele de probleme ale fiecăruia si nici nu le rezolva. E treaba ta cum trăiești.
Fiecare are dreptul la fericire, dar nu se garanteaza asa ceva. Nicio societate capitalista nu te face fericit cu forta. Asta depinde doar de tine. Nimeni nu poate sa-ti garanteze bunastarea, fericirea, realizarile. Toate depind de tine. Societatea capitalista iti da libertatea de a alege.
Garantarea in constitutie presupune altceva: ti se garanteaza spre exemplu dreptul la proprietate. Adica ce spune statul capitalist: ai dreptul sa ai proprietati, ai dreptul sa dispui de ele, ai dreptul sa le folosesti si sa le lasi mostenire. Ba chiar in America dreptul asta-i atat de tare garantat incat poti sa impusti pe cineva care a intrat pe proprietatea ta fara acordul tau. Cand te plimbi prin peisajele mirifice ale continentului nord american trebuie sa fii atent la inscriptionari: proprietate privata. Asta se garanteaza. Adica nu vine statul sa-ti ia dreptul la acele bunuri pe care le ai. Ai garantia ca sunt ale tale. Ce nu-ti garanteaza statul? Ca ai sa ai bunuri si proprietati si hectare de teren si firme si limuzine si piscine. Asta depinde de tine, esti liber sa inveti, sa lucrezi si sa-ti faci viata pe care ti-o doresti. Esti un geniu? Esti plin de talent? Esti harnic si muncitor? Esti serios si creativ? Ti-a placut sa inveti? Esti competitiv si inteligent? N-ai decat sa-ti cumperi si elicopter si avion. Statul iti garanteaza proprietatea asupra lor, nu si ca ai sa le obtii.
In capitalism nu exista un tatuc, faci ce vrei dupa cum te taie capul.
Societatea capitalistă își recunoaște limitele si imperfecțiunile, pe când cea comunistă vrea sa te lămurească permanent ca e cea mai bună, ca trăiești cel mai bine, ca esti fericit chiar daca tu nu ai mai mâncat nimic de ieri dimineață.
Statul comunist te inregimenteaza, iti spune ce sa faci si ce sa spui, unde sa lucrezi, ce sa citesti si ce sa gândești. Daca nu faci asa, suporti consecintele inchisorii. În statul comunist nu sunt probleme pentru ca nimeni nu are voie să cracneasca. Nu-ti trebuie asigurari. Te asigura statul de cand te-ai nascut. Oricum nu primesti mai mult de un piramidon. Cu nomenclatura, protipendada e altceva. Ei au drepturi mai egale ca sunt șefii de nădejde ai partidului. Cu relatii si mituieli reusesti si transplant de creier (totul e sa existe echipamentul si sa ai banii pentru mita).
Etc. Pot sa tot scriu asa.
Prefer să stiu ca primesc in capitalism doar piramidon pentru ca asa mi-am ales sa traiesc, decat sa cred ca voi primi antibiotic in comunism, iar la momentul de nevoie sa ma aleg nici macar cu piramidonul intreg. Nu se mai gaseste, e penurie, tovarăși. Mai strangeti cureaua.
Societatea capitalistă e tot ce a putut omul sa faca mai bine pe această planetă nu suntem in stare de mai mult. Cine e de vina? Extratereștri?
In concluzie, orice s-ar intampla, eu o iau spre vest, în rest fiecare sa faca ce vrea.