Foto: Oana Pavelescu/ Inquam Photos
Avea părul arămiu cum îi era și numele, era elegantă, îngrijită, frumos machiată și indiferentă. Ajunsesem la ea cu intervenții, era un mare cardiolog în marele spital din cel mai mare oraș. S-a uitat pe setul gros de analize și mi-a spus că am o boală a sângelui. Ceva care nu se vindeca, dar cu care se poate trăi toată viața dacă ai grijă și noroc. Mi-a prescris medicamente de luat de atunci până-n vecie. „Scumpe și rare, va trebui să vă descurcați”, mi-a spus despre medicamente, dar sunt „ultima generație”. Am întrebat-o dacă există statistici în favoarea acestor leacuri rare și s-a uitat la mine ca la una care se informează de pe Google.
M-am „descurcat” și m-am aprovizionat cu un număr însemnat de cutii foarte scumpe. Am aflat pe această cale și cum se întâmplă cu medicamentele compensate pe care nu doar că trebuie să le pândești la început de lună, dar sunt calculate în așa fel, încât să nu ajungi mai deloc să faci o lună întreagă compensată ca să scoți din buzunar diferența - deloc mică în cazul meu.
Am legat prietenii cu farmaciști și semeni de boală. Am mers și la o a doua opinie, că nu era chiar un guturai - mai multe dopplere, mai multe medicamente, alți bani, alte asistente, alți colegi de suferință cu dosare medicale pe la uși pe la spitale, mă rog, sistemul medical de stat și privat din țara noastră, nu spun nici o noutate nimănui. N-ai nici o siguranță că ceea ce ți se spune e ceea ce ai, fiindcă toată lumea e foarte grăbită să citească analizele și să-ți prescrie ori alte analize ori neapărat medicamente. În tot timpul ăsta mesteci gânduri negre că ai copil și familie, parcă n-ai vrea să pleci așa repede și neclar…
La mine gândurile astea se mestecau mergând pe jos. La început am început să merg pe jos de acasă până la birou ca să toc mărunt ceața grea pe care medicamentele, diagnosticul și tot ce vine cu asta o puneau pe mintea mea. Nu prea vedeam în jur și nici nu mă interesa. Apoi am început să descopăr cu pasul străzile, orele zilei, lumina, sunetele acestui oraș neiubit în care urâtul trăiește cu frumosul într-o combinație stranie și oarecum atrăgătoare. Mergând pe jos am scăpăt de ore întregi și debilitante petrecute în mașină prin traficul de coșmar. Apoi am redescoperit-o pe „Tovarășa” - partenera mea de ture de parc. Luni de zile am mers împreună și mi-a făcut bine să pot spune cuiva toată frica.
La un moment dat, am convins-o și pe Oana, cred că la început venea din curiozitate. Cu ea am început să vorbim despre obiceiuri sănătoase și cum se pot ele forma. De ce la noi nu se prea face prevenție, deși există o lege cu numele ăsta (fară norme), despre simplitatea trăitului în lumea noastră complicată, am descoperit împreună cărți, oameni interesanți pe care i-am invitat la walk-urile noastre săptămânale. Făceam deja cam 5 km pe jos în fiecare zi, iar lecturile mele se îmbogățeau cu fiecare plimbare săptămânală, fiindcă în grupurile noastre fiecare venea cu lumea lui.
Apoi am întâlnit un medic dintre aceia care își ridică ochii din hârtii, nu se uită la ceas, are timp pentru tine și îți acordă toată atenția și știința lui. Doamna doctor era elegantă, îngrijită, frumos machiată și îi păsa de oamenii care îi intrau pe ușă. Mi-a făcut câteva investigații acolo, în cabinet, mi-a spus că nu crede în diagnosticul cu care venisem, mi-a explicat de ce, mi-a desenat, mi-a spus ce lucrări să consult dacă doream, mi-a cerut să renunț o lună la medicamente, să continui să merg mult pe jos și să repetăm analizele de sânge care indicau anomalii.
Mi-a fost frică? Și încă cum. Dar n-am fost singură de data asta, nu mai mestecam gânduri negre în gol. Lângă mine mergeau Oana și Olga, Carmen și Andreea, Florin și Cristian, Daniel și Mariana, Dana și Cătălina, Cristian și Ciocu, Mario, Laura, Mihai, Raluca, Roman și Roxana, Rucsandra, Simona, Iulia, Sorin, Adela, Valeria, Alexandra, Mădălina și câți, și câți… Am mers pe orice vreme, chiar și în pandemie, cum am putut, cei izolați sau bolnavi au primit de la ceilalți pachete cu mâncare sau pâini făcute în casă… s-a creat o comunitate de oameni pe care-i unește ce le face bine în viață, spus așa simplu. Nu colegi, nu șefi, nu parteneri de afaceri, nu rude - pur și simplu oameni cvasinecunoscuți care vorbesc despre ce-i interesant, folositor, bine și uman în viață. Acești oameni în timp au devenit importanți unii pentru alții în cele mai surprinzătoare feluri.
Preocuparea pentru obiceiuri sănătoase, cum se formează, cum se păstrează și cum evoluează, s-a dezvoltat apoi în articole, interviuri și un întreg proiect pe care l-am numit habits. Despre corp, minte și spirit. Împreună cu Oana și apoi cu Ioan, Florin, Șerban, Claudiu, Petru și Mădălina am început să filmăm interviuri cu oameni interesanți, experți sau practicanți despre cum și ce mâncăm, despre mișcare, somn, anxietate și fericire. Despre cum arta îi ajută minții și despre ce facem cu copiii noștri din ce în ce mai tulburați de provocările lumii moderne în care li se spune că pot totul. Am fost bucuroși și surprinși să vedem că oamenii citesc, se uită, comentează lucrările noastre, că le găsesc utile pentru ei și ai lor.
Am hotărât să continuăm. Anul acesta, începem platforma habits by Republica. Și ne propunem să ne ocupăm împreună cu toți cei cărora le pasă de ce le face bine în viață de cum și unde trăim, de sănătatea noastră, de mintea noastră, de cum ne purtăm cu banii, cu batrânețea, despre cum gândim, cum vorbim, despre cum ar fi să facem economie de apă și să nu mai aruncăm mâncare și de ce asta e important pentru cei tineri care ne trag de mânecă. Vom încerca să stăm deoparte de cuvintele „corporatiste” și să scriem simplu și omenește. Nu ne va ieși de fiecare dată și atunci sperăm că cei care care ne citesc să ne îndrepte.
Eu nu vreau să schimb lumea cu programul nostru. Nici măcar nu am pretenția ca ceea ce facem va folosi fiecăruia. Și nu e nimic spectaculos. Dar știu că pe mine m-a schimbat un obicei sănătos banal și care nu costă nimic. Mersul zilnic pe jos mi-a redat sănătatea și mi-a adus o întreagă lume de idei și oameni interesanți pe care îi prețuiesc și de la care învăț zilnic. Alături de ei fac lucruri noi cu o energie ce vine din resursa regenerabilă a cunoașterii sau a prieteniei.
După o lună de mers pe jos 10 km pe zi analizele erau foarte bune, nici urmă de anomalii. Diagnosticul rămâne infirmat și azi, la trei ani de la eveniment.
Morala: câteodată în viață ai nevoie de doi medici ca să te faci bine cu adevărat și să descoperi ceva important pentru viața ta - unul căruia să nu-i pese și altul care să aibă curaj să profeseze așa cum a jurat.
Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase.
Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Reversul: eu cu o problema recurenta, dureroasa. Examinare, bilet de trimitere si... "Sa va dau ceva pentru durere!" Ii raspund domnului dr ca nu ma intereseaza, suport de multa vreme, vreau sa indepartez cauza! Reactia: "Sunteti pacientul ideal!" Replica este mult mai searbada decat privirea incantata ce am primit-o! Concluzia, extrem de actuala: sanatatea nu sta doar in pastile, ci in modul in care privesti boala, suferinta, componenta psihica si de disciplina. Are Pablo Neuda o vorba, ceva gen "ne inchinam unei pastile"...
pe jos 8-10 km in ritm semirapid
, 6 zile din 7.
Nu am mai luat medicamente de 10 ani, de 12 nu a mai racit nimeni in casa. Se poate, din pacate medicii au doar 15-20 minute alocate unei consultatii, timp in care tre sa se uite si la bratul de analize, istoric,sa ma dezbrace /bage termometrul/card de sanatate/stetoscopul etc - nu mai au timp si de preventie, si de discutat cu alti medici sau doamne fereste sa faca echipa medicala pt pacient.