Chirurgul Gerald Filip: „Fără empatie nu poți să faci această meserie. Trebuie să îți placă oamenii ca să-i poți vindeca”

Imagine și montaj: Cristian Tomoială

Tradus, asta înseamnă „să îi dai pacientului ce are nevoie. Nu să îi faci o mega operație doar ca să o faci”. Afirmația îi aparține doctorului Gerald Filip, unul dintre medicii locomotivă din chirurgia românească de vârf.

Doctorul Gerald Filip este speranță pentru mulți dintre pacienții care i se adresează în fiecare an. Este chirurg și operează în sistemul medical privat, la Ponderas Academic Hospital. Dacă îi cauți numele pe google găsești opiniile celor care l-au întâlnit ca medic. E descris drept atent și implicat. Empatic, respectuos. Specialist, doctor de 10, profesionist. Sunt doar câteva dintre cuvintele-cheie care îl descriu pe doctor. Gerald Filip însă, nu crede în etichete și nici în profesioniștii providențiali: „Cred în oameni onești, care știu ce au de făcut și care învață în fiecare zi, în așa fel încât mâine să fie mai buni decât au fost azi”.

Mai crede în echipe, și în cultura dialogului, pentru că – spune el – spitalele sunt construite din oameni: „Sunt unele (n.r. spitale) care se bucură de o reputație foarte bună vizavi de tehnologie, clădiri, robotizare, dar care nu au adresabilitate pentru că nu au doctori. (…) Așa cum suntem noi, fiecare în felul nostru, trebuie să facem o familie. Cultura corporatistă din alte spitale împiedică dezvoltarea medicală. Totul depinde de cultură. Tot depinde de contactul one-to-one”. Atât cu pacienții, cât și cu colegii alături de care chirurgul intră zilnic la sală și cu care face echipă. 

Acest reportaj este parte din seria Regina Maria 3.0.

Echilibrul din mintea unui chirurg

Pentru dr Filip, o intervenție chirurgicală este similară navigației: are un căpitan, iar ceilalți membrii trebuie să îl ajute la finalizarea călătoriei: „Bineînțeles că fiecare intervenție chirurgicală netezește sau îmbină elementele de echipă mai bine decât dacă echipa s-ar forma doar pe hârtie”, explică medicul. „Ne cunoaștem între noi și mai ales motivația este foarte importantă. Contează foarte mult securitatea intervenției chirurgicale, adică pacientul trebuie să iasă din sala de operație cu ceea ce ne-am propus să facem, cu sângerare minimă și cu riscuri minime, iar asta nu se obține decât în echipă”.

În blocul operator, miza este viața și nu există loc pentru vanitate sau ambiții personale. Medicul e categoric: Între chirurgi, respectul se câștigă în sală. Nu se referă la abilitățile manuale, la ce poate face cineva cu bisturiul, ci la grija cu care un chirurg bun „manipulează țesutul” și înțelege indicația chirurgicală. Adică „să îi dai pacientului ce are nevoie; nu să faci o mega operație doar ca să o faci”, explică doctorul Gerald Filip. Pentru el nu e loc de orgoliu în blocul operator. Vorbește despre echilibru și afirmă că succesul unui tratament chirurgical nu depinde doar de actul medical în sine. „Trebuie să existe întotdeauna un echilibru în mintea unui chirurg - între ceea ce știe să facă și modul cum își apreciază skill-urile chirurgicale”. 

De ce depinde succesul tratamentului chirurgical

De altfel, în sală poți salva vieți, dacă renunți la orgoliu. Nu este o dovadă de slăbiciune, ci una de înțelepciune, afirmă chirurgul amintind de lecția învățată de la unul dintre mentorii săi, profesorul Corneliu Dragomirescu: „Când ai o problemă și nu reușești să o rezolvi, decât să insiști și să ajungi în alte situații mai complicate, cere sfatul unui coleg. Pentru că ceea ce contează nu este orgoliu tău; că vrei neapărat tu să termini intervenția chirurgicală care poate te depășește ca și skill, ca și stare emoțională, ca și aptitudini.”

Întrebat în ce constă succesul unui tratament chirurgical, Gerald Filip vorbește de etape, care țin de pregătire și de cunoașterea pacientului și a patologiei sale: „Ce nu trece este o decizie greșită pe care ai luat-o și în urma căruia ai luat zile din viața pacientului (…) Trebuie să știi foarte bine ce intervenție faci, iar toate investigațiile care se fac înainte de operație au acest scop - să-ți confirme diagnosticul, să-ți arate stadializarea și mai ales să îți dea indicația operatorie”, explică doctorul. „Indicația este fundamentală. Uneori mai bună decât tehnica chirurgicală pe care o aplici”.

Dincolo de această dinamică, mai există o constantă, care ține de rolul chirurgului. Tratamentul nu se termină la finalul intervenției chirurgicale. „Practic nu se termină rolul nostru nici când pleacă pacientul din spital”, explică dr. Filip. „Tot timpul trebuie să fim conectați ca la orice derapaj din evoluția normală, la orice tulburare, să fim acolo ca să putem ajuta pacientul”.

Adevărul, cea mai bună formă de comunicare

Pacientul nu e un cuvânt și nici un diagnostic pentru doctorul Filip, ci un om speriat de necunoscut și cu o mulțime de întrebări, căruia trebuie să îi explicit „că ești acolo să-l ajuți, că lucrurile trebuie să fie făcute corect și nu pe grabă”. „Trebuie explicat pacientului în mod clar diagnosticul și prognosticul, pentru că înțelege atunci de ce trebuie să facă un tratament chimioterapic sau radioterapie. Ori de ce intervenția chirurgicală trebuie amânată. El nu are informațiile necesare. Dacă tu reușești să-i transmiți aceste informații într-un limbaj pe care el îl înțelege și să-i arăți că ești acolo să-l ajuți, și că nu ești Dumnezeu, și că este o întreagă echipă concentrată pe vindecarea lui, atunci capătă încredere și scapă de frică.” Medicul alege onestitatea, mai ales în cazurile oncologice. „Când am primul contact cu o pacientă, o întreb ce știe despre boală. Nu mă feresc să vă folosesc cuvântul cancer, pentru că femeia trebuie să știe cu ce are de a face (…) Cred că să privești în ochi pacientul și să-i spui adevărul, este forma cea mai bună de comunicare”.

Pentru chirurgul Filip, tratamentul merge dincolo de diagnostic. „Noi tratăm persoana, noi tratăm un om. Cancerul nu este o boală standard, nici nu este boala unei singure persoane, este boala familiei. Gândiți-vă că o femeie bolnavă de cancer care trece prin tratament are afectată nu numai starea de sănătate, dar și starea familială, profesia, hobby-urile, relația cu părinții, totul se transformă într-un haos. Dacă o ții de mână pe pacientă la modul figurativ, îi răspunzi la întrebări, onest, îi spunem de la început despre beneficiile tratamentului, dar și despre reacțiile adverse, despre ce poate să facă chirurgia și ce nu poate să facă chirurgia, despre speranța de viață, despre rolul fiecărei etape de tratament, atunci capătă încredere și poți să ai un dialog permanent. Dar, încă o data, nu este numai meritul meu. Singur nu pot să fac nimic”.

„Trebuie să îți placă oamenii ca să îi poți vindeca”

De ce a ales Gerald Filip medicina? Dintr-o fascinație de „a repara” transformată într-o „magie pe care o înveți”. „Prima întâlnire cu medicina a fost în cadrul traumatismelor din copilărie”, povestește. „Pentru că eram un copil normal, cădeam, mă loveam, am avut capul spart, am avut mai multe tăieturi și eram vrăjit de modul în care doctorii știau cum să mă repare. Atunci a apărut prima curiozitate. Cum reușesc ei să mă facă bine? De unde știu ei că, dacă mă cos și peste 10 zile mă duc să-mi scoată firele, totul se vindecă? De unde știu ei că am totul întreg doar pentru că mă pun la cutiuța aia, care se numește aparat de radiologie? Și eram atât de impresionat, credeam că acel aparat de radiologie îmi vede interiorul capului și al sufletului. Și atunci încercam să nu mă gândesc la tâmpeniile pe care le-am făcut de am ajuns la spital cu capul spart. A devenit o magie și este o magie în continuare, o magie pe care o înveți și o aplici după ce studiezi foarte mult și te apropii foarte mult de oameni, pentru că fără empatie nu poți să faci această meserie (…) Trebuie să îți placă oamenii ca să-i poți vindeca”.

sursa foto: Cristian Tomoială

Telefonul de la ora 21.00

Pentru doctor, medicina a fost vocație, iar chirurgia o alegere de la finalul facultății, fiind impresionat de unul dintre profesorii săi, chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca: „Cred că modul în care el se purta cu pacienții, cu copiii, a fost un model pe care l-am asimilat rapid. Era foarte cald, foarte prietenos. Știa foarte bine spre ce se orientează un copil în funcție de vârstă. Nu îi certa niciodată și dădea timp fiecărui copil să facă ceea ce își dorește în așa fel încât să obțină câteva minute pentru examinarea medicală. Și făcea o examinare medicală completă și impecabilă.” Întâlnirea în anul II de rezidențiat, la stagiul de chirurgie generală efectuat la Spitalul Sf Ioan, cu profesorul Corneliu Dragomirescu, l-a făcut pe rezidentul G. Filip să se decidă într-un final asupra specialității alese. Chirurgie generală. A profesat în sistemul public de sănătate, a profesat ca medic și în Statele Unite, și ulterior a ales să lucreze în sistemul medical privat. A aplicat lecția americană în ceea ce privește învățarea continua și participarea la cel puțin două cursuri internaționale anual, pentru a introduce în practică evidence based-medicine, protocoale și proceduri validate științific.

Chirurgia a venit cu un preț; iar echilibrul dintre viața profesională și familie este o luptă constantă. „Percepția mea este că noi trăim mai multe vieți în același timp, viața de profesionist, viața de soț, viața de tată, de copii, viața de cetățean al României. Și că odată ce ești din mediu, din spital, încerci să recuperezi timp din celelalte vieți, dar nu reușim niciodată să ne deconectăm complet de viața de spital. Ea rămâne o prezență a existenței noastre. Adică dacă un pacient te sună la ora 9 seara, știi sigur că are o problemă; că doar nu te sună să îți ceară o adeverință medicală”.

Cum ajungi chirurg de excelență

Doctorul Gerald Filip este chirurg de excelență în Patologia sânului, o recunoaștere internațională a Surgical Review Corporation (SRC). Întrebat ce înseamnă excelența în acest domeniu, medicul vorbește despre oamenii cu care face echipă și spune că – pentru el – excelența nu e un atribut personal, ci rodul muncii celorlalți: imagiști, radioterapeuți, oncologi, colegi din echipa de chirurgie, „dar mai ales a celor din spate, pe care nimeni nu îi vede: asistentele care îți îngrijesc pacientul, asistentele de la blocul operator, care aleargă să îți aducă imediat ce ai nevoie, infirmierele care îți supraveghează pacienții”.

„Chirurg de excelență în chirurgia sânului nu ajungi pentru că faci foarte multe cursuri, ai foarte mulți pacienți și că te duci la foarte multe congrese sau ai foarte multe articole publicate”, afirmă dr Filip. Pentru el, chirurgia sânului datorează foarte multe imagisticii, care „identifică boala într-un stadiu uneori imposibil de identificat la examenul clinic și care îți permite intervenție chirurgicală minimă cu rezultat estetic foarte bun, cu prognostic foarte bun și cu o supraviețuire foarte bună. Datorită oncologiei, care reușește să trateze tumori care înainte erau inoperabile și se le fac acum operabile, care reușește să ofere pacientei chiar și în cancerele extrem de agresive o durată de supraviețuire mare - pentru că există tratamente și radioterapie, care de multe ori înlocuiește intervenția chirurgicală pe care o făceau chirurgii. De asta suntem noi chirurgi de excelență: pentru că avem avantajele altor domenii medicale care ne ajută să obținem rezultate bune, estetice și funcționale și mai ales o durată de supraviețuire și o vindecare așa cum ne dorim pentru orice pacient”.

Dr Filip: „Sunt un om foarte norocos”

Gerald Filip este căsătorit cu un medic, chirurg la rândul său – dr Simona Filip. Sunt colegi la Ponderas Academic Hospital și împreună au trei fii. Băiatul cel mare le urmează drumul.

Medicul se consider un om „foarte norocos”. „Am avut parte de mentori care au crezut în mine, de oameni care m-au ajutat, de oameni care m-au iubit chiar atunci când nu o meritam, de oameni care intră cu mine în sala de operație și mă urmează și mă susțin. Am parte de o echipă extraordinară și asta vreau să precizez că excelența unui chirurg nu este un atribut personal. Este pur și simplu rodul activității colegilor din acest loc, al imagiștilor, radioterapeuților, oncologilor, colegilor din echipa de chirurgie, dar mai ales a celor care sunt în spate și pe care nimeni nu-i vede (...).

Sunt norocos că lucrez în Ponderas, că am totul la dispoziție. [...] asta înseamnă și asumarea unei mari responsabilități, pentru că totul trebuie să decurgă impecabil. Adică totul trebuie să decurgă fără derapaje, fără scăpări și cu riscuri minime pentru pacient”.

Regina Maria 3.0 este un proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp