Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Doar Sfinxul din Bucegi poate aduce Tesla în România

Toată ţara asta, cu precădere presa, este într-o exaltare totală că vine Tesla în România. A apucat ministrul economiei să vorbească despre o serie de negocieri „incipiente” cu un producător de maşini electrice că deja începem să ne batem cu cărămida dacică în piept, lăudându-ne cu energiile emanate din peşterile asunse sub Sfinxul din Bucegi. 

Păi, dacă mă întrebaţi pe mine, doar energiile alea ar fi capabile să aducă o companie cum e Tesla în România.

Mi se pare că ne excităm degeaba şi există riscul să rămânem cu … buza umflată.

Primul argument şi cel mai simplu din teoria conform căreia niciun mare producător auto nu-şi va deschide o fabrică prea curând în România este că toate ţările din jur îşi doresc asta. Diferenţa dintre ele şi noi e că ele au drumuri, politicieni cu viziune şi, în general, sisteme economice care funcţionează în favoarea investitorilor. Noi… aşa cum spuneam, avem Sfinxul.

Mai mult, e clar că în acest moment se conturează un viitor al maşinilor electrice. Toate minţile inovatoare se gândesc în direcţia asta. Prin urmare, după ceea ce a însemnat creşterea companiilor din domeniile de soft, următorul boom poate fi dat de companiile care produc maşini electrice. Toată lumea ar vrea să fie asociată direct sau măcar indirect cu acest segment al pieţei auto. În cazul nostru, toată Europa aleargă azi după Tesla. Numai că Europa aleargă pe autostrăzi, în timp ce noi cam dăm în gropi.

Ne mai lăudăm noi din când în când cu mâna de lucru ieftină. Eu sincer mi-aş dori să ne dezlipim de pe frunte această ştampilă. Nu aş vrea să rămânem lohnul Europei. Cred că putem ceva mai mult. Cu o diferenţă destul de mică în privinţa costurilor cu forţa de muncă, Slovacia şi Ungaria au deschis de mai bine de un an discuţiile cu gigantul american. Ca să fiu chiar mai catolic decât Papa, încă de prin 2014, ziarul Slovak Spectator scria că autorităţile de la Bratislava şi Tesla ar negocia construcţia unei fabrici de automobile electrice în Slovacia. Iar site-ul Portofolio spunea de curând că astfel de negocieri ar fi purtate de mai bine de un an şi în Ungaria.

Tesla

Tesla are deja o fabrică în Europa care este poziţionată în Olanda. Dar odată cu succesul nebun al noului model 3 de 35.000 de dolari, Tesla are nevoie de noi linii de producţie. În Olanda există o capacitate de vreo 23.000 de unităţi, în timp ce numărul precomenzilor a fost imediat după lansarea ultimului model de peste 350 mii de unităţi.

E drept că mai există unităţile de producţie din State, dar cum Elon Musk este un vizionar a înţeles că Europa poate să fie o piaţă importantă. Aşa că pe bătrânul continent se va mai deschide încă o fabrică. Şi spun asta răspicat. Unde?

Păi aici depinde ce oferă fiecare ţară care-şi doreşte acest parteneriat. Spre exemplu, Germania are în plan investiţii de 1,3 miliarde de euro pentru achiziţia de maşini electrice. Vorbim de bugetul pe un an de zile al unui minister mai mic de la noi.

De cealaltă parte, a doua economie a Europei, Franţa îşi doreşte această fabrică pe teritoriul ei. Au stabilit deja locul unde ar putea să fie construită. În Alsacia, la doar 1,5 kilometri de graniţa cu Germania, pe locul unei centrale nucleare ce urmează să se închidă la finalul anului. E drept, poate mâna de lucru este ceva mai scumpă acolo. Dar cred eu că este compensată de faptul că se află în mijlocul celor mai importante pieţe auto europene – Franţa şi Germania.

Mai mult, guvernul din Hexagon oferă un bonus de până la zece mii de euro pentru cei care cumpără astfel de modele. Asta în timp ce în România oferă un ecobonus de 2.500 de lei. Puţin peste 500 de euro.

O să-mi spuneţi că mai există şi programul Rabla. Iar eu am să vă spun că atunci când un tataie îşi casează o Skoda S100 sau o bătrână Dacie 1300 îşi va cumpăra direct un Logan şi niciodată o Tesla. Dar chiar şi în condiţiile absurde în care ar ajunge să se gândească la o maşină electrică, cumulate, ecobonusul şi tichetul rabla, ar ajunge la 2000 de euro. E drum lung până la 10.000 de euro.

Ceea ce vreau să spun este că nu am făcut nimic şi nici nu facem ca să merităm o asemenea investiţie. Mi-aş dori ca Tesla să deschidă o fabrică în România. Asta ar însemna valoare adăugată uriaşă în economie. Dar în acelaşi timp ridic ochii din articolul ăsta şi văd că nu avem infrastructură nici rutieră, nici electrică pentru astfel de maşini. Nu avem drumuri pe care să fie transportate autoturismele produse de americani, nu avem un mediu economic favorabil, nici la predictibilitate fiscală nu stăm excelent, iar politicienii sunt total lipsiţi de viziune. Sau poate nu. 

Căci îmi amintesc când s-au purtat negocierile prin 2007, pentru venirea Mercedes în România. Un grup de politicieni, care a avut acces la informaţii privilegiate, a pus mâna pe pământurile pe care nemţii ar fi trebuit să-şi ridice fabrica cerându-le ulterior nişte preţuri exorbitante pentru vânzare. Aşa că investitorii şi-au luat picioarele la spinare şi au fugit mâncând pământul direct în Ungaria. În acest an au suplimentat investiţia de acolo cu 300 de milioane de euro şi au sărit bine de miliard.

TEXT PUBLICAT PE SITE-UL AUTORULUI

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dan check icon
    ieri m-am inscris la tesla 3.am achitat avansul si am primit confirmarea.problema este ca guvernul romaniei nu subventioneaza masina electrica tesla.de ce?pentru ca nu are un sediu in romania.foarte bine! in cazul acesta ce facem? sunt peste 30 masini tesla in romania iar comanda pentru tesla 3 facuta de romani depaseste 450 unitati. ce mai asteapta guvernul roamniei? de ce nu intra la discutii cu cei de la tesla?toate tarile din jurul nostru cumulate nu au facut nici macar 70 de comenzi, ma refer la bulgaria,ungaria,moldova,derbia.cerinta romanilor de masini electrice tesla este enorma.va spun acest lucru ca daca erau cel putin 10-20 statii de incarcare rapida pe tot teritoriul romaniei,pe principalele autostrazi va garantez ca suma de comenzi era peste 1000 unitati.am ramas uimit ce subventioneaza guvernantii nostri: banca ion tiriac care da imprumuturi ptr achizitie de masina electrica. bai esti nebun?!! pai in loc sa incurajam direct producatorul , incurajam jmecherii?
    • Like 0
  • Lucrez cu producatorii de componente auto deschizand constant fabrici noi in tara si participand la procesul de selectie din stadiul de analiza a tarilor din CEE. Exista 3 criterii majore ale matricii decizionale: cost si disponibilitate forta de munca, costuri logistice si riscul de tara (politici fiscale, stabilitate mediu de business). Singurul motiv pt care vin aici este forta de munca ieftina care din pacate nu o prea mai avem. Desi sunt numai 4 milioane de salariati, multi someri nu vor sa munceasca si prefera sa traiasca din ajutorul social. Avem un potential enorm dar fara o educatie si politici coerente, Polonia, Cehia sau Slovacia vor catiga mereu. Sunt companii prezente aici , au venit pt forta de munca ieftina, dar deja au planuri de relocare pt in alte tari unde au gasit piete si mai ieftine ca Serbia, Macedonia sau Republica Moldova.
    • Like 0
  • TE"Z"LA ăsta nu este buna; îti dai cu ea ...În gropi și ....Te c"o"renteaza!?
    • Like 0
  • Cobaltt check icon
    Legat de capacitatea productiei a fabricii din Olanda o sa presupun ca unitatea de masura este raportata la an, deci 23k unitati/an ceea ce nu poate echilibra cererea.
    In schimb eco-bonusul din tarisoara noastra nu e 5000 ron, sau poate nu stim ca Tesla produce masini electrice in niciun caz hibride. Pentru cele din urma este valabil acea reducere.
    Pentru masinile complet electrice treaba sta diferit: 20.000 ron (~4500 euro) la care se cumuleaza alte bonusuri (ex: emisii sub 100g CO2/km, ecotichet, rabla), astfel se poate ajunge la ~6700euro reducere ceea ce nu e foarte departe de cei 10k mentionati in articol.
    • Like 0
    • @ Cobaltt
      Corectia e binevenita, dar nu aceasta era puntul de greutate al articolului ci in general lipsa unei infrastructuri sanatoase si lipsa unei viziuni corecte a clasei noastre politice incompetente si corupte.
      • Like 0
  • Tesla nu isi va deschide o fabrica in Romania nu pentru ca nu avem autostrazi, dar ei inca lucreaza la Giga Factory, o fabrica prototip ce nu are echivalent in lume. Doar dupa ce o vor termina si isi vor onora comenzile de 400k de masini ce le-au inregistrat, vor putea sa se gandeasca la expansiune.

    Iar anul in care fabrica va deveni 100% functionala este 2020.

    Deci n-are rost sa visam noi cai verzi pe pereti, mai bine ne-am face temele si am construi autostrazile cum trebuie.
    • Like 0
    • @ Marcel Pirosca
      Cobaltt check icon
      Fabrica ce va fi inaugurata anul acesta in Nevada are alt scop si anume productia de acumulatori la un nivel record si scaderea costului de productie per kW/h rezultand implicit masini mai ieftine. Daca e sa comparam costul de productie per kW/h de anul trecut (250$) cu cel de anul acesta (190$) diferenta este majora, minim 3600$ per battery pack pentru cea mai mica varianta a acestuia.

      Si da, nu avem noi drumuri pentru Tesla, cel mai probabil va fi facuta la unguri fabrica.
      • Like 0
    • @ Marcel Pirosca
      Gigafactory-ul din Nevada este functional de cateva luni si aproape terminat. Probabil mai au de pus la punct multe chestii pentru livrarea eficienta a tuturor precomenzilor pentru Model 3; se va intampla mai repede decat 2020. Toate business-urile lui Musk sunt interdependete technologic, nu poate sa ajunga pe Marte in 2018 fara dezvoltarile technologice de la Tesla.

      Lasand la o parte discutia despre autostrazile inexistente cred ca e cel putin la fel de important sa discutam despre infrastructura de incarcare, pe care iar nu o avem. Cred ca este o oportunitate enorma in Romania pentru electricitate curata, toata zona de sud are un indice solar ridicat.
      • Like 0
    • @ Cobaltt
      De unde aveti stirea cu 250usd fata de 190usd, aveti un link ceva? Eu stiam ca este decat tinta scaderea cu 30% nu si realizata deja. Cat despre Tesla in Romania subscriu ca sunt cai verzi pe pereti!
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult