Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Pentru că e bătrân, bolnav și cu părul alb nu am să spun numele unui actor ce se plânge pe la televiziuni că a fost tratat ca „nimeni”, dar pot să mă întreb de ce nu îl oprește familia, de ce nu îi spune: „- Tată, ai destul! Ai venituri cât zeci de familii de pensionari din România! Sunt atâția oameni ce nu au cu ce-și plăti facturile, hai să nu ne facem noi de râs și să ne cerem osândă de la Dumnezeu!”
Oare actorul acesta ce cândva ne făcea să râdem și acum se face de râs a jucat vreodată în „Avarul” de Moliere sau a auzit de Hagi Tudose?!
Am totuși de spus câteva cuvinte despre un actor român absolut genial: Ovidiu Iuliu Moldovan. Când îl ascult recitând Eminescu, vocea lui inconfundabilă îmi pătrunde în fiecare celulă a ființei mele. În „Horea” a făcut un rol absolut magistral. S-a identificat perfect cu personajul, poate și pentru că a fost marcat pe viață de drama copilăriei sale, pierzându-și tatăl de foarte mic, acesta fiind un martir ucis de Miklos Horthy. Îl chema Ovidiu, dar și-a pus singur și numele Iuliu, numele tatălui său, ca să poarte cu el mereu ceva de la tatăl pierdut. Sunt câteva secvențe pe care, dacă închid ochii, în spatele pleoapelor închise, le văd și aud fiecare cuvânt. Una din ele e cea de pe vârful muntelui, de lângă foc, în care spune: „Ce e rău în robie nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învăță cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu sărut mână, să fie batjocorit și să nu-i mai pese, se învață ca pasărea cea proastă cu colivia și care uită și că a știut zbura oarecândva”.
Alta e cu Horea în închisoare, cu un cerc de fier în jurul gâtului și vorbește cu fiul său printr-o gaură din acoperiș și își face testamentul: „Iară de moarte, eu, fătul meu, când am sculat oamenii am bătut palma și cu moartea. Datori îi suntem oricum, dar nu-i totuna cum mori. Dar eu mă gândesc că o să am puterea să mor așa, ca să le fie rușine în veci acelora pentru care oi muri să mai trăiască cu fruntea în țărână în fața unor nemernici, în fața unor nimenea...”
Știți cum i s-a stins candela vieții acestui actor român genial ce l-a jucat pe Caligula și pe Regele Lear, care iubea poezia lui Eminescu, Ardealul și istoria noastră? Știți cum și-a petrecut ultimii ani din viață?
Solitar, discret, măcinat de ciroză, despre care nici măcar fratele lui nu știa că o are, cu bani puțini, ce de-abia ajungeau pentru medicamente, s-a stins fără a pretinde nimic - deși merita mult, mult de tot! - de la statul român. Era prea mare ca să ceară. Era prea demn ca să pretindă. Era prea om ca să se plângă.
A murit în 2008. S-a stins ca o candelă.
...
Am pus față în față două feluri de a trăi a doi actori. Pe Ovidiu Iuliu Moldovan care a dat totul fără a cere nimic, deși merita imens. Altul care pretinde mereu, deși primește imens... Restul veți înțelege singuri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
tatălui.
„Tatăl meu, Iuliu Moldovan, a fost unul dintre martirii transilvăneni, adică unul dintre cei 40 de români care, împreună cu 130 de evrei, au fost împuşcaţi în 1944 de către trupele de ocupaţie horthyste“, a spus actorul într-un interviu, după Revoluţie. „Asta s-a întâmplat la 15 kilometri de Sărmaşul de Câmpie, un orăşel aflat pe-atunci în judeţul Cluj.“
„Au fost ani grei aceia, pentru că oricum ai mei nu erau văzuţi cu ochi buni. Tatăl meu se trăgea dintr-o familie care-şi are obârşia în familiile Bariţiu şi Raţiu, oameni influenţi, vestiţi memorandişti, printre care s-au aflat şi mulţi preoţi“, a mai povestit Moldovan. „În casele bunicilor şi străbunicilor mei se discuta, fără preget, soarta Transilvaniei.“
“Copilăria mea traumatizată de întâmplarea din 1944 mi-a marcat pe viaţă caracterul, sensibilitatea, temperamentul. Sunt predispus spre melancolie şi însingurare. Nu sunt actor cerebral. Nu sunt nici un instinctiv-afectiv. Trăiesc într-un balans continuu… “, spunea Ovidiu Iuliu Moldovan.
Fiu al Bisericii Greco-Catolice, actorul a încetat din viață la vârsta de 66 de ani. Slujba de înmormântare, a fost condusă de către arhiereii greco-catolici Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, şi Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Bucureşti.
Conform declaratiei sale de avere , pe anul 2021 a avut venituri, din toate sursele, de 302000. Atentie! Indemnizatia de merit, salariul, povestea cu revolutionarul si proprietatea intelectuala sunt platite de la Bugetul de stat, din contributiile cetatenilor. Impozitele si taxele platite de noi. Veniturile din care se constituie Bugetul de Stat.
El însuși, în pielea goală, nu avea sare nu avea piper, nu avea nimic. Decât niște schisme ale mimicii ce se voiau a fi comice.
Și cel mai îngrozitor lucru pe lângă natalentul lui, este că, pilos fiind, a furat rinichiul altuia, ce astepta cuminte și disciplinat, într-o listă.
Dupa ce ca este un profitor conjuctural care a beneficiat de tot ce ii putea oferi mai bun societatea romaneasca, putem spune ca este chiar obraznic, fapt pentru care ar trebui sanctionat, ne fiind el unicul.
Neam prost ar fi de spus in anumite situatii.
Tine de fiecare si de nevoile subjugate orgoliliului si nesatului arbitrar.
Bunul simt nu prea are vreo legatura stricta cu nesatisfacerea abjecta a unor nevoi mult inchipuite si peste firescul necesar onest si cinstit binemeritat.
Unora nu le ajunge oricat ar avea si vor mai mult intr-o spirala furibanda spre inaltare, zic ei!
Neamul asta a fost si este invatat cu putinul, cu bunul simt al modestiei si onoarei cinstei si demnitatii in orice imprejurare. Restul tine de fiecare si de comportament.