(Foto: Facebook/PeUndeMerg.ro)
„Acum, că suntem în UE, o să fie bine. O să intre euro, o să avem salarii ca-n Germania şi n-o să mai fie corupţie. O să avem autostrăzi şi n-am să-mi mai risc viaţa pe serpentine. Bine, pun pariu că n-au să facă ăştia autostrăzi nici peste 10 ani! O să îmbătrânesc aici aşteptând modernizare. Dacă, totuşi, se vor face autostrăzi şi eu plec, atunci să fie pierderea mea”.
Aşa gândeam în 2008, în timp ce conduceam (mult) pe drumurile patriei, purtat de job, atunci când dezbăteam, cu mine însumi, dacă să plec sau nu din România. Iar cum la 23 de ani poţi lua decizii chiar şi pe bază de pariuri pe autostrăzi imaginare, am plecat.
Acum, de ce să mai scriu ceva, că eu nu mai am dreptul...
Am fugit, am abandonat în urmă cu 10 ani. Ce drept am eu să-mi dau cu părerea despre România, când eu nu plătesc taxe acolo, când eu nu contribui la bunăstarea colectivă? O să zică lumea: „Uite și la ăsta cum își dă cu părerea, din Canada... Latră și face pe moralistul de pe altă parte a lumii. Vino aici și contribuie, pune umărul, fă ceva... nu sta și dicta instrucțiuni, nu emite directive şi păreri!” Și nu ar greși deloc spunând aşa. E adevărat. M-am smuls din corpul țării. M-am rupt din întreg. Ce țara a născut, a hrănit, a școlit, a... creat (prin sacrificul părinților și al societății), a dispărut. Pe când mi-a venit rândul să produc și eu pentru societate, m-am dus. Mă puteţi considera un laș. Îi puteţi considera la fel şi pe ceilalți români care „au tăiat-o”. Dar un lucru rămâne cert: nu mai suntem acolo.
Cu fiecare tânăr care părăsește țara, România pierde o mică unitate de producție. România își pierde ramurile și rodul. Când un tânăr părăsește România, toată România pierde. Pierd universităţile, colegiile şi școlile profesionale, pierd profesorii și cadrele didactice care rămân fără obiectul muncii. Când un tânăr părăsește România pierd constructorii (și toate industriile conexe cu angajații aferenți) care nu mai au pentru cine construi, pierd băncile (și angajaţii lor), care vor acorda mai puține credite, pierde comerțul de bunuri şi servicii (cu toate ramificațiile implicite). Când un tânăr părăsește România, pierde bugetul de stat (cu mai puţini bani pentru pensii, sănătate, infrastructură.) Când un tânăr părăsește România, pierde societatea prin dispariţia unui individ unic, care contribuia la diversitea biologică, civică, culturală a fibrei sociale. Când un tânăr părăseşte România, pierd părinții lui care rămân singuri. Pierd frații, surorile, nepoții și bunicii; pierd prietenii și apropiații. Pierde tânărul care-şi părăseşte țara. Își pierde identitatea, își pierde cursul firesc al evoluției în mediul originar, natal. Își pierde privilegiul de a-și lăsa urmași în locul de unde s-a ivit, iar când copiii tânărului se nasc în altă țară, din nou, pierde România. Când un tânăr român își părăsește țara, toată România pierde.
Nu sufăr, totuși, de vreo supraapreciere a sinelui să cred că România a pierdut mare lucru din pricina plecării mele. Dar a pierdut, cu siguranţă, un medic, sau mai mulţi. A pierdut copii care-au crescut să îmbogățească alte ţări. România a pierdut idei, păreri, povești şi caractere; România a pierdut figuri, zâmbete; a pierdut miez. România pierde masiv fibră.
Au trecut zece ani iar, cu mici excepţii, autostrăzile sunt tot imaginare. Am câştigat pariul făcut cu mine, dar nu ştiu dacă eu am câştigat. Nu cred că poţi câştiga în totalitate atunci când îţi părăseşti ţara. Indiferent de cât de mult câştigi – şi poţi câştiga enorm, de la intersecţia cu oameni şi culturi diferite, la experimentarea altor obiceiuri şi tipuri de organizare socială, până la bunăstare materială, confort, (şi autostrăzi)... posibilităţile de lărgire a orizonturile sunt imense – inevitabil, însă, pierzi ceva atunci când te separi de mediul în care ai crescut. O parte din tine rămâne ancorată acolo. Simţi cum te trage, cum te strânge, cum te atenţionează atunci când te îndepărtezi, când întinzi prea mult lanţul. Dar şi eu am încercat să ţin, cu dinţii, de legătura cu România. E un joc la care, însă, inevitabil pierzi; rămâi în urmă de România.
Plecând la o vârstă tânără, m-am gândit de multe ori să mă întorc; încă mă mai gândesc. În toţi aceşti ani am stat oarecum în expectativă. Am urmărit atent parcursul european al României. Nemulţumirea pe care o simţeam atunci când am plecat, în mintea mea, era provocată de conducătorii ţării. Oricât de mare ar fi contribuţia fiecărui individ la viaţa socială, direcţia de la vârf dată de către conducători cred că este crucială pentru o societate funcţională. Astfel, mă uit tot la politicieni, atunci când mă apucă gândul de întors în România. Politicienii români sunt tot ca atunci când am plecat, dar mai rău (dacă are sens ce spun). Fură cu la fel de mult dispreţ, dar acum sunt şi analfabeţi. Privează România de oportunităţi majore de dezvoltare, cu aceeaşi inconştientă, dar acum nici măcar nu mai pot asigura funcţionarea de zi-cu-zi a instituţiilor. Îşi scaldă neamurile în demnităţi publice, cu aceeaşi nesimţire, dar acum fac asta până şi cu funcţiile specialiştilor care ţin în picioare administraţia publică.
În timp ce populaţia evoluează, clasa politica involeaza galopant. Politicienii români sunt sunt vulgari şi lipsiţi de maniere, sunt inculţi și agresivi, sunt şterşi şi fără anvergură, dar flămânzi. Rămaşi fără liderii care au pus iniţial bazele actualei orânduiri, sunt eşalonul 2 al eşalonului 2, care se sfâşie între ei pe leşul ce-a rămas din vremurile bune ale haitei.
Probabil că nu spun un lucru nou când afirm că prioritatea oricărui guvern național ar trebui să fie educația, sănătatea, prosperitatea, bunăstarea și în general mulțumirea propriei populații, pentru că atunci când populația e mulțumită, țara e mulțumită.
Resursa cea mai de preţ a unei țări este populația ei. Statele Unite au început să devină o forță la nivel mondial numai după ce populația a depășit 50 de milioane de locuitori. Fiind o țară întinsă, dar fără populație, au creat cea mai mare campanie din lume de atragere a emigranților. Au înțeles că nu pot face nimic cu țara lor dacă nu au cu cine să facă. Populația îți oferă forță, diversitate, ingeniozitate, cultură; îţi oferă hrană. Populația îi conferă unei țări, viață. Oamenii sunt viața unei țări.
Când populația își părăsește masiv țara, când populația este mereu, intens nemulțumită de conducătorii politici, înseamnă că acei conducători nu servesc interesele cetățenilor. Când o țară pierde atâția oameni pe timp de pace, ea moare încetul cu încetul. România moare.
PS. Văd, cu speranță, cum societatea românească a început să iasă în stradă, că generația mea nu vrea să mai aştepte. Am pornit acest text cu gândul la cei care au plecat și am ajuns la cei care au avut forța să rămână și să reziste.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu pierde nimeni nimic
Am avut puține joburi după ce am terminat studiile dar la fiecare dintre ele am primit o șansă să învăț ceva ce nu am mai făcut niciodată.
De ceva timp îmi plimb Dacia pe străzile României, cu puțină atenție ajung în siguranță oriunde mi-am propus. Am cunoscut făcând naveta romani educați, tineri frumoși pe care i-am luat la ocazie. Puțină încredere în oameni nu strică.
În 2 luni voi naște o fetiță. Mă bucur că va crește în țara ei. O voi educa cum știu mai bine, mă voi asigura că știe și părțile bune și cele rele ale acestei societăți, ea își va decide viitorul.
România ne este în sânge, ii respiram aerul, ne molipseste. Nu suntem mulțumiți de situația actuală dar nu o vom părăsi niciodată!
Timp de zece ani a fost destul de greu. Intre timp tata a murit. Viata mea e acum aici. Continui sa votez la alegerile din tara, nu mi-am schimbat cetatenia, nu am întors spatele. Dar când vin acasa, o data pe an, se rupe de fiecare data ceva în mine. Recunosc fiecare colt de strada si cu toate astea simt ca nu îi mai apartin acestui oras, acestei tari. Viata îsi impune drepturile. Remarcati, înca mai spun "acasa".
Multumesc pentru gandurile exprimate! Obiectiv, nu cred ca poate cineva sa va acuze ca ati plecat in cautarea unui trai mai bun, pana la urma e normal, o viata avem. Usor nu cred ca a fost sa va faceti un rost acolo.
Eu am ales sa raman si nici mie nu mi-e usor, dar ma intarata al naibii de tare provocarea de a ma realiza in Romania! Romania nu este o cauza pierduta si o sa repet asta pana cand o sa plictisesc pe toata lumea!
Visez cu ochii deschisi ca romanii care au plecat se vor intoarce in tara, dar realist nu prea cred ca e posibil in absenta unei schimbari radicale, e greu sa te intorci la ceva mai putin bun, acumulezi si o inertie etc.
Practic cred ca avem un termen limita, poate maxim 10 ani sa ii mai convingem pe cei plecati ca merita sa se intoarca in tara, dupa care putem sa ne rezumam la carti postale sau facebook. Iar pentru copiii lor Romania nu va fi probabil decat o curiozitate de vizitat in studentie, ca sa isi cunoasca "originile".
Deci avem 5-10 ani de acum inainte sa ii convingem ca poate exista si un vis romanesc! Suna naiv? Da, e o provocare foarte mare, aproape imposibil de atins, nu e pentru cei slabi de inger, vine cu riscuri multe, este foarte posibil sa dam gres si sa nu obtinem absolut nimic, aveti toate motivele rationale sa o refuzati! Deci, cine se alatura?
Oare cum sa incep? Ei, bine eu dupa atatia ani consider ca articolul este total gresit.Sa va expun parerea mea traita.
Romania nu pierde niciodată, dar absolut niciodată. Singurii care pierdem suntem noi oamenii, cei simpli....Deoarece odată plecat din Romania, din anturajul tau, din familie, din cadrul tau, din comunitatea mica sau mare in care aparțineai , începe o istorie a vietii complicata si plina de noutati si de suisuri si de coborâșuri...Pana te acomodezi, pana iți dai seama cu ce se mănâncă noua societate trec multi multi ani. Apoi începi sa acumulezi si sa asimilezi , dar timpul trece , si in condițiile in care nu suntem nemuritori viata trece.
Nu mai ai colegii tai, prietenii tai, părinții tai, aerul tau, miresmele tale, tradiții, obiceiuri si mii de alte lucruri, de fapt practic nu mai ai nimic, doar începi de la zero si nu stiu daca depășești pragul de unu vreodată...Evident, poate material si atat.
Eu , am emigrat in una din cele mai grele tari din lume si anume , Anglia...Anii au trecut, am asimilat enorm de multe cunoștințe, dar am rămas cu lacune la multe capitole...Anii au trecut rapid de repede, însetat de nou si de o nou civilizație, dar lucrurile acestea le am asimilat singur...Am rămas in urma la capitolul familie, prieteni multi, amante....factorul uman in general...
Sunt multe de spus, dar eu vreau sa va conturez un singur aspect...Romania nu pierde niciodată, deoarece de a lungul istoriei Natura României s a saturat si obişnuit cu idioți...Cei care pierd sunt indivizii umani la singular, caci având o singura viata nu exista timp sa trăiești si sa descoperi foarte foarte multe lumi...
Romania nu a respectat, nu respecta si nu va respecta niciodată nimic...Suntem pe lista tarilor care doar un dictator sau cineva autoritar ne poate organiza, altfel noi semănam doar haos si nedreptate.
Nu stiu in Romania daca sunt asa de importante autostrazile cat...
Spuneti ca ati asimilat multe cunostinte in Anglia. V-ati interesat daca nu cumva gasiti o oportunitate sa va intoarceti in Romania, poate sa deschideti o mica afacere, ceva? Parerea mea, exista oportunitati si in Romania pentru oamenii capabili.
Nu stiu ce varsta aveti, dar daca nu puteti sa reveniti acum in Romania, poate va ganditi la pensie. Cum ar fi, de exemplu, o casuta intr-un satuc din Transilvania, langa o poienita cu flori si stejari?
Și surpriza este ca după un număr mai mic sau mai mare de ani descoperi și ca România aia din capul tău nu mai exista. Ca s-a schimbat, ca vechea gașca s-a spart, etc. Și ca tu in loc sa-ti traiesti viata ai visat la o tara care în realitate exista doar în imaginația ta.
Iar daca ți se întâmplă ambele nu mai ești "acasă" nicăieri.
Personal cunosc mai muti căpșunari care au încercat sa deschidă o afacere în România însă niciunul care sa fi reușit. De cazurile de succes aflu doar de prin ziare.