Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lângă mine, pe stadion, o familie de români din Belgia: bunicul ținea cu ai noștri, tatăl purta un fular jumi-juma, nepotul, în echipament complet belgian: „Ne e dor de acasă. Mulțumim că ne-ați adus acasă aici!” | O înfrângere cât o victorie

Imagine de la meciul România - Belgia

Credit foto: dumi.mocan Instagram via Facebook Orlando Nicoară

Scriu aceste fragmente în trenul cu care ne întoarcem de la meciul România - Belgia, pierdut de ai noștri într-o manieră pe care aș numi-o entuziasmantă și voi explica de ce.

Circa 30.000 de români au luat cu asalt orașul Koln, transformându-l pentru câteva ore în - cum se zice - „pământ românesc”. Aproape toți suporterii români au mers spre stadion într-un uriaș fluviu galben, curgând paralel cu bătrânul Rin. S-a cântat din inimă pentru „Generația de Suflet”. Entuziasm debordant.

Pe drum, am constatat cum sute de nemți au ieșit mirați la geamuri să privească viitura galbenă îndreptându-se către stadion. Mulți au ieșit în stradă fluturând steaguri românești. Suporterii români atenți și deferenți salutau pe toată lumea, iar pe cei câțiva belgieni rătăciți i-am primit cu simpatie printre noi, amical, fără ranchiună.

În două zile la Koln, eu personal nu am văzut suporter român beat sau din cale afară de arțăgos, iar nivelul imprecațiilor obișnuite de altfel pe stadion a fost, în mod surprinzător, unul minim.

Nimic din vitriolul specific culturii de galerie, iar asta mi se pare în sine o mare victorie.

Atmosfera generală de încredere, optimism și vitalitatea pulsândă a crâmpeiului de Românie de la Koln au fost, pentru mine cel puțin, o revelație. Nimic din marasmul, cinismul specific discuțiilor sterile despre „Românica” din social media sau din spațiul public.

În 1994, aveam 19 ani și urmăream tremurând de emoție meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite, într-un sat prăfuit de pe lângă Târgu Bujor (pun rămășag că va fi greu să-l identificați pe hartă). Televizorul - alb-negru, pe lămpi. Ieri am făcut parte, alături de alții din generația mea, din șuvoiul care a colorat un întreg oraș german, la umbra Domului construit și restaurat aproape continuu din 1248 încoace.

Niciodată nu ne-a fost obiectiv mai bine, deși subiectiv pare să credem colectiv că ne este mai rău decât oricând. Ieri echipa de fotbal a pierdut, dar România a câștigat. În minutul 85, conduși cu 2-0, un întreg stadion cânta până la pierderea individuală a vocii: „Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm!” După fluierul de final s-a cântat imnul, s-a dansat alături de belgieni într-o manifestare spontană de fair play și simpatie transnațională. Am văzut mulți conaționali care și-au felicitat vecinii de scaun belgieni pentru victorie, iar aceștia le-au răspuns cordial.

Eu unul am stat lângă o familie de români din Belgia. Bunicul, din Târgoviște, ținea cu ai noștri, fiul purta un fular dual, jumătate în culorile Belgiei, jumătate românesc, iar cel mic era îmbrăcat de sus până jos în echipamentul Belgiei. Unii ar putea vedea în asta o metaforă a disoluției noastre prin osmoză.

De ce nu e așa totuși. La sfârșit, toți trei aveau lacrimi în ochi și spuneau îmbrățișând alți români: „Ne e dor de acasă. Mulțumim că ne-ați adus acasă aici!”

Și vă mai spun una.

Putem fi mai blânzi cu CFR-ul nostru chinuit. Dintr-un motiv sau altul, Deutsche Bahn, operatorul neamț de căi ferate, a reușit contraperformanța de a face de rușine reputația punctualității și rigorii germane.

Trenul cu care am călătorit de la Viena la Koln a avut întârziere 3 ore și jumătate și nu a ajuns până la urmă la destinație. Am fost obligați să debarcăm și să ne descurcăm singuri ca să ajungem totuși în timp util la meci. Am verificat mersul trenurilor și am constatat că această cursă a ajuns la timp în doar 6% din zile anul acesta, întârzierea medie fiind de 110 minute! Prizele nu funcționau, internetul în vagoane se mișcă precum dial-up-ul nostru de prin anul 2000, totul la prețuri cvadruple!

Ce este și mai bizar este că germanii par resemnați, dau din umeri zicând: asta e, bine că merge și așa… Ei bine, nu merge și așa.

Sunt foarte încrezător că pe 26 iunie, de ziua băiatului meu, vom sărbători calificarea la Universitate, la Frankfurt și oriunde în lume unde s-au deșteptat românii mei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Aad check icon
    "Nimic din vitriolul specific culturii de galerie, iar asta mi se pare în sine o mare victorie."
    Pai, de unde vitriol in tribune neicusorule, daca l-am trimis in parlamentul Romaniei? Ales democratic....
    Am trimis-o pe aia in parlamentul Europei, il trimitem si pe Georgica pe la vreun post pe afara, ascuns... si gata, asa se asaneaza viata social-politica a Romaniei.
    • Like 0


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult