Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

M-am trezit cu conturile poprite de Primărie, pentru o datorie misterioasă. „- Doamnă, vă rog frumos, ceea ce vă cer nu sunt informații secrete. Sunt taxele pe care le pretindeți de la mine” „-  Atunci faceți dumneavoastră o cerere la registratură!”

Amzei, taxe și impozite

M-am trezit cu conturile poprite de Primăria Sectorului 1. Baaam! Bineînțeles, era cel mai nepotrivit moment: tocmai eram pe cale să plec într-o călătorie de durată, întrucât, după mult timp, pandemia, ploile și celelalte obstacole, păreau a fi, în sfârșit, depășite. Însă, un nou obstacol neașteptat și-a făcut apariția, pentru a-mi tulbura confortul vieții liniștite pe care o planificasem: statul român.

Valoarea poprită era absurdă, peste 16,000 lei, cu mult mai mult decât soldul contului meu. Era bineînțeles o eroare, nu aveam nici un dubiu, însă era treaba mea să o descurc, altfel rămâneam cu conturile blocate. Citisem și eu că Primărița pe care o votasem s-a pus pe treabă, adică inclusiv pe încasat contribuțiile din urmă de la rău-platnici, însă eu mă știam cu toate la zi. După toată lupta cu mafia și dezvăluirile din urmă, chiar mă bucuram că încep să se corecteze lucrurile și în sectorul 1. Nici prin cap nu-mi trecea că această campanie m-ar putea privi direct, în vreun fel.

Bun, în ce constă această suma, pretinsă de Primărie? Ca să pot explica sau contesta o impunere greșită, am nevoie să văd din ce este constituită. Banca nu știa, banca nu primește astfel de informații. Tipa de la bancă mi-a explicat că ei primesc doar un număr al unei decizii, iar în baza acestui număr, îți blochează contul și-ți confiscă banii din sold. Banii tăi, cei pe care i-ai încredințat lor, doar spre păstrare.

La adresă nu primisem nimic, nici măcar o somație, iar în Spațiul Virtual Privat nici atât. Am înțeles deci, că nu am altă variantă, decât să merg și să mă interesez la Direcția Taxe și Impozite, din piața Amzei. Însă, aici, trebuie să precizez faptul că că eu mi-am propus, încă de acum câțiva ani, să nu mă mai cert niciodată cu angajații de la stat. Iar asta întrucât, din experiențele mele trecute, cu funcționari publici, rămăsesem cu o prejudecată: Îi încadram automat într-una din trei categorii și îi tratam corespunzător, în funcție de încadrare.

Categoriile erau: „ocupați-și-stresați”, „inepți-și-certăreți” iar ultimii erau „amabili-și-incapabili”. Dintre toți, trebuiau identificați primii, întrucât ei erau singurii care puteau, în mod concret să-ți rezolve problema, chiar dacă uneori trebuia să le accepți nervii, zbieretele și alte forme de exprimare a frustrărilor. Celelalte două categorii de personal le consideram inutile, reprezentând probabil doar cuvenitele sinecuri, despre care știe toată lumea.

Mi-era clar că nu voi putea rezolva la telefon, știam că va trebui să merg la ghișeu, însă am sunat la telefon să mă programez. Am fost surprins de cât de simplă părea procedura. Doamna de la telefon a fost amabilă, m-a identificat după CNP, mi-a confirmat că există o poprire și că am niște amenzi de plată.

- Ce amenzi?

- Niște amenzi de circulație, văd, mai vechi din 2017-2018!

Asta ar fi putut explica, însă doar parțial suma. Ce amenzi aș fi putut primi în cuantumul ăla? Am întrebat dacă aș putea primi un print, cu detalierea lor, iar amabila doamna, pentru că i-am vorbit frumos, s-a oferit să facă o concesie și să-mi scoată lista la imprimantă. M-a instruit să sun la interior 143, când ajung „jos”.

În holul instituției, din Piața Amzei, forfotă de lume. Regulile de distanțare au complicat mult organizarea cozilor la instituțiile de stat. De organizarea publicului la cozi se ocupă acum un paznic impozant, care îi direcționează pe cetățeni la cozi, cu o atitudine autoritară. Acest personaj, devenit în ultima vreme un pattern în toate instituțiile de stat, este mintea limpede din recepție și primul filtru de triere a cetățenilor.

- Spuneți, ce doriți?

- 143, zic eu, făcând gestul de a vorbi la telefon.

Mi-a indicat o măsuță, într-un colț, pe care se găsea un telefon. Am sunat, iar doamna cea amabilă a coborât cu lista amenzilor mele, printată. Deși erau scrise cu fonturi de mici, de 6, am reușit să cumulez suma totală. Reprezenta doar un fleac din suma totală, nici 10%.

- Păi bine, zic eu, și de ce suma poprită este de 16,000 ron?

- Asta nu știu, zice doamna, poate de la impozite. Ce v-am dat eu sunt doar amenzile, pentru impozite sunați la 109.

Aș fi sunat, însă nu mai puteam pentru că, între timp, telefonul se ocupase. Ba chiar se formase o coadă de cetățeni, ca mine, care așteptau pentru telefon. Am băgat lista amenzilor în buzunar și m-am așezat la coadă.

La 109 a răspuns o doamna care mi-a solicitat să sun la 110. Asta după ce m-am prezentat, i-am dictat CNP-ul și i-am explicat detaliat problema.

La 110 a răspuns un domn. După ce i-am dictat CNP-ul, dansul mi-a confirmat poprirea și m-a certat că nu mi-am plătit taxele. În mod straniu, dansul mi-a indicat o datorie de trei ori mai mare. Informația asta, în loc să mă îngrijoreze, mai degrabă m-a amuzat, întrucât situația devenea și mai absurdă.  Am încercat să-i explic omului că nu știu despre ce vorbește, că din cauza asta am venit și că nu vreau decât un print cu lista datoriilor mele, pentru a putea înțelege unde este eroarea. Mi-era clar că omul se uită pe ecran în “fișa” mea, întrucât am confirmat împreună mai multe detalii, despre proprietățile mele. Totuși, funcționarul nu îmi putea da acest print, iar pentru solicitarea mea m-a invitat să sun la 129.

Doamna de la 129 a fost cea cu care am conversat cel mai mult. Inițial, după CNP și expunerea problemei, m-a trimis, scurt, înapoi la 110. Când i-am zis că de acolo vin, și că risc să întru într-un ciclu, pentru că tocmai domnul de la 110 m-a trimis la 129, dânsa mi-a explicat că domnul de la 110 a greșit, așadar trebuie să sun înapoi. Pentru a adăuga credibilitate spuselor ei, mi-a precizat și numele domnului respectiv, cel cu care trebuia să vorbesc, și a insistat să-i transmit că el trebuie să-mi rezolve problema.

La 110 era ocupat, așadar, m-am prefăcut că sunt altruist și am luat o pauză de politețe, permițându-le și altor cetățeni de la coadă să folosească telefonul. Îl monopolizasem în ultimul sfert de ora și mă simțeam oricum prost față de de ei.

Deși l-am apelat pe nume, domnul de la 110 nu s-a lăsat. A insistat și el pe faptul că doamna de la 129 greșește, că el nu-mi poate da ce vreau și că una sunt impozitele și alta sunt executările. A fost destul de ferm, așadar am revenit la 129. Mi-era limpede că angajații primăriei m-au băgat la mijloc, iar acum se joacă telefonul fără fir, cu mine.

Că să mă împace, doamna de la 129 s-a oferit să-mi dicteze la telefon câteva informații. A pomenit de un Jeep pe care eu îl radiasem încă de acum vreo 5 ani și părea că voi începe să înțeleg câte ceva. Am supralicitat și la dânsa și am cerut un print, însă mi s-a spus că „nu se poate”. Am întrebat-o dacă asta este procedura standard a Primăriei, atunci când cetățenii cu conturile poprite eronat vor să afle pentru ce au fost executați? Este dictatul informațiilor la telefon un protocol oficial al Primăriei? Dezarmată prin expunerea la presiunile mele, amabila doamnă de la 129 a redevenit vechea funcționară de pe timpuri, atunci când, epuizându-și bunăvoința, m-a îndrumat tot către previzibilă soluție clasică:

- Atunci, faceți dumneavoastră o cerere la registratură!

- Doamnă, i-am zis, vă rog frumos, ceea ce vă cer nu sunt informații secrete. Sunt taxele pe care le pretindeți de la mine, dar a căror listă nu mi-a fost comunicată nici la domiciliu, nici la bancă, nici în spațiul virtual. Este oricum o mare eroare la dvs, așadar va rog să-mi dați această listă pentru a o verifica și a găsi eroarea.

Nu am avut succes!

Am luat deci o coală albă și am împrumutat un pix de la o bătrânică. Am îndoit coala pe lungime, pentru paragraf și am început cu Subsemnatul,. Am scris cerere de mâna, către „Domnule Director,” în anul 2021. Apoi m-am așezat la o coadă scurtă, la ghișeul de depuneri. Însă, doamna de la registratură nu mi-a putut primi cererea fără copie după buletin.

- La ce vă mai trebuie și copia mea după buletin? am întrebat-o. Dumneavoastră v-ați gândit vreodată de ce cereți aceste copii? Oricum aveți toate datele mele la primărie. Și oricum le-am scris și în cerere și m-am prezentat personal în fața dumneavoastră, de ce mai aveți nevoie și de copie după buletin?

Nu cred că se gândise niciodată la asta. Dânsa făcea oricum parte din categoria a doua de funcționari publici, așadar nu voiam să mă cert cu ea. Din fericire, în fundul sălii se găsea un copiator, iar coada era scurtă.

La coadă la copiator m-am gândit că această cutumă „copie și original” se trage, probabil, de la începutul anilor 90. Atunci, unele dintre primele afaceri private au fost copiatoarele. Aflând de inventarea xerox-ului, autoritățile au intrat în panică, de teama apariției de falsuri în documente. De atunci, toate hârtiile pentru autorități trebuiau prezentate „copie și original” iar funcționarul public acționa ca un validator al autenticității copiei. Iată că și în epoca digitalizată a anului 2021, copia după buletin este încă esențială la Primăria Sectorului 1.

Coada la depuneri nu mai era deloc scurtă. Am depus cererea la registratură și am primit, previzibil, un bon mic, cât o optime de A4, cu parafă și un număr scris cu pixul. Pix albastru, bineînțeles, în nici un caz negru, să nu se confunde cu copia. Doamna de la registratură a parcurs cu atenție cererea mea, apoi a subliniat două pasaje. Am fost curios să înțeleg aportul dânsei la cererea mea, așa că am tras cu ochiul. Subliniase sintagma „vă rog să-mi comunicați în scris” și adresa mea de e-mail. I-am mulțumit pentru contribuție și m-am scuzat că nu știam că trebuia să subliniez ceva.

Am ieșit din sediu cu un acut sentiment de ineficiență. Nici măcar sharing de expertiză, prin acest articol, nu pot să fac. Am petrecut aproape două ore în acel loc și am consumat corespunzător timpul angajaților cu care am tot discutat. Deși se ocupă de „relații cu publicul”, mulți dintre ei nu ar avea nici o șansă de angajare într-un departament de client service al unei companii private. Atitudinea lor indiferentă și superioritatea față de cetățean, exprimată de tonul vocii sunt aceleași vechi metehne, de care funcționarii publici nu prea au scăpat.

În final, nu am rezolvat absolut nimic. Nici măcar nu știu care este suma totală care îmi este imputată. Cererea mea către registratură are termen de soluționare de o lună, așadar, mi-a explicat avocatul, până atunci voi „ieși din termen” dacă voi intenționa să contest poprirea. Da, mi-am dat seama că situația mă copleșește, așadar am ajuns la concluzia că am nevoie de un avocat.

Poprirea conturilor bancare are consecințe destul de complexe în epoca modernă. Automat ți se blochează și conturile de google pay, airbnb, booking, uber, glovo, și încă vreo 20 de alte aplicații, în cazul meu. Din fericire există Revolut, Curve sau Binance, adică variante optimizate de depozitare a banilor, mai bine protejate de eventualele abuzuri ale statului român. Însă viața fără cont la o bancă românească poate fi complicată uneori.

Abătut, am vrut să urc pe o trotinetă și să mă duc spre casă. Însă Lime m-a anunțat că plata în valoare de 6 lei mi-a fost respinsă de banca. Am luat-o agale, deci, la o plimbare pe jos.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu sunteti singurul care are probleme la sectorul 1. Anul asta am avut surpriza ca m-au scos dator cu CAS-ul pe anul 2016, la care au adaugat penalitati de intarziere, in total o suma de vreo 20.000 lei. Toate bune, insa suma cu pricina am platit-o in termen si fara penalitati conform deciziei de impunere emisa de DITL sector 4, sector unde locuiam in perioada respectiva. Ghinionul a fost ca mi-am facut mutatia in sectorul 1 exact in anul in care am platit, iar onor functionarii de aici au uitat sa ii instiinteze pe colegii de la sectorul 4 ca mi-am mutat domiciliul fiscal, astfel ca suma platita nu a fost comunicata de S4 catre S1. Din vara tot incerc sa-i conving sa rezolve situatia, m-au tot trimis de la S1 la S4, am facut memorii, cereri peste cereri si toti functionarii mi-au dat dreptate, dar in spatiul virtual figurez tot cu datorii, iar titlul executoriu a ramas sa pandeasca in umbra, gata sa-mi loveasca conturile in orice moment. Mai mult decat atat, mai nou au inceput sa calculeze penalitati pentru sumele de plata pe anul 2021, care sunt "due" de abia in martie 2022. In sectorul lui Baluta nu am avut niciodata astfel de probleme, mai mult organizarea DITL Brancoveanu este chiar foarte buna, iar functionarii amabili, in schimb la S1 este haos, iar functionarii mai toti isterici si habarnisti, dornici doar sa se spele pe maini de raspundere. Primarul de la S1 ar trebui sa puna lucrurile in ordine, cred ca DITL este in subordinea dumneaei.
    • Like 0
  • Nu vă mai pierdeți timpul cu funcționarii că vă îmbolnăviți degeaba. În România nu aveți nici un drept, doar obligații cu excepția șmecherilor care ocolesc sistemul. Pe scurt să vă spun cum stă treaba:
    1. Nu mi se pare normal ca o autoritate locală să poată emite titluri executorii fără o sentință judecătorească așa cum o firmă care pretinde o datorie trebuie să demonstreze că ea există este certă și exigibilă în fața unui judecător. La noi PSD-iștii (dar și cei din PNL) după ce au golit bugetele locale și județene pe achiziții prin firme de casă iar mai apoi prin triplarea salariilor funcționărimii pe legea Dragnea au plăsmuit o lege ca să nu se mai chinuie cu prezentarea dosarului în instanță că e suficientă o adresă din partea lor ca să-ți blocheze conturile chiar dacă de multe ori acele adrese sunt greșite sau greșit calculate și nu răspunde nimeni . Caz concret:
    Plec în străinătate cu cardurile pline fac rezervările la hoteluri online și plec. Ajung acolo cu voucherele la mine ( ăsta a fost noroc că am plătit înainte) și când să plătesc masa la restaurant se refuză plata . Sun în țară să văd la banca la care am cardul , fata nu știe nimic ( la noi toate popririle se fac de centrala băncii iar ei nu au nici obligație să te anunțe nici măcar online sau sms cum își trimit reclamele mieroase ). După câteva ore aflu nr de telefon din centrala băncii și sun. Răspunde cineva după 3 apeluri și 16 minute petrecute la robot. E o adresă a primăriei cu o reținere de 341 de lei la niște majorări de impozite de acum 5-6 ani. Nu îmi poate debloca cardul deși am pe el 10.000 de lei trebuie adresă de la primărie de deblocare chiar dacă am mai mulți bani decât poprirea. Sun la primărie a doua zi ( am noroc că e un orășel mic și oamenii se cunosc între ei). Trimit pe cineva să plătească suma deși nu e normal să calculezi majorări după 5 ani la impozitul pe salariu pe care îl plătește angajatorul nu tu. Cunoștința respectivă se duce cu chitanța la bancă dar ghinion , nu e acceptată trebuie adresă oficială către centrala băncii pe care evident nu se obosește nimeni să o facă. Noroc că am avut numerar la mine și după sejur mă prezint cam la două săptămâni la primărie iar cunoștința respectivă mă anunță senină că a fost o greșeală generată de sistemul IT și se va anula. Bineînțeles că nimeni nu și-a cerut scuze iar banii plătiți în plus nu se returnează , se vor deduce din impozitele viitoare. Contul nici după o lună nu a fost deblocat. Sfatul meu pentru cei cu venituri în România luați salariul sau alte venituri cash nu puneți botul la sistemul modern de plăți electronice la care fac reclamă băncile sau deschideți conturi cu card atașat în UK(acolo nu sunt luate în calcul șmecheriile românești de spoliere a cetățeanului și se poate deschide cont chiar în lei) sau folosiți sistemul revolut care funcționează ca un card bancar virtual și care nu poate fi poprit pentru că e doar o aplicație care nu are sediul în România.
    • Like 0
  • Partidele expirate au creat acest sistem şi nu sunt capabile să continue lupta anticorupţie, la cât de bine le e în această epocă. Birocratul care inventează absurdităţi are ca şi inspectorii excesiv de severi şanse maxime de a crea ocazii pentru şpagă, măgărie de care ştie şi şeful.
    • Like 0
  • Asta e nimic pe linga ce am patit eu la sectorul 1 - am declarat la RC un punct de lucru in 2005; si in 2020 m-am trezit cu un debit la de aprozimativ 10,000 euro; cum au explicat un debit neanuntat ? f simplu=eu sunt vinovat ca nu am declarat acel sediu de 40mp la DGITL !!! BTW Legea aceasta imbecila a fost promovata si sustinuta de Stimabilul cre....tin Ciolos (a nu se citi CRESTIN !). Deci mi s-a comunicat ca pe ei nu ii intereseaza ca eu nu am cunoscut legea si nu sunt obligati sa imi comunice debite ..... s-au trezit pur si simplu dupa 5 ani ca trebuie sa imi impoziteze tot imobilul pt un comodat de firma; desi legea prevede in mod expres ca nu se impoziteaza spatiul daca : nu ai activitati de comert si nu deduci cheltuieli pt spatiu la firma; credeti ca a interesat pe cineva interpretarea corecta a unei legi ?! NU ; Nici macar pe judecatori unde am contestat respectivul debit (daca ceri in instanta bani de la stat sau anulari de debite inventate NU AI NICI O SANSA ) , si e foarte normal = judecatorii sunt platiti cu salarii si pensii imense tot de stat ! VEI FI SCOS DATOR MEREU ! Asta-i Romania!
    • Like 0
  • Asta se intampla intr-un stat in care un mare evaziuonist fiscal, analfabet cu doctorate cumparate ca deh "asa era moda", un infractor interlop, ma refer la nemernicul de primar al sect 3 r. s. negoita, este amnistiat de o datorie de cateva sute de milioane, ( nu ma stiu daca de euro sau lei ). Si pun pariu a arezolvat cu un singur telefon, nici ala dat de el ci de la partidul psd. Nu se vrea sa se renunte la abuzurile pe spinarea oamenilor obisnuiti; nu se va schimba nimic din felul in care se desfasoara activitatea functionarilor publici; sunt multi, organizati in fel de fel de "sindicate" si vor face zid comun in fata reformelor. Iar politicienii: unii nu vor sa se atinga de acesti eterni paraziti, multi protejati ai lor, altii nu au nici vointa nici puterea de a face ceva, cum schiteaza un gest cum sunt denigrati si sabotati. Pentru denigrare sunt folosite haznalele tv a3, rtv si mai nou realitatea, iar pentru sabotaj unii membri marcanti ai partidelor din care fac parte guvernantii.
    • Like 0
  • „STATUL” când 31 de ani înțelegi că este inexistent îți demonstrează că te-ai înșelat!
    • Like 2
  • O scurta corectie. Ce intelegeti voi prin digitalizare: SPV, documente online etc, nu e, in fapt, digitalizare. O digitalizare autentica presupune ca multe din calcule sa fie preluate de computere, automat, a.i. sa nu se ajunga la aberatii birocratice ca cele descrise mai sus. Insa, de tinut minte in privinta politicului, ei au de balansat baronii locali cu progresul. Crezi ca nu ar vrea Citu sa taie? Dar dupa ce taie ce sprijin mai are. Ca pana la urma orice vot e si un exercitiu de popularitate. Sau altfel spus cine va alege, va alege pe cineva care chiar nu vrei sa fie ales, un regresist, si o luam de la capat. In timp si cu sprijin, ca astfel vor continua nepotismele sa faca jocul la stat.
    • Like 0
  • In 2018 am vindut niste unitati de fond si ANAF m-a innodat cu un foarte greoi "spatiu virtual", etc.,etc. N-o mai lungesc, pina la urma am platit impozitul (la termen!) direct la Trezorerie, ca altfel se fac confuzii (asa am fost sfatuit de cunoscatori).
    Ei, si zilele trecute ma trezesc cu poprire pentru impozitul platit acum doi ani. Iau chitanta, listez de pe "spatiul virtual" instiintarea de poprire si ma duc cu "ma scuzati, saru' mina" la ANAF. Am noroc, atitudinea mea umila, trezeste o oarecare simpatie: "da, suma a fost trecuta la regulalizari in loc de impozit pe venit; stati aici si scrieti o cerere asa cum va dictez eu"... "acum mergeti si inregistrati-o la registratura".
    Acum astept confirmarea pe "spatiul virtual"', apoi o alta cerere de restituire a sumei luate abuziv. Cind? Poate la Pastele cailor!
    Scuze? Recuperarea banilor pierduti pentru instalarea abuziva a unei popriri? Hai sa fim seriosi!
    Vedeti, de ACEEA pleaca oamenii obisnuiti cit vad cu ochii...
    P.S. Venind "victorios" spre casa, ma intilnesc cu un vecin si ma pling de ceea ce mi s-a intimplat. Si ce credeti? Imi spune o intimplare similara din experienta personala.
    • Like 0
  • Ghișeul.ro se vad detaliat toate datoriile către fisc, inclusiv amenzile
    • Like 1
  • Mda, va pot explica de unde provin toate ca m-am lovit de aceasi situatie.
    La noi oricine de la anaf, primarie oriunde platiti ceva poate sa recalculeze cand vrea ceva (teoretic exista o limita de timp, limita care la mine a fost incalcata spre ex dar nu conteaza, si o sa va explic si de ce),
    Dupa ce recalculeaza, totalul daca nu e zero reprezinta un invoice pt dvs. E ca si
    cum ar fi o noua taxa de plata cu scadenta imediata. Daca mai recalculeaza vreo 2-3 aveti cateva recalculari de-astea care sunt incadrate la charge-uri / taxe :)
    Evident ca odata ce astea sunt adaugate cifrele nu le mai poti opri sau intelege pana nu recalculezi tot de la inceput ! De asta nu va iese la calcule pt ca probabil canu aveti o recalculare ci mai multe care plsu dobanzi si restul se aduna de-a valma fara noima.
    Probleme in plus si cum au aparut:
    Statul pana prin 2015 era oligat ca sa emita niste atentionari si apoi sa trimita scrisoare executorie, ca daca nu platesti in x zile esti trecut la rau platnici si se trece la ce se poate, proprire de conturi, executari de imobile, etc
    DAR ca sa ajunga acolo statul trebuia sa aiba dovada ca au trimis scrisoare executorie si ca a ajuns la destinatar. Domnii de la PSD din 2014-2015 cand au ramas fara bani, au venit cu idea ca se pierde prea mult timp si atunci au schimbat legislatia in sensul ca acum sunt obligati doar sa trimita instiintarea de proprire pe adresa oficiala cu "nr de inregistrare" /"tracking number" la posta. NU mai e necesara verificarea ca omul ala a primit scrisoarea si e notificat.
    Care e aberatia aici ? Pai conform legii ai voie sa contesti calculul IN PRIMELE 10 zile lucratoare de cand a fost trimisa :). Dupa, chiar daca aveti motive serioase, nu aveti practic ce sa faceti.
    Ca sa scapi de proprire ai 2 posibilitati:
    1. sa platesti (btw trebuie sa vi icu bani din afara, nu poti folosi conturile blocate de prorprire)
    2 sa ii faci cumva sa recalculeze si la recalculare sa iasa pe 0 sau o suma mai mica si sa o platesti pe aia
    Ca sa ajungi la #2 trebuie sa faci cerere la anaf sau primarie, unde s-a emis ordinul de proprire. DAR cum ziceam mai sus daca nu faci asta in 10 zile lucratoare pur si simplu se respinge automat. Da poti sa mergi in instanta dar la fel orice instanta se va uita la date. Daca intervalul e mai mare de 10 zile atunci va ignora dosarul si il va respinge direct.
    Tinand cont ca dureaza vre-o 5 zile sa vina acasa ai cam 5 zile la dispozitie sa te mobilizezi. asta daca ai noroc si esti pe acasa si o primesti. Daca esti in vacanta sau in afara romaniei ai luat-o relaxat.
    Cum ziceam asta a fost introdusa de PSD prin 2014-2015 si a fost aplicata cu precadere pe cei ce erau plecati din ro ca astia nu apucau sa faca contestatie. A fost un mod de a mai baga ceva bani la buget.
    Din pacate a ramas asa si in continuare pt ca au descoperit probabil ca functioneaza beton si pt romanii din tara. Cu timpul asta foarte scurt de reactie probabil 80% din cazuri le castiga garantat.
    Si acum e probabil clar de ce pot face recalculari cand vor ei pt ce ani vor ei indiferent de legislatie. Chiar daca au calculat ilegal, tu nu poti sa ii dai in judecata ca trebuie sa faci asta in 10 zile de la data emiterii :).
    • Like 6
    • @ Adrian Ionita
      Dan I check icon
      Adică cum, daca omul a vândut jeep-anul de acum 3-5 ani si DITL a calculat in mod abuziv taxele pentru jeep-ul vândut, omul trebuie sa plătească?!?
      E o glumă, nu?!
      Eu as muri de gat cu acei funcționari.
      Trebuie sa revină la DITL, sa lase deoparte tonul impaciuitor (de parca e vinovat a priori), sa cheme la discuție șefa / șeful instituției (cu urlete si amenințări cu TV, radioa, FB, Insta etc), si pun pariu ca se rezolva.
      Părerea mea- bazata oe experiențe similare cu ANAF sau alte instituții, companii etc.
      • Like 3
    • @ Dan I
      Well :) da.
      Ca sa va explic la cat absurd se poate ajunge, mi-e mi-au recalculat declaratiile din 2003/2004 care din punct de vedere legal erau expirate si nu aveau voie sa le recalculeze. Si crede-ti-ma ca m-am ocupat intens, NU aveti ce sa faceti cu forta si cu legea. Tot ce puteti face e sa va rugati de ei si pana la urma sa convingeti pe un inspector sa accepte o recalculare ... si sa aveti noroc ca la recalculare sa iasa o diferenta suficienta sa ii convinga.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult