Dilema antreprenorului din Neamţ şi cele 3 milioane de români despre care nu vorbește nimeni

De multe ori am spus că pentru mine acasă înseamnă Neamţ. Este locul în care am crescut şi din care provin ambii mei părinți, iar soarta Neamțului nu-mi va fi niciodată indiferentă. Îl vizitez cât de des pot şi discut mereu cu oamenii de acolo despre nevoile şi aspirațiile lor. Este un contact vital cu România profundă. Din multe puncte de vedere, Neamțul este un județ reprezentativ pentru România. În ţara cu cea mai mare rată a migrației după Siria la nivel global, Neamțul este pe primul loc la proporția de români plecați la muncă în străinătate: aproape unul din doi nemțeni (circa 69.000 plecați în străinătate, faţă de 73.000 care au rămas deocamdată în țară). De asemenea, într-una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, Neamțul este județul cu cel mai mic salariu mediu.

Aflat recent acasă, discutam despre radiografia sumbră a economiei locale cu un antreprenor pe care îl cunosc de foarte mulți ani. Un om căruia nu o să-i dau numele, dar care reprezintă un model de reușită prin muncă pe cont propriu în condiții extrem de grele. Un om care a pus pe picioare o afacere de la zero, creând locuri de muncă şi aducând ceva mai multă bunăstare în casele câtorva sute de familii din Neamţ, în România profundă.  

Exact tipul de om pe care actualul Guvern nu numai că nu îl sprijină cu nimic, dar pe care vrea să îl împovăreze cu taxe şi impozite şi îi trimite controale peste controale pentru a stoarce tot cheful de a mai face ceva în această țară. Acest prieten îmi spunea cu glasul celui obosit și sătul: „Aş vrea să-mi extind compania, dar nu găsesc oameni care să muncească. Mulți dintre cei buni au plecat la muncă în străinătate. Unii dintre cei rămași nu vor să muncească pentru că le ajung ajutoarele sociale. Îmi vine să las totul, să închid prăvălia și să o iau de la capăt într-o țară normală. Ce sa fac?!” Sună cunoscut? Probabil că da, pentru că problemele antreprenorului din Neamţ sunt relevante pentru mai toată România. Recent, un studiu efectuat de compania KeysFin la finalul lunii mai arată că numărul locurilor de muncă vacante a crescut de la 38.625 în 2009 la 59.753 în 2016.

Întrebarea prietenului meu are două răspunsuri posibile. O primă soluție la care au apelat unele companii este reprezentată de forța de muncă externă: lucrători din Republica Moldova sau chiar din China. Unele estimări arată că pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă ar fi nevoie de aproximativ un milion de astfel de imigranți. Cât este însă de pregătită România pentru un astfel de aflux de imigranți? Experiențele altor state membre ale UE ne arată că această soluție implică și costuri sociale greu de anticipat și de gestionat: apar tensiuni etnice şi este creat un mediu propice ascensiunii discursului politic extremist xenofob. Ne putem trezi așadar cu efecte secundare mai grave decât problema inițială.

Există însă şi o soluție pe termen lung, fără riscuri suplimentare. Este calea lungă şi grea, iar marele său dezavantaj este că nu poate fi aplicată fără intervenția statului: implementarea unui set de politici pentru readucerea românilor acasă. Simplu spus: de la brain drain la brain regain. Preocuparea actualului Guvern, dar şi a celor anterioare faţă de diaspora tinde către zero mai tot timpul, dincolo de artificii retorice de tipul „și ei sunt România” (dar numai când ne convine, așa cum e cazul remitențelor, de ordinul miliardelor de euro anual). În prezent, în străinătate trăiesc peste 3 milioane de români. Ca fapt divers, cam tot atâţia câţi au votat acutalul principal partid de guvernare, PSD. Tot ca fapt divers, norma de reprezentare pentru un deputat de diaspora este aproximativ 750.000 de români, iar pentru un senator de 1,5 milioane (adică aproximativ de 10 ori mai mare decât norma de reprezentare pentru un deputat respectiv senator al unei circumscripții electorale din România).

Am crezut mereu în datoria noastră, a celor care am avut privilegiul de a studia şi munci în străinătate, de a da ceva înapoi României. De aceea, din postura de reprezentant al societății civile am vrut să vin în întâmpinarea problemelor statului român. Alături de colegii mei din Liga Studenţilor Români din Străinătate (așa cum o descria un diplomat de carieră, „probabil cea mai mare organizație civică românească globală”, cu peste 14.000 de membri şi filiale în 40 de ţări), am realizat o strategie „la cheie” privind readucerea românilor acasă. Se numeşte Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor din Diaspora (SMART Diaspora) şi e rezultatul a sute de ore de muncă voluntară și nenumărate consultări publice în țară și în diaspora. Încă din 2012-2013, am pus-o la dispoziție statului român gratuit, fără nicio pretenție, doar cu o speranță: aceea că cineva o va citi şi va dori măcar să se inspire din ea, dacă nu să o aplice.

SMART Diaspora cuprinde seturi de măsuri practice concentrate în jurul a patru obiective strategice:

(1) promovarea României ca destinație de carieră (cu măsuri de încurajare a (re)venirii în țară prin canale diplomatice directe, dar și prin mijloace specifice de informare și publicitate);

(2) facilitarea (re)venirii în România (cu măsuri legale, administrative și de asistență financiară care sunt de natură să înlesnească procesul (re)venirii și stabilirii în România a tinerilor de peste hotare);

(3) sprijinirea integrării în sectorul public și mediul privat din România (cu măsuri de facilitare a accesului la oportunități profesionale din țara noastră și prin programe care permit interacțiunea directă cu angajatorii interesați);

(4) consolidarea legăturilor cu diaspora și partenerii externi (cu măsuri de îmbunătățire a comunicării și a interacțiunii României cu diaspora și cu organizațiile și companiile ce operează la nivel internațional).

În dreptul fiecărei măsuri a fost propusă câte o instituție care să asigure implementarea precum şi adăugat și modul concret/practic în care LSRS și alte organizații pot contribui (cu resursele de care dispun) la această implementare. 

Cele mai importante 10 propuneri SMART sunt:

* Introducerea procedurilor de recrutare „online” pentru candidații la funcții publice aflați în străinătate

* Oferirea de facilități financiare la (re)stabilirea în țară sub forma unor deduceri fiscale pentru o perioadă determinată, acordate absolvenților de studii finalizate la cele mai bune 500 universități din întreaga lume

* Instituirea unui program de atragere a investițiilor străine directe în România prin intermediul comunităților de afaceri românești de peste hotare, cu sprijinul asociațiilor investitorilor străini din România și cu suportul camerelor de comerț bilaterale

* Înființarea unui Corp de Experți din Diaspora ai Statului Român care să ofere consultanță periodică instituțiilor publice cu rol cheie în sectorul public

* Derularea unor programe de „fellowship” și de „internship” în instituțiile de stat, după modelul „White House Fellows” din Statele Unite ale Americii, deschise absolvenților de studii finalizate la cele mai bune 100 universități din întreaga lume (până la urmă, Liga a implementat propriul program în acest sens, SMART Internships)

* Dezvoltarea unor centre de cercetare și inovare industrială în sistem integrat public – privat pentru cei mai buni ingineri și cercetători din țară și din străinătate

* Dezvoltarea unui website interactiv cu informații utile pentru românii din diaspora care doresc să se întoarcă în România, dar și pentru străinii care aleg țara noastră ca destinație de carieră

* Dinamizarea procesului de recunoaștere a diplomelor și a altor certificări academice și profesionale obținute în străinătate de către cei aflați peste hotare, români și străini deopotrivă

* Derularea unui proiect de „cartografiere a diasporei” pentru aflarea numărului, situării și caracteristicilor socio-demografice ale românilor din diaspora, inclusiv studenți și absolvenți

* Organizarea bi-anuală a unor târguri virtuale de cariere dedicate tinerilor înalt calificați aflați peste hotare

Aşa cum am menţionat inclusiv în cadrul documentului, SMART Diaspora nu se vrea o propunere finală, ci începutul unei conversații despre un subiect care devine tot mai arzător. Dacă în 2013, anul publicării SMART Diaspora, o strategie pentru atragerea românilor acasă mi se părea necesară, în 2017 ea mi se pare urgentă. Trăim într-o ţară din care au plecat doar anul trecut 200.000 de oameni. În termeni economici, aceasta echivalează cu pierderea a 2 miliarde de euro. În aceste condiții, a avea o strategie pentru readucerea românilor în ţară mi se pare o prioritate pentru orice lider responsabil. Nu trebuie să fie SMART Diaspora, dar trebuie să fie.

Și nu poate să fie actuala Strategie națională pentru românii de pretutindeni, adoptată într-o suspectă tăcere la finalul lunii iunie a.c. (HG 405/2017). Bineînțeles că nimeni nu ne-a consultat în acest proces (nici pe noi, nici pe alte asociații importante din diaspora), dar – mai grav – respectiva strategie tratează sprijinirea întoarcerii acasă drept un obiectiv minor, fără măsuri sau proiecte concrete în acest sens, fără priorități clare și fără bugete aferente. Este un exemplu de „așa nu” atât din punct de vedere al procesului de elaborare, cât și prin prisma a ceea ce a rezultat.

Îmi permit să-i invit pe premierul Mihai Tudose, pe președinții Camerelor Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu și pe toți cei care au puterea de a schimba ceva în România să acceseze acest link: http://gala.lsrs.ro/files/2013/01/SMART-Diaspora.pdf. Aici vor găsi strategia SMART Diaspora, termene și instituții responsabile și cu măsuri clare, riguros fundamentate pe baza bunelor practici ale altor state dezvoltate. Dacă măcar o parte dintre aceste propuneri se vor pune în practică, rezultatele vor apărea, iar beneficiul va fi unul mult mai prețios şi decât miliardele de euro care se întorc în economia țării şi decât sutele de mii de locuri de muncă ocupate: vor readuce bucuria reîntregirii a milioane de familii. Ar însemna totodată o reparație morală pentru o vină pe care o împărtășesc cu predecesorii lor din cauza propriei incompetențe: condamnarea românilor la emigrare.

În final, două repere istorice. Primul: 1848, începutul procesului de construcție a statului român modern, cu participarea însemnată a unor români formați în marile școli ale Europei, întorși acasă cu idei noi, cu suficiente contacte în vest și cu dorința de a schimba în bine locul de unde plecaseră. Al doilea: 1918, România întreagă. Ne pregătim, chipurile, să marcăm 100 de ani de la acel moment. Într-o „țară normală”, vorba prietenului din Neamț, o strategie națională de valorificare a diasporei românești și de întoarcere acasă nu ar putea să lipsească din planul pentru Centenar. „Liderii” noștri sunt însă încă la stadiul în care se întreabă: care „plan”, care Centenar?

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp