Foto Facebook/Lia Pfeiffer
Lia are 37 de ani și ar vrea să nu crească niciodată. În 2013, a renunțat la jobul ei de web designer și de atunci tot coase. Și, culmea, înainte nici măcar nu îi plăcea să coasă. Dar croiește, coase și pune totul cap la cap, pentru că este motivată de rezultat: jucării pe care le învață să șoptească povești celor la care ajung. Pentru că fiecare jucărie care iese din mâinile Liei spune o poveste: a celui care comandă jucăria, a celui care o primește și, uneori, chiar poveștile Liei.
Povestea Liei nu este neapărat a unui antreprenor sau a unui freelancer, ci, în primul rând, a unui om care se bucură de liberate. Pentru că face ceea ce îi place. „Contează foarte mult să ai libertatea de a alege ce vrei să faci. Prefer să câștig mai puțin făcând lucruri pentru altă motivație. Sunt jucării la care lucrez o săptămână pe care le dau cu 250 de lei. Complet ineficient!”, spune Lia amuzată în timp ce îndeasă umplutură în gheruțele unui porumbel care ține o ceașcă de cafea. O să aibă niște ochi foarte obosiți. E o jucărie pentru niște tipi care au o cafenea.
Lia face jucării. Dar nu pentru copii. Sau, mai bine zis, mai mult jucării pentru oameni mari. Cumva poate pentru că cei mici sunt încă la vârsta la care doar citesc povești, în timp ce oamenii mari le trăiesc.
Acum sunt prieteni buni, dar nu au fost mereu așa. Ea era o arogantă sprintenă și el un zâmbăreț domol tare... până când, într-o zi, au avut nevoie unul de celălat și au început să se privească cu alți ochi. Povestioara e minunată și e scrisă de Carmen. Poate o va scoate curând în lume și ne vom bucura cu toții de ea. Până atunci, vă zic doar că aparențele înșală și prietenii buni îi găsești în cele mai surprinzătoare locuri.
În spatele celor mai multe dintre pufoșeniile meșterite de Lia se află o poveste cum este cea a ariciului și a vulpiței. Și pentru că poveștile sunt unice, la fel devin și jucăriile. Iar Lia se și ferește cumva să dea prea multe detalii despre jucăriile pe care le face. I se pare până și ei „ciudat” că nu își amintește decât de un cârnat, un șarpe ghem de foarte mulți metri, două vidre care se țin de mână și o muscă ce trăiește în măseaua unei șopârle fără să fie mâncată.
Explicația pare să fie însă alta. Cele mai multe dintre pufoșeniile Liei nici nu ajung pe Facebook. Pentru că sunt clienți care își doresc o experiență foarte personală și vor ca jucăria să fie doar a celui care o primește în adevăratul sens al cuvântului.
Așa că, oricât de mult ți-ar plăcea o jucărie pe care o vezi, de exemplu, pe pagina ei de Facebook, nu o vei putea comanda. Poți să pleci de la o idee de acolo, dar jucăria ta va fi unică. Va exista un buzunărel, o inimă de lemn, ceva, de care va ști numai omul care o primește.
333 de fluturi, 3 săptămâni și aproape 300 de lei
În urmă cu 4 ani, Lia a ascultat povestea unei reîntâlniri a primei iubiri după 15 ani, transformată ulterior într-o frumoasă prietenie. Apoi, timp de trei săptămâni, a lucrat la un stomac făcut din blăniță albă, cu hublou, în interiorul căruia a pus 333 de fluturi. Pe fiecare dintre cei 333 de fluturi pe care i-a decupat, a lipit la cald câte două buline fluorescente. În interiorul stomacului a pus și o jumătate de lămâie, „ca să nu fie grețos de dulce”, și un ceas. Stomacul era continuat de esofag și buze, pe care a pus un buton care activa un bec din interior, astfel încât fluturii să se încarce și să lumineze. Acesta a fost cel mai complex proiect de jucărie și a costat 280 de lei. Pentru că Liei i s-a părut absurd să ceară mai mult.
Altora li se pare absurd să plătească așa de mult pentru o jucărie. Lia are câte 10-12 proiecte de jucării pe lună și spune că se poate susține financiar din ceea ce face, dar nu la program de 8 ore. „Încep pe la 10 dimineața și termin în jur de 12 noaptea. Sunt jucării la care lucrez și o săptămână și altele pe care le termin într-o zi-două și compensez cumva. Dar am început să eficientizez lucrul și fac jucăriile pe etape: întâi croiesc, apoi cos și, când începe să mă doară mâna, pun umplutură”, spune Lia care, în primii ani ai Atelierului de Pufoșenii, pleca cu mașina de cusut în concedii.
În ultimii doi ani, Lia a colaborat și cu Tikki Shoes, un producător de încălțăminte pentru copii din Timișoara, iar ultima colecție de lână este făcută de ea. O colaborare care o ajută și din punct de vedere financiar, dar mai ales uman, pentru că atunci când lucrezi singur, simți uneori lipsa unei echipe.
Îl vrei pe Mickey Mouse? Îl găsești pe Amazon
Lia nu face jucării după personaje cunoscute. Când vin astfel de comenzi, face redirecționare către Amazon. Face însă jucării împreună cu copiii care trec pragul Atelierului cu Pufoșenii. Nu sunt mulți, pentru că ea face mai mult jucării pentru oameni mari, dar cei care vin au parte de o experiență foarte interesantă.
„Asta e una dintre cele mai frumoase experiențe. Mulții dintre copiii care ajung în atelier sunt supertimorați la început. Dar îi invit să exploreze, să pună mâna pe materiale, să le simtă textura. Așa cum fac și eu atunci când aleg materialele. Și așa, ușor, ușor aflu cum își doresc să arate jucăria lor, ce să reprezinte. Alegem împreună materiale, elemente. Am părinți care îmi trimit fotografii și îmi spun că toate celelalte jucării pe care le aveau au pălit în fața jucăriei create de ei. Pentru că o simte a lui, pentru că el a făcut-o “, explică Lia.
„Ce o să faci, mă, tu cu arta?”
În clasa a VII-a, Lia și-a anunțat părinții că vrea să mergă la liceul de artă. Părinții, o contabilă și un electronist, nu au înțeles, dar au susținut-o. Chiar dacă majoritatea copiilor se pregăteau pentru licee bune de unde să ajungă la Politehnică sau Drept. În clasa a X-a, Lia a câștigat un premiu care a făcut-o foarte fericită pe mama sa. Tatăl rămânea în continuare sceptic. Lia și-a urmat pasiunea și a mers și la Facultatea de Arte. Dar s-a și angajat, iar când a făcut primul logo pe bani, a reușit să îl convingă și pe tatăl său că se poate face ceva și cu arta.
Până să deschidă Atelierul de Pufoșenii, pe final de 2013, Lia a lucrat ca web designer la o firmă mică din Timișoara. Și-a dat demisia din „orgoliu artistic” și a decis să lucreze ca freelancer pe proiecte de web design. Ceea ce a făcut în paralel cu Atelierul de Pufoșenii, până în 2017. De fapt, atelierul a fost susținut la început cu banii pe care îi câștiga din aceste proiecte.
A început să lucreze în bucătărie, la mașina de cusut a mamei sale, împreună cu bunicul său. Și a rămas acolo ca să îi dea lucru. Lia lucrează cu mama ei, pensionară acum, din același motiv. De la bunicul ei i-au rămas foarte mulți nasturi și mulțumirea că el și-a petrecut ultimii ani din viață simțindu-se util.
Lia nu vrea să își extindă activitatea și, de multe ori, este pusă în situația de a refuza comenzi. „Încerc să îmi găsesc un echilibru, să îmi respect concediile, să nu îmi mai iau de lucru cu mine. Din 2013 nu am avut un concediu. Am lucrat și în Croația, pe malul mării”, povestește Lia. Nu a fost însă o povară, pentru că atunci când ești un freelancer ca ea „nu ai weekend sau concediu, dar e fain totul”. Și mai mult decât atât.
„Ceea ce fac e foarte personal, nu am cum să nu trec prin filtrul meu. Am avut o perioadă, după ce a murit bunicul meu, când aveam foarte multe comenzi. Și toate jucările îmi ieșeau triste, chiar dacă nu aveau neapărat gura în jos. Cumva nu aveau vibe-ul acela pozitiv. Și atunci am început să fac jucării în jurul cărora să creez o poveste, astfel încât să vorbească despre ce simțeam eu atunci. Și așa, îmi făceam și eu jucăriile mele triste, și onoram și comenzile”, spune Lia.
Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine. Mulțumim IMM-urilor pentru că generează 50% din cifra de afaceri a firmelor din România. Republica vă va purta în lunile următoare într-o călătorie în lumea celor care mișcă România prin inițiativă, curaj și multă muncă.
Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.