Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Dragă societate civilă, pot accepta criticile legate de metodele noastre de predare, dar nu pot accepta să îi subestimez pe elevi

Discursul domnului Ioan-Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai, a stârnit un număr mare de reacții în media românească. Mulți îl susțin, dar sunt și mulți cei care contestă deja celebrul discurs

Ce i s-a reproșat? În principal, că se plasează pe poziții antagonice cu generația tânără, denumită generația Facebook. I s-a răspuns că această generație nu merită portretizarea în tușe atât de negative, iar multe din defectele ei pot fi puse și pe seama celei trecute, care nu a făcut bună predare de ștafetă.

Desigur, tarele unei generații sunt imputabile formatorilor ei. Tocmai asupra acestui aspect se pronunțase și dl Pop, atrăgând atenția că suntem pe cale să distrugem școala românească și, prin ea, societatea noastră. 

În urmă cu ceva timp am asistat la o discuție în cadrul căreia cineva a afirmat că școala românească este prea grea, încărcată cu informație dispensabilă și fără rezonanță în societate. A fost destul de bizar să îl ascult pe domnul acela citit și educat, pledând pentru o școală, nici el nu știa clar cum, dar oricum mai ușoară, mai amuzantă și mai branșată la real. În timp ce vorbea, mă gândeam că el a avut șansa la o educație de calitate, dar acum vrea să o taie pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii lui.

De atunci, am mai întâlnit această gândire la câțiva tineri, uneori părinți, educați, inteligenți. În timpul discuției, te trezești că îți citează din Eminescu, sau că îți spun cine știe ce dicton latinesc, fac o paralelă din istorie, aduc o informație de geografie fizică, dar cinci minute mai departe, afirmă că școala românească e total anacronică, grea și inutilă. Se întreabă, luându-mă ca martor: tot cu „Ion”, tot cu „Ion”, când oamenii de azi nu știu să facă o scrisoare de intenție, ori să completeze un CV?

Lor le-aș dedica rândurile următoare: iertați-mă dacă am crezut că elevii mei, copiii dumneavoastră, merită ceva mai mult decât să fie niște cetățeni care depun o cerere. Iertați-mă dacă nu am perceput școala românească drept o fabrică de cetățeni disciplinați. Am avut naivitatea de a crede că intermediez întâlnirea copiilor cu marea literatură, că le pot transmite fiorul unei poezii, că le pot da un instrumentar de teorie literară prin care să vadă și mecanismele unui text… Am considerat întotdeauna că literatura te ajută să gândești nuanțat, să refuzi a te lăsa locuit de câteva idei obsesive, te ajută să te exprimi prudent, după ce ai avut acces la mai multe informații.

Desigur, cei care se exprimă cu înverșunare împotriva școlii românești au argumentele lor. Explicația mea ar fi aceea că a contribuit masiv amintirea propriului parcurs școlar, punctat uneori și de câțiva profesori fără vocație. După părerea mea, cea mai clară dovadă de impostură în meseria asta este recursul la practica dictării în clasă, masiv, fără explicații, mecanic. Dictarea pe spații extinse este o fraudă educativă, un tertip pentru a nu fi profesor. Practic, sub dictare transmiți elevului o formă manuscrisă de manual și-l soliciți să o învețe singur acasă. În felul acesta, școala deleagă de fapt sarcina învățării pentru acasă, făcând din copil un simplu scrib (căci în timpul scrierii mecanice nu poate asimila nimic).

Totuși, dacă școala românească ne-a lăsat și amintiri urâte, asta înseamnă că trebuie să o dizolvăm? Nu ar trebui să clamăm îmbunătățirea predării, în loc să distrugem programa? Să cerem instituțiilor să contribuie la mai bune performanțe ale cadrului didactic? Noi, profesorii, suntem formați de aceeași societate în care trăim toți. Poate că uneori nu predăm bine, poate că nu avem suficiente ore de bibliotecă, sau nu avem tact, sau ne doare capul, sau avem o acută problemă personală. Mi s-a întâmplat să țin o oră apreciată la un cerc pedagogic (cu miză zero, doar conținut demonstrativ… ca un meci amical), dar la o lecție contând pentru transfer am avut o prestație foarte slabă, economia orei prost gestionată, prea multe obiective propuse pentru un timp scurt, lipsa sintezei…. Desigur, am ratat transferul dorit. Când nu îmi iese o oră, este de vină nu-știu-ce poezie? Sau atributul substantival? Sau rolul virgulei? Dacă elevii se plictisesc la ora mea despre Caragiale, trebuie scos marele clasic din programă, sau sunt de vină eu? 

Așadar, dragă societate civilă, pot accepta toate criticile legate de metodele noastre de predare. Putem asculta sugestii, de la specialiști și nu numai, legate despre felul în care facem școală azi. Dar nu pot accepta să îi subestimez pe elevi, să le dau doar niște pseudo-cunoștințe pe care le-ar afla și singuri foarte ușor. Nu pot primi discursul că este desuet să mai citești „Moromeții”, ori „Baltagul”. Dacă am judeca operele după vechime, ar trebui să ne debarasăm rapid și de „Romeo și Julieta”, „Anna Karenina” ori „Faust”. Nu concep ca la română, în doisprezece ani de școală, să avem ca obiective principale dezvoltarea vorbirii și comunicarea. 

Profesorul nu este un animator de petrecere care îi pune pe copii în cerc și apoi le cere să bată din palme. Dacă facem jocuri cu ei, să nu uităm că au dreptul și la informație de înaltă ținută. Nu sunt împotriva metodelor ludice ca atare, dar ele nu trebuie să dețină exclusivitate. În pedagogie, acestea se numesc metode de acțiune și ele vin după metodele de explicare. Printre metodele de explicare se află expunerea și prelegerea. Deși, mai nou, prelegerea este blamată (în special de nespecialiști), acuzată că face din elev un simplu spectator, profesorii o folosesc. Și eu o consider foarte utilă. De ce? Pentru că este foarte eficientă – transmiți informație diversă și de calitate care, cel mai adesea, nu poate fi aflată prin descoperire. Profesorul va fi ascultat cu gura căscată dacă este pregătit și pasionat. Pasionați sunt toți cei care au ales să rămână în această cursă cu obstacole ce e învățământul, iar pregătiți sunt încă foarte mulți. Am avut bucuria de a fi colegă de cancelarie (prin școli aruncate la periferie) cu oameni de o cultură pe care o invidiam, care mă odihneau totodată prin răbdare și prin tonul lor cald și vesel. 

L-am menționat înainte pe Caragiale. Aș vrea să dau aici câteva exemple de informații pe care le ofer elevilor, arătând că nu le-aș putea transmite nicicum altfel decât prin prelegere. Învățarea prin descoperire este imposibilă aici. Iată ce le spun elevilor: Caragiale a primit foarte multe critici după punerea în scenă a pieselor lui. I s-a reproșat că personajele sunt toate imorale și se corupe astfel societatea. Maiorescu a scris atunci un celebru studiu în apărarea lui, despre amoralitatea artei. Detractorii au mers mai departe cu atacurile, de pildă au întrerupt prin fluierături „O scrisoare pierdută”. Prevenit, Caragiale a ieșit la rampă și a început să fluiere și el. Publicul a amuțit, iar Caragiale a afirmat: „Bravo, domnilor! Autor fluierat de public s-a mai văzut, dar public fluierat de autor, nu”. Altădată, Caragiale a cerut un împrumut lui Carol I. Acesta i-a spus că îi oferă banii cadou: „Regele nu împrumută, Regele dă”. Mândru, Caragiale a replicat: „Da, Maiestate, dar Caragiale nu ia, Caragiale împrumută.” Obosit de calomniile contemporanilor, se autoexilează la Berlin, unde este uneori vizitat de prieteni, mai ales de Delavrancea. La un an după vizita acestuia, Caragiale tot mai era asaltat de întrebările unui frizer: când se întoarce prietenul lui, Delavrancea? Scriitorul nostru rămăsese în amintirea frizerului neamț datorită unui bacșiș foarte generos… În sfârșit, tot din exil Caragiale face un drum cu trenul, Berlin – Seghedin (Ungaria) unde îl vizitează pe Octavian Goga, aflat în închisoare. Dramaturgul încearcă să îl consoleze: „Am venit să văd cum o mai duci aicea la pension. Ian ridică mâinile să văd urmele lanțurilor. Săracu’ de tine… Uite, ți-am adus niște merinde și două sticle de șampanie să le bem noi doi, laolaltă…” Totodată, Goga consemnează că a fost prietenos și cu… temnicerul. Iată cum a anunțat acesta vizita lui Caragiale: „Un străin, o cam rupe pe ungurește. Vine de departe. Trebuie să fie însă un mare boier, că ne-a miluit pe toți. E un om tare cumsecade, mi-a mângâiat pe frunte amândoi nepoțeii când i-am descuiat poarta… I-a întrebat cum îi cheamă și le-a dat câte o coroană.” 

Generozitatea asta caragialiană era proverbială și i-a dus la faliment o berărie deținută în Ploiești, deoarece scriitorul își cinstea des prietenii, acceptând totodată plata pe datorie, sine die. Închei mica prelegere, deși copiilor le mai spun și despre viața la redacție (unde era poreclit Moș Virgulă), despre moștenirea de la mătușa Momuloaia (căreia îi făcea îmbelșugate parastase), despre fiul său, Mateiu Caragiale, care și el a fost scriitor (și pe care tatăl îl sfătuia să lase fumurile princiare, căci au origine de plăcintari, fapt atestat de fruntea teșită de… tava cu plăcinte). Apoi le dau ca temă (decalată în timp) lectura lui „Cănuță, om sucit”, „Abu Hassan”, „Lanțul slăbiciunilor” și „Bubico”. Revin la întrebarea către cititorul articolului: cum aș putea transmite lucrurile astea (și altele, de teoria literaturii), dacă nu aș folosi prelegerea? 

Desigur, prelegerea trebuie alternată cu metodele de acțiune. De pildă, copiii pot fi ajutați să descopere singuri amprenta stilistico-semantică a unui autor. Li se dau mai multe poezii, cerându-li-se să desprindă principalele teme și motive. Ajung să grupeze după sens „Revedere”, „O, rămâi”, „Fiind băiet păduri cutreieram”, „Povestea codrului”. Identifică idila rurală din creațiile lui Coșbuc. Depistează anotimpurile sub care e ilustrată lunca Siretului din pastelurile lui Alecsandri. Desenează la tablă papura (unii au desenat trestie, dar e o greșeală minoră și simpatică) pentru a reface un decor poetic. Le propun să se joace de-a ilustratorii de carte și să creeze o imagine pentru „Lacul” lui Eminescu sau chiar pentru o lectură suplimentară – „Micul prinț”. În sfârșit, pentru a le încuraja creativitatea, le cer uneori copiilor compuneri scurte cu titlu dat: „Povestea unei lămâi care voia să fie dulce”, „Povestea unui miner căruia îi era teamă de întuneric”, „O zi a mea la bătrânețe”.

Am scris aceste rânduri cu o intenție concretă, adresarea acestei rugăminți: să criticăm școala în continuare, dacă vedem că cei mici nu sunt atrași, în ciuda dorinței lor de a cunoaște, ca și a susținerii noastre și a respectului pentru studiu. Dar să criticăm școala pentru modul în care transmite acele cunoștințe, nu pentru cunoștințele ca atare! Să nu înlocuim disciplinele fundamentale ca istoria cu tot felul de „educații”, menționate și de distinsul rector. De asemenea, le-aș spune unor reformatori radicali: putem fi deschiși la propunerile dumneavoastră, atâta vreme cât ele comportă doar metode, nu conținuturi. Dar când ele ajung să îi îndepărteze pe copii de circulația marilor idei și de o cunoaștere fundamentală, gândiți-vă dacă nu cumva îi condamnați la superficialitate, oferindu-le doar o mână de șabloane, intens recitate.

Poate puțin echilibru nu ar strica. Să nu uităm că există pericolul ca un guvern slab să ne facă pe plac: va distruge programele, va dizolva cunoașterea, ne va umple manualele cu jocuri de rol, reguli de staționat pe dreapta la scara rulantă și modele de scrisoare de intenție. Atunci ne vom fi abrutizat deja copiii și poate va fi prea târziu pentru reparație. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mereuta, Mereuta, ce le mai indrugi tu aici, dar, ce le mai indrugi pe alte bloguri, dragul meu... Pacat ca ai "succesuri" doar pe blogurile prietenilor, ca altfel...ce te-ai face? E bine totusi ca tu esti acela care vorbeste de ochelarii de cal, vezi ca te molipsesti, sau, doar molipsesti...nu pe toti, desigur. :)
    • Like 0
  • Cat il mai citati pe Aurica-Pop ala ? Lasati-l sa vegeteze in scaunul de rector, fiindca oricum nu are nici o tangenta cu darul/harul de a educa. El ia niste bani de la stat sa vorbeasca singur in niste sali de curs/seminar, cu niste tineri obligati sa stea in prezenta lui pentru o nota de trecere. Cand un om cu pozitia lui vede generatia tanara in termeni atat de fixisti si peiorativi, ar fi mai bine sa se mute din tara, si sa predea intr-o tara cu tineri pe lacul lui. Dar nu exista alta tara in care Aurel sa poata accede la pozitia pe care o are in Romania, asa ca Aurel trebuie sa ne suporte pe noi tinerii, daca vrea sa pape din salariul platit si de unii tineri care muncesc si platesc taxe la stat. Calm down si inghite Aurele. Cum se leaga lucrurile intre ele :) .
    • Like 0
    • @ Tudor Mereuta
      Dar se vede cat de bine il cunosti. Ceea ce unii tineri nu prea inteleg este faptul ca odata ajuns la nivelul ala, chiar poti sa mergi sa predai pe bani mult mai multi decat ce da statul roman si catre niste tineri care chiar sunt interesati de ce are omul de spus. Evident pe la niste universitati private de peste ocean. Diferenta este ca acolo studentii platesc enorm de multi bani sa poata sa asculte ce are omul de spus. Ai dreptate: omul chiar ar trebui sa plece. Oare de ce nu o face?
      • Like 2
    • @ Razvan Florea
      Eeee na. Nici nu as avea un minim de interes sa cunosc o astfel de persoana cu ochelari de cal, cu idei putine si fixe. Gandul ca Aurica preda e infiorator avand in vedere dispretul cu care isi priveste audiotoriul. Noroc de tine ca ai coborat sa ne luminezi pe astia neintelegatorii :)). Sa o crezi tu ca Aurica poate sa predea pe bani asa de multi sau ca exista in alte tari tineri interesati de ce aspune Aurica. Daca era asa cum spui tu, ii faceau loc toti profesorii universitari de la Harvard, Oxford, Yale, Cambridge, samd, chemandu-l toti pe Aurica sa vina sa predea la ei. Diferenta adevarata e ca nimeni nu plateste si nu va plati "enorm de multi bani" sa auda ce abereaza Aurica, pt. ca sunt profesori de 10 ori mai bine pregatiti decat el care merita astfel de sume. Asa ca nu il mai umflati cu pompa atat de tare, ca Aurica inca nu e indispensabil pentru UBB, sau educatia romaneasca.

      Eu chiar ii doresc sa plece si sa ne scuteasca de parerile lui definitiv, si nu m-ar interesa prea tare de ce a ales sa o faca. Deocamdata nu a plecat fiindca poponetul lui nu mai prinde in veci un scaun de rector intr-o institutie care se respecta, dintr-o tara care se respecta. La SUA nici nu poate visa.
      • Like 0
    • @ Tudor Mereuta
      check icon
      Am citit cu mare atenție ce scrie domnul Mereuță.
      Am citit cu mare atenție cum scrie domnul Mereuță.
      Am citit cu mare atenție căutând ideile domnului Mereuță!
      Concluzia: cu toate că inițial nu am fost de acord cu domnul „Aurică ăsta”, acum îi acord creditul meu total!
      Să rămâi (după ce ai absolvit o școală, oricare ar fi aceasta) cu învățătura scrisului de la stânga la dreapta și de sus în jos și cu suficiența impresiei deținerii adevărului absolut (pentru că nu poți digera altă părere decât aceea proprie) mi se pare un extraordinar exemplu pentru articolul de față; la ce bun să consumi resursele pentru toată lumea, în mod egal, dacă tot nu se lipește (de unii) nimic?
      De ce să nu cheltuiesc cu cine merită?
      Pentru ce să școlesc cel puțin până la bacalaureat un viitor fals atoateștiutor și veritabil atoateînjurător?
      Domnule Mereuță, sunteți exemplificarea perfectă a nevoii de programe școlare diferențiate și a inutilității programului național „Liceul pentru toți”!
      Vă mulțumesc, sub rezerva înjurăturilor viitoare!
      • Like 0
    • @
      Bravo tie, te-ai iluminat si tu. Data viitoare cand te faci ca mai citesti ceva, si iti da cu virgula, tot asa sa te smiorcai si sa dai vina pe autor, ok ? Asa ca ai citit tremurand din incheieturi cautand o litera in plus sau o virgula in minus? :)) S-a cam terminat cu respectul pentru personaje disgratioase care vad lumea in alb si negru, iar multi dintre noi suntem total ireverentiosi, fata de astia ca voi. Un lucru ti-l spun sigur: din cauza ta, si din cauza personajelor nefaste ajunse in functii inalte ca Aurica, au plecat si pleaca din Romania varfurile generatiei noastre. Pleaca exasperati de intransigenta, autosuficienta si incorsetarea ta si a idolilor tai in frunte cu Aurica. Noroc ca ramaneti voi in urma sa ne corectati greselile de gramatica. Pot digera alta opinii, doar ca nu ale voastre.
      Si tu iti poti lua zborul de manuta cu Aurica oricand spre orizonturi pline de elevi constiinciosi care sa te asculte cuminti. Doar ca tu nu spui nimic, iar salariul vine indiferent, asa ca vei ramane ca si Aurica. Ce noroc pe noi incultii ... :))
      • Like 0
    • @ Tudor Mereuta
      Dispretul tau si generalizarile pe care le faci legate de mediul academic sunt mult mai grave decat cele ale rectorului UBB. Nu am idee despre care sunt realizarile domniei voastre, dar nu cred ca sunteti membru macar al vreunei Academii de la coltul unei strazi, gen Academia de Barfa. Ceea ce voiam sa spun ca daca in cazul dansului aroganta de a generaliza poate fi partial scuzata de pozita si prestigiul care vin oriunde in lume odata cu aceasta pozitie, in cazul tau nu poate fi vorba de asa ceva.
      Din pacate esti ilustrarea clara a celor spuse de dansul, exemplul care sa speram totusi ca nu confirma o regula.
      • Like 1
    • @ Tudor Mereuta
      check icon
      Dând de o parte greșelile inerente scrisului pe telefon, greșeli pe care nu am menirea să le contabilizez sau corectez, țin să vă mulțumesc domnule mereuță pentru răspunsul dumneavoastră: este dovada clară că cei care v-am tras de mânecă nu ne-am înșelat!
      Numai bine vă doresc ...
      • Like 0
    • @ Razvan Florea
      Si tu esti vreun membru de Academie bai Razvanel ? Care din ele ? Am petrecut destul de mult timp in mediul academic incat sa stiu despre ce vorbesc. Cat despre generalizari, aberezi cu gratie, eu vorbesc strict despre Aurica si altii care ii sustin parerea. Nici nu ar trebui sa te intereseze realizarile mele, asa cum nu ma intereseaza pe mine persoana ta. Pentru mine esti doar un nume si nimic mai mult. Vrei sa-ti dau CV-ul meu ? :)) Ce nu intelegi tu este ca "functia" sau "realizarile" nu scuza comparatiile sau generalizarile tampite expuse de rectorul Aurel. Aroganta nu are scuze in "functie" sau "prestigiu". Tu esti exemplu clar de subordonat care isi scoate seful din belele si ii maguleste orgoliul. Habar nu ai cine sunt, dar iti permiti sa aberezi despre mine, de parca ne-am cunoaste. Cat despre aprecierile tale la persoana mea..... ma lasi rece total cu elucubratiile tale la adresa mea.
      • Like 0
    • @
      Don' profesor, nu puteti voi sa ma trageti de maneca nici macar virtual. Tot ce puteti e sa aberati multe nimicuri despre persoana mea, aratand defapt cat de frustrati si meschini puteti fi. Uite ca din mila fata de voi va dau un sfat : ar fi in interesul vostru si al profesorilor de genu vostru sa intelegeti ca prima si cea mai importanta datorie a voastra fata de elevi este sa le starniti interesul, curiozitatea si fascinatia vis-a-vis de materia pe care o predati. Ca eu ca si elev, pot sa dau 5 clickuri maxim si sa aflu mult mai multe informatii despre o materie, decat puteti voi sa-mi prezentati incateva ore pe saptamana. Ai prins ideea sau te-ai agatat iar in vreo virgula sau litera lipsa ?
      • Like 0
    • @ Tudor Mereuta
      Nu pot vorbi despre altii, dar eu nu sunt profesor. Cat despre cat ai petrecut tu in mediul academic... In mod evident nu suficient. Si fi linistit ca nu vei putea niciodata sa afli cu 5 clickuri mai multe decat poate sa iti spuna despre un subiect un specialist in acel subiect. Dar in universul FB sunt sigur ca esti convins ca nu ai ce invata decat de la masini. Pe oameni i-ai depasit de mult. Sa fi sanatos si fericit in ura ta.
      • Like 2
    • @ Razvan Florea
      In mod evident iar aberezi despre mine si iti dai cu presupusul ca nu am destui ani prin facultati. Din pacate am prea multi, dar tu continua sa crezi ce-ti convine tie. Un specialist o sa imi spuna punctul lui de vedere cu privinta la un subiect. Cu 10 clickuri pot afla 3 puncte de vedere, de la 3 specialisti, si pot alege cu care din ei rezonez. Asa ca specialistii devin .... invechiti. Tu continua sa aberezi in privinta persoanei mele, nu cumva sa discuti ideea prezentata prea mult, ca te dai de gol. Nu pot sa urasc niste nume pe internet, tu continua sa iti insiri impresiile despre mine pe aici.... imi devii simpatic usor, usor.
      • Like 0
  • Așa începe orice dezbatere. Și acesta este un punct de vedere care îmi place, chiar dacă nu este universal valabil și un pic obtuz prin faptul că nu ia în calcul că oamenii sunt ființe cu liberul arbitru. Trezește-le setea de cunoaștere, provoacă-i, dar nu-i obliga. Frumusețea rasei umane e diversitatea și toți dorim s-o păstrăm indiferent de modelul ales. Dar fără comunicare devenim doar niște despoți insignifianți și orgolioși. Dreptatea nu a fost inventată, ea este mereu descoperită...
    • Like 0
  • Frumos articol ( pasiunea pentru meseria de dascal te unge la suflet ) - frumoase comentarii !
    • Like 2
  • Nu știu ce este cu acel discurs al domnului Ioan-Aurel Pop și de ce toți îl văd ca pe o capodoperă oratorică. Mie mi s-a părut anost și banal. Lucruri care au mai fost spuse. Nimic original și revoluționar. A făcut ceea ce a știut mai bine: să critice. Toți ne pricepem la critică. Unde sunt soluțiile? Când despre o boală se știe atât de mult, ceea ce intereseaza este tratamentul. Un tratament nou și dovedit.
    • Like 0
  • Frumos mesaj. Bravo pentru articol. Totusi, probabil din prea multa pasiune, exemplificarea prelegerii este prea lunga. In rest bun si mesajul si textul. Curios cand vor aparea comentariile cu adevarat rautacioase.
    • Like 3
  • check icon
    Moromeții ori Baltagul? Păi sunt diferențe enorme de valoare: Moromeții este romanul unui scriitor cu un talent aproximativ, Baltagul – romanul unui scriitor de geniu care, scriind foarte mult, a mai scris și texte (foarte) slabe. Cel mai bun roman al lui Sadoveanu este, probabil, Creanga de Aur, se pare uitat astăzi (sub comuniști era explicabil).
    • Like 0
    • @
      Sa spui ca Talentul lui Marin Preda e aproximativ. Foarte grav
      • Like 1
    • @ Razvan Florea
      check icon
      Da, am scris corect. Nu știu dacă e grav ceea ce am scris eu sau ceea ce propun istoricii literaturii române din era comunistă, care au scos din manuale scriitori de geniu, dar au pus politrucii regimului. Păi dv. nu puteți face diferența de nivel literar dintre Preda și Sadoveanu? sunt, adicătelea, la fel? domnule meu, poate aveți treburi importante și vă deranjez, scuzați.
      • Like 0
    • @ Razvan Florea
      check icon
      [continuare] De altfel, timpul a și ales... Cine mai citește Moromeții astăzi? Și, mai ales, de ce? Ca să vedem un „filosof rural”? Poate nici Baltagul nu prea se mai citește dar, dacă se citește, parcă e altceva, nu? apropo, stimate domn, ați citit Creanga de aur? Mă refer la romanul lui Sadoveanu, nu la cea a lui James George Frazer, deși nu ați face rău să o citiți și pe asta din urmă, fie și în varianta abreviată.
      • Like 0
    • @ Razvan Florea
      Pe naiba grav !!!. E parerea lui si gata.
      • Like 0
  • IM check icon
    Stimată doamnă profesor, aflându-mă aproape de domeniul pe care-l discutați, am citit cu atenție articolul și aș vrea să vă semnalez câteva probleme: 1) Dictarea e o metodă pe drept criticabilă și criticată, spuneți. E și foarte obositoare pentru elev, zic eu. Paradoxal, e metoda apreciată de elevi (scriu și sunt ”lăsați în pace”), de părinți (pot controla și urmări ce învață copilul; multi părinți se uită în caiet și, dacă nu văd nimic scris sau văd câteva rânduri, trag concluzia că la ora nu s-a făcut mare lucru) și de profesori (solicită minim efort din partea lor, asigură transmiterea unei mari cantități de informații pe unitatea de timp și asigură liniștea în clasă, elevii fiind ocupați cu scrisul). Cunosc profesori care au încercat și alte metode dar nu au fost niciodată la fel de apreciați de elevi și părinți ca cei care dictează și, foarte important, evaluează numai și numai din ce au dictat. Ce ne facem în acest caz? 2) Nu vechimea operelor studiate e problema, ci faptul că, atunci când le citesc, elevii nu sunt liberi să le comenteze după cum le înțeleg; ei trebuie să-și însușească ideile și comentariile altora și să le redea ca atare sau cu mici modificări pentru note mari la lucrări sau să le adapteze textelor la prima vedere pe care le primesc la examenele denumite testări naționale. Dar nimeni nu se gândește că sunt mulți elevi care nici măcar nu cunosc sensul unor cuvinte, sintagme, propoziții pe care le folosesc. 3) Cred că prelegerea și expunerea nu sunt atât de potrivite pentru elevii de gimnaziu. Ele ar putea fi înlocuite cu explicatia. Să te pui în locul lor, să vezi că nu cunosc sensul unor expresii care ție ți se par simple și să le explici fără să te enervezi, să le formulezi o idee și apoi să-i rogi să o recunoască dându-le patru variante reformulate din care doar una e sinonimă cu ce-ai spus inițial, să-i faci să înțeleagă puterea (expresivă) a cuvintelor și bogăția de nuanțe a câtorva sinonime.... Dar cine are timp pentru toate astea? 4) Informațiile date copiilor (cele din exemplele date de dvs.) sunt utile pentru că îl ”învie” pe autor, îl apropie de copii și le trezesc interesul. Ele sunt, de fapt, anecdote, picanterii, întâmplări de viață care acționează ca zahărul cu care învelim o doctorie pentru ca miezul să nu mai pară amar. Ele s-ar putea transmite pe fișe cerându-li-se elevilor să caracterizeze personajul care transpare din țesătura lor. Mă repet: importantă e înțelegerea și posibilitatea de a explica altora ce ai înțeles. 5) Putem critica și conținuturile transmise și modul în care sunt transmise dar, mai ales, faptul că nimeni nu se interesează dacă elevii au înțeles ce li s-a predat și dacă și-au format competențele care-i ajută să fie autonomi. E trist să descoperi că nu. 6) Înaintea ”circulației marilor idei, înainte de transmiterea ”fiorului unei poezii”(acestea sunt totuși clișee și vorbe mari), asigurați-vă că elevii înțeleg ce citesc. Că înțeleg texte literare, științifice, articole de ziar, rapoarte, texte de promovare. 7) Nici un guvern nu poate desființa interesul autentic al copiilor pentru cunoașterea de orice fel. Numai că interesul copiilor trebuie sa fie însoțit de interesul de aceeași natură al profesorului. Uneori interesul copiilor moare pentru că școala nu știe și nu vrea să-l întrețină. De ce? Pentru că evaluările finale se pot rezolva doar prin dictare și memorare sau, la matematică, prin rezolvarea a mii de exerciții și probleme de același fel. Schimbarea, dacă ar fi să fie una, de aici ar trebui să înceapă: de la conținutul evaluărilor de parcurs și al celor finale (examene). 8) Substantivul ”media” este un plural latinesc (medium-media). Acordul corect în gen, nr. și caz cu adjectivul determinant e obligatoriu. În primul paragraf scrieți: ”în media românească”. Nu ar fi fost corect ”în media românești”? Sau, dacă nu sună bine deși e corect, am putea spune ”în mijloacele de informare din România” sau ”în presa românească”. Nu e o răutate (sau o ”răutăciune”, cum aud din ce în ce mai des azi). Luați-o pur și simplu ca o dovadă de simpatie și ca o deformare profesională.
    • Like 1
    • @ IM
      Rucs Rucs check icon
      :) mulțumesc pentru răspuns. 1. mi s-a întâmplat și mie ca un elev, nemulțumit de nota de la teză, să spună dirigintei sale că nu am predat un anumit aspect. Paradoxal, diriginta a considerat că verifică predarea, cerând caietele de română ale elevilor (las la o parte că gestul nu a fost prea colegial, putea mai întâi să aibă o discuție cu mine). S-a putut dovedi predarea prin existența în caiet a unor aplicații pe subiect făcute în clasă, ca și prin fișe. Dar e păguboasă mentalitatea că, dacă nu e în caiet, nu s-a spus/predat. Totuși, dacă asta e mentalitatea, nu înseamnă că e acceptabilă. Și nu înseamnă că nu o putem critica. Școala noastră e uneori campioană la redundanță - dă în formă manuscrisă aceeași informație aflată în manual. Personal, nu mi-e teamă deloc de amenințările astea. Nu mi-e teamă să stau uneori la catedră și să corectez caiete, de pildă, în timp ce copiii citesc ceva. Asta nu este eschivare de la predare - dacă profesorul, fricos de posibilele acuze, vorbește numai el, elevii când mai învață? Când mai lucrează? Acasă? Prea multe lucruri sunt delegate pentru acasă! 2. Da, o problemă, total de acord cu dvs. Numai că nu aș fi atât de pesimistă - nu e o practică generalizată. 3. Rămân la părerea mea de a valoriza prelegerea. Identific o ciudățenie: oameni care admiră conferințele TED, de pildă, critică prelegerea în școală. Un om își poate electriza audiența, dacă e pregătit și bine-intenționat, indiferent de vârsta publicului! Se pot ține prelegeri interesante și pe chestiuni mai tehnice, nu doar biografie. 5. Nimeni? Iarăși, sunteți prea pesimist. Am mai scris că am avut anul acesta o colegă ce ținea ore de pregătire suplimentară de la 7 la 8 dimineața (programul normal începea la 8). Am colegi care străbat Bucureștiul cu elevii la muzee, case memoriale, parcuri etc - în afara Școlii Altfel - din timpul lor liber, doar pentru că simt că așa e bine. Am colegi care se duc în weekend cu elevii la diverse activități - fără remunerație. Nu aș zice că nimănui nu-i pasă. Dvs spuneți că nimeni nu se interesează cât s-a înțeles - totuși, acesta este principalul scop și profesorii urmăresc acest feed-back. 7. evaluarea finală.... la clasa a VIII-a e destul de bine făcută. Text la prima vedere, analiză pe text, gramatică, o compunere liberă. E o structură echilibrată. Dacă dăm două compuneri libere și suprimăm gramatica, deci dacă mărim doza de creativitate, facem ceva greu pardonabil: examenul de română, decisiv pentru intrarea la liceu, devine probă vocațională. La un liceu ca Viteazu ori Vianu, de pildă, strict pe real, or să ajungă numai elevi cu talent literar. Examenul nu trebuie să fie olimpiadă de creație! Sunt foarte mulți elevi foarte buni la științe care scriu texte lapidare, au idei corecte, dar expeditiv expuse. Pe aceștia îi condamnăm printr-un examen prea creativ. 8. Daa :(. Mea culpa. Ca o concluzie - vă înțeleg perfect și am spus oarecum același lucru. Problema e la modul de predare. Numai că există un curent de opinie care încearcă să ne înșele - ni se spune că dacă vom schimba programele și planurile cadru, totul va fi rezolvat. Nu va fi - ne vom întoarce la aceleași probleme legate de predare. Numai că, în plus, ne vom pricopsi și cu manuale proaste și programe de doi bani. Sper să reveniți cu unele comentarii, dacă și eu voi continua să scriu :) Rucsandra Cioc
      • Like 1
    • @ Rucs
      Rucs Rucs check icon
      * bine intenționat
      • Like 0
    • @ IM
      Rucs Rucs check icon
      ”media”, în DOOM2, are acord de singular, tocmai am verificat - se exemplifică prin acordul ”media actuală”. Deci e corect ”media românească”. E drept că provine din neutrul plural latinesc.
      • Like 0
    • @ Rucs
      IM check icon
      Și eu vă mulțumesc pentru răspunsul dat. Cred că sunt necesare schimbări în școala românească, inclusiv în privința conținuturilor, literatura universală ar putea fi introdusă ca materie de sine stătătoare.Oricum, mi se pare că deocamdată vorbim degeaba. Dacă școala e bună sau nu se vede după rezultate (după ce se îndepărtează extremele - cele mai slabe și vârfurile). Evaluările ar putea fi mai relevante dacă, de pildă, în locul enunțului: ”Demonstrați că textul de mai jos aparține genului liric/epic/dramatic....” s-ar formula întrebarea: ”În ce gen literar ați încadra următorul text și de ce? Formulați cel puțin patru argumente.” Sau în locul întrebării: ”Care este rolul cratimei în...?”, aș cere elevilor de 14 dar și de 18 ani să corecteze greșelile (gramaticale, de punctuație, de ortografie, de vocabular) din câteva enunțuri. De exemplu:” Bine a-ți venit. Va-m așteptat la ora doisprezece. Copii voștrii au ajuns deja mai de vreme. Ati dorii să serviți o cafea?” Sunt curioasă câți dintre absolvenții de gimnaziu și chiar de liceu ar descoperi și corecta toate cele ...?.. greșeli. Ar mai fi problema înțelegerii a ceea ce aud/ citesc/ învață copiii. Exemplu: La BAC li s-a cerut să scrie despre un roman interbelic. Credeți că toți au știut ce înseamnă sintagma ”roman interbelic”? Nu. Nu li s-a explicat destul faptul că romanul interbelic este cel scris/publicat in perioada dintre cele două războaie mondiale. S-a considerat că e de la sine înțeles. Același lucru s-a întâmplat cu romanul psihologic. Asta e baza. Dacă această știință și înțelegere nu există (proprietatea termenilor), restul sunt fraze, enunțuri, ”expresii frumoase” .... ce din coadă au să sune, cum spune poetul. Cât despre ”media românească”, se pare că acum trebuie să-mi recunosc eu greșeala. Chiar una dublă: 1) am considerat greșit ceva ce este corect cf. normelor din DOOM 2 și 2) nu cunosc aceste noi norme (ar cam trebui să mă pun la punct!).
      • Like 1
  • De ce să nu facem un sistem flexibil, în care un om care a făcut de ex. 6 ani de școală, să vrea să mai facă niște clase, după ce a ales să lucreze câțiva ani, ca să câștige niște bani și apoi realizează că de fapt mai are nevoie de școală. Cei mai buni elevi sunt cei care vor să învețe, nu cei obligați să învețe. Exact ca la sexul de calitate...
    • Like 1
  • Eu cred că statul ar trebui să subvenționeze pentru fiecare elev / student numărul maxim de ani, de la clasa V-a și până la masterat, cu condiția ca elevul respectiv să vrea acest lucru, și să arate că și poate acest lucru (dând în fiecare an niște teste standardizate serioase, date oficial). Dacă vrem o societate performantă, atunci asta trebuie să urmărim → performanța, și din partea elevului, dar și din partea profesorului!
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult