Sari la continut
Republica
Comunicare

Eram la Paris, la un curs scump, când profesorul ne-a atras atenția: Au pus aici în sală umerașe antifurt, ca în hotelurile low cost. O lecție despre leadership

Curs de business

Foto: Getty Images

40-50% dintre angajați intenționează să plece de la actualul loc de munca, 83% vor să lucreze cel puțin parțial remote și cazurile de anxietate și depresie au crescut cu 26%, respectiv 28% față de nivelurile pre-pandemice…

Cum se leagă toate aceste lucruri?

O să încep printr-o poveste proprie care m-a pregătit într-un fel neașteptat pentru ce avea să se întâmple în 2020/2021, pentru noile mentalități și obiceiuri hibride.

Eram la Paris, într-o sală mare de curs cu un profesor nonconformist, cârlionțat, care susținea că organizațiile ar trebui să fie libere, democratice, iar angajații „să facă ce vor”. Și ne dă un exemplu: „uitați, de exemplu, au pus aici în sala de curs umerașe antifurt. Știți, acele umerașe folosite la hotelurile low-cost care au inelul blocat pe bara de care se țin și, dacă ai vrea să le furi, poți pleca doar cu o parte a umerașului? Și continuă: „De ce ar pune o școală de acest nivel, care face programe executive pentru care companiile voastre au plătit foarte mulți bani ca să fiți aici, cuiere antifurt? Nu e ca și cum voi ați pleca cu ele acasă. Sau, dacă vreunul de pe aici ar fi cleptoman, cât ar putea să fie pierderea? Ei bine, vedeți voi? Așa se întâmplă și în organizații: domnește frica și controlul. Face cineva o greșeală și îi pedepsim pe toți ceilalți înainte să verificăm dacă asta este cu adevărat un fenomen sistemic.”

Nu eram conștient în acele momente cum mi se va așeza această poveste.

Trec 2,3 ani și ajung în calitate de consultant la o companie locală de recuperări creanțe. Eram chemat să le țin niște training-uri de comunicare și influențare. Dar eu aveam un soi de dialog interior care suna cam așa „nu vreau să îi învăț pe ei ceea ce știu în materie de negociere, comunicare și influențare. Să îi constrângă pe bieții oameni să dea și banii pe care nu îi au…” Numai că fluxul conversației ne duce într-un loc neașteptat. Șeful de IT cu care vorbeam spune că și-au schimbat cultura organizațională. Și eu devin brusc curios. Nu mi se întâmplă în fiecare zi ca un șef de IT să-mi vorbească în termeni de cultură organizațională și să lărgească spectrul conversației la ce se întâmplă în toată compania și nu doar la fricțiunile dintre echipele lui cu celelalte departamente.

Încep să pun întrebări. Ce înseamnă că v-ați schimbat cultura organizațională? Și îmi dă un exemplu: „păi uite… am făcut un studiu prin care am descoperit că sub 1% dintre clienții noștri, cei de la care recuperăm datoriile, sunt, de fapt, hoți sau răuvoitori. Restul nu au putut să plătească. Și atunci ne-am întrebat: De ce ne purtăm cu toți de parcă ar fi făcut asta intenționat? Și am decis că, de acum înainte, renunțăm la KPIs precum fiecare telefon să aibă 5 minute, pe fiecare apel să recuperăm X sumă… Iar scopul nostru să fie să ajutam oamenii să plătească. Ceea ce s-a întâmplat ne-a surprins pe toți. Oamenii din call center-ul nostru au fost foarte fericiți. Nu mai sunau cu rușinea aia și sunau din intenția de a ajuta, de a face bine. Nu mai aveam fluctuații de personal. Și, poate cel mai surprinzător, ei au început să primească cadouri de Paște și de Crăciun de la oamenii de la care recuperau creanțele.”

Ar mai fi de povestit aici, dar nu-mi venea să cred ce aud… Cum să se întâmple așa ceva?

Și atunci mi-au venit răspunsurile și pe plan personal. Cum mă raportez eu la tot ce mi se întâmplă? Mă uit mai degrabă la probleme, la riscuri, la cum controlez? Sau mă uit la posibilități, oportunități? Intru în relații interumane mai degrabă cu scepticism? Sau sunt deschis și accept că s-ar putea să eșueze sau mă feresc de asta înainte să întreprind orice?

Câteva cursuri mai târziu, aflu despre Agile și îmi dau seama că, înainte de orice, agilitatea este o chestiune de mentalitate. Și, cumva, o mentalitate agilă pare cea mai bună soluție de transformare pentru a trai bine în aceasta perioada „hibridă”. Se vorbește mult despre MINDSET, dar subiectul este ceva mai complex de atât.

Să explic!

Mă sună o prietenă care conduce un departamente de HR și și îmi spune: „Mihai, poți să faci coaching cu directorul nostru de vânzări? Ceea ce ne spune este cam așa: Mă pune board-ul să-mi fac cifrele. Păi cum să-mi mai fac cifrele, că e pandemie…”

În același timp aveam clienți care spuneau: „Cu pandemia asta avem ocazia să accelerăm, să facem mai mult!”

Previziunile sunt, de fapt, niște ipoteze. Mai educate sau mai puțin educate, cu mai multe sau mai puține date, tot ipoteze rămân! Sub nicio formă nu reprezintă „realitatea” sau pot fi considerate „fapte”! Și perioada aceasta ne-a arătat cu o claritate extremă acest lucru. Cred că ar fi mai sănătos să nu ne atașăm prea tare de ipotezele noastre și să le confundăm cu ceea ce numim „realitate”.

Ne-am obișnuit anul trecut să auzim sintagma „când ne întoarcem la normal”. Dar „normalul” pe care îl regretăm este deja altul. Ne-am construim un nou normal care conține noi obiceiuri. Oare devenim conștienți de ele? Oare am vrea să ne întoarcem la vechiul „normal”?

Obiceiurile pe care le observ în jur sunt deja hibride. Se întâmplă o parte în online, de la distanță și o altă parte în offline. Asta ne-a făcut să vrem să fim mai aproape de natură, să ne apropiem de familie și prieteni sau să ne îndepărtăm de relațiile care nu ne serveau. Am fost puși față în față cu noi înșine și a trebuit să lucrăm cu asta. Vrând, nevrând a început un proces de introspecție profund care își arată efectele accelerat. Avem o criză de sens, contribuție, conștientizăm mai acut nevoia de conexiune și timpul a devenit mult mai important.

În tot acest context, oamenii au fost nevoiți să se transforme și și-au schimbat rutinele și obiceiurile. Au descoperit mai natural sau mai forțat ce contează pentru ei și pun o presiune accentuată pe muncă. Lucrând de la distanță, conexiunea în echipe a scăzut și au început gândurile de plecare și demisiile. Angajații nu mai sunt dispuși să accepte misiuni care să nu aibă o contribuție clară. Vor autenticitate, vulnerabilitate, autonomie și libertate de la liderii lor.

În acest prim articol, voi acoperi câteva obiceiuri mentale utile pentru orice Lider Hibrid (care trebuie să jongleze între lucru de la distanță și cel față în față). Dar, mai mult decât atât, prin lider hibrid înțelegem orice persoana care conduce oameni, influențează alte persoane sau pur și simplu încearcă să se conducă pe ea însăși. Cred cu tărie că orice lider al viitorului hibrid trebuie să se conducă pe el însuși mai întâi. Într-o „realitate” VUCA (-din engleza- Volatilă, Incertă, Complexă și Ambiguă) în care nu ne mai putem lua repere externe, ne rămân ca principale cele interne. Fiecare dintre noi va trebui să lucreze la felul în care gestionează incertitudinea, încrederea, autonomia, adaptarea, flexibilitatea etc. Mai departe, 3 obiceiuri mentale, de „self coaching” care să ne ajute în această perioadă:

Oricare ar fi situația prin care treci, întreabă-te: Ce înseamnă pentru mine ceea ce tocmai s-a întâmplat? Ce interpretare și ce sens îi dau? Care este povestea pe care mi-o spun despre asta? Aceste simple întrebări pot ajuta la preluarea controlului și la conștientizarea că nu situația în sine este problema, ci felul în care ne raportăm la ceea ce se întâmplă reprezintă, de fapt, problema. Din acest loc, precum în povestea de mai sus, putem alege conștient dacă ceea ce ni se întâmplă este o problema sau o oportunitate.

Oricare ar fi situația prin care treci, întreabă-te: Ce simt față de această situație? Cum mă simt? A conștientiza emoția pe care o simți ajută chiar la scăderea intensității acesteia. Un vocabular emoțional dezvoltat și asumarea emoțiilor ajută la restabilirea echilibrului și a puterii de a îți influența starea. Folosim des expresia “mă enervează”, atât, acasă cât și la munca. Conștientizarea că emoțiile au cauze interne și că ceea ce se întâmplă în exterior sunt, de fapt, stimuli, este eliberatoare. După cum spunea și Viktor Frankl, neurolog, psihiatru, filozof, autor și supraviețuitor al Holocaustului: “Între stimul și răspuns este un spațiu. În acest spațiu stă puterea noastră de a alege răspunsul. Și în acest răspuns este creșterea și libertatea noastră.”

Oricare ar fi situația prin care treci, întreabă-te: Dacă aș putea alege, ce îmi doresc de fapt să se întâmple în această situație? Ce intenționez să fac? Care aș vrea să fie reacția mea? Și deschide aceasta conversație cu vulnerabilitate și autenticitate. Este posibil ca inițiativa să fie primită cu scepticism sau rezistenta. Contează mult și CUM o spui, dar asta este o alta conversație mai lungă. Ceea ce contează, însă, și mai mult este că primele bariere care se pun în calea intenției pe care o ai să nu fie chiar ale tale. Să nu fie doar propriile proiecții mentale despre ce crezi că se poate sau nu se poate.

Dacă ne asumăm împreună acest „șantier interior” cred că vom fi mai în măsură să gestionăm orice s-ar putea întâmpla în viitor. De asemenea, cifrele de la începutul articolului ar scădea și am avea în față transformări personale și organizaționale de care să fim mândri și care duc către o realitate dorită și nu una la care doar să ne adaptăm.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    1. Tot aud de Marea Demisioneala ca 50% din angajați vor sa plece? Am inteles, dar unde sa plece, ca cealalata jumatate unde pleacă? Cred ca ne cam jucam cu statistica în ziua de astăzi și este extrem de periculos. Ne aruncam pe niște cifre care au fost culese cum au fost culese și le consideram bătute în cutie.
    Alta găselnița: 83% vor sa lucreze parțial de acasă sau de altundeva. Vreți sa cred ca TOATE serviciile esențiale, repectiv utilități, magazine alimentare, industrii, servicii publice (poliție, spital, etc. etc,) se gândesc ca pot sa lucreze de acasă. NU, este vorba de o minoritate de maxim 20% din cei care sunt în câmpul muncii. Iarăși ne mănâncă statistica.
    2. Iarasi o alta mare gaselnita "Angajații nu mai sunt dispuși să accepte misiuni care să nu aibă o contribuție clară. Vor autenticitate, vulnerabilitate, autonomie și libertate de la liderii lor". Pe bune? Parca am fi la alegerea cursurilor de facultate și nu organizații care funcționează dacă au profit? Și apropo, ii informez pe "autentici' ca angajatorul plătește salarii în bani, AUTENTICI. Tot aud ca " la job trebuie sa fie fun". Nu job-ul nu este fun și nu trebuie sa fie fun, de aceea ne plătesc. Dar nu ne plătesc numai ca se semnam pontajul și sa stam pe FB, WA, TT și alte prostii "autentice" toată ziua, ci sa producem ceva din care dupa aceea sa plătim salariile, bonusurile, abonamentele medicale, asigurări, spitalizări, al 13-lea salariu, prima de concediu, prima de porc, prima de Crăciun, prima de Paste, mașini de serviciu, trotinete de serviciu, masa de ping-pong, fructe Luni dimineață, vouchere pentru salile de sport, petrecere de Crăciun, etc. etc și acestea pe bani, autentici. Hai sa va spun cum sta vorba. Copii răsfățați de societate și mai ales de părinți, care le-au dat de toate numai ca exista. Și acum au ajuns în lumea reala și nu prea le place. Și mai este și pandemie. Nasol moment. Te înțeleg de ce te apuca depresia pentru ca trebuie sa te apuci sa muncești. Autentic...
    3. In rest, da traim realitatea VUCA cu varf și îndesat. Tocmai am fost anunțat ca la curent prețul creste de la 01.02 cu 50% după alta creștere din T4 anul trecut. O creștere autentica se pare. Prin urmare faptul ca tu nu iti găsești un tel în viață, ești depresiv, și ai alte figuri în cap, chiar ma lasă rece atâta timp cât se pare ca eu nu știu cum o sa plătesc salariile în acest ritm de creștere. Dacă vrem sa trecem cu bine aceasta perioada trebuie sa lucram împreuna în echipa atât angajator cât și angajat. Nu este numai un unidirecțional sa sa primesti fără sa dai, mai trebui sa mai și dai, mai mult decât prezenta fizica.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult