Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cum era Paștele în comunism când aduceam lumina în întunericul din bloc

Lumina invierii

Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

În vremea comunismului, Paștele era o sărbătoare tolerată, nu era interzisă, dar nici nu era încurajată. Doctrina de partid spunea că sărbătorile de genul ăsta sunt retrograde, manifestări ale unei societăți decadente, tradiții primitive.

Cu toate astea noi, ca și toți ceilalți, făceam Paștele. Era și asta o dovadă a modului în care funcționa societatea, una era propaganda oficială și altă era viața oamenilor, într-un fel se vorbea în public și altfel se gândea acasă.

Deja cu mult timp înainte mama se pregătea de marea operațiune a curățeniei de Paști. Această nu era o operațiune simplă de curățenie, în mod involuntar eram implicați și noi, ceilalți membrii ai familiei. Presupunea ridicarea tuturor covoarelor, mutarea mobilelor prin casă, spălatul perdelelor, în orice caz erau lucruri de amploare. În timpul acesta vigilența mamei creștea amenințător, primeam tot felul de sarcini gospodărești, mâncăm mai puțin și de obicei pe colțul mesei. Curățenia asta începea cu cel puțin o săptămână înainte de Paști. Eu mergeam să bat covoarele la capul blocului, obicei desuet astăzi și cred că și ilegal. Pentru cozonaci mama și alte gospodine din bloc foloseau făină „trei nule” de mare calitate. La un moment dat primeam însărcinarea de a cumpăra diverse produse scrise apăsat pe o listă. Îmi luăm sacoșa de cârpă și îmi puneam acolo sticle goale de o jumătate și de un litru, că nu știam ce o să găsesc. Luam toate cozile la rând în tot cartierul. În momentul în care reușeam să apuc ceva era o mare victorie. 

Evident cozile de atunci erau ca și cum s-ar da ajutoare alimentare unor înfometați, îmi amintesc că numai să ieși de acolo era o luptă corp la corp din care rămâneai de multe ori fără nasturi la palton sau cu hainele rupte. Berea cea mai bună era Gambrinus la 1 litru, așa se spunea, eu aveam și sticle de jumătate pregătite dacă era nevoie. Miel, ouă, vin sau operațiunea MOV, în acțiunea asta erau implicate toți, familia lărgită, cunoștințe, vecini, prieteni, dușmani si chiar oameni pe care îi cunoșteai atunci pentru prima oară. Aveam și un sifon, mare chestie atunci, automat, prevăzut cu niște capsule pe care le încărcam la Sifonărie. Pregătirea cozonacilor pe scara blocului presupunea niște schimburi îmbietoare de mirosuri apetisante. Mama închidea bucătăria și făcea acolo o căldură de nesuportat, să crească cozonacii. Îi frământa cu o vecină, prilej să mai piardă o jumătate de noapte la palavre, iar dacă, Doamne ferește, cozonacii nu ieșeau după copt, era tragedie națională. „Nu mi-au ieșit cozonacii”, spus așa, pe un ton dramatic, era verdictul suprem al eșecului la mama. De obicei în perioada asta mama și tata se certau, că a intrat încălțat în casă, că nu s-a ocupat că găsească miel mai devreme, că stă prea mult la cârciumă, motive erau suficiente doar voință să ai.

Sâmbătă se lucra așa cum se lucra în toate sâmbetele, de obicei activiștii zeloși căutau să găsească și activități ideologice, muncă voluntară sau orice altceva numai să strice și duminica dacă se putea. Din cauza asta toate pregătirile dinainte, și sărbătoarea în sine, semănau foarte bine cu Paștele făcut de primii creștini aflați sub prigoana stăpânitorilor.

La biserică mergeam la Răzoare împreună cu prietenii de la bloc, un motiv de mare bucurie pentru că putea să pierdem o noapte fără să fim certați. După ce se dădea lumina o mare parte a oamenilor plecau spre apartamentele din cartierul întunecat, se făcea economie la iluminatul public. Nu pot să uit imaginea aceea a oamenilor înghesuiți în pâlcuri străbătând întunericul cu o lumânare aprinsă cu grija să nu fie stinsă de vânt. Tot cartierul era cuprins de o mișcare adâncă la care participau toți fără să-și rostească altceva decât un „Hristos a Înviat”. Bulevardul, străzile, aleile, scările de bloc, etajele și apartamentele se luminau încet, încet. Simțeam că participăm cumva la o mișcare profundă de frondă, de rezistență.

Mama aducea dimineață paște de la biserică. Noi, copiii, ne spălam cu ou roșu pe față să fim sănătoși tot anul. Apoi făceam o rugăciune fiecare în gândul lui. Tata se ruga în baie, niciodată n-am știu cum se roagă tata, dar știam că o face. Apoi urma masa de Paști cu cu drob, ouă roșii, ciorbă de miel, sarmale, stufat, friptură și cozonac. Bineînțeles că exista și celebra salată de boeuf nelipsită la orice sărbătoare. Nu exista Iepuraș, dar mama îmi cumpăra câte ceva nou, o pereche de pantaloni, o bluză sau adidași că așa se face, trebuie să te înnoiești de Paști.

Încărcătură aia spirituală s-a diminuat mult în anii ce au urmat Revoluției, nu ne mai zbăteam atât să cumpărăm câte ceva, totul a devenit public și extrem de comercial. Au fost condiții grele, nu aveam, dar nimeni nu avea, era o solidaritate sufletească unică. Eu eram copil și credeam că așa e normal să fie, nu tânjeam după alte lucruri pentru că așa era în lumea noastră. Chiar și în acele condiții ne bucuram, râdeam și făceam bancuri despre Ceaușescu și comunism. Am trăit și ne-am trăit copilăria, așa cum a fost ea, cea mai frumoasă perioadă a vieții.         

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Din păcate totul se reduce acum la burtă. Ideea e că românul le știe pe ale lui și nu e clintit de nimimeni. A spus-o și Sfântul Părinte de la Vatican, o spun și ierarhi ai bisericii noastre: Paștele nu este despre burtă. Mi se pare comic și mielul de Paște, când alimentul tradițional românesc e pasca (un fel de cozonac cu brânză dulce).
    • Like 0
  • Dacà tot vorbim de trecut, nu neaparat doar cel comunist, haideti sa va mai zic ceva care sigur va deranja pe unii. Era vorba de fapt de fructul oprit pe undeva; paradoxul esta cà comunismul i'a tranformat in credinciosi pe multi, iar liberalismul in atei sadea care se cred credinciosi. Oamenii asteptau Pastele, il pregateau si respectau mai mult ca acum adevaratele rânduieli, fie ele sacre sau profane. Timpul avea rabdare cu oamenii pentru ca de fapt oamenii isi gaseau totusi timp pentru ceea ce reprezintà cu adevàrat sàrbàtoarea aceasta de càpàtâi pentru crestini. Atunci era dificil sà gasesti, lumea se descurca cu ce avea, mai mult sau mai putin, dar bucuria, impacarea, tihna, multumirea si speranta erau mult mai mari ca acum. Acum e dificil sà alegi, lumea e obosità, gràbità sa bifeze si càsuta asta ca sa trecem mai departe, la urmatoarele minivacante si sàrbatori. Care sunt de fapt un fel de jertfe desarte pe altarul consumerismului idiot si stressului, al ambuteiajelor de la Comarnic sau cozilor de la Otopeni, al ghiortaielii si starletelor tunate de pe canalele lobotomizante, al folclorului de tip nou pomohacesc ori al neamprostiei manelistoide. Atunci lumea se ingrijea mai mult de jumatatea situata deasupra burtii, acum suntem ocupati mai mult invers. Facem un deal càldut si înselator cu Dumnezeu, crezând ca dacà am parcurs din nou tot acest ritual schizoid si repetitiv ne'am asigurat de un loc la dreapta Lui. Paste(ti) fericit(i) !
    • Like 2
    • @ KapetanMavromati
      Valentin check icon
      Cred că depinde și de sinceritatea cu care abordăm lucrurile. Consumerismul nu e sincer, e doar un clișeu de suprafață. Pe de altă parte, mulți găsesc un motiv pentru o chermeză cu prietenii. Poate că nu e rău nici așa, din moment ce e sincer. Dom'le, n-am treabă cu Paștele, dar îmi place să mă simt bine cu cei apropiați într-o zi festivă. E ok și așa.
      • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult